Să nu ne grăbim… Deşi e vară, târziu, e Sâmbătă seara, iar noi deja nu ne mai vorbim. Să nu ne grăbim… Dar ne-am grăbit, să redevenim străini, aproape un an mai târziu, şi nu ştiu ce să fac ca să nu-mi mai fiu atât de plină de tine. Mă doare şi gândul de-atâta dor, dar tu ai dispărut fără urmă şi nici în urma ta n-ai mai vrut să te uiţi… Acolo, în ea, m-ai fi văzut pe mine, pierdută, abătută, cu inima grea de-atâtea amintiri care pe tine te-au lăsat rece… Rece în vorbe şi rece-n priviri.
Săruturi în noapte, nesăţioase, îmbrăţişări avide şi-atât de flămânde, pe toate trebuie să le strâng acum cu făraşul uitării. Nefericita de mine... Am plâns şi poate încă voi mai plânge, deşi ştiu că eşti la fel de străin de lacrimile mele cum îţi eşti de tine însuţi. Te-ai zbătut, ai fugit, nu m-ai lăsat să te iubesc cum mi-aş fi dorit. Cum aş fi putut. Acum am rămas amândoi cu braţele reci şi goale, în noaptea toamnei ce va să vie, şi cine ştie dacă ne vom mai găsi în lumea asta mare şi pripită.
Sub a soarelui augur ne-a fost prielnică întâia întâlnire, însă de-acum, de vei mai veni, te rog să-ţi asumi… Şi să rămâi. Am vrut să te opresc de prima oară, dar n-am putut, căci te-ai ferit de noi. Deşi pasiunea ce-am trăit ne-a zguduit pe amândoi din temelii, n-a fost destul ca să mai stai. Sau poate a fost prea mult şi-a trebuit să faci să doară ca să mă pedepseşti de astă cutezanță. E greu să îţi dozezi iubirea atunci când din preaplin iubeşti şi încă şi mai greu să o primeşti atunci când nu te simţi vrednic de ea.
Deşi nu-ţi înţeleg tăcerea, nici absența, doar tu eşti pe măsura mea şi orice altă căutare a devenit acum, deodată, de prisos. Nu simt un gol, căci m-ai umplut, şi numai tu îmi vei rămâne ultimul, ţi-am zis. De-mi vei mai fi, te voi primi cu braţele deschise. Iar dacă nu, ei bine, pe tine te-am iubit cât pentr-o viaţa, cu bune şi cu rele. Erai al meu şi eu eram a ta în cel mai primordial aspect în care doi oameni îşi pot fi pe acest pământ, bărbatul și femeia.
Ne-am apropiat de sacru şi ne-am ars, ca doi Icari nepricepuţi, neiniţiaţi. N-am apucat iubirea să ne-o consumăm, căci, iată, ne-ai grăbit. Şi, dintr-un singur trup, ne-ai smuls din cea lumină şi ne-am prefăcut la loc în două umbre, iar rătăcind prin întuneric.
Pe unde-mi ești?
august, 2020
Andreea Florescu