...Ce actor expresiv! Dacă ar fi să ne raportăm doar la rolurile principale din piesa „Caligula” și filmul „Horea”, deși repertoriul său a fost cu mult mai bogat... Deși nu a avut șansa să joace rolul multvisat - Hamlet, Ovidiu Iuliu Moldovan (1 ianuarie 1942, Vișinelu-Sărmașu, Mureș – 12 martie 2008, București) a fost un actor extraordinar, cu o bogată activitate în film, radio, teatru, teatru radiofonic și televiziune. Recita fabulos. Era fascinat de Eminescu și Cioran. Era frate cu regizorul Mircea Moldovan și avea numele aproape identic cu cel al actorului... Ovidiu Moldovan (născut în 1945), de la Teatrul Național din București. Viitorul actor a făcut liceul la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Turda și, după doi ani petrecuți la Facultatea de Filosofie, a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București (promoția 1964), la clasa profesorilor Marțian Pop și Octavian Cotescu, coleg cu Valeria Seciu și Ion Caramitru. A debutat în teatru în 1965, cu rolul Mio, din piesa „Pogoară iarna” de Maxwell Anderson, pe scena Teatrului Național din Timișoara, unde fusese repartizat după absolvire.
La Teatrul Național din București, unde s-a transferat de la Timișoara în 1969, a realizat o suită impresionantă de roluri importante, colaborând cu mari regizori: Oswald - Regele Lear de William Shakespeare, regia Radu Penciulescu; Ian - Prima zi de libertate de Leon Kruczkovski, regia Dan Nasta; Thieste - Thieste de Seneca, regia Nicky Wolkz; Thomas - Fundația de A. B. Vallejo, regia Horea Popescu; Antonio - Furtuna de Shakespeare, regia Liviu Ciulei; Caligula - Caligula de Albert Camus, regia Horea Popescu; Malvolio - A 12-a noapte de Shakespeare, regia Anca Ovanez; Despot - Despot Vodă de Vasile Alecsandri, regia Anca Ovanez; Gelu Ruscanu - Jocul ielelor de Camil Petrescu, regia Sanda Manu; Iason - Medeea de Seneca, regia Andrei Șerban; Avram Iancu - Avram Iancu de Lucian Blaga, regia Horea Popescu; Orsino - A 12-a noapte de Shakespeare, regia Andrei Șerban; Lopahin - Livada de vișini de Cehov, regia Andrei Șerban; Tamerlan - Tamerlan cel Mare de Christopher Marlowe, regia Victor Ioan Frunză; Platonov - Platonov de Cehov, regia Ivan Helmer; Penteu - Bacantele de Euripide, regia Mihai Măniuțiu; Baronul - Azilul de noapte de M. Gorki, regia Ion Cojar etc.
Punctul culminant a fost în 1979, când l-a conturat pe Împăratul Caligula, protagonistul din spectacolul omonim regizat de Horea Popescu pe scena TNB. Trebuia să joace astfel încât să stârnească dispreţul în inimile spectatorilor faţă de personaj. Spectacolul a avut la bază piesa scriitorului şi filosofului Albert Camus. Deşi mesajul era vădit împotriva totalitarismului, cenzorii nu au blocat proiectul. Asta l-a uimit atunci pe Moldovan. Costumele fuseseră realizate de creatoarea de modă Doina Levintza iar decorurile, de Paul Bortnovsky.
Pe când juca în „Caligula“, Moldovan l-a cunoscut pe filosoful Petre Ţuţea. Într-o seară de iarnă, fusese la spectacol cu scriitorul Marcel Petrişor într-o sală unde era la fel de frig ca afară; după aceea, s-au dus o parte dintre actori şi spectatori la restaurantul Berlin. „Toate restaurantele se închideau după ora 23.00, iar, o dată ce i-au anunţat chelnerii că a sosit momentul să plece, au ieşit. Acolo, în ger, Ţuţea le-a ţinut patru ore un discurs lui Ovidiu Iuliu Moldovan şi lui Marcel Petrişor despre filosofia lui Camus. Lui Moldovan nu i-a venit să creadă cât era de vioi, în ciuda bătrâneţii şi a bolii. S-au împrietenit....”
Și filmografia sa are o mulțime de repere semnificative: 1973 - Despre o anume fericire, regia Mihai Constantinescu;1975 - Actorul și sălbaticii 1975 - Hyperion; 1976 - Dincolo de pod; 1976 - Ultimele zile ale verii ;1976 - Misterul lui Herodot; 1976 - Bunicul și doi delincvenți minori; 1977 - Tufă de Veneția; 1977 - Buzduganul cu trei peceți;1978 - Profetul, aurul și ardelenii, regia Dan Pița;1979 - Între oglinzi paralele, regia Mircea Veroiu; 1979 - Un om în loden; 1980 - Artista, dolarii și ardelenii, regia Mircea Veroiu; 1980 - Bietul Ioanide, regia Dan Pița; 1981 - Pruncul, petrolul și ardelenii; 1981 - Castelul din Carpați; 1981 - Detașamentul „Concordia”; 1981 - Duelul; 1982 - Semnul șarpelui; 1983 - Misterele Bucureștilor; 1984 - Un petic de cer; 1984 - Vreau să știu de ce am aripi; 1984 - Dreptate în lanțuri; 1984 - Horea, regia Mircea Mureșan; 1985 - Sosesc păsările călătoare; 1985 - Masca de argint; 1987 - Cuibul de viespi; 1994 - Somnul insulei, regia Mircea Veroiu; 1994 - Nopți de cristal, regia Tonia Marketaki (Grecia;) 1996 - Craii de Curtea Veche; 1996 - Crăciun însângerat, regia Claudio Nasso (producție Canada). În 1975, a filmat pentru televiziune serialul „Un august în flăcări”, regia Dan Pița și Radu Gabrea (13 episoade).
Actorul a avut o viață zbuciumată. Ovidiudiu Iuliu Moldovan s-a născut în satul Vişinelu, în anul 1942, într-o vreme în care zona era ocupată de trupele horthyste şi când Europa era măcinată de cel de-Al Doilea Război Mondial. De altfel, această perioadă nu îi va da linişte toată viaţa, tatăl lui pierind sub gloanței în timpul retragerii ocupanților din Transilvania. La plecarea dintre noi a actorului, Evenimentul Zilei scria: „Vişinelu este astăzi un mic sat locuit de 564 de oameni, români şi maghiari, deopotrivă. Risipit între două coline domoale ale podişului transilvan, satul este trist. Pe biserică a fost arborat un steag negru, în memoria lui „Bubu“, cum îi spuneau ţăranii marelui actor. Vestea că Ovidiu Iuliu Moldovan, cel mai important fiu al satului, s-a dusa circulat cu viteza televizorului. În urmă cu câţiva ani, Consiliul Local din Sărmaşu, de care aparţine Vişinelu, i-a acordat titlul de cetăţean de onoare. A fost o mare bucurie pentru marele actor. „A venit în sat şi a fost foarte emoţionat de acest gest simplu“, a spus preotul ortodox Ilie Bucur. Casa în care s-a născut Ovidiu Iuliu Moldovan este cocoţată pe un deal. Ca să ajungi la ea trebuie să nu ratezi drumul din spatele cofetăriei. Uliţa desfundată de ploile de primăvară trece prin cimitirul satului şi imediat o casă veche, cu privdor, ascunsă în spatele unui gard din şipci vechi, îţi iese în cale. Este casa unde s-a născut Ovidiu Iuliu Moldovan. De mai bine de câţiva ani nu o locuieşte nimeni, dar se vede că este îngrijită. „Când venea aici, era tare blând“ Cel care are grijă de casă este Vasile Rusu, un bun prieten al actorului. Se cunosc de pe vremea când mergeau împreună la şcoala din sat. „Era un om tare bun. Îl vedeam în filme ca un om mare în meseria lui, dar când venea aici era tare blând. Era plăcut la vorbă şi te făcea să te simţi bine“, povesteşte Rusu.
Lui Ovidiu Iuliu Moldovan îi plăcea să vină când avea timp şi să-şi petreacă zilele libere la Vişinelu. Frumuseţea locului este izbitoare. Din terasa casei poţi să cuprinzi cu o singură privire Vişinelu, cu agitaţia lui de primăvară. Ultima vizită la Vişinelu a actorului a fost în urmă cu câţiva ani. „S-a supărat că nu a avut cheia de la casă şi de atunci i-a rugat pe fraţii lui de la Cluj să-mi lase cheia ca să poată intra când vine. Nu a mai fost de atunci, dar mă suna des şi era foarte curios ce se mai întâmpla în sat. Îmi tot zicea că nu-i mai place la Bucureşti, că nu mai ai niciunde să îţi parchezi maşina“, mai spune Rusu, care e supărat nevoie mare că satul nu mai are pe nimeni important la Bucureşti. Interiorul casei pare desprins dintr-un roman de Liviu Rebreanu, mobila veche, dar bine întreţinută, peste care o femeie gospodină a aşezat celebrele împletituri de macrame. Casa este tipică pentru Ardeal. Trei camere mari, la stânga şi la dreapta unui hol. Într-una din camere o poză înrămată a actorului supraveghează orice mişcare a celor prezenţi. Pe o masă, între două dulapuri, două romane, vechi, de Cezar Petrescu: „Întunecare“ şi „1907“.
Preotul Ilie Bucur l-a cunoscut foarte bine pe Ovidiu Iuliu Moldovan. „Avea un suflet mare. Probabil că a fost încercat de mic, fiind crescut o vreme numai de mamă. Pe tatăl lui, care era preceptor fiscal, l-au împuşcat în 1944, la retragere, soldaţii hortyşti. Au împuşcat atunci 126 de evrei şi 50 de români“, spune preotul Bucur. Printre amintiri, preotul rememorează un eveniment când actorul a donat o statuie localităţii Sărmaşu. „A trimis statuia «Femeie-simbol », pentru care a plătit la vremea respectivă vreo 700.000 de lei. O mulţime de bani. Voia ca pe soclul statuii să fie înscrise numele celor care au murit la retragerea ocupaţiei horthyste. Nu a mai apucat să vadă asta. În noaptea în care a pierit m-am trezit pe la trei dimineaţa cu gândul direct la el. Apoi, la cinci dimineaţa, am auzit la radio că s-a stins”...
Ovidiu Iuliu Moldovan era și un mare recitator. Despre el, colega lui de scenă Florina Cercel își amintea: „Lucra ani de zile la o poezie, la «Venere şi Madonă» mai bine de şase ani până a început să o recite. La «Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată» la fel. Pentru mine, într-un fel special era Eminescu. Fiind ardelean, un bărbat puternic, ferm şi vertical, avea o formulă anume de a-şi ascunde emoţiile. Ştiam că era covârşit de emoţie, dar reuşea să transmită celor din jur, colegilor, un fel de linişte, încărcată de spiritualitate. Era deosebit“. Fascinația lui pentru poezie și teatru venea, indirect, din familir, conform unei mărturisiri făcute, în Formula As, Silviei Kerim: „ Poeti am avut in familie. Oarecum... indirect. Nu pot sa nu-l pomenesc aici pe Radu Stanca, unul dintre cei mai importanti poeti care au format "Cercul de la Sibiu". El a fost casatorit cu vara mea, Dorina Ghibu-Stanca... Dorina a fost actrita "primadona" a teatrului de la Sibiu, si mai apoi la Cluj. Ei doi, Radu Stanca si cu Dorina, m-au "impins" catre Teatru. Ai mei parinti ar fi dorit sa dau la Medicina”... „Relaţia mea cu Poezia datează încă din Institut... Împreuna cu Pino (Caramitru) și cu Vali Seciu am avut marele noroc de a-l avea ca profesor pe A. Pop Marţian, alături de alţi dascăli care demonstrau o "înălţime" intelectuală cum azi nu se mai prea găsește. A. Pop Marţian ne-a inoculat acest "cult pentru poezie". El ne-a trimis la Eminescu, la teatrul în versuri scris de Schiller, de Goethe, de Racine, de Corneille. El ne-a familiarizat cu ceea ce se cheamă metrică, ritmică, muzicalitate, incantaţie”, declara actorul intr-un interviu acordat Ivonei Hristescu.
„Aveam un proiect recent pe care trebuia să-l realizăm împreună. Este vorba despre un film inspirat din perioada de detenţie în închisoarea de la Sighet a cardinalului Iuliu Hossu. A fost chiar ideea lui Ovidiu, care ar fi urmat să joace rolul titular. Din păcate, nu a mai fost să fie”, a povestit regizorul Nicolae Mărgineanu, pentru Jurnalul Național. „L-am văzut, cred, prima dată, dacă îmi amintesc bine, în filmul «Concert din muzică de Bach» după romanul Hortensiei Papadat-Bengescu, în regia lui Dinu Tănase. Juca rolul unui poliţist şi mă impresionase tenacitatea şi forţa pe care o imprimase personajului. Părea un buldog care nu mai poate fi oprit, păstrând însă o ţinută extrem de elegantă sub încordarea pe care o simţeai în interiorul personajului. Mi se părea un actor cu totul deosebit, cu multă forţă şi căruia îi plăcea să joace extrem de interiorizat. Au urmat multe alte roluri în filme. Burdea din filmul «Dincolo de pod», după «Mara» lui Ioan Slavici şi în regia regretatului Mircea Veroiu. Ovidiu reuşea să facă un personaj enigmatic şi frumos, un revoluţionar extrem de convingător, plin de vigoare şi speranţă. De asemenea, rolul sceleratului din «Actorul şi sălbaticii» în regia lui Manole Marcus. Un personaj interpretat cu originalitate şi îndrăzneală, o compoziţie pe muchie de cuţit care i-a reuşit extraordinar. De câte ori nu ne-a încântat, de câte ori nu ne-a ţinut cu sufletul la gură, ori ne-a lăsat cu senzaţia că ne pare rău că filmul s-a terminat. Ne-a ajutat să transformăm nişte zile banale şi anonime, în zile de sărbătoare.”
Poetul Dorin Tudoran își amintea în Formula As: „L-am vazut prima oara in Regele Lear, spectacol realizat de Radu Penciulescu. Am fost uluit. Peste ani, Ovidiu m-a rugat sa-i scriu un portret pentru Caietele Teatrului National. L-am scris dintr-o suflare si cu tot sufletul. Textul se intitula "Diamantul". Regretam - regret si azi - ca Ovidiu nu a avut sansa unui Hamlet. De la Puiu Hulubei la Pino Caramitru, cred ca i-am vazut pe toti marii actori romani ce au intrat in pielea nefericitului print al Danemarcei. A fost o discutie pe care, de la o vreme, am evitat sa o mai purtam, caci, pentru Ovidiu, acest Hamlet neintamplat devenise un subiect extrem de dureros.
Dar rolul cel mai dificil pe care Ovidiu a fost bucuros sa-l joace (cu adevarat, nu "ca la teatru"...) a fost cel de a fi al doilea baiat al mamei mele, caci mama l-a tratat intotdeauna ca pe fiul ei. Dupa plecarea mea din tara, rolul cu pricina a devenit foarte complex pentru Ovidiu. Mama ii spunea cu cine ar trebui sa se casatoreasca. Evident, si cu cine nu ar trebui sa se casatoreasca. Ce sa manance, ce sa nu manance. Ce si cat sa bea. Ce sa nu bea. Se duceau impreuna la casa mamei de la Stefanesti. Alteori, Ovidiu pleca singur sau cu cativa din prietenii sai. Deseori, se trezea sunat de mama, care il intreba: "Ovidiu, tu ai ce manca diseara, cand pleci de la teatru? Daca nu, vino la mine. Am facut fasole cu carnati. A venit Costel de la Pucioasa si mi-a adus costita si carnati afumati". "Poso, da' tuica ai?", intreba Ovidiu. Mama o lua drept un atac la persoana si raspundea intepata: "Da' cand n-am avut eu tuica, vin si bezele (prajiturile ce-i placeau atat de mult lui Ovidiu!)?" "Pot sa-l aduc si pe Ion?". "Pai, cu Ion am si vorbit", raspundea mama. Evident, Ovidiu stia, dar voia sa joace scena pana la capat, spre a-i face placere mamei. Ion Pomponiu (pictor si profesor de desen), zis si Jean, a devenit un fel de al treilea fiu al ei...”
Actorul Vlad Rădescu rememora și el nostalgic: „L-am cunoscut personal pe Ovidiu în vremea în care eram director la Teatrul Naţional Târgu Mureş, dar ca actor l-am cunoscut cu mult înainte, văzându-l pe scenă. Nu jucasem cu el. Prima dată l-am întâlnit prin ’93 la un restaurant din spatele Teatrului Naţional; era la masă cu Gheorghe Dinică şi cu Marin Moraru. Atunci am încercat să gândim un proiect pentru care să îl invit la Târgu Mureş pe David Esrig, să refacem vestitul spectacol „Nepotul lui Rameau“ (n.r. – după Denis Diderot). Proiectul nu s-a realizat, dar am visat împreună. Cu Ovidiu am mai vorbit şi despre cum să alegem o piesă în care să fie el protagonist şi să vină să joace la Târgu Mureş. Nu am mai reuşit să avansăm, eu am revenit în Bucureşti şi ne-am reîntâlnit la nişte filmări de la „Somnul Insulei“, realizat de prietenul lui apropiat Mircea Veroiu. Am petrecut două-trei seri împreună la mare, la Costineşti, toamna, în timpul filmărilor. Ne-am destăinuit unul altuia şi am descoperit un om care vibra la tot ce se întâmpla în jurul lui...”.
Despre biografia sentimentalp a actorului - un bărbat foarte discret! - Mihnea Columbeanu nota: „Şi-a trăit ultimii ani de viaţă continuând să susţină recitaluri de poezie, alta dintre marile lui iubiri (îl adora pe Eminescu), pe lângă film, teatru şi... multe actriţe de vază, nume asupra cărora bunul simţ ne obligă să păstrăm discreţia; e de ajuns să menţionăm doar că, în tinereţe, forma un autentic trio de crai (nu "de Curtea Veche"!), alături de Ion Caramitru şi Sergiu Cioiu. De asemenea, a fost căsătorit pentru un scurt răstimp cu actriţa Jeanine Stavarache”...
Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro
Ovidiu Iuliu Moldovan, expresivitatea unui mare actor, fascinat de Hamlet, Eminescu și Cioran
- Detalii
- Răzvan Grădinaru
- Arte