Într-o clipă astrală a omenirii, înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial, Bollywood-ul s-a mutat temporar într-un sat din Vrancea, unde a văzut lumina zilei cea mai cunoscută moldoveancă devenită... cântăreață indiană. Maria Amarghioalei (14 ianuarie 1939, Pufești, Vrancea - 26 februarie 2013, București) mai bine cunoscută prin numele de scenă Naarghita (scris și Narghita), a fost o cântăreață și dansatoare româncă. Iubitoare a muzicii și a coregrafiilor din filmele indiene, interpreta s-a specializat pe acest repertoriu și a atins performanțe remarcabile, cunoscute și apreciate în lume. Naarghita este supranumită „Cenușăreasa din Vrancea”. La bătrânețe, trăia singură, cu o pensie mizeră...

Când Maria avea trei ani, părinții ei s-au despărțit; mama, pe nume Aneta, s-a stabilit la București. Fata a fost crescută de bunicii materni până la vârsta de nouă ani, când s-a mutat în Capitală alături de mama ei. Vreme de patru ani, fata a făcut studii de coregrafie la Palatul Pionierilor din București (actualul Palat Cotroceni). În 1956, a intrat în corpul de balet al teatrului de revistă „Constantin Tănase”, ca figurantă. În paralel, a luat lecții de canto clasic. La numai o lună de la angajarea în teatrul „Constantin Tănase”, a văzut pelicula indiană Vagabondul (1951), în regia lui Raj Kapoor; a fost foarte impresionată de film și a început să manifeste interes față de muzica și dansurile indiene. Hotărându-se să învețe cântecele de pe coloana sonoră a filmului, l-a urmărit de cincizeci de ori, după care a înregistrat muzica filmului cu un magnetofon adus cu sine în sala de proiecție. A studiat piesele muzicale cu atenție, învățând pronunția cuvintelor indiene după ureche.

În 1957, ea a debutat ca solistă în revista „O seară la estradă”, regizată de Nicolae Dinescu; aici a interpretat aria „Ciand” („Luna”) din filmul Vagabondul. Publicul a primit numărul cântăreței cu mare entuziasm. Î ancurajată,rtista a început să se documenteze în privința culturii indiene. A învățat timp de patru ani limba hindi prin corespondență cu Centrul Hindi, cu sprijinul unui profesor din Universitatea București; acesta i-a procurat un sari (piesă de îmbrăcăminte specifică pentru indience), înregistrări și partituri cu muzică ușoară și de film din India.

Pseudonimul ales de cântăreață este un joc de cuvinte, semnificând, în limba hindi, fie „cântul spiritului etern”, fie „cântecul tulpinii de lotus”; muzicologul George Sbârcea l-a tradus drept „cântec pentru cei luminați”. Întrebând-o de proveniența numelui ei, muzicianul Romeo Vanica (membru în anii 1960 al formației rock Mondial) a primit un răspuns glumeț: „Există Harghita, există Marghita, m-am gândit să existe și Narghita”.

Primul disc Electrecord al Naarghitei a fost bine primit de public. După nouă ani de așteptare, interpretei i s-a înmânat atestatul Oficiului de Spectacole și Turnee Artistice, care îi dădea posibilitatea de a susține recitaluri și spectacole pe scenele din țară; cel care și-a dat acceptul în acest sens a fost baritonul Nicolae Herlea. În toamna lui 1967, prim-ministrul Indiei, Indira Gandhi, a vizitat România și a avut ocazia să o vadă pe Naarghita în spectacol. Foarte plăcut impresionată, ea a cerut să o cunoască pe tânăra cântăreață și dansatoare. Într-un dialog la care a participat și prim-ministrul român Ion Gheorghe Maurer, Indira Gandhi a invitat-o pe Naarghita să viziteze India, iar acesta a răspuns cu entuziasm. Nouă luni mai târziu (la scurt timp după asasinarea politicianului american Robert F. Kennedy, eveniment cu un impact puternic în toată lumea), Naarghita a fost primită călduros în New Delhi, în ciuda doliului, și a rămas acolo timp de jumătate de an, vizita fiindu-i sponsorizată de guvernul indian.

Cu această ocazie, Naarghita a făcut cunoștință cu idolul ei, actorul și regizorul Raj Kapoor, iar cei doi au devenit prieteni apropiați. „Pentru mine a fost o vizită în paradisul artei. M-a întâmpinat un bărbat fermecător, cu pielea albă şi cu ochi albaştri. Aflase despre performanţele mele, era curios cine este fata născută în Carpaţi, care interpreta cântece indiene. Când cântam mă asculta cu atenţie. L-am intrebat odată, în glumă, daca este ...fan al meu. Mi-a spus că e vorba de mai mult”, avea să mărturisească mai târziu cântăreaţa. Cu toate acestea, Naarghita l-a refuzat pe vestitul actor, care-i propusese un rol într-unul din filmele sale, și s-a întors inițial în țară.

Transformată într-o celebritate a anilor ’60 – ’70, artista a început să înregistreze disc după disc, avea apariții la radio și televiziune, concerte și turnee în țară și străinătate. Un articol publicat de Scânteia tineretului în 1973 îi făcea un călduros elogiu artistei: „A plecat îndrăgostită de-un cântec ca să cutreiere lumea şi să se întoarcă în ţară cu toate cântecele Indiei, adunate de-a lungul a cinci milenii. Ceea ce nimeni nu voia să accepte — că în afară de indieni altcineva nu va putea interpreta muzica indiană — s-a produs când românca Naarghita, cucerită de arta indiană prin filmul regizorului Raj Kapoor, „Aawara“, studiind asiduu limba hindi, vizitează, la invitaţia primului ministru Indira Gandhi, în 1968, această ţară. „Nimeni nu va putea cânta această muzică — spuneau indienii — decât Lata Mangeshkar, pentru că ea „este un fenomen”, „este vocea naţiunii”. Dar când acelaşi public a aflat din presă că în locui Latei în filmul „Cea mai mare fericire” a cântat Naarghita, a numit-o şi pe ea un fenomen, un miracol. Cel de-al XIX-lea festival al cântecului din India o desemnează drept cea mai bună interpretă de muzică indiană. Cutreieră lumea fiind unul dintre cei mai reputaţi mesageri ai cântecului indian. „Nici unul dintre cîntăreţii noştri, aprecia ziarul „Dateline Delhi”, nu a făcut ceea ce a realizat Naarghita peste hotare”.

Cântă în toate ţările Europei, în ţări unde nu fusese niciodată vreun român. Televiziunea din Cairo îi acordă în fiecare dintre cele zece săptămâni pwrewcute în Egipt, câte două spectacole. Pretutindeni are parte de aprecieri la superlativ. Presa îi acordă spaţii largi, numele ei apărând întotdeauna alături de „România” şi „români”. „The Daily News” o numea „un unic fenomen muzical”, „prima străină (de India) care a făcut dovada unui extraordinar talent în interpretarea cântecelor indiene“. Naarghita are o voce de aur. „Dacă îi asculţi cântecele din spatele cortinei, ai toate şansele să-i confunzi vocea cu aceea a unei indiene autentice”. The Egyptian Gazette, numind-o, de asemenea, „un fenomen în lumea muzicală“, scria: „Naarghita este unică, pentru că, fiind europeană, interpretează atât de bine cântecele indiene“. „Un fenomen muzical unic, o frumuseţe de fildeş, venind din România, o perfectă interpretă a cântecelor indiene“, scria și Kuwait Times, iar The Indian Express consemna în articolul „Seducţia muzicii indiene“, „Naarghita din România este o onoare unică pentru muzica noastră”.

Cântă şi dansează, joacă în filme fără să fie dublată. A avut ambiţia, după propria-i mărturisire, să realizeze un lucru considerat imposibil de mulţi şi a reuşit… imposibilul. „Pentru câteva zile Naarghita a revenit acasă. — Am vrut, ne mărturiseşte ea, să fie cunoscută românca şi nu Naarghita. Să contribui la cunoaşterea României pe tot pământul pe care-l cutreier. Plecările mă fac să iubesc şi mai mult ţara. — Ce ne lăsaţi în ţară în această şedere la Bucureşti? — Un disc L.P. cu 16 melodii, pe care am început deja să le prezint cu orchestra Radioteleviziunii române dirijată de maestrul Sile Dinicu, cel mai competent muzician pentru genul meu. Voi susţine la televiziune şi un spectacol de o oră. — Concerte? — Mai târziu, în toamnă, după ce mă voi întoarce din nou din India, unde pregătesc un documentar artistic sub egida Casei de filme Lakshmy Enterprises, „Arta indiană prezentată de o româncă”. Mă bucur că va fi difuzat în toată lumea, arătând iubirea noastră pentru oameni, că nu există frontiere pe acest pământ în materie de sentimente. Visez o casă numai cu muzică. Eu să ascult. Să trăiesc un moment care mi-a plăcut și nu se poate explica. Muzica este o asemenea minune invizibilă. Și să pictez… Am rămas o romantică, o sentimentală. Mă impresionează o trăsură cu cai, o casă țărănească”.

În anii ’80, însă, situația Naarghitei s-a schimbat, ea nu a mai avut permisiunea de a pleca în turnee externe - se zice că interdicția ar fi fost dictată de Elena Ceaușescu, geloasă pe succesul ei internațional - și treptat a ieșit din atenția publicului. După mulţi ani petrecuţi pe scenă, la sfârşitul anilor '80, Naarghita a dispărut din atenţia publicului şi şi-a petrecut ultimii ani din viaţă singură, cu o pensie mizeră. "Mi-am vândut absolut tot, tot ce am avut: mobila stil Ludovic al XVI-lea, am vândut pianul, am vândut cărţile preţioase. După ce am plătit toate cheltuielile, facturile, mi-au rămas de mâncare 40 de lei pe lună. şi m-am descurcat cu 40 de lei pe lună", mărturisea Naarghita la un post de televiziune cu puţin timp înainte de tragicul ei sfârșit, singură, într-o garsonieră modestă.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro