Sandu Sticlaru (15 octombrie 1923, Roman - 3 octombrie 2006, București) a urcat pentru prima dată pe scenă în 1946 și și-a început cariera la Teatrul din Petroșani. Din 1953 până la pensie a jucat la Teatrul Nottara și la Teatrul Național din București. După ce, la 74 de ani, se apucase de pescuit, la vârsta de 80 de ani lua lecții de informatică și se specializa în internet! Fiindcă avea pensie mică, își făcuse, la un demisol, și un atelier de meșterit chei...

A urmat liceul la Colegiul „Roman Vodă” din orașul natal. Absolvent al Conservatorului de Artă Dramatică din Bucureşti, Sandu Sticlaru a fost unul dintre marii actori români de comedie, actor de teatru și film, cu o voce inconfundabilă, îndelung folosită și în teatrul radiofonic. Pe scenă, a interpretat roluri in piese ca "Richard al III-lea" de Shakespeare, "Jocul de-a vacanta" de Mihail Sebastian sau "Asteptandu-l pe Godot" de Samuel Beckett. Pe marele ecran a aparut in filme ca "Pustiul", "Baltagul" sau "Rascoala". Prima aparitie in cinema e consemnată în anul 1956. În 1957, apare în „La Moara cu noroc” a lui Victor Iliu, alături de Geo Bartob, Constantin Codrescu și Ioana Bulcă. Autenticitatea portretizarilor din "Mingea", "Pustiul" si "Lupeni '29" il include pe Sandu Sticlaru printre cei mai eficienti actori ai ecranului romanesc. Stilul sau de joc simplu si direct, servit de un fizic dens si puternic, confera o acuta tenta de veracitate rolurilor din "Baltagul", "Rascoala" si "Asediul". Cu anii, „personajul pitoresc al acestui interpret de roluri secundare va demonstra ca este capabil sa fixeze o situatie dramatica, oricat de fulguranta, aparent fara nici o dificultate profesional”. A fost distribuit in numeroase filme romanesti. Sandu Sticlaru a interpretat pana in ultimele luni de viata teatru radiofonic pe postul national, el fiind „vocea" naratorului „Amintirilor din copilarie" ale lui Ion Creanga.

„Robust şi bine legat, cu epiderma sa ce aminteşte de carnaţia de piatră a unor statui ascunse în frunzişul parcurilor şi trădând o sănătate rurală, ca şi cum ar descinde din Vitoria Lipan, actorul Sandu Sticlaru, apartenent prin naştere urbei Roman, s-a impus în arta scenei şi a ecranului ca o personalitate de referinţă. O întâlnire, directă sau indirectă, cu jocul său actoricesc, sapă profund, în sensibilitatea noastră de spectator, imaginea unui personaj care aparţine, deopotrivă şi vieţii ca şi ficţiunii estetice, între acestea două existând o inegalabilă coincidenţă” - astfel îl caracteriza profesorul şi filosoful romaşcan Gheorghe A. M. Ciobanu pe neuitatul actor Sandu Sticlaru.

Prin repertoriul ales, ca şi prin disponibilitatea sa de a se substitui unei categorii complxe de personaje, Sandu Sticlaru a însoţit spectatorul de-a lungul tuturor vârstelor acestuia. A interpretat ba Omida din Alice în ţara minunilor, dar şi un vagabond din Prinţ şi cerşetor. A fost şi John Pădurarul din Tom Degeţel sau sfetnicul din Micul Muck. Spectatorul adolescent îşi aminteşte de dascălul din Răzvan şi Vidra, ori de Planchet din Cei trei muschetari. Cu acelaşi talent şi aceeaşi dragoste pentru rol, Sandu Sticlaru a făcut şi film: Hanul Ancuţei, Baltagul, Răscoala sau Moara cu noroc sunt exemplele cele mai cunoscute.

Personalitate de o vitalitate iesita din comun, la varsta de 80 de ani Sandu Sticlaru a inceput sa ia lectii de informatica, pentru a ramane la curent cu noile descoperiri ale tehnicii si a stapani eficient limbajul Internetului. Oamenii îl recunoşteau pe strazile de lângă Dionisie Lupu si pană pe Dacia, Galaţi si Pictor Verona. Se uitau la uriaşul cu privire caldă si ghiduşă care mergea legănându-se, după salată la Piata Gemeni sau in vizită la drogheria de la colţ cu Eminescu, unde glumea cu farmacistele. Trăia la fel de natural cum juca, vorbele îi erau tărăgănate si hâtre ca pe scenă iar ochii aveau aceeaşi privire amuzată ca a personajelor sale. La 74 de ani, se apucase de pescuit, mergând la balta de la Cătunești, fiind pasionat de crap și caras... După ce a ieşit la pensie a văzut că are bani mai puţini dar este mai liber. De nevoie, îşi întemeiase la un demisol, pe Dionisie Lupu, atelier unde făcea chei cu mâinile lui, la un polizor improvizat.

Un interviu emoționant din acea epocă, apărut în Jurnalul Național: 
„- Domnu Sticlaru, nu va lipsesc aplauzele ?
- Cum draguţă ? Stai să opresc asta.
Domnul Sandu îşi întemeiase la un demisol, pe Dionisie Lupu, atelier unde făcea chei cu mâinile lui.
- Iartă-mă nu prea mai aud, he, he. Aplauzele, zici ? De vreo cinci ani nu le mai auzeam, că de...
Mai îndrepta cu pila o muchie la cheie, o mângâia cu mâna cât o lopată, sufla pilitura, se uia în lumina la ea şi o întindea zâmbind.
- Ei, ce spui ? Artă, tinere ! O să ma pomeneşti. Nu, draguţa, nu-mi lipseşte nimic. Am pensioara, mai ciupesc şi de la chei, pentru mine şi băbuţa mea e destul. La ce să ma plâng ?
Işi muta dupa aceea ochii la urmatoarea persoană de la rând :
- Domnişoară, iar aţi pierdut cheia ? Vă face moşul acuma una, la moment. Când aţi venit în ţară ?
Domnul Sticlaru pornea motoraşul polizorului şi intra calm şi făra trac în rol dând replica potrivită personajelor care intrau, cu cheile în mâna, pe micuţa scenă de pe Dionisie Lupu, la un demisol”.

La vârsta de 82 de ani, în 2005, declara cu sinceritate: „La varsta mea, fiecare zi e, de acum, pretuita bine. Sa va spun sincer, nu imi aduc aminte sa se fi petrecut ceva deosebit de ziua mea vreodata, poate ca a fost un an cand am uitat de aniversare, dar altceva nu. Stiti ce se intampla cu timpul? Inainte, cand mergeam in oras, ma intalneam cu multa lume cunoscuta, prieteni, acum am senzatia ca nu mai cunosc pe nimeni, parca sunt intr-un alt oras... S-au dus cunoscutii mei, eu am mai rezistat. Satisfactia cea mai mare a vietii mele este tocmai la varsta asta si am sa va spun de ce: m-au chemat la Radio, sa citesc din «Amintirile» lui Creangă, iar redactorului, un om foarte dragut, i-a placut si a zis sa mergem mai departe... Am ajuns la partea a III-a si am o mare satisfactie ca am reusit sa fac asta. Am inceput de tanar meseria asta si nu s-a mai pus problema sa fac altceva. Dintre film si teatru mi-a placut mai mult teatrul, pentru ca spectatorul raspunde imediat, il simti in sala, respira cu tine o data, e o diferenta mare. (...) Din 1946 am fost pe scena, pana ce am iesit la pensie, acum cativa ani; e mai mult de o viata... Am iesit la pensie de la Teatrul National, insa inainte jucam la Teatrul Nottara. Acolo am jucat toata viata mea si intamplator mai jucam pe la alte teatre. (...) Am citit undeva ca nu intotdeauna poti sa ajungi unde vrei, dar intotdeauna trebuie sa tinzi, sa fii un om corect si cinstit. Eu am tins toata viata, poate am facut si multe porcarii din tampenie, nu stiu, dar eu am tins intotdeauna sa ma comport corect si cinstit. (...) Eu am jucat in general comedie, personajele pe care le-am jucat erau foarte bine conturate si puteai sa faci ceva cu ele. Am avut colegi foarte buni, cu toata lumea m-am impacat bine, n-am avut probleme, de multe ori pe scena exista insa o lupta de afirmare, care poate fi dusa si cinstit, si necinstit.

Daca as putea sa ma intorc in timp, as face altfel foarte multe lucruri, atat de multe, incat nici n-are rost sa vi le spun, si din viata mea pe scena, si din viata mea particulara... o serie de lucruri pe care cred ca nu le-am facut cu intelepciune. Regretul cel mai mare este ca a trebuit sa ma retrag de pe scena, dar am considerat ca sunt prea batran. Teatrul de acum e diferit de ce am jucat eu, sunt altfel de piese, iar muzica difuzata acum pe toate canalele nu imi place. Nu reprosez tineretului ca iubeste muzica asta, Doamne fereste, dar mie nu-mi place. Ma mir ca am ajuns la aceasta varsta, nu credeam, pentru ca am avut destule probleme cu sanatatea..."

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro