Candid Stoica (nume la naștere Dumitru) s-a născut în 14 septembrie, 1935 la București. A avut o carieră atipică, fiind, mai întâi, în perioada 1954-1959 fiind păpușar la Teatrul Țăndărică. În 1961, devine însă absolvent al IATC, la secția de actorie. În 1961-1968 este angajat la teatrele din Piatra-Neamț și Ploiești. Din 1968 până în 2000 este actor la Teatrul de Comedie, unde a jucat 38 de ani în 40 de premiere. Controversatele sale mărturii despre unii colegi de scenă sau de platou au născut o serie de întrebări delicate. De pildă, a trăit Amza Pellea cu Ioana Pavelescu după ce au turnat „Osânda”?

Nu i-a fost deloc ușor lui Candid Stoica să ajungă la IATC. „Am dat de trei ori examen și doar a patra oară am reușit. Prima mea profesoară a fost Sorana Coroamă, care a fost dată afară din toate instituțiile de cultură – în urma arestării fratelui său, doctorul Gheorghe Plăcințeanu, care fugise cu Lica Dej la Paris – iar noi, cei 13 studenți, am fost preluați din anul II de marele regizor Moni Ghelerter, autorul atâtor spectacole de referință”.

După facultate, a plecst la teatrul din Piatra Neamț: „Am ajuns la Piatra-Neamț, care atunci era doar o secție a Teatrului din Bacău, mai întâi printr-un calcul simplu: era un colectiv nou, în care puteai ușor să te dezvolți, apoi, prin faptul că, din cei 80 de absolvenți, directorul Ion Coman m-a ales pe mine să fiu cel care să convingă un grup de cinci studenți, care să vină la Piatra-Neamț, promițându-ni-se case, haine, salarii bune și roluri… chiar și neveste! Până la urmă, i-am convins pe Alexandru Lazăr de la clasa mea și pe Traian Stănescu, Ioana Manolescu și Cătălina Murgea de la clasa maestrului Loghin. Odată cu venirea noastră, a celor cinci absolvenți, secția de teatru a devenit teatru de sine stătător: Teatrul de Stat din Piatra-Neamț. Era anul 1961! Deci… noi, cei cinci, alături de alți câțiva actori – care jucaseră sub egida Teatrului de la Bacău, secția Piatra-Neamț: Andrei Ionescu și Ileana Stana-Ionescu, Adria Pamfil-Almăjan, Dodo Voicescu, Nelu Manolescu, soții Varduca – am fost primii salariați ai noului teatru de la poalele Ceahlăului. La un an după sosirea grupului nostru, a venit la Piatra-Neamț actrița Paula Chiuaru, studenta a maestrului G. Dem Loghin, care a avut un episod de dragoste cu scriitorul Teodor Mazilu (care a stat la Piatra-Neamț câteva luni), episod descris de mine în piesa Paula și Teodor sau Căsătorie eșuată”.

La Piatra Neamș. l-a cunoscut și pe marele cântăreț interbelic, care se retrăsese de pe scenă însă: „În anii aceia, 1961‒1964, Cristian Vasile era angajat ca regizor tehnic și, normal, am avut zeci de conversații cu el și cu soția sa Rada Moldovan, care ocupa postul de sufleur. De fapt, nu era căsătorit legal cu Rada. Dar regimul l-a obligat să divorțeze de prima soție, Francesca Cristian, cu care se căsătorise în tinerețe și de care nu divorțase, și să se căsătorească legal cu doamna Rada Moldovan, ca să primească o cameră în plus, pentru că locuința în care locuiau de la venirea lor în oraș se demola. Am participat ca martor la cununia lor civilă. El – care avusese succese extraordinare la Viena, Budapesta și Paris – făcea acum o meserie, pentru care nu avea tragere de inimă, doar pentru a primi un salariu, ca să poată supraviețui. Avea 51 de ani și era un om tare bolnav. A pierit în 1974, la Sibiu, după un scurt popas la Predeal. Am ascultat din gura lui povestea Zarazei și am fost uimit, mulți ani mai târziu, de povestea născocită de Mircea Cărtărescu într-o carte de pură fantezie”.

În 1991, Candid Stoica întreprinde mai multe turnee în Anglia, Columbia, Venezuela, Istanbul cu „Visul unei nopți de vară” de Shakespeare, spectacol al Teatrului de Comedie. În 1996, înființează Teatrul Incomod, împreună cu Iurie Darie, Anca Pandrea și Radu Iftimovici. Tot în 1996  are loc premiera spectacolului „C***e de lux” de Radu Iftimovici cu Iurie Darie și Candid Stoica în rolurile principale... În 2000 are loc premiera cu „Patru pe o canapea plus valetul” de Marc Camoletti cu Iurie Darie, Candid Stoica, Anca Pandrea, Iuliana Marciuc, Victor Yila. În 2001 apare în spectacolul de revistă „Harababura”, cu sceneta „Rudele de la Băilești.” În 2002 înființează cu Sara Dan, Florentina și Florin Tănase Teatrul Junior, care produce spectacolul „Cum să se supere oamenii mari, mari și cum să se bucure copiii mici, mici”. În 2003 apare povestirea Lulu în volumul Desant 2 și pleacă cu „Patru pe o canapea plus valetu”l într-un turneu de 14 zile în SUA și Canada. În 2003, revista Observatorul din Toronto îi publică câteva povestiri. În 2004 îi apare în revista Hustler un interviu post mortem realizat cu Vasilica Tastaman. Simultan apare la Teatrul de Comedie în „Ubu Înlănțuit”, în regia lui Tompa Gabor.

Dar, poate, mai mult decât spectacolele sale au făcut vâlvă memoriile lui, el fiind cel care a lansat zvonul poveștii interzise de iubire dintre Amza Pellea și Ioana Pavelescu, după ce aceștia au jucat împreună în „Osânda” (1976), film antologic în regia lui Sergiu Nicolaescu. Scenariul spunea povestea lui Manlache Preda, fostul răsculat de la 1907, care revine acasă după zece ani de ocnă şi doi de război. Învinuit pe nedrept de asasinarea boierului Leon Pârâianu, el fuge în munţi, alături de Rusanda, dragostea vieţii sale. După moartea acesteia şi a copilului lor, la naştere, Manlache cade şi el răpus de gloanţele jandarmului Ion, cel care râvnise, la rândul său, la inima Rusandei.

Distribuţia i-a inclus pe Amza Pellea (Manlache), Ioana Pavelescu (Rusanda), Gheorghe Dinică (jandarmul Ion), Emmerich Schäffer (moşierul Leon Pârâianu), Aimée Iacobescu (Magda Pârâianu), Alexandru Dobrescu (judecătorul Elefterescu), Sergiu Nicolaescu (procurorul Tudor Marian), Ernest Maftei (cantonierul Petrache Sava), Mihai Mereuţă (plutonierul Bobincă), Corneliu Gîrbea (ciobanul Bădin), Vasile Niţulescu (preotul) şi Constantin Rauţchi (găzarul Iordan).

Puţină lume ştie că povestea de dragoste dintre Manlache şi Rusanda, începută pe platourile de filmare, a continuat şi în viaţa reală. Amza Pellea s-a îndrăgostit nebuneşte de Ioana Pavelescu şi cei doi au trăit o vreme împreună, chiar dacă actorul era căsătorit. Despre această poveste de dragoste s-a vorbit multă vreme mai mult în şoaptă sau la nivel de bârfă şi probabil că totul ar fi rămas doar o legendă urbană dacă un coleg de scenă, Candid Stoica, n-ar fi avut inspiraţia de a-i „smulge“ o mărturie marelui Amza Pellea, conform Adevarul.ro.

 „«Osânda» a fost pentru mine prima experienţă esenţială în formarea mea ca actor. Am avut norocul să fiu alături de nişte oameni excepţionali, într-o echipă care muncea luminată de har. Sergiu Nicolaescu era într-o efervescenţă de inspiraţie, Amza Pellea domina tot în jurul lui cu o graţie şi bărbăţie cum numai la marile personalităţi poţi vedea, Gheorghe Dinică era fermecător, Sandu David cu o modestie de mare artist lumina cu poezie fiecare cadru, iar Tiberiu Olah a compus o muzică de invidiat chiar şi de cei mai importanţi compozitori ai cinematografiei universale“, a povestit ulterior şi Ioana Pavelescu despre filmul care i-a adus consacrarea pe marele ecran.

Iată un fragment din interviul înregistrat pe 24 decembrie 1982 şi publicat ulterior de către Candid Stoica pe blogul personal, dar şi în memoriile sale:
„Candid Stoica: Cum fuse – na, că o luai pe olteneşte – povestea de iubire de la filmul „Osânda“?
Amza Pellea: Nimerişi la punctu’ slab. La «Osânda» avusei de la cel de sus o osândă. Om în toată firea, îmi pierdui capul şi mă-ndrăgostii de partenera mea din film şi, ca să nu mai fac contabilitate dublă, vorba lui Nea Iancu, plecai de acasă, că fata de care mă-ndrăgostii era, măi băiete, ceva ce nu se există decât în filme, ca să glumim. Avea nişte picioare care porneau direct din gât şi, ca să nu mai pierdem timp cu întrebarea ce s-a mai întâmplat, îţi mărturisesc că idila s-a terminat ca o vâlvătaie care se stinge repede, că fiind iarnă şi frig, fata îmi ceru un vizon. Ce să fac? Dădui din colţ în colţ, că să vezi, că o fi, c-o păţii, vezi Doamne, ca să treacă iarna. Dar avusei ghinion de-o iarnă lungă şi vrând-nevrând, fui obligat până la urmă să-i iau vizonu’... Şi trăirăm în pace şi onor până-n iarna următoare, când fuse neică iar o iarnă tare friguroasă şi fata îmi mai ceru iar un vizon, ca să aibă de schimb. Dar acu’ mă gândii mai mult: bine, fac rost de bani, îi mai iau un vizon, dar ce mă fac dacă la anu’ vine o iarnă şi mai friguroasă şi o să mai vrea iar un vizon? Aşa că mă întorsei acasă cu coada-ntre picioare, iar nevastă-mea, mintoasă, mă primi cu braţele deschise”...

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro