Sunt unii actori, extrem de expresivi, care nu fac paradă de calitățile lor evidente și nu dau din coate să ajungă neapărat în distribuțiile teatrelor din Capitală. Absolvent al Institutului de Teatru şi Film, promoţia 1948, Zephi Alșec (22 februarie 1923, București – 8 iulie 1992, Ploiești) a fost un actor român din această categorie, care s-a bucurat să devină un „provincial” mai toată cariera lui, fiind unul dintre fondatorii Teatrului Municipal din Ploiești (al cărui prim director a fost Toma Caragiu), instituție pe care a servit-o cu devotament, refuzând mai multe propuneri tentante venite de la București.

De fapt, fiind ales de mulți regizori pentru peliculele lor, nici nu ar fi avut când să stea la repetiții prelungite! A debutat pe marele ecran in perioada studenției, cu rolul lui Ianot din filmul „Furtul de la Arizona” (1945), regizat de Mircea Botez. De-a lungul carierei sale a fost distribuit în câteva zeci de filme românești, iar înperioada 1976-1978 a jucat in filmele germane „Severino” și „Im Staub der Sterne”.

Actor versatil, putea juca o gamă largă de roluri. A fost comisar, hangiu, negustor, militar, inginer. Un actor pe care l-ați văzut în multe roluri, în general secundare, din cinematografia anilor '70-'80.

Filmografia sa este una foarte bogată: Vacanță la mare (1963), Cartierul veseliei (1965,) Calea Victoriei sau cheia visurilor (1966), Canarul și viscolul (1970), Puterea și adevărul (1972), Sfânta Tereza și diavolii (1972), Aventuri la Marea Neagră (1972), Pistruiatul (1973), Conspirația (1973), Departe de Tipperary (1973), Capcana (1974), Agentul straniu (1974), Nemuritorii (1974), Actorul și sălbaticii (1975), Mastodontul (1975), Orașul văzut de sus (1975), Patima (1975), Zile fierbinți (1975), Casa de la miezul nopții (1976), Revoltă în Cosmos (Im Staub der Sterne, 1976), Roșcovanul (1976), Tănase Scatiu (1976), Tufă de Veneția (1977), Toate pînzele sus (serial TV) - ep. 6 Mânia (1978), Septembrie (1978), Pentru patrie (1978), Melodii, melodii (1978) , Severino (regia Claus Dobberke, 1978), Vlad Țepeș (1979), Între oglinzi paralele (1979), Omul care ne trebuie (1979), Singur printre prieteni (1979), Artista, dolarii și ardelenii (1980), Blestemul pământului – Blestemul iubirii (1980), Iancu Jianu zapciul (1981), Iancu Jianu haiducul (1981), Viraj periculos (1983), Pe malul stîng al Dunării albastre (1983) , Un petic de cer (1984), Figuranții (1987), A doua variantă (1987), Duminică în familie (1988), Drumeț în calea lupilor (1990), Atac în bibliotecă (1993).

Și familia și-a clădit-o tot în Prahova. A fost căsătorit cu Yvette Alșec, fiica medicului echipei de fotbal din Ploieşti, Concordia - doctorul Emanuel Leopold, și împreună au avut o fiică, Henriette,  Probabil că socrul lui Zephi Alșec este „doctorul tânăr cu pălărie şi baston” din poezia “Nicolae Ilie” a lui Geo Bogza din 1929, îmbătrânit...

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro