Sunt unii actori de mare calitate dar pe care o modestie exagerată - dar și prejudecățile generale despre anumite „genuri minore”, cum ar fi teatrul de revistă dar nu numai - i-a împiedicat să „iasă în față” și să se afirme pe măsura talentului lor. Timp de douăzeci de ani, Alexandru Lulescu a format împreună cu un alt mare actor, Nicu Constantin, unul dintre cele mai de succes cupluri umoristice de la noi, fiind deseori supranumiţi „Regii Umorului” sau „Cavalerii Râsului”. Viața lui este plină de povești interesante. Știați, de pildă, că a debutat ca balerin principal?

Alexandru Lulescu (1 iunie 1932, București – 16 iunie 2022, București) a fost un actor român, care a jucat aproape toată cariera lui pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din București. A fost finul actorului Alexandru Arșinel. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, iar prima sa apariţie a fost pe scena Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, care pe atunci se numea Ansamblul de Estradă şi este consemnată în anul 1952,  dar nu ca actor ci... ca solist de balet într-un dans tătar din premiera intitulată „Primul spectacol”.

În 1961, actorul se angajează la Teatrul devenit între timp Satiric-Muzical „Constantin Tănase”, unde joacă în zeci de spectacole, cu sute de reprezentaţii în ţară şi în lume. Câteva dintre spectacole în care s-a făcut remarcat sunt: "La Grădina Cărăbuş", "Pagini alese din Revista de altădată", "Revista cu Tănase", "Minunile Revistei - Ca la Tănase", "Veselie la Tănase", "De la Cărăbuş la Savoy", "Revista cu paiaţe", "Vino să ne vezi deseară", "Scandal la Boema", "Pompiliu de Pompadour", "O seară la Revistă", "Revista dragostei". . Alexandru Lulescu a făcut parte şi din distribuţia musicalurilor de succes: „Groapa” (text: Eugen Barbu/muzica: Radu Şerban) şi „O premieră furtunoasă”, după „O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale (text şi versuri: Octavian Sava, muzica: Marius Ţeicu). Ultimele spectacole în care a jucat actorul pe scena de la Revistă au fost: „Hai, zâmbeşte!”, „Lasă supărarea-n hol!” şi „Cu mască sau fără mască, oamenii vor să zâmbească!”, spun reprezentanţii Teatrului „Tănase”, Alexandru Lulescu fiind cel mai longeviv artist al acestei instituții, pe care a slujit-o aproape 70 de ani. A jucat şi în câteva filme, între care: "Vacanţa la mare" (1963), "Împuşcături pe portativ" (1968), "Muzica e viaţa mea", "O seară la Revistă" (2013).

Preotul Emil-Nedelea Cărămizaru, duhovnicul regretatului actor, l-a împărtășit pe actor cu o zi înaintea dispariției sale. „Astăzi, dimineață la ora 6, m-a sunat doamna Maria Lulescu, să-mi spună că a plecat dintre noi maestrul Alexandru Lulescu. A rânduit Bunul Dumnezeu, ca ieri, 16 Iunie, să-i dau Sfânta și Dumnezeiasca Împărtășanie, venerabilului meu prieten și fiu duhovnicesc, marele actor, Alexandru Lulescu. Despre un asemenea om, ca maestrul Lulescu, pot vorbi ore întregi la superlativ! “Tata Lulu” așa cum îi spuneam, avea sufletul poleit cu aur, zâmbetul de-a pururi pe buze, iar chipul plin de bunătate… Plin de talent, înțelept și iubitor de oameni, avea grijă, întotdeauna, de cel puțin de două ori pe săptămână să mă sune, să mă întrebe de vorbă și să-și exprime bucuria că mă aude, și că acest lucru îi umple inima de bucurie… L-am cunoscut cu mult timp în urmă, în preajma unor iluștri prieteni, ca Aristide Buhoiu, Ion Dolănescu, Grigore Vieru și mulți alții…  L-am iubit ca pe un tată, iar acum la vremea unei temporare despărțiri, îi promit lui Tata Lulu că nu o să-l uit niciodată și că va fi de-a pururi în smeritele mele rugăciuni. Iubea Biserica și slujirea preoțească, adeseori, împreună cu familia, venea la biserica voievodală Sfântul Gheorghe-Nou, participând la Sfintele Liturghii, cu o bucurie greu de arătat în cuvinte… Drum bun spre Împărăția lui Dumnezeu, Tata Lulu!”, a declarat, pentru Fanatik, preotul Emil-Nedelea Cărămizaru.

Maria Lulescu, soția lui Alexandru Lulescu, este la bază profesor universitar, iar veteranul actor recunoștea că-i datorează o mare parte a carierei sale. Soția actorului este și poetă. Aceasta a scris până acum mai multe volume de versuri. Alexandru Lulescu și-a dorit enorm să fie bunic și, în urmă cu aproape patru ani, fiica lui, Alexandra Maria Popa, i-a îndeplinit marea dorință. Nepoțica actorului a fost botezată în pandemie la vârsta de opt luni. 

Actorul a urcat aproape 70 de ani pe aceeași scenă. A înveselit mai multe generații de români, singur sau alături de regretatul actor Nicu Constantin. Ar fi jucat și în pandemie. Spunea că îi lipsesc mult publicul, aplauzele, glumele și colegii. Plus că ar mai fi câștigat și ceva în plus, pe lângă pensia mică, pe care o avea. Alexandru Lulescu și colegii săi de breaslă de la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase” au ajuns să joace și la Paris, în celebra sală Sala Olympia, în anul 1965. Au fost în turnee peste tot în lume, unde românii de peste hotare îi solicitau.

La 85 de ani, actorul era încă foarte activ: „Grație minunaților Stela Popescu, Alexandru Arșinel și Vasile Muraru – mari talente ale genului – care mă solicită, cu sufletul lor bun, să apar în spectacolele Teatrului «Constantin Tănase», joc, deocamdată, în patru spectacole: «Viva revista! », «Lasă supărarea-n hol!», «Hai, zâmbește!» și «Aer bun de Savoy». Am vreo patru-cinci apariții pe lună”.

Actorii de comedie, înainte de 1990, obișnuiau să improvizeze și să bage în cupletele lor așa-numitele „șopârle”, ironii, miștouri și bășcălii la adresa regimului. „Jucam în «Pompiliu de Pompadour» și «nevasta» mea din scenă era Cristina Stamate, care mă bănuia cu ceva și alerga după mine, cu ștergătorul de praf, să mă bată. Eu făceam un efort mare și săream pe un șifonier. Și ea și un coleg de scenă mă rugau: «Dă-te jos, că te tai de la primă! Ești nebun?». Și îi spuneam: «Da! Știi ce bine e să fii nebun și să fii sus?». M-a chemat la Partid primul-secretar și m-a luat la rost că ce-i cu replica aia. I-am zis că nu mi se pare grav, da’ am scos-o…”.

În 2017, Alexandru Lulescu rememora, pentru Evenimentul Zilei, o amintire tragicomică din alte timpuri: „ Odată, prin anii ’70, ne-au chemat milițienii, la Caru cu Bere, de ziua lor: Era aproape și de teatru și de sediul Miliției. Vizavi… Pe drum mi-a venit ideea să ne punem cătușe și să ne bage în scenă, cu milițieni, ca pe niște arestați, iar noi să le spunem generalilor: «La mulți ani! Noi am venit aici de bună voie și nesiliți de nimeni!». Și să le arătăm cătușele”. Râde când rememorează cum un milițian le-a spus cătușele și i-a escortat până la intrarea în restaurant unde i-a predat altuia, înainte să plece, ordonându- i: „Du-i înăuntru!”. Și ăla i-a dus, numai că în arestul Miliției, din apropiere. „Când i-am spus ofițerului de serviciu că suntem actori i-a tras ăla una lu’ Nicu de i-au pornit ștergătoarele de parbriz la ochelari! Și ne-a mai luat și la refec când i-am sus că adresa noastră e la teatru. Că noi acolo dormeam, în cabine, că n-aveam case”. Povestea, râzând cu lacrimi, cum i-a scos comandantul din arest, când a venit dimineața, la serviciu: „I-a făcut dobitoci pe toți și le-a zis că îi degradează și ăia, nu și nu, că, cică, aveam fețe de infractori”. Distracția mare e când au ajuns la teatru și portarul le-a spus că i-a căutat miliția de trei ori în noaptea aia și el i-a protejat spunându- le că nu doarme nimeni la teatru”...

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro