Petre Gheorghiu (20 iunie 1929, Iași – 6 august 2000, București) a fost un cunoscut actor de teatru, film si televiziune, dar și un renumit profesor de teatru, singurul căruia i s-a permis, înainte de 1990, să aibă o școală particulară de teatru. Provenea dintr-o familie aparte de artiști. Petre Gheorghiu-Goe a fost fiul lui Vasile Gheorghiu, membru al Filarmonicii din Iași, care a cântat sub conducerea unor dirijori celebri, ca Sergiu Celibidache, și al Elenei Gheorghiu-Nistor, angajată a teatrului „Lucia Sturdza Bulandra”, deținând funcția de cabinieră șefă. Conform celor declarate de mama actorului în repetate rânduri, familia lui e înrudită direct cu David Creangă, bunicul marelui scriitor și povestitor Ion Creangă. A nu se confunda cu Petre Gheorghiu-Goe sau Petre Gheorghiu-Dolj!
A urmat studii la Conservatorul de Artă Dramatică din Iași, absolvit în 1950. Și-a început activitatea teatrală la Teatrul Național din același oraș, după care a fost remarcat demarea actriță Lucia Sturdza-Bulandra și în 1956 a fost adus de ea la Teatrul Municipal din București, unde punea bazele unei trupe de elită. A avut o bogată activitate teatrală la Teatrul Municipal, și a făcut parte din „generația de aur” a teatrului, generație care includea actori ca Ștefan Ciubotărașu, Fori Etterle, Clody Bertola, Victor Rebengiuc, Ileana Predescu, Irina Petrescu, Florian Pittiș, regizorul de teatru și film Liviu Ciulei, regizorul de teatru și film Lucian Pintilie, cărora li s-a alăturat mai târziu și neuitatul Toma Caragiu. După dispariția doamnei Bulandra, Teatrul Municipal a devenit Teatrul „Lucia Sturdza-Bulandra”.
Renumit actor și profesor de teatru, a avut o școală particulară pe vremea când instituțiile particulare erau interzise de regimul aflat la putere înainte de 1989. Rațiunea pentru care i s-a permis acest lucru a fost faptul că era un actor extrem de respectat de autorități, în ciuda faptului că era total apolitic. De asemenea, numeroși fii și fiice ale personajelot din nomenclatură s-au perindat pe la școala lui. Se știe că erau tratați cu aceiași intransigență și etică profesională și umană cu care erau tratați toți elevii lui. Clasa lui de teatru era compusă din tineri veniți din toate colțurile țării, iar admiterea era rezultatul unui proces foarte drastic. Numai cei deosebit de talentați erau acceptați, iar regimul de lucru impus trebuia respectat cu dedicație. Petre Gheorghiu obișnuia să organizeze clase de teatru cu grupul lui în satul Cheia, județul Prahova, o regiune extrem de pitorească și la vremea respectivă puțin cunoscută în lumea turiștilor. De-a lungul timpului el a produs numeroși actori și actrițe de renume. Printre ei se numără Florian Pittiș, Ion Caramitru, Michaela Caramitru, Liana Ceterchi, Viriginia Mirea, Jeanine Stavarache, Dan Puric, Ștefan Bănică Jr., Florin Piersic Jr., Mihai Bisericanu, Daniela Nane, Petre Moraru, Valeria Ogășanu, Lamia Beligan, George Visu, Vladimir Găitan și mulți alții.
Debutul său pe ecran s-a produs în 1957, în filmul „Citadela sfărâmată”, în regia lui Haralambie Boroș și în compania actriței Lica Gheorghiu, fata lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul de atunci al României. A jucat numeroase alte roluri în film, teatru, televiziune și radio. Printre realizarile memorabile pe scena Tetrului Bulandra se numără Nick în "Clipe de Viață" de William Saroyan, Trahanache în "Scrisoarea Pierdută" de Ion Luca Caragiale și Sir Toby Belch în "A Douăsprezecea Noapte" de William Shakespeare. De excepție a fost și rolul titular din „Sfântul Mitică Blajinul” de Aurel Baranga. Ultimul rol, îndrăgit de actor, a fost Martin Weller din „Gin Rummy”, piesă la care a semnat și regia.
Soția actorului a fost Ani (Anica) Gheorghiu, (născută pe 20 iulie 1932, în Basarabia). Fiul său, Paul Gheorghiu, (născut pe 3 iulie1953, la Iași) și el actor, a absolvit Institutul de Teatru în 1978 la clasa profesorului Amza Pellea. Vasile Gheorghiu, frate (1937- 2012), a fost actor la Teatrul Mic din București. A emigrat în Statele Unite în 1973 unde a devenit cetățean american. Petre Gheorghiu are doi nepoți rezultați din căsătoria lui Paul Gheorghiu cu Lucia Predescu. Amândoi sunt cetățeni americani. Vlad Gheorghiu (născut în1989), e un muzician talentat asociat cu lumea rock and roll-ului american. Și-a schimbat numele în Vlad Holiday și, printre altele, e fondatorul și liderul formației de rock independent-alternative Born Cages. A concertat împreună cu formația Guns N' Roses și cu formația The Claypool Lennon Delirium, formație al cărui lider e Sean Lennon, fiul lui John Lennon, fostul membru al trupei Beatles. Matei Gheorghiu (născut în 1987), este designer-programator pentru firma Spotify, unul dintre liderii industriei de music streaming.
......Totuși, deși avea mare succes în țară, la 58 de ani, decide să își schimbe viața. Actorul Petre Gheorghiu a ales să plece din România în anul 1987, atunci când a avut ocazia, în ciuda faptului că se afla pe culmile carierei. În America, i-a fost extrem de greu. Soția sa, fostă harpistă la Filarmonica din Craiova, iar mai târziu la cea din Linz, Austria, a acceptat să facă curățenie în vilele unor oameni bogați, iar actorul a lucrat ca muncitor necalificat, apoi ca zugrav. S-a întors însă în țară după 1990, pentru a emigra apoi din nou. Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro
Actorul Petre Gheorghiu, străstrănepotul lui Ion Creangă, zugrav în America la 60 de ani
- Detalii
- Mirel Bădoi
- Arte