Cu ani în urmă, mă aflam, vara, în Antalya. Într-o zi, pe holul hotelului, am dat nas în nas cu marele actor Marin Moraru și soția lui, Doamna Lucia. Îi cunoscusem la o masă, la o lansare de audiobook culinar a Dragăi Olteanu-Matei, când le fusesem prezentat de Doamna Gabriela, soția lui Gheorghe Dinică (cu care făcusem un interviu cu câteva luni înainte). Ce m-a impresionat, însă, atunci, în Turcia a fost că soții Moraru (care cred că se apropiau de vârsta de 70 de ani) se țineau tandru de mână, ca doi tineri îndrăgostiți...

Aveam să aflu apoi că mariajul lor a durat peste o jumătate de secol, iar povestea lor începuse când Doamna Lucia era elevă de liceu (!). Și a rămas singura femeie din viața genialului actor! Iar de căsătorit s-au căsătorit, Lucia fiind încă elevă, într-o zi rară... pe un 29 februarie! Au avut o căsnicie de 52 de ani, însă nu au vorbit de prea multe ori despre viața de familie. Actorul era de părere că „dacă ieși în vitrine, ești călcat în picioare”. Despre Marin Moraru, Lucia spunea că a avut un suflet de copil. „Dacă am trăit atâția ani împreună, să știți că nu i-am trăit dintr-un anumit motiv, pentru că actorii până în zilele noastre nu au câștigat mare lucru”, spunea la un moment dat Lucia Popescu-Moraru. Soţia celui alintat de prieteni „Marinuș” Moraru a mărturisit că nu a fost uşor să fie soţia unui bărbat îndrăgostit de meseria lui. „Când stai lângă un actor foarte mare, trebuie să accepţi unele provocări pe care ţi le dă aceasta calitate de soţie a unei personalităţi. Pentru că actorii au şi ei trăirile lor în perioada de realizare a unui rol sunt mai nervoşi, au angoase, dar înţelegerea contează foarte mult. Noi nu am avut probleme majore în căsnicia noastră, ne-am căsătorit foarte tineri, eu eram încă la liceu”, povestea Lucia Moraru într-un interviu mai vechi.

Lucia Popescu-Moraru a povestit cum s-a cunoscut cu marele actor într-o tabără studențească (ea era încă la liceu), apoi el a invitat-o la un spectacol de-al lui, după care au mers la plimbare. De aici a început o frumoasă poveste de iubire, care a durat toată viața. „Ne-am dus şi ne-am plimbat în Cişmigiu. El a zis: „Hai să bem un suc.” Am băut o licoare cu o culoare incertă. Azi nu aş mai bea aşa ceva nici dacă mă omori, dar atunci am supravieţuit. Ne-am mai întâlnit de câteva ori până când a zis el: „Ce-ar fi să ne căsătorim?” Ne-am cununat la Buturugeni într-o bisericuţă de ţară la care era preot un basarabean refugiat, tatăl unei colege de-a lui Marin de la Teatru, Magda Popovici, soră cu Ileana Popovici. Erau o familie de oameni foarte credincioşi şi cântau cu toții superb la slujbe, fetele aveau nişte voci foarte frumoase. Era o bisericuţă cu acoperişul spart prin care intrau păsările nestingherite. În timpul slujbei se găinăţau porumbeii peste noi. Era într-o zi de 29 februarie. Că Dinică ne şi spunea: „Hai, bă, nu vă e ruşine? Vreţi să daţi de băut numai din patru în patru ani? Moraru zicea că ne-am căsătorit pe 29 februarie ca să ni se pară că trece timpul mai greu şi că rămânem tineri. Ce să zic? Eram nişte proşti frumoşi. Am fost căsătoriţi 52 de ani", a povestit Lucia Moraru, într-un articol apărut în revista Formula As.

Lucia Moraru a lucrat pentru mulți ani ca realizator și redactor muzical la Radio România Actualități. Marin Moraru nu a avut copii, dar alături de soție a călătorit mult, era adesea pe litoral la Costineşti, care îi amintea de tinereţe, unde a construit o casă mare. N-au avut copii, dar s-au înconjurat de alte suflete calde, de exemplu amândoi iubeau pisicile. 

Marin Moraru s-a născut pe data de 31 ianuarie 1937 în București și s-a stins din viață la 21 august 2016, la București (Spitalul Elias). La şcoală, Marin Moraru era „Marinuş” şi nici mai târziu n-au ezitat prietenii şi colegii de facultate sau de scenă să-l strige astfel. S-a năsut într-o zi care nu i s-a părut deosebită până când a citit „Jurnalul“ lui Mihail Sebastian şi-a descoperit în paginile lui că în anul respectiv, fix în acea zi, ningea la Sinaia „cu fulgi mari cât vrabia“. Pentru el a fost o adevărată revelaţie, iar în cartea „Suntem ce sunt amintirile noastre“, actorul a povestit: „Această personificare a zilei mele de naştere mi s-a întipărit în minte şi ori de câte ori mă gândesc la ea văd pufuri mari de nea căzând din cer“.

În adolescență visa să ajungă aviator, motiv pentru care a dat admitere la Politehnică. Într-o zi, însă, a auzit la radio că se face pregătire şi la Teatru şi n-a stat pe gânduri. „Fugeam de la cursurile de la Politehnică la teatru. Se întâmpla în zilele de duminică“. A dat examen în faţa unei comisii alcătuite din Marcel Anghelescu, Radu Beligan şi Ion Finteşteanu şi a căzut primul sub linie. I-au permis, totuşi, să participe la lecţii fără să primească note şi anul următor a dat din nou examen de admitere. Atunci l-au primit şi l-au trecut direct în anul II. 

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” în anul 1961, la clasa profesor Dina Cocea, având ca examen de diplomă rolul Agamiță Dandanache din piesa„ O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale. După absolvirea facultății, a activat ca actor pe scenele de la Teatrul Tineretului (1961-1964) din Piatra Neamț, apoi la Teatrul de Comedie (1965-1968), la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” (1968-1971) și la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” (1971-1974). După o perioadă în care a predat în calitate de conferențiar universitar la I.A.T.C. București (1974-1980), s-a reîntors în anul 1980 la Teatrul Național „I.L. Caragiale”. Din anul 2002 a fost societar de onoare al Teatrului Național din București. În 2008, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) cu ocazia aniversării instituției. În 2009, a primit distincția pentru întreaga activitate la Gala Premiilor Gopo.

La vreo cinci ani după încheierea studiilor, Marin Moraru făcea deja parte din distribuţia unor spectacole impresionante din Bucureştiul anilor ’60. La Teatrul Bulandra l-a interpretat pe Crăcănel în „D-ale Carnavalului“, regizat de Lucian Pintilie, alături de o echipă de actori în care mai erau, printre alţii, Toma Caragiu, Grigore Vasiliu Birlic, Gina Patrichi şi Octavian Cotescu.

Nu doar Gheorghe Dinică i-a fost un prieten apropiat, ci şi actorii Mircea Albulescu şi Amza Pellea. Ei doi şi Marinuş săreau din pat la 3.00 noaptea ca să plece la Dunăre la pescuit, iar acolo aşteptau în tăcere să vină crapul ăla mare şi să spargă bambina, cerculeţul de plastic de pe firul undiţei. Dar în ultimii ani, viaţa personală a lui Marin Moraru nu mai era aşa de plină în afara scenei şi a platoului de filmare. Doar citea ziare şi cărţi – „Un veac de singurătate“ a fost unul dintre cele mai dragi romane – se mai uita la televizor sau la filme pe DVD şi îşi făcea cumpărăturile pentru casă. A locuit 52 de ani cu Lucia Moraru, soţia lui, muzicolog de profesie. S-au bucurat unul de altul, deşi timpul profesional le încâlcea uneori momentele în care şi-ar fi dorit să fie împreună. Şi în ciuda acestui du-te-vin-o de zi cu zi, au crescut doi motani albi cu pete negre: Frac 1 şi Frac 2.

Perioada anilor ’70 a însemnat pentru cariera sa cinematografică prezenţa în distribuţia unor filme precum „Un comisar acuză”, regia Sergiu Nicolaescu, 1974, „Actorul şi sălbaticii”, regia Manole Marcus, 1974, „Toamna bobocilor”, regia Mircea Moldovan, 1975, sau „Iarna bobocilor „, regia Mircea Moldovan, 1977 – ultimele două producţii fiind extrem de apreciate de public. Operațiunea Monstrul este un film românesc de comedie din 1976, regizat de Manole Marcus după scenariul lui Titus Popovici. Rolurile principale sunt interpretate de Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Marin Moraru, Ovidiu Schumacher si Alexandru Manolescu. În acest film, un grup de „cadre” din conducerea unei întreprinderi pleacă în Delta Dunării într-o expediție de capturare a unui somn legendar, cunoscut drept „Monstrul”.

A făcut roluri celebre şi în filme cum sunt „Faleze de nisip”, regia Dan Piţa, 1982, „Ringul”, regia Sergiu Nicolaescu, 1983, „Cuibul de viespi”, regia Horea Popescu, 1986, „Chiriţa în Iaşi”, regia Mircea Drăgan, 1987 şi „În fiecare zi mi-e dor de tine”, regia Gheorghe Vitanidis, 1987. La Teatrul Odeon a jucat, în anii 1998 şi 1999 rolurile Pustnicul, Şeicul Masud – „Saragosa” după Jan Potocki, regia Alexandru Dabija şi Titircă – în „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale, regia Mihai Măniuţiu. Iar la Teatrul Național a strălucit, alături de Radu Beligan și prietenul său de-o viață Gheorghe „Gigi” Dinică, în „Take, Ianke și Cadâr” (regia Grigore Gonța, 2001).

În 2013, la lansarea cărții autobiografice a actorului, criticul literar Alex Ştefănescu l-a asemănat pe Marin Moraru unui.. .dictator. „Îi mulţumesc lui Dumnezeu că Marin Moraru a făcut actorie şi nu a scris cărţi de la început, fiindcă ne-ar fi făcut o concurenţă zdrobitoare. Dacă ştiam că are atâta talent literar, îl includeam în istoria literaturii române contemporane. Marin Moraru este un dictator în sensul că şi-a dictat cartea. Bine ar fi ca toţi dictatorii să procedeze aşa, să fie dictatori doar pentru că dictează cărţi. Este o carte plină de farmec, caleidoscopică, este şi un jurnal filosofic, şi un jurnal autobiografic, este şi un spectacol de inteligenţă, de o mare imobilitate intelectuală. Marin Moraru îşi completează imaginea admirabilă cu aceste texte. De-o viaţă întreagă l-am aplaudat pe Marin Moraru ca actor, acum îl aplaud şi-n calitatea lui de scriitor.“

Marin Moraru, rugat să vorbească despre cartea sa a spus că este la fel de greu ca şi cum un pictor şi-ar explica un tablou. „Singurul lucru pe care pot să-l spun e ca în paginile acestei cărţi se află sufletul meu. Şi când v-am spus că amintirile noastre sunt cele mai scumpe lucruri din lume şi că ne definesc, eul meu se defineşte prin tot ceea ce simt, ce am petrecut, ce sunt. Cam asta e tot ce pot să vă spun. Restul e la dispoziţia dumneavoastră“, a încheiat, emoţionat actorul. „Dintre toţi actorii din Ţara Românească, Marin Moraru este omul care a citit cel mai mult. În fiecare pauză, la repetiţii, toţi mergeam să fumăm o ţigară, să jucăm un joc de cărţi, dar el mereu era cu cartea după el. Aşa se şi explică nevoia lui de a mărturisi ce a parcurs în viaţa lui neteatrală, şi anume în viaţa lui de mare pasionat de literatură“, a punctat actorul Mircea Albulescu.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro