...Sunt unele cântece nemuritoare, care fac să vibreze orice generație, indiferent de transformările inerente ale muzicii. Un exemplu este și faimoasa romanță „Să-mi cânți cobzar bătrân...”, Romanța a fost compusă de Eugen Seno Ionescu (1907-1976)și a fost interpretată prima oară de Ion Luican (1907-1992), cântăreț de muzică populară, romanțe și muzică ușoară. Romanța s-a bucurat, însă, de un succes uriaș peste timp, fiind preluată apoi de cunoscuți interpreți, cum ar fi Ileana Sărăroiu, Ion Ghițulescu, Nelu Ploieșteanu sau, la Șarpele Roșu, de actorii Gheorghe Dinică și Ștefan Iordache. Interesant este că Ion Luican a debutat cu o melodie având titlul asemănător - „Să-mi cânți samovare”...

Ion Luican (29 decembrie 1907, comuna Frumușani, județul Călărași — 1 septembrie 1992, comuna Frumușani, Călărași) a fost un cunoscut cântăreț  de muzică populară, romanțe și muzică ușoară. Numele artistului este legat de romanța „Să-mi cânți cobzar bătrân ceva” dar și de cântecul „M-a făcut mama oltean” (....cu mult înaintea lui Ion Dolănescu!).

În perioada adolescenței, Ion Luican urmează cursurile unui seminar teologic, unde învață să cânte pe note. Absolvă în 1934 Academia Regală de Muzică din București, unde i-a avut profesori pe Constantin Brăiloiu și Ion Chirescu. În 1943, termină Școala de cântări bisericești, aflată sub patronatul Sfintei Mitropolii a Ungro-Vlahiei și Arhiepiscopiei Bucureștilor, iar în 1945 termină studiile liceale la Liceul „Matei Basarab” din București. Absolvă în 1956 Institutul Teologic de Grad Universitar din București.

Ion Luican s-a născut acum 100 de ani intr-un sat din apropierea Bucureştiului, Frumuşani, la sfărşitul anului 1907. La 29 decembrie. Era cel mai mic dintre cei patru copii ai lui Marin Luican şi ai Alesandrinei. In adolescenţă, la indemnul tatălui său, ajunge la Craiova la Şcoala de preoţi şi devine seminarist. Cănd termină şcoala vine la Bucureşti, unde işi va cunoaşte viitoarea soţie. Despre inceputurile carierei de căntăreţ a lui Ion Luican, fiica sa, actrița Florina Luican, a ţinut să impărtăşească cititorilor Jurnalului Național: „După Seminar, tata s-a angajat diacon la Biserica Bălăneanu. Cănta de răsuna biserica şi intr-o zi l-a auzit patronul Restaurantului Izvorul rece, care l-a invitat la el in restaurant să cănte... Aşa a inceput o evidentă bunăstare a familiei. La restaurant a fost auzit de unul dintre directorii Radioului de pe atunci, care la răndul lui l-a invitat să cănte, cum se spunea pe atunci, «pe viu». Adică la o oră fixă cănta intr-un studio in faţa unui microfon, la inceput reclame, apoi muzică uşoară la modă in acea vreme. Primele imprimări pe plăci de ebonită le-a făcut in Germania, la Berlin, in studiourile de acolo, impreună cu orchestrele romăneşti cu care colabora".

Între aplecarea spre lumea bisericii, cu studii de specialitate mereu întrerupte și apoi reluate (încheiate abia la aproape 50 de ani!), și tentația muzicii de petrecere s-a dat mereu o luptă grea în sufletul lui. Conform unui articol biografic din enciclopedia online, încă din adolescență, în 1932, este angajat ca „diseur” la restaurantul „Izvorul Rece” din București. Debutează la Radio în 1933, cântând în direct reclame muzicale. În același an câștigă un concurs organizat de casa de discuri Odeon și devine angajat al firmei. Imprimă pe plăci de gramofon la Berlin și debutează cu piesele: „Mi-e dor de-acasă” de Elly Roman și „Să-ți cânt, samovare” de Max Halm în 1937.

În această perioadă, a anilor 1930-1940, cântă cu orchestrele: Petrică Moțoi, cu care a și debutat la Radio, Vasile Julea, Frații Stănescu, Elly Roman, Ernst Hönigsberg, George Corologos, Ionel Vlădescu. Din 1948 începe să abandoneze muzica ușoară, în favoarea muzicii populare și a romanței. În numeroasele turnee întreprinse prin țară, cântă cu orchestrele „Doina Gorjului” din Târgu-Jiu, „Doina Argeșului” din Pitești, cu orchestrele de muzică populară ale filarmonicilor: „Banatul” (din Timișoara), Cluj și Ploiești, sau cu orchestrele: Ansamblului „Perinița”, Sfatului Popular al Capitalei, Teatrului de estradă „Ion Vasilescu”. I-au fost colegi de scenă: Maria Tănase, Maria Lătărețu, Ioana Radu, Rodica Bujor, Mia Braia, Iustina Băluțeanu, Gică Petrescu, Petre Gusti, Emil Gavriș, Angela Moldovan, Ileana Constantinescu, Lucreția Ciobanu etc.

...Potrivit scrierilor vremii, după 1848, romanța ocupă un loc aparte în repertoriul lăutarilor, dar și al teatrelor. Romanța „Flori de nufăr”, (Mândra mea de altădată) este socotită prima romanță românească scrisă de un compozitor cu pregătire muzicală. Ionel Băjescu-Oardă a compus-o și a înregistrat-o pe un disc de ebonită în 1905. Un alt mare compozitor de romanțe este Ionel Fernic, care încă de la 17 ani se face remarcat cu romanța „Balada crucii de mesteacăn” cântată de Dorel Livianu, iar mai târziu scrie „Îți mai aduci aminte, doamnă?” interpretată de Jean Moscopol. Apoi, Alexandru Leon scrie „Pentru ochii tăi cei dulci” și „Mi-ești dragă” cântată de Jean Moscopol cu acompaniament de pian și violoncel. Petre Andreescu dă lovitura în 1933 cu romanța-tango „Sub balcon eu ți-am căntat o serenadă”. Nello Manzatti este autorul pieselor „Frumoasa mea cu ochii verzi” – interpretată de Petre Alexandru și „Vânt de seară” - cântată de Dorel Livianu.

Deși Ioana Radu este considerată „Regina romanței românești”, rămânând în istoria muzicii de acest gen cu „Te rog sa uiti ca te-am iubit”, Aș vrea iar anii tinereții”, „Îți amintești?”, „Din ochii care-au plâns vreodat”, „Inimă, de ce nu vrei să-mbătrânești”, „Și-n chiosc fanfara cânta”, cea mai populară romanță este, potrivit criticilor muzicali citați de Evenimentul Zilei, „ Să-mi cânţi cobzar bătrân ceva”:

Să-mi cânţi cobzar bătrân ceva
Să-mi cânţi ce ştii mai bine
Căci vin ţi-oi da şi bani ţi-oi da
Şi haina de pe mine
Căci vin ţi-oi da şi bani ţi-oi da
Şi haina de pe mine.

Să-mi cânţi cobzar bătrân ceva
Să-mi cânţi şi din vioară
Că doar s-o isprăvi de-acum
O viaţă-atât de-amară
Că doar s-o isprăvi de-acum
O viaţă-atât de-amară.

Lăsaţi-mă lângă pahar,
De viaţă nici nu-mi pasă,
Căci sunt copil al nimănui,
Şi n-am nici bani, nici casă.
Sunt copil al nimănui,
Şi n-am nici bani, nici casă.

Lăsaţi-mă în fum să stau,
În crâşma întunecată,
Şă beau, să cânt şi-apoi să uit
Că am iubit vreodată.
Şă beau, să cânt şi-apoi să uit
Că am iubit vreodată.

Celălalt cântec celebru interpretat cu har de Ion Luican este, la origine, o baladă dedicată unui erou de acum două secole. Cântecul de suflet al oltenilor - „M-a făcut mama oltean” - are o poveste aparte şi se pare că această melodie a fost compusă în cinstea haiducului Iancu Jianu, prin 1809, conform SfatulBătrânilor.ro. Astfel, legendarul lăutar al Craiovei, Niţă Băloi, din Işalnita), a compus acest cântec în cinstea Jianului, după ce haiducul a învins oastea lui Paşa Pazvant Oglu la Vidin, răzbunându-se astfel faţă de ororile făcute de acesta oraşului Craiova în anii 1799-1800, când a incendiat şi a distrus mai multe case şi moşii de pe teritoriul Craiovei. În urma acestei bătălii de la Vidin, se pare că însuşi Iancu Jianu a fost cel care l-a rănit pe Pazvante, lăsându-l fără un ochi, după acest incident Pazvant intrând în tradiţia populară cu numele de Pazvante Chioru’.

La întoarcerea de la Vidin, în Craiova a fost o bucurie nespus de mare, Iancu Jianu a fost primit ca un erou, deoarece îi scăpase de un personaj de temut al acelor vremuri. De altfel, şi din conţinutul textului îndrăgitului cântec se poate observa că personajul descris este văzut ca purtând “căciulă de astrahan, cojocel de miel bârsan şi cămaşă de tulpan”, straie care îl caracterizau în întregime pe Iancu Jianu. De asemenea, se cunoaşte foarte bine faptul că acesta era scund de statură şi foarte isteţ, lucruri redate prin versurile: “Sunt oltean de Jiuleţ, mititel şi iubăreţ”, dar şi foarte îndemânatic cu armele, îndrăzneţ, energic, având, totodată, un farmec personal deosebit. Mai mult, Iancu Jianu era perceput de foarte mulţi ca un personaj care era pe de o parte extrem de sufletist cu cei nevoiaşi, dar şi foarte dur cu cei care îndrăzneau să-l înfurie.

Deşi este născut la Caracal, mama lui Iancu Jianu era craioveancă la origine, iar el a copilărit şi s-a format în Craiova, oraş pe care l-a îndrăgit foarte mult, motiv pentru care şi în cântec se specifică faptul că este “pui de craiovean”. Cu toate că această melodie a fost cântată de mai mulţi interpreţi de muzică populară, printre care şi regina muzicii populare olteneşti, Maria Lătăreţu, cea mai duioasă interpretare a acestui cântec a făcut-o Ion Luican, culmea, un bucureştean originar din județul Călărași. Potrivit tradiţiei populare, cântecul „M-a făcut mama oltean” a fost compus, în acea seară, pentru Iancu Jianu de lăutarul Niţă Băloi, din Işalniţa, căruia domnitorul fanariot Mihail Șuțu îi tăiase, în 1802, degetele de la mâna dreaptă ca să nu mai răscoale norodul prin cântecele sale, dar el nu înceta să cânte...

Foaie verde maghiran, măi
M-a făcut mama oltean, măi
Port căciulă de-astrahan
Şi cămaşă de tulpan
Cojocel de miel bârsan, măi Leano.

Oltean sunt, oltean îmi zice
Oltean sunt oriun’m-oi duce
Sunt oltean de Jiuleţ, mititel şi iubăreţ
M-a făcut mama isteţ, măi Leano.

Foaie verde maghiran, măi
M-a făcut mama oltean, măi
Port condeiul de tufan
Unde scriu nu şterg un an
Că mi-s pui de craiovean, măi Leano.

Cin’ se ia cu mine bine
Îi dau haina de pe mine
Cin’ se ia cu mine rău
Să-l păzească Dumnezeu
Că sunt şarpe de dudău,
Dă-l galbin şi muşcă rău, măi Leano.

Numele cântărețului a fost dus mai departe de fiica sa, Florina, care a devenit o actriță celebră a teatrului pentru copii, mai ales în rolul titular din „Albă ca Zăpada”. Florina Luican avut de mică legături cu lumea artistică, conform unui articol retrospectiv din  Jurnalul Național. „Tata mă lua in fiecare vară in turnee, de la vreo 6-7 ani am tot mers in turnee cu el pănă pe la vreo 15, cănd m-a premiat cu prezentarea unui spectacol." Tatăl ei dorea ca Florina să devină căntăreaţă şi a insistat destul de mult să ia lecţii de canto, ca să intre la Conservator. Pe de altă parte, in şcoală a făcut parte din brigada artistică. Se juca teatru, erau şi dansuri. Tatăl său era mereu disperat că trebuia să ii caute costume pe la teatre. Intr-o zi, asistenta regizorului Geo Saizescu a ales-o pentru o probă la rolul Liorica in filmul „Un surăs in plină vară", cu Sebastian Papaiani in rolul principal. A luat proba. Anul următor a dat examen la Teatru şi a reuşit. " La facultate a mai făcut un film cu Geo Saizescu, „La porţile pământului", după care colaborarea lor a incetat. Şi au inceput alte colaborări, cu Lucian Pintilie sau Dan Piţa: „a fost un film foarte bun «Filip cel Bun», iar in «Marele singuratic», făcut de Iulian Mihu, erau trei personaje feminine, unul, cel al mamei lui Nicolae Moromete, Catrina, il jucam eu. Era un rol secundar. Mihu a avut ideea să fac vocile, adică postsincron, la toate personajele feminine din film, motivând că iubitele eroului ar fi bine să aibă ceva din vocea mamei. Şi iată-mă vorbind normal tot filmul. Doamna Ecaterina Oproiu a menționat in cronică marea mea performanţă. (...) Aproape doi ani am filmat la Sibiu după un roman al Ioanei Postelnicu, peliculele «Plecarea Vlaşinilor» şi «Intoarcerea Vlaşinilor». O dramă cu Silviu Stănculescu şi Emanoil Petruţ, eroii principali. Eu jucam rolul soţiei lui Silviu, rolul cel rău. Pe vremea aceea, soţiile regizorului erau distribuite in multe roluri. Eu nu m-am căsătorit cu un regizor, şi astfel nu am jucat in multe filme". A rămas peste ani prietenă cu Nicolae Mărgineanu, un extraordinar operator şi regizor. A colaborat cu el la un singur film şi zece ani la Ager Film pentru dublaj la desene animate. „Mi-am imprumutat vocea. Asta imi place la dublaje, că te poţi juca cu vocea şi să faci ce vrei cu ea ca actor."

Florina Luican a absolvit secţia de Teatru ca viceşefă de promoţie. Maestrul Sică Alexandrescu a remarcat-o in spectacolul de licenţă. „Când l-a felicitat pe tata in pauză am profitat, că era director şi la teatrul din Braşov, şi la teatrul din Bucureşti, şi avea post, şi l-am rugat să mă ia la Bucureşti. Poate că am greşit, că era foarte frumos şi la Braşov, dar eu am vrut să stau lăngă părinţi. Am fost mămoasă cu părinţii de tănără, chiar dacă nu aveau nevoie de mine, dar mai târziu, cănd i-au copleşit bolile şi bătrăneţea, am stat lăngă ei, sacrificându-mi chiar căsătoria şi nu regret deloc. In urma rugăminţii mele, domnul Zaharia Stancu, care era director la Naţional, a avut o comportare - să-i zicem - mai ciudată, dar eu m-am făcut că nu inţeleg, așa că nu mi s-a mai aprobat repartiţia şi am plecat tulburată şi mâhnită acasă. Aşa cum ştiţi că se obişnuieşte, trebuie să faci compromisuri. Dar nu am vrut să fac! Eram increzătoare in talentul meu şi in frumuseţea care mi-au dat-o Dumnezeu şi părinţii. Am tot aşteptat vreo doi ani, până cănd Ion Lucian, marele maestru al teatrului pentru copii, a avut nevoie de mine ca să fiu zână intr-o piesă a teatrului care-l infiinţase de câţiva ani, Teatrul Ion Creangă pentru tineret şi copii. Şi m-a luat intr-o piesă, «Cinci săptămăni in balcon», unde eram Zâna Florilor, printre nişte copii pe scenă, ei fiind flori. Repetam cu copiii, şi aşa m-a cucerit publicul, incât am făcut in aşa fel să fiu angajată la acest teatru. Am dorit şi mi s-a indeplinit această dorinţă."

„Am jucat foarte multe roluri. Am avut succese, am fost zâna lui Pinochio timp de 19 ani şi 15 ani Albă-ca-Zăpada, pănă la vărsta de 45 de ani. Nu m-am dus la un teatru «adevărat», pentru că mi-a plăcut să trăiesc in basme. Noi nu putem fi vedete in adevăratul inţeles al cuvântului, pentru că nu ii rămăne in mintea copilului numele tău, pe el il interesează personajul. Mergeam cu soţul meu, poetul Ion Crânguleanu, la ştrand, şi pe plajă m-au văzut nişte copii şi m-au tras de fustă: «Tanti Albă-ca-Zăpada!», Așa mă strigau şi copiii de la bloc".

Florina Luican A jucat in mii de spectacole, căteodată cu căte trei spectacole pe zi. Dimineaţa era Albă-ca-Zăpada, după-amiază la matineul de trei era Mama vitregă din "Cenuşăreasa", un rol de longevitate artistică, 15 ani, iar seara era Fănica din spectacolul pus de Emil Mandric, după D.R. Popescu, "Hoţul de vulturi". Cel mai mult şi cea mai dragă perioadă in care a fost pe scenă a fost cea sub conducerea marelui om de teatru, "fascinantul Cornel Todea, mare cunoscător al teatrului pentru copii şi sclipitoare minte regizorală".

„Un motiv destul de prozaic pentru care ii mulţumesc lui Dumnezeu că m-a adus in acest teatru a fost şi turneul făcut in Japonia timp de trei luni, in anul 1987, turneu organizat de alt mare maestru al teatrului pentru copii, Ion Lucian, care era şi regizorul spectacolului de turneu «Cenuşăreasa». Spectacolul a fost jucat de noi in limba japoneză, pe care am studiat-o cu un regizor de-al lor timp de şase luni. Am bătut toată Japonia de la Hokaido, insula cea mai nordică, până la cea mai de jos, care era pe hartă ca un punct. A fost o experienţă fascinantă, tulburătoare. Acasă revenind, mă tot visam pe străzile Japoniei. A fost un succes triumfal, mărturie este caseta pe care ne-a făcut-o şeful japonez cadou la fiecare cu spectacolul de la premiera de la Tokio. Cum râdeau şi aplaudau copiii la exact replicile la care râdeau şi cei din Romănia...”

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro