...Povestea începe la Brăila și continuă în eternitate. Orașul-port la Dunăre, fosta bursă europeană a cerealelor, în care marinarii poposeau adesea la Tanti Elvira, Europolis-ul de la Porțile Orientului, a dăruit culturii române nu doar un roman care străbate timpurile, ci și o pleiadă de personalități remarcabile, precum Haricleea Darclee, Panait Istrati, Ana Aslan sau Maria Filotti. Dar și un popular grup de muzică ușoară din anii 50-60, Trio Grigoriu, a cărui piesă - parodică? - intitulată „Macarale”, rămâne una dintre cele mai cunoscute ale perioadei. Trupa era animată de cel mai fecund membru al ei, compozitorul George Grigoriu, care a lansat ulterior și un număr impresionant de vedete ale genului, de la Margareta Pâslaru la Marina Florea (relația sa cu aceasta din urmă fiind comentată în fel și chip...).

George Grigoriu (8 aprilie 1927, Brăila - 23 februarie 1999, București) și frații săi sunt originari din Brăila. George a luat în copilărie lecții de pian, vioară și chitară. A absolvit Conservatorul din București (numit pe atunci Regal) la secția canto. A activat alături de frații săi Cezar și Angel de la finele anilor cincizeci și până la jumătatea deceniului următor în formația Trio Grigoriu, „oglindire a evoluției culturii românești între cele două decenii, de la proletcultism la o oarecare libertate (stilistica ultimelor înregistrări ale formației aduce mult cu muzica rock, o achiziție foarte nouă a muzicii românești la vremea respectivă)”.  Cezar Grigoriu a fost căsătorit cu Tanți, una dintre fiicele lui Gheorghiu-Dej și a avut un destin tragic: Cezar Grigoriu

Trioul interpretează mai întâi jazz, apoi muzică ușoară. Compozițiile proprii (semnate de George Grigoriu, pe versurile lui Angel Grigoriu) apar de la finele anilor 1950 și se bucură de un succes foarte mare la public. Subiectele abordate în cântece sunt atât unele „obligatorii” (propagandistice, impuse de conducerea socialistă a țării), cât și altele naive, distractive. Astăzi, Trio Grigoriu sunt cunoscuți mai ales prin piesele „Broscuța Oac” (1957) și „Macarale” (1961). Tatăl celor trei frați, pe nume Radu Grigoriu, era de profesie violonist; el s-a preocupat de educația muzicală a lui George de timpuriu. Încă din perioada liceului (în Brăila), George și Angel Grigoriu au cântat în mai multe formații vocale. În 1945, George se înscrie în Conservatorul bucureștean, la secția canto-operă. Un an mai târziu, formula de doi este completată de Cezar Grigoriu, astfel înființându-se trioul. Formația începe să cânte la Radiodifuziune, mai întâi în formula de trei, apoi în cvartetul numit 3+1 (Trio Grigoriu și Horia Ropcea). Pianistul Bibi Alexandrescu îi alătură unui ansamblu de jazz.

George Grigoriu, conducătorul formației, scrie mai întâi un număr de lucrări culte. La începutul anilor 1950, însă, el se dedică exclusiv muzicii ușoare. Primul concert în care trioul prezintă compoziții proprii are loc în 1957, alături de orchestra casei de discuri Electrecord; tot atunci își face debutul „Broscuța Oac”, una dintre cele mai cunoscute piese ale grupului. În același an se înregistrează la Electrecord discul LP Trio Grigoriu interpretează melodii de George Grigoriu. Discul se bucură de un mare succes la public.

Din acest moment, formația imprimă relativ puține preluări și numeroase piese proprii. Muzica și versurile sunt realizate de tandemul George-Angel Grigoriu; astfel, toate piesele sunt compuse și orchestrate de primul, iar cel de al doilea creează textele aproape tuturor cântecelor. Stilul vocal adoptat de Trio Grigoriu este cel al „armoniei strânse” (en. close harmony), preluat de la formații occidentale precum The Mills Brothers, The Andrews Sisters sau Lescano Trio. Orchestrațiile diverse reflectă evoluția muzicii ușoare, de la ritmul jazzistic de swing la dansurile latine și afro-cubane și până la începuturile muzicii rock 'n' roll.

În continuare, George Grigoriu s-a dedicat compoziției de muzică ușoară și muzicii de film (Dragoste la zero grade, Actorul și sălbaticii) și scenă (câteodată, în colaborare cu fratele său Cezar – Împușcături pe portativ, cu Margareta Pâslaru și Cornel Fugaru, este cea mai cunoscută colaborare a celor doi frați în postură de compozitor și regizor).

George Grigoriu a fost compozitorul care, în 1959, a creat prima piesă special pentru timbrul aparte al Margaretei Pâslaru - "Chemarea mării", cunoscută de public și ca "Și-n apa mării"; în 1960 Margareta Pâslaru înregistrează această melodie la Electrecord iar în 1961 bate toate recordurile de vânzări. Coloana sonoră a filmului Vacanță la mare a fost semnată tot de el. O operetă din palmaresul lui: "Se mărită fetele". Cristian Popescu a fost lansat tot de el cu "Ia te uită ce mai fete...". În anii 1960 s-au bucurat de un succes deosebit "Polca dragostei" și "Mandolina mea" cu Margareta Pâslaru, "Valea Prahovei" cu Ilinca Cerbacev, "De-ar fi să mă mai nasc o dată" cu Gică Petrescu, "Spre soare" cu Doina Badea (premiată la Mamaia) etc. De-a lungul anilor, George Grigoriu o alege pe Margareta Pâslaru să-i interpreteze 29 dintre compoziții. În afară de cele deja menționate, marea artistă a mai cântat: "Aici la mine acasă", "Bună dimineața soare", "Când s-a născut dragostea", "Ce poate fi pe lume mai frumos?", "Cea mai frumoasă toamnă", "Ce-ar face?", "Cine te-a adus în calea mea", "Din toată inima", "Două inimi cântau", "E nunta de aur", "Inima mea e a ta", "Orice zi e-o primăvară", "Ram, tam, pam, pam", "Serenada tinereții", "Soarele dragostei", "Stelele", "Tangoul de sâmbătă seara", "Te iubesc așa cum ești", "Tineri în țara tinereții", "Ziua dor și noaptea dor". Trei melodii au fost interpretate de Margareta Pâslaru în filmul Tunelul: "Și tu îmi placi","Marea mea iubire" și "Unde ești". Tot Margareta a interpretat "Rața", "Nu știu ce să fac" și "Nimeni nu e vinovat" în filmul Împușcături pe portativ. George Grigoriu a compus marea majoritate a melodiilor pe textele a doi colaboratori: Angel Grigoriu și Romeo Iorgulescu.

George Grigoriu a compus pentru generația Margaretei Pâslaru (artista s-a bucurat de o atenție deosebită din partea sa iar peste ani marele compozitor scria "Margareta Pâslaru - un mit al muzicii ușoare românești") și a promovat voci valoroase de muzică ușoară sau alte genuri; totuși, a continuat să ajute artiștii tineri (Luminița Dobrescu, Angela Similea, Stela Enache, Mihaela Mihai, George Enache, Mihaela Runceanu, Marina Florea). Un „elev” mai recent al lui George Grigoriu a fost cântărețul de muzică pop Fuego.

Cea mai bârfită relație profesor/mentor - elev a lui George Grigoriu a fost cea cu frumoasa interpretă Marina Florea, mai tânără decât compozitorul cu 35 de ani (...dar care nu s-a căsătorit niciodată, astfel alimentând inevitabilele bârfe!), nelipsind zvonurile privind o implicare amoroasă de durată a celor doi protagoniști. Marina Florea (născută pe 25 ianuarie 1962, București) aA urmat cursurile Școlii Populare de Artă (1980-1982) la clasa Mihaela Runceanu - Ionel Tudor. Debutează în 1982 la TVR în emisiunea "Album Duminical" cu piesa "Să nu te miri" compusă de George Grigoriu. În 1983 participă la Festivalul Național de muzică ușoară de la Mamaia și câștigă trofeul la secțiunea Interpretare cu piesa "Marea mea iubire marea" compusă... tot de George Grigoriu.

Într-un interviu din 2009 cu Ines Hristea, pentru Formula AS, Marina Florea rememora începuturile carierei sale: „Eu am si-acum emotii cand imi aduc aminte de debutul meu: dupa ce-am terminat liceul, m-am angajat la AMC Otopeni. Acolo, pe o scena de amatori, s-a organizat un concurs, iar din juriu a facut parte si regretata Mihaela Runceanu. Ea m-a reperat si a insistat foarte mult sa vin la ea, la clasa ei, la Scoala Populara de Arta. Initial, m-am codit. Nu eram sigura de talentul meu, eram si foarte timida... In fond, eu ajunsesem sa cant nu fiindca visasem vreodata sa urc pe scena, ci datorita mamei. Visul acesta a fost al ei. Ca in romane, mama si-a dorit sa faca muzica, dar tineretea ei a fost grea, Fat-Frumos care s-o cheme la bal a lipsit, asa ca dorinta ei a ramas neîmplinita, pana cand, avandu-ma pe mine, si-a transferat visul si m-a impins de la spate sa-l indeplinesc. Inca din anii de gradinita, eu am inceput sa recit tot felul de poezii, sa dansez si sa cant. Si-asa m-am tot zbenguit pana in 1980, dar sincer, fara sa ma gandesc, la modul serios, c-am sa reusesc in profesia asta. Ba si mai mult, imi spuneam ca n-ai cum sa patrunzi in mediul artistic daca nu provii dintr-o familie sus-pusa. Or, eu ma trag dintr-o familie simpla, dar o familie curata, cu valorile morale respectate, care m-a crescut in spiritul bunului simt, al respectului fata de cei mai invatati decat tine si al lucrului facut cu seriozitate.

In cele din urma, la insistentele Mihaelei Runceanu, m-am dus la Scoala Populara de Arta. A fost un pas inspirat. In primul rand, Mihaela, pe langa ca era o interpreta de exceptie, cu o sensibilitate iesita din comun, era si un pedagog nemaipomenit, inzestrat cu o intuitie extraordinara: stia cine va face treaba si cine nu. Si stia sa lucreze cu fiecare in parte, in functie de plusurile si minusurile artistice ale fiecaruia. De asta, toata lumea se inghesuia sa intre in clasa ei. In al doilea rand, sunt fericita ca am imbratisat aceasta profesie, pentru ca atunci cand ai o meserie frumoasa si tu evoluezi frumos. Mie ea mi-a adus numai soare si senin. Mi-a dat optimism, energie si dorinta de a merge mereu inainte, cu speranta si cu fior. Meseria asta mi-a dat ocazia sa-mi traiesc viata exact dupa sufletul meu, adica n-am fost nevoita sa-mi sugrum personalitatea, asa cum se intampla atunci cand ai o meserie nepotrivita, in dezacord cu firea ta, o meserie pe care o faci numai ca sa-ti castigi painea.(...) In 1982, dupa ce am terminat cursul de la Scoala Populara de Arta, am avut sansa ca maestrul George Grigoriu sa-mi scrie piesa "Sa nu te miri", cu care am debutat la televiziune in emisiunea "Album duminical", dupa care, in 1983, tot cu o piesa a lui, "Marea mea, iubirea mea", am castigat trofeul de la sectiunea Interpretare a festivalului Mamaia, care tocmai atunci se reluase dupa multi ani de intrerupere. Din nou un mare noroc pentru mine, fiindca, pe vremea aceea, "Mamaia" era intr-adevar o rampa unica de lansare”...

Marina Florea a rămas mereu o artistă fără prejudecăți: „Eu am avut norocul sa fiu solicitata si sa devin unul dintre artistii care o vara intreaga - si-au fost multe veri la rand - cantau la barurile "Melody", din statiunea Mamaia, si la "International", din Olimp. In ciuda ideilor preconcepute de genul "e o degradare sa canti in bar", eu m-am simtit onorata cand mi s-au propus aceste angajamente. In primul rand, ca sa canti in bar este o scoala imbatabila: canti pe bune, pe viu, cu o orchestra intreaga in spate si canti seara de seara. Inveti cum sa lucrezi cu vocea, cum sa o modulezi, fara sa ti-o agresezi, inveti cum sa comunici cu publicul, inveti cum sa te misti pe o scena unde nu intotdeauna esti singur, pentru ca, la aceste doua baruri de elita, nu doar ca se canta, ci erau montate adevarate spectacole, care implicau scenografii laborioase, coregrafii indelung repetate. Cu noi era celebrul Cornel Patrichi si trupa lui de balerini, absolut exceptionali, imbracati in costume superbe. Plus ca aveai colegi unul si unul. Uite, in 1985, imi aduc aminte ca eu urcam pe scena, la Melody, alaturi de Dan Spataru, Elena Carstea, Marina Voica, Cornel Verban, Gil Dobrica, Paunita Ionescu si Silvia Dumitrescu. Niste nume! Unde mai pui ca repertoriul din bar nu era acelasi cu cel din spectacole: interpretai si slagarele tale, dar si o multime de slagare straine, interzise in spectacole. A fost o perioada splendida, pe care ma bucur din tot sufletul ca am trait-o, fiindca simt ca in toti anii aceia, am daruit si eu cate-o farama de frumos”...

Întrebată, în 2009, de ce, în ciuda frumuseții ei, nu s-a măritat niciodată, Marina Florea a răspuns cu umor: „ Dupa cum spunea o prietena de-a mea: daca o femeie nu s-a maritat pana la 45 de ani, atunci proasta sa fie sa se mai marite dupa. Eu chiar ma simt bine asa. Singuratatea nu e neaparat o povara, ci poate sa fie de-a dreptul un rasfat. Iar eu, oricum, nu sunt singura. Am o familie minunata, care e compusa din mama mea, din fratele meu, sotia lui si baietelul lor si, nu in ultimul rand, din prietenii mei. Iar cand spun prieteni, ma refer nu la "amici", ci la persoane pe care ma pot baza oricand, pe care pot sa-i sun si la doua noaptea si ei sa-mi sara in ajutor. Asa cum si ei se pot baza pe mine. (...) N-am mulţi prieteni, probabil că-mi ajung degetele de la o mână ca să-i număr, dar ei reprezintă pentru mine un reazem psiho­logic şi emoţional nepreţuit. Unul dintre aceşti pri­eteni este Aurora Andronache, un muzician desăvârşit, una dintre vocile de aur ale Corului Ma­­drigal, unul dintre realizatorii cei mai impor­tanţi de emisiuni din Televiziunea Română şi un om cu-adevărat înţelept şi generos.

(...) Sigur ca viata nu e intotdeauna roz, si asta, mai ales in epoca pe care o traversam acum, care e tare ciudata, in care nimeni nu pare sa-si mai gaseasca locul, in care a disparut aproape de tot credinta in ceea ce este adevarat. Eu insa, de fiecare data cand am avut momente de cadere, m-am rugat la Dumnezeu asa, cu cuvintele mele, si El intotdeauna m-a ascultat si m-a ajutat sa-mi pastrez optimismul. Ii sunt recunoscatoare pentru tot ceea ce mi-a daruit: m-a facut sanatoasa, mi-a dat o familie frumoasa, o meserie pe care n-am crezut c-o s-o imbratisez, dar care mi-a schimbat intreg cursul existentei in bine, mi-a ingaduit sa cunosc oameni speciali, mi-a dat libertate, independenta si succes, dar si puterea de a ramane cu picioarele pe pamant”...

Pe lângă muzică, familie și prieteni, Marina Florea și-a găsit refugiu și în divinitate. Este o fire credincioasă și a vorbit, cu căldură, despre relația ei cu Dumnezeu. „Energia şi op­timismul îmi vin din încrederea în Dumnezeu, în inteligenţa şi-n bunătatea Lui fără margini. Eu, în fiecare dimineaţă, mă trezesc şi-i mulţumesc lui Dumnezeu, pur şi simplu pentru că exist şi pentru că mi-a mai dăruit încă o dimineaţă. Şi dacă îmi preţuiesc viaţa ca pe un dar divin, cum aş putea să-mi trec zilele fiind posacă, nemul­ţumită, întunecată? Eu consider că trebuie să fiu veselă, întru lauda şi mulţumirea lui Dumnezeu”, a mai spus solista într-un interviu pentru Formula As.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro