Horia Șerbănescu (16 martie 1924, București - 19 septembrie 2010, București) a fost un popular actor de comedie și de revistă, pe scenă și la televiziune. A debutat pe scenă la vârsta de 5 ani, în 1929, interpretând rolul Regelui Mihai - copil în piesa Miss Revista. La aceeași vârstă este descoperit pe scena de la Cărăbuș de regizorul Paul Gusti care-l aduce pe Horia Șerbănescu la Teatrul Național în rolul dublu - Statu Palmă Barbă Cot din spectacolul Rodia de Aur, atunci dând și un savuros interviu. A jucat pe scena Teatrului din Sărindar – condus de Tudor Mușatescu și pe scena de la Teatrul nostru, condus de Dina Cocea. La acesta din urmă a activat ca actor, sufleor, regizor de culise și... dactilografă. S-a transferat apoi la Teatrul Victoria. Primul mare succes al său a fost înregistrat la Grădina Volta Buzești cu piesa Profesorul de franceză semnată de Tudor Mușatescu. La televiziune, mai târziu, a alcătuit un cuplu fabulos cu Radu Zaharescu. A fost căsătorit cu o cântăreață mai tânără (...cu 30 de ani!), Gina Pătrașcu, câștigătoare la „Steaua fără nume”.

Primul cuplu artistic a fost format de Horia Șerbănescu și Emil Popescu. Alături de un alt partener de aur, Radu Zaharescu, actorul a scris istoria Teatrului de Revistă, identificându-se practic, cu existența acestuia, din momentul în care a fost lansat de Constantin Tănase, la "Cărăbuș". De-a lungul anilor acesta a fost cuplul cel mai solicitat de Televiziunea Română.

A jucat mult și la Radio, într-o emisiune de mare succes: „Nimeni nu s-a imbogatit la Ora Veselă. Onorariile au fost mai intotdeauna derizorii, dar pentru ca era o emisiune foarte ascultata, veneam cu totii ca albinele la miere sa ne facem un nume, cum s-ar spune, de amorul artei, pentru glorie. Onorariile de altadata? In teatru, lucrurile stateau cam asa. Ceream 100.000 de lei pe luna, mi se ofereau maximum 10.000, ne intelegeam la 15.000 si le spuneam tuturor ca am 50.000”.

Cei de la deieri-deazi.blogspot.com, răsfoind numărul din 30 ianuarie 1930 al revistei Realitatea Ilustrată, au găsit, în 2016, un interviu acordat de micul-mare artist. Horia Traian Șerbănescu avea pe atunci doar „cinci ani și jumătate”. Deși era încă un copil în anul 1930, Horia Șerbănescu jucase deja în trei piese importante și debutase pe scena Teatrului Național din București. Nu trebuie să ne mire așadar prezența micului copil-minune în biroul directorial din redacția Realității ilustrate. Nici rumoarea pe care a stârnit-o prezența unui “domn atât de important”:

„Păcănitul mașinilor /de scris/ s'a întrerupt, sbârnâitul telefonului s'a oprit cu un sughiț, iar membrilor redacției le-au înțepenit maxilarele de mirare. O domnișoară dactilografă și-a revenit și, stăpânindu-și emoția, întreabă:
- Domnul?
- Doresc să vorbesc eu domnul director!
- Domnul director?
- Da, într'o chestiune… personală.
- Personală! – domnișoara dactilografă exprimă cuvântul cu o intonație reverențioasă pentru domnul de „cinci ani jumătate", care dorește să vorbească cu domnul director, într’o chestiune personală.
Domnul este introdus; dar, sărind peste eticheta obișnuită, pătrunde în cabinetul directorial urmat de toți redactorii, dactilografele, oamenii de serviciu, inclusiv vizitatorii incidentali.”

O intrare atât de spectaculoasă “în scenă” nu putea să preceadă decât un interviu de excepție: 
“- Îmi permiteți să mă prezint: Horia Traian Șerbănescu, artist la Teatrul Național. Am jucat în piesele “Rodia de aur", “Institutorii" și “Înșir’te mărgărite". În “Rodia de aur" am jucat rolurile lui “Statu-Palmă și Barbă-Cot", iar în “Institutorii" rolul lui Maxim Györman și acum aș dori să joc într'un film românesc. Da ce? Numai în străinătate sunt copii care să poată juca în film și la noi nu sunt? Eu vreau să joc în film și astfel să duc faima țării...
Domnul director și-a revenit și, după un efort eroic, întrerupe cascada vie a cuvintelor (chiar dacă învățată pe de rost ca un rol):
- Anume ce să duceți?
- Faima! Să duc faima țării și peste…
- Mă rog, ce e faima? – întrebă domnul director cu o naivitate prefăcută.
- Faima?! - și pentru prima dată domnul Horia Traian Șerbănescu este nedumerit:
- Ce o fi aia faimă?
După o matură și nu mai puțin sprintenă gândire, spune cu siguranță:
- Faimă?... Nu știu ce e aia!
Gheața obișnuită a interview-ului s'a rupt, iar “domnul artist" al primei noastre scene redevine copilul senin, care îmbină într'un pitoresc mișcător naivitatea și inteligența.
- Ia vino'ncoa.
Se apropie încrezător și privirile-i cată la mine fără teamă.
- Vrei să te lași interviewat?
Mă privește puțin neliniștit.
- Mmmm-da!
Și în privirile-i expresive citesc neliniștea față de… poate… noua pedeapsă.
- Uite, puiule, eu o să te întreb și tu o să-mi răspunzi, ăsta-i interview-ul. Vrei?
Oftează ușurat:
- Da.
- Cum ai spus că te cheamă?
- Horia Traian Șerbănescu.
- Așa? Dar acasă cum îți spune?
- Nicușor.
- Bine Nicușor. Acuma spune-mi mie, ce vrei tu de la noi?

- Vreau să joc într'un film românesc.
- Așa!? Dar, tu ai mai văzut vreun film jucat de un copil: un băiețel așa ca tine?
- Da, cu Jackie Coogan! (citiți așa cum e scris: așa se exprimă prietenul nostru).
- Dar Sonny-boy, ai văzut?
- Aha! Filmul sonor. Cu băiețelul acela…
- Ai putea juca la fel ca el?
- Oho! Și mai bine! - ne răspunde cu o siguranță categorică tânărul nostru interviewat.
- Bine, dar tu ești mic. Ce vârstă ai?
- Cinci ani și jumătate. Peste două luni împlinesc șase!
Nici nu-mi trece prin minte să îndrept greșeala.
- La școală mergi? Știi tu să scrii și să citești?
- Nu, dar știu să mă iscălesc.
Îi dau un creion și cu o mânuță nesigură schițează un Horia hieroglific. Astfel am obținut primul autograf.
- Ia spune-mi Nicușor, n'ai vrea să-mi declami și mie ceva din rolul tău?
- Din Statu-palmă sau din Barbă-cot?
- Cum, sunt două roluri? Și le-ai jucat pe amândouă?
- Păi domnul Sahighian, regizorul, a văzut că Liviu nu spune așa bine, și atunci…
- Care Liviu?
- Băiețelul care-l juca pe Statu-Palmă, că eu jucam pe Barbă-Cot. Și atunci am jucat eu și pe Statu-Palmă; e un rol mai mare.
- Așa! Dar fotografii ai?
- Am.
Și după ce le scoase din buzunar, îmi puse un teanc în față.
- Spune-mi, care vrei să ni le dai nouă?
Îmi aleg la întâmplare una.
- Nu asta cu Barbă-cot. Asta cu Statu-palmă. Aș vrea să apară în revistă.
De abia acuma pricep eu că ăsta-i rolul lui favorit.
- În Barbă-cot spuneam puțin. Dar în Statu-palmă vorbesc mult.

În ochii copilului se citește dragostea nețărmurită pentru scenă. Sunt impresionat. Cât va mai dăinui dragostea aceasta?
- N'ai vrea să ne spui și nouă ceva din rolul tău?
Se codește puțin. Nu din timiditate. Face câțiva pași înapoi și cristalul glasului său răsună între pereții cenușii. Ne explică părțile care îi par obscure pentru noi:
- Știi, asta o spun Măscăriciului /un personaj din “Rodia de aur"/ dar n'a fost balaur. Era un cărăbuș.
- Dar în “Institutorii" ce rol joci?
- Al lui Maxim Györman. Dar nu e așa frumos. Spun mai puțin ca în rolul lui Barbă-Cot. În Statu-Palmă spun mult.
- Eh! Statu-Palmă: asta-i lovitura! Bine Nicușor, dar cu filmul cum rămâne? Mai joci?
- Daaaaaaaaaaaa!

- Dar o să trebuiască să mergi cu vaporul. Știi ce e aia vapor?
- Nu știu, dar am auzit eu de vapor.
- Uite, Nicușor, vaporul e o barcă mare, mare de tot, cu mașinării.
- Așa? Atuncea merg.
- Uite, o să trebuiască să pleci în America!
- Plec.
- Dar cu mama și cu tata ce faci?
O secundă gândește nedumerit. Apoi cu desinvoltură:
- Dar ce, o să-i iau codiță după mine?
- Uite, dragă, întâi o să facem niște filme aici în România, la București și la Sinaia. Știi, “Realitatea Ilustrată" alege cea mai frumoasă fată și la concurs o să se facă un film și o să-ți dăm și ție un rol. Vrei?
- Vreau! - răsună ca o jubilare în cameră.”

Între timp s-a răspândit în redacția “Realității Ilustrate” vestea prezenței micului-mare actor al Teatrului Național. Redactorii, dactilografele, lucrătorii tipografi își găsesc pretext să intre în “biroul directorial”. Nu trece mult timp și o domnișoară dactilografă îi aduce la cunoștință că e așteptat în vestibul de o persoană.

- O doamnă? - întreabă el cu seriozitate. Atunci e mămica!
- Poftește-o înăuntru, Nicușor.
Dar mămica e grăbită și nu poate primi invitația.
- Trebuie să plec. La revedere!
Dă mâna tuturor fără excepție și, ca în poveste, Statu-Palmă-Barbă-Cot nu mai e.
Statu-Palmă-Barbă-Cot a plecat.
- La revedere! Să mai vii pe la noi, Nicușor!"

...Intervievat de Loreta Popa în 2006, pentru Jurnalul Național, actorul își rememora debutul. A pășit prima oara pe scena la 5 ani, in 1929, cand a fost ales sa interpreteze rolul Regelui Mihai intr-un spectacol numit Miss Revista. „Momentul de varf era numit baletul «Soldatilor de plumb»". Pe scena aparea o cutie imensa din care ieseau 18 soldati. Era un dar simbolic oferit micului Rege Mihai. Din pacate, Majestatea Sa a fost impiedicata sa vina pe scena sa-si primeasca darul intrucat s-a constatat ca soldatii nu aveau in dotare decat slipuri si sutiene. Ca sa iasa pasienta maestrului de balet, s-a cautat un copil de varsta Regelui Mihai care sa ii semene cat de cat. Sau macar sa poarte plete, cum purta pe atunci micul rege. S-a facut o selectie si dintre cei cativa posibili «pusti-monarhi» am fost ales eu. La premiera, maestrul Giugaru sau nea Sandi, cum era rasfatat de toti, mi-a dat urmatoarea indicatie regizorala: «Ai grija, sire, sa nu faci pipi pe matale, ca aluneca soldatii si se supara Dom Director Tanase»" .Prin 1930, Horia Serbanescu era un copilas in pantaloni scurti, care locuia in cartierul Filantropia. Straduta lui era una linistita, nu gaseai pe ea nici o casa cu etaj. Era vecin cu venerabilul Gala Galaction. Oamenii traiau aici o viata modesta, dar frumoasa si optimista. „La Carabus m-a vazut marele regizor Paul Gusti, i-am placut si mi-a incredintat rolul dublu Statu Palma & Barba Cot in spectacolul Rodia de aur pe care-l monta la National. Cu acest spectacol  s-a facut la 13 septembrie 1929 si prima transmisie radio de teatru radiofonic”.

Horia Șerbănescu a avut o cariera artistica indelungata, de peste șapte decenii. A jucat de toate: drama, revista, comedie, opereta, comedie muzicala, a aparut in filme, la televiziune si era prezent foarte des la radio. Bunul sau prieten Radu Zaharescu a părăsit lumea și scena în anul 1999, iar, de atunci, Horia Serbanescu a refuzat sa mai apara fara colegul sau. Oricum, implinise si el 75 de ani, dar era inca plin de energie. Asta, pana intr-o zi, in 2006, cand inima sa s-a oprit pentru cateva momente. Medicii l-au adus la viata, iar Horia Serbanescu a facut o gluma pe aceasta tema: „Eu m-am dus sa ma intalnesc cu Sfântul Petru si l-am gasit pe Sfântul Așteaptă”, a povestit actorul, intr-un interviu mai vechi.

„Colegul meu Radu Zaharescu era cu muzica, eu cu scrisul (ca ma contaminase acest microb) si amandoi cu interpretarea. Viata ne-a despartit, cum bine stiti... Am o fetita, pe Ilincuta. Nu, nu este copil minune, nici vorba de asa ceva. Intai de toate nu mai este copil. Este o domnisoara isteata si frumoasa, care implineste 16 ani. Pot spune atata doar, ca este plina de ambitie si ca dintr-o clasa intreaga clasa de nemtisori, ea - romancuta - are cea mai mare nota la limba germana si ca in loc de manele e pasionata de astronomie! Ca fost copil minune bineinteles ca sunt ambitios, asa ca am de gand sa va mai fac sa radeti dupa reteta mea personala si in orice caz la... nivel european”, declara actorul în 2006 pentru Jurnalul Național. Timp de 25 de ani a fost căsătorit cu cântăreața Gina Pătrașcu, mai tânără ca el cu 30 de ani (născută în 1954). Cu ea, actorul a avut, la bătrânețe, o fiică Ilinca-Draga. În 1999, Gina Pătrașcu - fosta câștigătoare a emisiunii-concurs „Steaua fără nume” - a emigrat în Germania, stabilindu-se la Gummersbach și căsătorindu-se acolo cu alt român, Ștefan Toma.

Treptat, publicul l-a uitat, a famas singur si astea i-au grabit sfarsitul actorului. Si-a incheiat toate socotelile, s-a ingrijit de toate cele cuvenite unui final. N-a vrut sa fie o povara nici pentru fiica sa (Ilinca), nici pentru fiul sau (Mugur), despre care spunea ca de ani buni nu il mai baga in seama....

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro