Constantin Dinulescu (19 martie 1933) s-a născut la Alexandria, tatăl său fiind profesor de limba română și director de școală în acest oraș. Pe când Constantin avea 4 ani, familia s-a mutat la Călărași. A urmat școala generală și liceul în acel oraș. După ce a fost respins la examenul de admitere de la Facultatea de Arhitectură, a intrat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa profesorului Alexandru Finți, absolvind cursurile universitare în 1955.
Constantin Dinulescu, căruia prietenii îi spun „Bobsy”, spune că a avut o copilărie obișnuită, cu cele două surori alături dar și părinții care l-au susținut întotdeauna. Pe lângă jocurile vremurile, marele actor avea acces și la o mulțime de cărți pe care, înainte de a învăța să le citească, le asculta. Atunci când sora sa Lala organiza diverse scenete de teatru, toată lumea era implicată.

„Am avut o copilărie obișnuită. Mediul în care trăiam, tata era profesor de limba română, mama învățătoare, până s-a născut primul copil, eu sunt al treilea. Am avut toate slăbiciunile copilăriei. Am bătut mingea pe maidan în Călărași. La 4 ani am intrat în Dunăre, spre disperarea tatălui meu care era fecior de țăran din Bărăgan și avea o spaimă cumplită de apă.”, spune Constantin Dinulescu.

Constantin Dinulescu își amintește că tatăl său și-a înfrunt teama de apă cu ajutorul unui prieten de-al său, profesor de geografie al tânărului de atunci. „Avea o grijă deosebită. Un coleg de-al lui, profesorul nostru de geografie era pasionat înotător. Avea încredere în domnul profesor Gică Vasilescu. Un bărbat înalt, prezentabil, excelent profesor”, își aduce aminte cu nostalgie marele actor. Tatăl lui, un pasionat om de arte, și-a ales vioara ca instrument de exercițiu și exersa ori de câte ori simțea nevoia. Astfel, și copilul Constantin Dinulescu a încercat această disciplină până să își dea seama că joaca pe maidan este mult mai convenabilă.

Crescut în provincie, Constantin Dinulescu își aduce aminte că în copilărie nu avea alte ocupații cu care să își umple timpul, așa că lectura era un refugiu perfect. „Cum în provincie nu aveai prea multe variantee să-ți umpli timpul liber, am început să citesc. Este amuzant că primele contacte cu literatura dramatică nu le-am avut prin citit că nu știam să citesc, asistam la repetiții. Tata era un mare iubitor de teatru, organiza cu elevii serbări, spectacole.”, își aduce aminte marele actor.

Despre poveștile lui Caragiale, maestrul Constantin Dinulescu are doar povești fără sfârșit, asta pentru că tatăl său, profesor de română fiind, organiza cu elevii festivități la care trebuiau să-și recite rolurile alese, fiecare în stilul său propriu. „Așa am auzit Scrisoarea pierdută. Am mai asistat și la alte repetiții din Caragiale. Tata repeta în sala de festivități a liceului cu elevii. După ce am învățat să buchisesc puțin, tata fiind profesor de limba română, avea în custodie biblioteca liceului. Era Colegiul Știrbei Vodă din Călărași.”, spune Constantin Dinulescu. Dacă în copilăria marelui actor, mama era cea care îi mai bătea pe copii cu câte o nuia, tatăl în schimb era discret și sincer.

În perioada studenției a făcut figurație alături de Ștefan Bănică la Teatrul Giulești. După absolvirea facultății, a fost repartizat ca actor la Teatrul Național din Iași, unde a activat în perioada 1955-1973. Pentru o perioadă (1957-1969), a colaborat și la Opera de Stat din Iași. La solicitarea lui Radu Beligan, a fost angajat ca actor la Teatrul Național din București, unde a interpretat numeroase roluri și a început să fie solicitat să joace în filme.

S-a căsătorit cu actrița Carmen Ionescu, colegă de teatru mai tânără cu 22 de ani. A activat ca profesor la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București între anii 1973-1977. Carmen Ionescu este una dintre cele mai îndrăgite actrițe din România. Aceasta s-a remarcat în serialul „Adela”. Celebra „Martha” trăiește o frumoasă poveste de dragoste. Aceasta este fericită alături de Constantin Dinulescu. Cei doi au petrecut împreună aproape patru decenii. Actorul Constantin Dinulescu, mai vârstnic, i-a fost profesor. Tânăra studentă s-a îndrăgostit la prima vedere. „M-am pregătit cu el pentru admiterea la facultate şi atunci s-a înfăptuit … minunea. A fost o întâlnire care cred că o dată în viaţă este posibilă. Am pornit amândoi pe un drum şi pot afirma cu tărie, şi acum, că este sufletul meu pereche. Sunt încă îndrăgostită, nici nu aş putea altfel. Ne ştim din 1979, însă căsătoria a venit după 13 ani, cred că nu avea curaj”, a mărturisit Carmen Ionescu pentru Click!. „ El pentru mine a fost şi iubit, şi tată, şi soţ! A avut şi are o grijă deosebită. Îmi place să cred şi faptul că mereu ne-am completat unul pe altul, el mai matur, mai echilibrat, eu mai zurlie...”

„Din păcate copii nu am. La început nu îmi stătea mintea la asta, m-am concentrat foarte mult pe marea mea iubire, teatrul, unde am intrat târziu, după opt încercări. Tocmai din acest motiv am amânat copilul, iar apoi am zis că e prea târziu. Acum regret, dar aşa a fost să fie. Dacă aş fi avut un copil, cred că îl lăsam să facă ce vrea, nu i-aş fi impus. Şi o spun din experienţă – eu mi-am dorit mult să fac balet şi ai mei nu m-au lăsat. Mi-a rămas în suflet”, a conchis Carmen Ionescu.

Printre cele mai importante roluri alelui Constantin Dinulescu în teatru se regăsesc cele din “Anton Pann”, “Despot Vodă”, “Regele Lear”, “Hagi Tudose”, “Platonov”, “Eduard al III-lea” sau “Înșir’te mărgărite”. Din bogata sa activitate cinematografică se remarcă „Străzile au amintiri” (regia Manole Marcus, 1962), “Actorul și sălbaticii” (regia Manole Marcus, 1975), “Drumul oaselor” (regia Doru Năstase, 1980), “Glissando” (regia Mircea Danieliuc, 1985), “A unsprezecea poruncă” (regia Mircea Daneliuc,1991), “Trenul vieții” / “Train de vie” (regia Radu Mihăileanu, 1998), “Maria” (regia Călin Peter Netzer, 2003), “Italiencele” (regia Napoleon Toader, 2004), “Calea Dunării” (regia Sabin Dorohoi, 2013), “Miracolul din Tekir” (regia Ruxandra Zenide, 2015) și “Ana, Mon Amour” (regia Călin Peter Netzer, 2017).

... „Cu mulți ani în urmă, la 18 ani, am avut cutezanța să mă înscriu într-o competiție uriașă, într-un maraton al profesiei noastre, pe care l-am parcurs în 70 de ani, zi de zi, cu pasiune, cu credință și cu respect pentru publicul din sală…. […] În bucuria asta generală care m-a învăluit astăzi, îmi aduc aminte de un vers dintr-o melodie pe care vocea inconfundabilului Gheorghe Dinică a făcut-o gânditoare: Am luat totul de la viață și nu i-am dat cât aș fi vrut!

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro