Vi-l mai amintiți? Rubicond, cu obrajii bucălați și ochii parcă mereu uimiți de spectacolul lumii, stârnea râsul instantaneu la simpla lui apariție! Jorj Voicu (12 iulie 1938, Cluj-Napoca – 12 ianuarie 1991) a fost un actor popular, care a apucat să joace mult la televiziune și în filme, în ciuda sfârșitului său prematur. Bonom și pasionat de gastronomie între altele, a scris pagini memorabile pe scenă și pe platourile de filmare, ca și la teatrul radiofonic. Era un artist complex. Iubea teatrul și opera, iar printre prietenii lui se aflau și muzicieni. Unele roluri i-au oferit satisfacția de a-și etala talentul interpretativ. Era și grațios că doar studiase pantomima la Paris cu maestrul Jacques Lecoq...

Palmaresul său cinematografic e impresionant: Faust XX (1966) – rolul Mefisto, Zodia Fecioarei (1967), Un film cu o fată fermecătoare (1967), De trei ori București (1968), Brigada Diverse în alertă! (1971) – cumpărător de tablouri, Păcală (1974), Comedie fantastică (1975) – Tapiru, Curcanii (1977),  Ediție specială (1978), Vis de ianuarie (1979), Întoarcere la dragostea dintîi... (1981), Maria Mirabela (1981), De ce trag clopotele, Mitică? (1981), Înghițitorul de săbii (1982), Concurs (1982), Melodii la Costinești (1982), Galax (1984), Rămășagul (1985) - circarul fioros, Punct... și de la capăt (1987), O zi la București (1987), Moromeții (1987) - bărbierul Voicu, Maria Mirabela în Tranzistoria (1989).

Maria Jorj, cumnata actorului (soția fratelui său mai mare, Radu), i-a dedicat o carte memorialistică „Uriașului blând cu o mie de grimase”, din care pot fi aflate o mulțime de detalii intewresante despre viața și cariera lui. De pildă, faptul că, în ciuda a ceea ce credea lumea, prenumele era Voicu, iar Jorj era numele de familie! ( Un caz similar cu cel al lui Jean Constantin, al cărui nume de familie era Jean, și nu Constantin, cum au crezut mulți.)În vara lui ’38, aproape de jumătatea Lunii lui Cuptor, când Transilvania nu trăia tocmai vremuri ferice, în familia Jorj se năștea Voicu, al doilea fiu, cel care avea să devină un actor fără seamăn și pe care mama Eugenia avea să-l alinte la toate vârstele „Voicuțu”. 

„Am amintiri superbe, fabuloase cu ei, pe care le împărtășesc cu copiii mei ori de câte ori ne întâlnim. A fost un privilegiu pentru mine să trăiesc alaturi de ei. Voicu a terminat liceul la Cluj, pasionat fiind de mic la început de operă, apoi de teatru. Era o tradiție în familie vizionarea spectacolelor, fiind rafinați cunoscători ai muzicii clasice. Radu și Voicu (8 ani, respectiv 6 ani) au rămas orfani de tată în 1944. După această nenorocire, Jeni (Eugenia) și-a crescut singură băieții, terminând amândoi studii superioare, Voicu Teatrul, iar Radu Politehnica. Mama lor a fost o femeie de excepție! După dispariția lui Voicu, eu și fiul meu, Mircea, am fost la CNSAS să vedem dosarul lui. Am trăit momente suprarealiste în sala de «studiu», unde toți stăteau aplecați peste dosare oftând sau cu privirile pironite undeva în spatele memoriei, numai eu și fiul meu râdeam înfundat, aplecați sub masă. Declarațiile ofițerilor și detractorilor erau de un ridicol și-n final de un umor «tragic» transcriind mot à mot spusele actorului care le livra de fiecare dată direct cu tot tacâmul neaoș. Mă opresc aici, deși inefabilul clipelor mai răzbate din alte lumi”, povestea Maria Jorj.

„Îmi amintesc de o petrecere de pomină… Într-o noapte, după un spectacol pe scena Naționalului clujean, am invitat toți colegii lui Voicu la noi. A fost o noapte albă superbă cu Sebastian Papaiani, Rodica Mandache, Irina Mazanitis, Postelnicu cu chitara, Ileana Cernat, Geo Dumitrescu și mulți alții. Eram cred vreo 25-30 de persoane. Ne-am povestit, am dansat, am cântat, am recitat.” 

Iulian Dabija Enea i-a dedicat multe „pagini” online în Colecția sa de „Mari actori români” și din aceste consemnări putem afla întregul său traseu artistic. ...În 1961, terminau institutul de teatru patru clase de viitori actori sub îndrumarea a patru pricepuți dascăli: Ion Finteșteanu, George Dem. Loghin, Moni Ghelerter și Dina Cocea. La clasa maestrului Finteșteanu, cu regizoarea Sanda Manu, asistentă, și Dem Rădulescu, preparator, absolveau Jorj Voicu și Dorina Lazăr… Printre colegii de an s-au numărat Marin Moraru și Gheorghe Dinică, Ștefan Tapalagă, Julieta Strîmbeanu, Melania Ursu, Ion Arcudeanu, Candid Stoica, Traian Stănescu… La Studioul Casandra, tânărul Jorj Voicu s-a remarcat în rolul Nae Cațavencu din spectacolul ”O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, montat de profesorul său. Era unul dintre examenele de sfârșit de an în care studenții Marin Moraru și Marian Hudac au fost Dandanache și Zaharia Trahanache, studentul Vasile Gheorghiu era Tipătescu, iar studenta Dorina Lazăr, o veritabilă Zoe Trahanache.

La sfatul profesorului Finteșteanu, Jorj Voicu este repartizat în 1961, alături de alți colegi de promoție, printre care Dorina Lazăr și Papil Panduru (pe numele de student, Pagubă), la Teatrul Regional București, nou înființat, care avea un repertoriu ideologic, nu tocmai încântător pentru regizori și actori. În scurt timp, Vlad Mugur, director artistic al teatrului, reușește să mai îmbunătățească repertoriul și să-i schimbe denumirea. Astfel, Teatrul Regional devine Teatrul „Barbu Delavrancea”, unde Jorj Voicu va juca în mai multe spectacole, printre care ”Șapte inși într-o căruță” (1962) de Paul Anghel, din distribuția căruia nu au lipsit: Stella Moga, Dorina Lazăr, Silviu Stănculescu, Ion Marinescu, Mihai Pruteanu; ”Amphytrion 38” (1965) de Jean Giraudoux, cu actorul Constantin Rășchitor în rolul titular și Jorj Voicu în Mercur, ambele în regia lui Dinu Cernescu. ”Războiul” (1963), comedia în trei acte de Carlo Goldoni, montată de Horea Popescu, a însemnat o colaborare cu actorii Mihai Pălădescu, Anda Caropol, Marius Gh. Marinescu și Dominic Stanca. Actoru a fost și Sfiosul din ”Iubea pe al șaptelea” de Coman Șova, cu Florin Piersic și Emil Hossu, cu Ion Niciu și Mihail Stan, dar și Un notar din ”Școala nevestelor” (1965) de Molière, ambele spectacole în regia lui Ion Simionescu. Cu regizorul George Teodorescu a colaborat la ”Grădina cu trandafiri” (1963) de Andi Andrieș și la shakespeariana ”Poveste de iarnă” (1965), spectacole în care a avut-o parteneră pe Rodica Popescu, colega de institut mai mare cu un an.

Prin ’65–’66, în urma unor neînțelegeri cu directoarea Victorița Dinu, care, se pare că impusese un regim draconic, imposibil de suportat, Jorj Voicu își dă demisia din teatrul unde debutase. Ca urmare, vreo doi ani nu a avut slujbă, perioadă în care a trăit și rele, dar și bune, dacă ne gândim la faptul că a fost descoperit de regizorul Ion Popescu-Gopo. Devenit între timp actor de film, în patru producții, Jorj Voicu este angajat în 1968 la Teatrul Giulești în timpul directoratului doamnei Elena Deleanu. În acest teatru avea să rămână până la sfârșitul existenței. Rodica Mandache, Virginia Rogin, Dorina Lazăr și Irina Mazanitis, Mircea Constantinescu, Constantin Cojocaru și Gelu Nițu sunt foști colegi de la Odeon care își amintesc cu drag de partenerul lor de scenă. Colaborarea începută în 1961 cu Dinu Cernescu (care, de asemenea, plecase în 1966 din Teatrul ”Barbu Delavrancea”) avea să continue la Teatrul Giulești și să fie cea mai pregnantă din toată cariera teatrală a actorului. La re-debut i-a fost încredințat un sol din piesa ”Meșterul Manole” (1968) de Lucian Blaga, un spectacol susținut extraordinar de Silviu Stănculescu și Mariana Mihuț, cu care au fost invitați în turneu în Danemarca.

Au urmat Vicenzo din ”Gâlcevile din Chioggia” (1970) de Carlo Goldoni, alături de alte personaje în tușe caricaturale, interpretate de actorii: Ștefan Mihăilescu-Brăila, Ileana Codarcea, Dorina Lazăr, Athena Demetriad; Lo din ”Marea Expediție” (1974) de Romeo Muller, cu Sebastian Papaiani, Corado Negreanu și Dan Tufaru; Ghebosul din ”Zamolxe” (1976) de Lucian Blaga, cu o distribuție impresionantă: Corado Negreanu, Gelu Nițu, Irina Mazanitis, Ion Pavlescu, Geo Costiniu, Constantin Cojocaru; Codoșul din ”Pericle” (1981) de W. Shakespeare, cu Ion Caramitru în rol titular; Venticelli I din ”Amadeus” (1982) de Peter Shaffer, lângă Venticelli II, întruchipat de Mihail Stan, cu Radu Beligan, un Salieri de neuitat, tânărul debutant Răzvan Vasilescu în rolul lui Mozart și Irina Mazanitis în rolul frumoasei Constanze Weber, soția compozitorului; Platon Stamatescu din ”…escu” (1984) de Tudor Mușatescu, în armonie perfectă cu actrița Astra Dan, interpreta Mizei; Don Bazile din ”Bărbierul din Sevilla” (1985) de Beaumarchais, cu Sebastian Papaiani în Figaro și Ileana Cernat, interpreta Rosinei.

Din fericire, multe dintre spectacolele montate de Dinu Cernescu au fost televizate, iar unele chiar adaptate pentru televiziune în perioada în care acesta a fost angajat la TVR. Este și cazul spectacolelor ”Amadeus” (1990) și ”…Escu” (1990). În decorurile semnate de Liviu Ciulei și Teodora Dinulescu, și în costumele create de Dumitru Sbierea și Elena Timonu, actorul Jorj Voicu, interpretul lui Platon Stamatescu, rămâne adorabilul personaj al lui Mușatescu pe micul ecran.

Anii ’70–’80 au însemnat alte roluri, alți regizori. Ivanovici din ”Mai mult sau mai puțin ridicol” (1975) de A. P. Cehov, spectacol montat de Mircea Marin; Tony Lumpkin din ”Noaptea păcălelilor” (1978) de Oliver Goldsmith, pus în scenă de Tudor Mărăscu, cu Ion Vîlcu, Florin Zamfirescu, Șerban Cellea, Mihail Stan, Agatha Nicolau, Gabriel Iencek, Irina Mazanitis, George Bănică; ”Haina cu două fețe” (1979) de S. Stratiev, în regia lui Alexandru Tocilescu, cu Sebastian Papaiani, Constantin Cojocaru, Paul Ioachim; Vestitorul bâlciului din ”Woyzeck” (1981) de Georg Büchner în regia lui Alexa Visarion, cu Florin Zamfirescu în rolul titular. Pe afișul de la Giulești (teatrul denumit Odeon din 1990), ultimul său rol a fost Tiberiu Onoriu Stănescu din ”Al treilea martor” (1990), piesa lui Sorin Holban, montată de un coleg actor, Mihail Stan, cu Virginia Rogin (Aglaie Machedon) și Constantin Cojocaru (Machedon M. Machedon).

Debutul pe marele ecran s-a petrecut când, foarte tânăr fiind, a primit rolul lui Mefisto. Avea 28 de ani, era subțire și foarte înalt. La întâlnirea cu el, te izbea de atunci o expresivitate cum întâlnești doar o dată la 1000 de ani, dar, culmea, se pare că un regizor de televiziune din anii ’60 l-a respins la probe pe motiv că nu era fotogenic. Dar a sosit, apoi, întâlnirea cu Ion Popescu-Gopo, benefică pentru ambele părți. Inclusiv pentru cinefilii care făceau, de astă dată, cunoștință cu o figură spectaculoasă, care, fie și într-un rol secundar, anihila totul în jur.

În 1966, a filmat concomitent cu regizorul Ion Popescu-Gopo pentru ”Faust XX” (1966), cu Manole Marcus pentru ”Zodia Fecioarei” (1967), un film turnat în decorul distinsului scenograf Ion Oroveanu în peisajul de la Vama Veche, și cu regizorul Lucian Bratu pentru ”Un film cu o fată fermecătoare” (1967), alături de Margareta Pâslaru, Ștefan Iordache și Emmerich Schäffer. In 1968, apărea ”De trei ori București”, trei povestiri cinematografice realizate de un trio regizoral, Mihai Iacob, Horea Popescu, Ion Popescu-Gopo. Povestea cu nr. 3, denumită ”București” și semnată de Gopo, îl are și pe Jorj Voicu în distribuție.

Actorul nu a lipsit nici din ”Brigada Diverse în alertă!” (1971), filmul lui Mircea Drăgan, nici din vestitul ”Păcală” (1974) de Geo Saizescu.
În 1975, revine în creațiile lui Gopo, cel care descoperise în el exact ceea ce avea mai de preț. Îl interpretează pe Tapiru din ”Comedie fantastică”, o întâlnire pe platouri cu Dem Rădulescu, Vasilica Tastaman, Cornel Coman și George Mihăiță. În același registru plin de fantezie, îl identificăm pe Jorj Voicu și în ”Galax, omul păpușă” (1983), împreună cu George Constantin; în ”Rămășagul” (1984), o comedie muzicală, adaptare a poveștii lui Creangă, „Punguța cu doi bani”; și în ”Maria și Mirabela în Tranzistoria” (1988), unde era Oache-om, după ce fusese doar o voce în ”Maria Mirabela” (1981).

Din fișa filmografică a actorului nu lipsesc colaborările cu regizorii: Mircea Daneliuc pentru ”Ediție specială” (1977); Mircea Mureșan pentru ”Întoarcere la dragostea dintâi” (1981); Dan Pița pentru ”Concurs” (1982), prilej de întâlnire cu Marin Moraru, coleg de promoție; Lucian Pintilie pentru ”De ce bat clopotele, Mitică?” (1982); Constantin Păun pentru ”Melodii la Costinești” (1983), un film muzical cu prezențe încântătoare, de la Mariana Buruiană, Horațiu Mălăele, George Mihăiță și Bogdan Stanoevici, la vocile ușor de recunoscut: Maria Naghi, George Nicolescu, Tiberiu Ledner, Doru Tufiş. Așadar, aproape 20 de apariții pe Marele Ecran, în special, memorabile partituri comice.

Spectacolele de teatru tv care îl aveau pe Jorj Voicu în distribuție însemnau un regal pentru iubitorii micului ecran, chiar dacă prima probă în televiziune a fost un eșec. A fost actorul-vedetă al serilor de teatru de televiziune, dar și al momentelor umoristice din anii de vârf ai Televiziunii Române. A făcut parte din distribuția spectacolelor de teatru ”Tragica istorie a doctorului Faust” (1972) de Cristopher Marlowe, regia Letiția Popa; ”Neisprăvitul” (1975) de D. I. Fonvizin, regia Cornel Popa; ”Curcanii” (1977) de Grigore Ventura, regia Anca Ovanez-Doroșenco, avându-i parteneri de scenă pe cei dispăruți rând pe rând: Vasile Nițulescu, Jean Lorin Florescu, Mihai Mereuță, Adrian Pintea, Sebastian Papaiani; ”Sânziana și Pepelea” (1980) de Vasile Alecsandri, regia Domnița Munteanu, ”Cânticele comice” (1985) de Vasile Alecsandri, regia Alexandru Tocilescu. Într-o atmosferă muzicală aparte, creată de Johnny Răducanu, alături de Cristina Deleanu, Ion Caramitru, Nineta Gusti, Emil Hossu, Amza Pellea, Mircea Anghelescu și alții, Jorj Voicu a jucat în spectacolul ”Iată femeia pe care o iubesc” (1981) după piesa lui Camil Petrescu, în regia lui Cornel Todea.

L-au consacrat în universul micului ecran și scurtmetrajele ”Căldură mare” (1974) cu Toma Caragiu în prim-plan, sau ”Dueliștii” (1983) de Paul Constant, în regia lui Sergiu Ionescu, alături de Hamdi Cerchez. Cunoscuți regizori de televiziune l-au găsit potrivit pentru scheciuri scrise de umoriști celebri. Cu Aurel Giurumia, Hristu Nicolaide, Ștefan Mihăilescu-Brăila și Sandu Sticlaru, a jucat în sceneta „Un text cu bucluc / Focul sacru” (1976) de Ion Băieşu, difuzată în emisiunea „Întâmplări din blocul meu”, regia Titi Acs, realizator Dan Mihăescu.
Cu Vasilica Tastaman, Dorina Lazăr, Dumitru Chesa, Corado Negreanu și Dumitru Damian, și-a amuzat telespectatorii în schița ”Pasagerul discutabil” (1976) de Valentin Silvestru. Jorj Voicu, înzestrat cu harul umorului, a urcat de câteva ori și pe scena Teatrului ”Țăndărică”, alături de vedete admirate de copii. Una dintre acestea a fost nemuritoarea Anda Călugăreanu.

Dintr-un asemenea chip expresiv, era imposibil să nu răzbată o voce la fel de vie, de pregnantă. Grație vocii sale, Jorj Voicu a fost curtat de mulți dintre regizorii artistici ai teatrului radiofonic, în special de cei care realizau nemuritoarea emisiune „Unda Veselă”. În Fonoteca de Aur s-au păstrat mii de minute înregistrate cu momente umoristice realizate de Manole Pavel Dan, Silvia Cusursuz, Mircea Zăvoianu, cu marile voci ale marilor noștri comici: Horia Șerbănescu și Radu Zaharescu, Coca Andronescu, Stela Popescu, Cristina Stamate, Cornel Vulpe, Rodica Mandache, Mihai Fotino, Nicu Constantin, Dem Rădulescu, Tamara Buciuceanu, Jean Constantin, Alexandru Lulescu, Ileana Stana Ionescu, Radu Panamarenco…

În 1985, a fost distribuit alături de Alexandrina Halic, Jeanine Stavarache, Gina Patrichi, Boris Petroff, Rodica Tapalagă, Mariana Buruiană și Valentin Teodosiu în varianta radiofonică a feeriei ”Pasărea albastră” de Maurice Maeterlinck, pusă în undă de regizorul Cristian Munteanu.
Un alt spectacol încântător a fost ”Suflete moarte” (1986), dramatizare de Virginia Velcescu după romanul lui Gogol, montat de Dan Puican, regizorul care a reunit câțiva dintre actorii promoției 1961: Marin Moraru, Dorina Lazăr, Jorj Voicu, Papil Panduru, Candid Stoica.
Înregistrările anului 1987 au fost ”Zadarnice necazuri de iubire” de W. Shakespeare, în regia lui Leonard Popovici; ”Masca” după Cehov, în regia lui Titel Constantinescu, cu Mircea Albulescu, Virgil Ogăşanu, Radu Panamarenco, Ion Anghel, Şerban Cellea, Jorj Voicu, George Oprina, Cornel Vulpe, Nicolae Pomoje, Violeta Berbiuc ș.a.; ”Ketty se mărită” de Michael Sayers, pus în undă de regizorul Dan Puican.
Ultima vizită la Radio a actorului Jorj Voicu se pare că a fost prilejuită de spectacolul musical ”Faraon al cincilea” (1990), realizat după piesa ”Omul cu mârțoaga” de George Ciprian, cu Tamara Buciuceanu în rol principal.

Că era gurmand, nu putea ascunde. Dar din spusele prietenilor sau din scrierile lor, aflăm că Jorj Voicu era pasionat și de arta gătitului, ba mai mult, rafinamentul lui era deja recunoscut. Era sofisticat și avea o ordine a lui în privința preparării bucatelor, încât nu-i prea lăsa pe necunoscători să se apropie de masa de lucru. În deplasări, căra după el tot felul de vase și ingrediente ca să-i iasă totul ca la carte.

Despre omul Jorj Voicu și despre hazul lui, despre prietenia cu poeta Nina Cassian și cu alți artiști, a scris câteva pasaje regizorul Cristian Pepino în ”A doua carte de la Vama Veche”. Predilecția lui Jorj Voicu pentru gătit, duce inevitabil cu gândul la o piesă de teatru radiofonic din distribuția căreia a făcut parte, denumită ”Umor în aspic, reţetă gastro-comică” (1990), scrisă de Cornel Udrea, un clujean de-al său, și pusă în undă de Manole Pavel Dan.

Înainte de 1990, actorul era un personaj incomod pentru autorități. Jorj Voicu a fost, în ultima parte a vieții, urmărit de câteva zeci de informatori. Și-a dat seama că a fost turnat până și de unii prieteni din anturajul său. Din Dosarul nr. 2211 - JAK, Miliția București, 1978, aflăm că „Sursa «Jana» a semnalat în ziua de 28 noiembrie 1978 că Jorj Voicu împreună cu George Bănică și Celea Șerban au comentat de pe poziții negative, atitudinea politică a partidului și statului nostru în legătură cu Consfătuirea Consiliului Politic Consultativ din luna noiembrie 1978. Cele mai multe rapoarte informative arată că Voicu Jorj critica adesea și chiar în mod public sistemul. „În diverse împrejurări face comentarii la adresa unor legi și hotărâri de partid […] colportează știri emise pe radio «Europa Liberă»”, se arată într-o notă a sursei Jana. Aceeași sursă spune că locuința lui Jorj Voicu era des vizitată de poeta Nina Cassian – “invitat de onoare” și actorii George Bănică, Celea Șerban, Visan Adrian și actrița Teodora Fugaru (soția lui Cornel Fugaru). “Mai mulți actori din anturajul lui Jorj Voicu, în urma vizitei șefului statului la Moscova, au făcut comentarii tendențioase la adresa poziției adoptate cu această ocazie. În teatru Jorj Voicu trece drept unul dintre actorii care vorbesc mult, comentează orice apare în materie de politica”, spune această sursa.

Ofițerii care au analizat dosarul lui Voicu au ajuns la concluzia la începutul anului ’79 că actorul ar putea pune în pericol securitatea statului. Astfel, aceștia au luat decizia de a-l determina pe actor să renunțe la atitudinea sa împotriva regimului. Lucru care s-a și întâmplat în 30 ianuarie 1979. „În baza aprobării Conducerii Unității, la data de 30.01.1979 s-a trecut la avertizarea susnumitului care a fost realizata de col. Matei Vasile și lt. Albu Sturza. La începutul discuțiilor, Jorj Voicu nu a vrut să recunoască faptul că în anumite împrejurări, față de anumite persoane, a făcut afirmații tendențioase la adresa regimului social-politic din țara noastră și politicii partidului și statului nostru. I s-a arătat că rolul discuției este de a se lămuri anumite aspecte legate de atitudinea avută de sus-numitul cu diverse ocazii spre a-l ajuta ca pe viitor să nu mai repete sau să se lase antrenat de alții în astfel de discuții, iar în a doua parte a discuțiilor, acesta a recunoscut că uneori, mânat de necazurile personale, a făcut afirmații de aceasta natură”, se arată în raportul privind “modul cum a decurs avertizarea numitului Jorj Voicu-Gheorghe, actor la teatrul Giulești”.

Imediat după începerea anilor ’80, Jorj Voicu a început din ce în ce mai mult să facă demersuri pentru a pleca din țară. De altfel, din cauza stării de trai din ce în ce mai grea, Voicu Jorj a început să reafirme în public opiniile sale cu privire la conducerea țarii. Într-o notă din 29. aprilie 1983, se propune redeschiderea unui dosar de urmărire informativă privindu-l pe Jorj Voicu, sub numele de cod “Jipa”. Informatorul Nic spune că marele actor clujean a fost surprins chiar în timp ce adresa cuvinte injurioase la adresa lui Nicolae Ceaușescu, în timp ce se pregătea alături de actorul Nicu Constantin pentru câteva schițe umoristice pentru emisiunea Album Duminical.

„1991. Ianuarie. 12. Actorul nu apucase să își înceapă cel de-al 53-lea an de viață și nici să se bucure de libertatea de a vorbi în sfârșit fără a fi ascultat și turnat. Părăsea, pe nebănuite, într-o elegantă liniște, viața și scena. Trecea în Lumea Umbrelor, în somnul de noapte… Poate răsplătit de Providență pentru frumusețea lui sufletească…”

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro