Misterul unei dispariții ciudate, în circumstanțe niciodată lămurite, demne de un roman de Agatha Christie... Un actor formidabil de expresiv, simpaticul Hamdi Cerchez ar fi meritat și el - dacă soarta nu l-ar fi cerut pe scena eternității de mult prea tânăr - să joace în faimoasa piesă a lui Victor Ion Popa - „Tache, Ianke și Cadîr” - în rolul în care a strălucit apoi Gheorghe Dinică, dându-le replica lui Radu Beligan și Marinuș Moraru. Hamdi Cerchez (4 mai 1941, Hârșova – 6 martie 1994, Istanbul) a fost un actor de comedie român de origine turcă, după alte surse, tătar.
Absolvent al Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța și al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografie „Ion Luca Caragiale” din București (promoția 1964, alături de Valeria Seciu, Florina Cercel, Costel Constantin, Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan, Ilinca Tomoroveanu, Stefan Radoff, Rodica Mandache, Virgil Ogasanu, Mariela Petrescu, Sergiu Cioiu, Mariana Pojar, printre profesori numărându-se Octavian Cotescu, A. Pop Marțian sau Ion Toboșaru), Hamdi Cerchez reprezintă o personalitate care face parte dintr-o generație de excepție. Conform contemporanilor săi, „actorul s-a evidențiat prin talent, modestie, abnegație, rolurile complexe pe care le-a interpretat fiind, în această direcție, dovezi concludente”. După stagii la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești (unde a debutat în „Vlaicu Vodă”, regia Constantin Dinischiotu) și la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, din 1978 a fost actor la Teatrul Național din București.
A făcut teatru, chiar și teatru de revistă, a apărut la televiziune și a jucat în multe filme: Alo? Ați greșit numărul (1958), Răscoala (1965), Titanic-Vals (1965), Gaudeamus igitur (1965), Răscoala (1966), Drum în penumbră (1972), Păcală (1974), Trei scrisori secrete (1974), Orașul văzut de sus (1975), Tănase Scatiu (1976), Mânia (1978), Nea Mărin miliardar (1979), Singur printre prieteni (1979, Înghițitorul de săbii (1982), Un petic de cer (1984), Acțiunea „Zuzuc” (1984), Punct... și de la capăt (1987), Telefonul (1992) etc.
S-a remarcat, inițial, in doua spectacole de exceptie ale anului 1968, montate de Andrei Șerban la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț: "Omul cel bun din Seciuan" de Brecht si "Noaptea incurcaturilor" de Goldsmith. „In primul, facea o compozitie de un pitoresc enorm, in puzderia de cersetori care invadeaza casa si viata eroului. In al doilea,jucandu-l pe razgaiatul dar neistovitul in farse Tony Lumpkin, reusea performanta de a fi unul dintre cei mai buni actori de comedie intr-un spectacol in care absolut toti interpretii erau foarte buni, intr-un spectacol care era – el insusi – o mare pagina de virtuozitate comica. Hamdi Cerchez are o figura de o mobilitate extrema, dublata de un instinct, o inteligenta scenica fara gres. Simte comedia prin toti porii si se arunca in ea nebuneste, parca intr-un dezmat al rasului, al poantei, al gagului. Pofta lui de joc e frenetica si contagioasa, atat pentru colegi cat si pentru spectatorii din stal, cu care intra imediat in „priza directa”. Canta si danseaza, face acrobatii la nevoie (vezi "Jumatatea mea e-ntreaga", la Teatrul „Ion Vasilescu”).
Hamdi Cerchez poate face orice: chiar si drama; a demonstrat-o in "Topaze", pe scena Teatrului „Davila”, din Pitesti, unde filigrana melancolic cu finetea unui versat in ale jocului psihologic, si a demonstrat-o mai ales in acea montare de referinta care a fost, pentru spectacologia „Brecht” romaneasca, "Domnul Puntila si sluga sa Matti", pusa in scena de Tudor Marascu pe scena aceluiasi teatru. Aici, Hamdi reusea o alta performanta: sa joace, alternativ, cele doua roluri titulare, creand personaje complet diferite, izbitoare prin adevarul lor: alternatii continue intre tragic si grotesc. Hamdi Cerchez imi aminteste, iremediabil, de Birlic. Stiu ca ilustrul sau inaintas nutrea credinta secreta ca marea sa vocatie este in drama si nu in comedie (si mi-l amintesc vag incercand astfel de performante in "Revizorul"; dar vag, foarte vag...). S-ar putea intampla ca si cu Hamdi sa se petreaca acelasi fenomen aparent paradoxal. Si n-ar fi de mirare, caci in ochii rasului lui Hamdi – ca si la Birlic – abureste intotdeauna o lacrima. E lacrima-sigiliu a marilor comici, de oriunde si de oricand”, scria criticul de teatru Dinu Kivu în Almanahul Gong din 1982.
Hamdi (Abdulah Hasan) Cerchez a fost căsătorit cu Melia (fiica lor - tot Melia! - a devenit soția lui Cătălin Marin din serialul TV „Trăzniții”), iar nepotul său de frate este Metin Cerchez, deputat în Parlamentul României. Acesta susține că familia descinde din ultimul Pașă al Imperiului Otoman, Abdul Aziz și o prințesă circaziană (de unde și numele „Cerchez” de familie), din familia Al Khater. Hamdi Cerchez a sfârșit tragic în circumstanțe niciodată lămurite pe deplin la Istanbul, în 1994, când participa la o recepție alături de președinții Turciei și României (Ion Iliescu). Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro
Unicul Hamdi Cerchez, care ar fi trebuit să-l joace pe Cadîr... Misterul unei dispariții ciudate
- Detalii
- Răzvan Grădinaru
- Arte