Ion Marinescu (22 noiembrie 1930, Craiova – 20 septembrie 1998, București) a fost un mare actor român. A urmat în orașul natal Școala primară de băieți „Petrache Trișcu” și Conservatorul „Cornetti”, sub îndrumarea actorului Costel Rădulescu. Ca actor și-a făcut debutul la Teatrul Național din Craiova ca Prezentatorul din piesa "Școala femeilor" de Molière. A jucat la teatrele din Ploiești (1951-1952), Reșita (1952-1953), Craiova (1953-1956), Oradea (1957), la Teatrul Mic, Teatrul Regional „Barbu Ștefănescu Delavrancea” și Teatrul Național „Ion Luca Caragiale”, toate trei din București. Știați, însă, că, după 1990, a organizat un spectacol „Crazy Girls”, cu fete pentru care vestimentația (sau lipsa ei!) nu mai era deloc un tabu? 

Jeannot, cum îi spuneau colegii, a fost expresia concretă că „institutul de teatru” nu-ţi dă talent, perseverenţă, dăruire totală, putere de muncă – o confirmare a butadei exprimate de Dem Rădulescu Bibanu: „Studenţii ies din institut cum au intrat: cu talent, sau fără talent!” Venit de la Craiova, o dată cu revenirea regizorului Radu Penciulescu, s-a instalat în fruntea distribuţiilor, luând pe umerii săi greul multor spectacole. . În toate rolurile a fost lăudat de cronicari. „Uluitor era în «Omul care aduce ploaie» (de R.Nash) – un impostor şi un visător: Ion Marinescu. El aduce speranţă şi încredere... Admirabil acest actor...”. În „Cyrano” (de Edmond Rostand), „interpret strălucit” – într-un spectacol inteligent şi plin de idei şi sensuri, pilduitor prin omogenitatea lui” (regia: Valeriu Moisescu).

Pe scena Naționalului craiovean, se impune prin rolurile: Mircea Basarab, din “Vlaicu-Vodă”, “Trufaldino”, din “Slugă la doi stăpâni”; Jacques Melancolicul din “Cum vă place?”, Mișu Felecan, din “Nota zero la purtare”. A plecat la Bucureşti, urmându-l pe refgizorul Radu Penciulescu. A reușit: la Teatrul Regional, Teatrul Mic, iar apoi la Teatrul Naţional, devenind unul din actorii de frunte ai ţării. A făcut şi regie, s-a dovedit şi un bun recitator (pe scenă şi la TV), avea o memorie de „elefant”, a apărut în mai multe spectacole de televiziune şi în numeroase filme. Poate, dacă nu sigur, este cea mai reprezentativă personalitate care a jucat, nu doar pasager, pe scena Teatrului din Oradea.

Joacă în numeroase filme, printre care: “Gioconda fără surâs” (1967), “Revanșa” (1978), “Vlad Țepeș” (1979), “Iancu Jianu Zapciul” (1980),  “Detașamentul Concordia” (1981),  “Moara lui Călifar” (1984), “Cireșarii” (1984), “Francois Villon – Poetul vagabond” (1987), “Oglinda” (1994) și “Craii de Curtea Veche” (1995). A fost cunoscut publicului pentru rolurile din seria filmelor cu Mărgelatu, jucat de Florin Piersic ("Drumul oaselor" 1980; "Trandafirul galben", 1982 și „Misterele Bucureștilor” (1983).

Actorul se remarcă nu doar în roluri dramatice, ci și pe scena de la „Tănase”, unde joacă în comedia muzicală „Funcționarul de la Domenii”, de Petre Locusteanu, în regia lui Matei Alexandru, spectacol din distribuția căruia făceau parte: Tamara Buciuceanu Botez, Ileana Stana Ionescu, Mihai Mălaimare, Coca Andronescu, Rodica Popescu Bitănescu, Florina Cercel, Eugen Cristea.

Octavian Ursulescu își amintea, pentru Jurnalul.ro, un moment inedit legat de activitatea lui Ion Marinescu: „În sfârşit, cel mai pitoresc spectacol al acelui început fierbinte de an /1991/ s-a chemat "Crazy Girls", fiind imaginat de Marian Sârbu şi regretatul actor Ion Marinescu - un nume unanim respectat, dar care găsise împreună cu tânărul lui prieten (actualmente Marian Sârbu conduce formaţia de mare valoare Exclussiv, în care este pianist şi compozitor - orchestrator, dar şi Restaurantul "Alhambra") o sursă inepuizabilă de făcut bani. Ei au înfiinţat rapid Teatrul vesel "Ion Marinescu", au ales din figuraţia de la Teatrul Naţional câteva fete dezinhibate, au înghesuit în Trabantul lui "Jeannot" Marinescu ceva aparatură şi decoruri şi au pornit să străbată ţara, ocolind însă, cum îmi relatează azi Ma­rian, Capitala. Aveau muzică modernă, amândoi spuneau ceva glume, dar mai ales publicul aştepta cu sufletul la gură momentul când fetele, care altminteri se fâţâiau permanent pe scenă în costume de baie, urmau să renunțe complet la ele, aşa cum indica afişul.

Să nu vă închipuiţi că era cine ştie ce, povestea Marian Sârbu: a­cesta manevra abil luminile şi strobos­coapele, încât momentul despuierii to­tale era abia perceput şi mai mult ima­ginat de înfierbântatul public. A fost o idee de mare succes, se dădeau câte trei spectacole pe zi, lumea dădea buluc, doar intelectualii dezaprobau coborârea ma­relui actor la un asemenea nivel co­mer­cial. Dana Cojenel, pe atunci directoare a Teatrului popular din Călăraşi, îmi povestea indignată ce succes nebun a avut "şuşaneaua" lui Ion Marinescu.”...

Ion Marinescu a fost căsătorit de două ori, cu actrița Oana Diamandi și apoi cu Anda Caropol (1981-1998). Nu a avut copii cu niciuna dintre ele. În spectacolul „Hamlet”, în regia lui Dinu Cernescu, spectacol ca o bornă în teatrul anilor ’70, când se pare că trecuseră 15 ani de la ultimul spectacol cu „Hamlet” montat pe o scenă bucureșteană, Anda Caropol a fost Ofelia. Ofelia unui Hamlet celebru, interpretat de Ștefan Iordache. O Ofelie pe care și-a dorit-o, care a fost elogiată la acel moment și care „nu era deloc o femeie diafană, după cum își amintește actrița azi, zâmbind cu emoție, ci o femeie care merita să fie iubită de acel Hamlet lucid până la sarcasm, patetic şi vulnerabil în acelaşi timp”.

„Teatrul a fost şi a rămas viaţa mea. N-aş fi putut să fac altceva. Încă din coplărie am visat la teatru”. Poate că şi atmosfera din casa părintească a contribuit la acest parcurs. Tatăl era, dincolo de meseria sa de avocat, un împătimit al muzicii şi, adesea, organiza „audiţii muzicale”, cu prietenii. În rest, cu fiica sa era „o bătălie” pe aparatul de radio. Anda îşi dorea, la rândul ei, să asculte piese ale teatrului radiofonic. În 1956 a dat examen la Institutul de Teatru. Admisă din prima încercare. „Pe vremea mea nu era nevoie de exerciţii de canto, de dans. Spuneai o poezie, un monolog”. Face parte din clasa profesorului Pop Marţian, cu asistenţi care au marcat istoria şcolii româneşti de profil, Ion Cojar, Mihai Berechet, Horia Popescu, Cornel Todea.

A trecut şi prin momente hilare. Cum se întâmplă cu spectacolul „Troienele”, difuzat de Televiziunea Naţională. Pe vremea comunismului şi a „savantei”. Ei bine, Anda o interpretează pe Frumoasa Elena. Numai că o indicaţie „de sus” schimbă numele personajului în „Soţia lui Menelau”. Deci celelalte persoanje se adresează eroinei doar în acest sens, Soţia lui Menelau, nu cu Frumoasa Elena. „George Constantin era în rolul lui Menelau. Pentru că Frumoasa Elena nu era prea dusă la biserică, în piesă, s-a cerut să nu i se mai spună Elena, ci Soţia lui Menelau. Pe tot parcursul spectacolului nu s-a pronunţat niciodată Frumoasa Elena, ci numai Soţia lui Menelau”.

„Am fost căsătorită cu actorul Ion Marinescu vreme de 17 ani și după această căsnicie nu mi-a mai trebuit alta. Merge și așa! Am lângă mine o prietenă. A fost recuziteră la noi la teatru. Este vorba despre Anca Bardoș. A fost o perioadă în care a trebuit să plec în America și i-am lăsat câinele. Avea mereu grijă de el când plecam în turnee. Suntem ca niște surori. Îmi doresc să nu-mi ia Dumnezeu sănătatea, dar nici boala asta grea, teatrul. Emoția e aceeași după mai bine de jumătate de secol când pășesc pe scenă! Emoția nu dispare cu timpul, rămâne la fel! După atâta amar și amar de vreme, eu acum am emoții!”, a spus actrița într-un interviu pentru Cotidianul.ro.

Anda Caropol are și o altă latură, mai puțin știută. Fotografia. Pe care a deprins-o de la cel care i-a fost soţ. Un alt mare actor, Ion Marinescu. Mergeau prin Bucureşti sau prin ţară, în special în căutarea peisajelor. Și a litoralului. Mai ales el. „Am iubit întotdeauna marea”. În apropiere de Costineşti, în satul Schitu, își petreceau vacanțele în cort. Întorși acasă, developau filmele în propriul laborator.

Prima soție a lui Ion Marinescu, tot actriță, Oana Diamandi a jucat mai puțin. A fost căsătorită cu actorul Ion Marinescu, apoi, după divorţul de acesta, s-a măritat cu compozitorul Gelu Solomonescu. Venită la Oradea, prin repartiţie, „a prins” câteva roluri bune într-o singură stagiune: Magda Minu din „Ultima oră” de Mihail Sebastian, Cherubin în „Nunta lui Figaro” de Beaumarchais, Maria Popa în „O lună de confort” de Ştefan Iureş şi Ben Dumitrescu.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro