Actorul Valentin Uritescu (4 iunie 1941, Vinerea, județul Alba – 17 iunie 2022, București) a f absolvit în 1963 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (IATC) din București, la clasa profesorului Constantin Moruzan. În decursul carierei sale artistice a urcat pe scena a patru teatre: 1963-1968 la Teatrul "Maria Filotti" din Brăila; 1968-1980 la "Teatrul Tineretului" din Piatra Neamț,;1981-1990 la Teatrul Bulandra din București; din 1990 - Teatrul Național ”Ion Luca Caragiale” din București.  A fost prezentator al emisiunii „Viața satului”. Actorul Bogdan Uritescu este fiul lui Valentin Uritescu.
Copilăria a fost una aparte: „Lângă satul meu, la Cugir, era fabrică de armament. La un moment dat, a explodat depozitul. Până la Deva şi până mai departe, la Alba Iulia s-au auzit bubuiturile. Au sărit toate ţiglele de pe case! S-au împrăştiat o sumedenie de schije, frânturi. Erau unele care aveau nişte macaroane galbene pe care noi le scoteam, le dădeam foc şi pocneau, ca artificiile. Le luau şi feciorii la nunţi. După ce a explodat depozitul, s-a făcut acolo o groapă imensă! Noi ne jucam de-a Columb şi Magellan cu ce mai rămăsese. Ne mai jucam şi ascunselea... La noi erau WC-urile în curte, cum sunt în Ardeal. Erau curate, văruite, cu tron. Ne băgam cu capul să ne ascundem în WC. Acolo erau pistoale şi cutii de cartuşe. Nu numai la mine. La toată lumea din comuna aia”.

„N-au rămas mult, că s-a dat ordin şi a început să vină Niţă, unul din Primul Război Mondial, şchiop. Bătea toba şi spunea: „Prrm, prrm! Se aduce la cunoştinţă, toţi aceia care n-au predat dările să le predea! Bă, predaţi-le că vă ia mama dracu'! De luni începe şi predarea armamentului". Păi au venit oamenii de dimineaţa până seara cu căruţele pline cu puşti, cu roabe pline cu grenade, cu focoase, cu bombe! Traian al lu' Săpunaru avea în curte o bombă mare, spartă, din care beau animalele apă. Spunea Niţă: „Traiene, vezi ce faci cu bomba aia!". Până şi un tun au predat. Mă, la un moment dat, s-a auzit pe strada satului un zgomot, o duduială, fugeau câinii cu lanţurile după ei de frică! A apărut un Panzer pe uliţă...

Când s-au retras nemţii pe şoseaua naţională care leagă Ardealul de Curtici, când au ajuns la drumul spre Cugir, au fost bombardaţi de americani şi un tanc a fost lovit în şenilă, care s-a rupt. A „deraiat" de pe şosea direct pe fâneţul lui Bura Ion, de la noi din sat. S-a tot învârtit acolo până s-a gătat motorina. Bura Ion, când a auzit el minunăţia asta, le-a spus celor patru fii ai săi să încarce un car cu fân şi să meargă acolo. Au acoperit tancul cu fân şi a stat acolo aşa, camuflat, până a trebuit să predea armele.

Vâsilică, băiatul mai mare al lui Bura Ion, care era geniul satului şi făcuse prima bicicletă cu motor, se pricepea, deci, la motoare. E, a reuşit să facă şenila la loc, cu feciorii lui. Ăştia de la judeţ când au văzut că vine un tanc au rămas tâmpiţi! Eu eram în uliţă şi mă uitam. Vâsilică a venit cu tancul, a ridicat turela, a ieşit cătrănit şi i-a întrebat pe oamenii de la judeţ ce să facă. „Bagă-l aci, în Primărie, dar să-l fărtoieşti /să-l manevrezi/, să nu păleşti zidul!" L-au întrebat ăia apoi: „Bă, dumneata eşti un om nebun? Ce-ai vrut să faci cu tancul ăsta?" „Bă, tovarăşi, eu cu tancul n-am avut nimic, dar motorul..!" Păi, cu motorul acelui tanc, 50 de ani a mers moara de la Balomir.”

„Eram în clasa a treia. Unchiul Remus avea două scroafe mari şi una din ele a făcut 18 purcei! Numai că unul nu mai avea loc la ţâţă, n-avea de unde să mănânce. Spuneau c-o să moară, că e păcat, că era cel mai sprinten. E, atunci i-am zis unchiului Remus să-mi dea mie purceluşul şi m-am dus cu el la „nana Nică", femeia care-i făcea lui curat. Avea femeia asta un piept cât crătiţele, mă, că avea copil mic. Eugen Americanul, ţăran de-al nostru din sat, îi adusese o pompă de lapte şi biberon din Statele Unite. E, aşa am crescut eu purcelul ăsta. Cu lapte de la „nana Nică" şi cu biberoane din America. Dormeam cu el în pat! A crescut până a făcut 80 de kilograme....”

„La noi, la Căminul Cultural, era bibliotecă, unde se împrumutau cărţi. Doamna Herlea îmi dădea Maxim Gorki, Jack London sau Jules Verne. Eram înnebunit. Când am ajuns la liceu, am fost un revoltat. Internatul ăla a fost, pentru mine, puşcărie. Spărgeam geamuri, urlam, din senin, în timpul orei, numai ca să ajung la arest, să fiu consemnat în bibliotecă. Acolo am citit Victor Hugo sau Lev Tolstoi. Când am fost la facultate, lecturile mele au evoluat. Când l-am descoperit pe Faulkner, am rămas tâmpit. Din „Oraşul" am făcut prima declaraţie de dragoste unei femei. Când am citit Faulkner am zis că ăsta-i ardelean, că la noi în sat aşa se vorbeşte! „Milian al lui Felcău". Am avut o aventură la Brăila, cu Cornelia, o profesoară. Păi am zăpăcit-o cu Faulkner!”

...„Gigi Dinică a fost un tip plin de ironie, dar ironie urzicătoare, dură. Nu-i plăceau familiarismele. Era dificil ca individ, dar eu cu dânsul mă înţelegeam bine. Măi, eu l-am avut idol pe Gigi Dinică. Mă compara lumea cu el şi nu mai puteam de drag...” Abia pe la 40 de ani a devenit, însă, celebru. În 1981, s-a lansat la tv  în serialul „Lumini și umbre”. ...”Aveam deja 40 de ani şi m-am prezentat la selecţia distribuţiei pentru «Lumini şi umbre». Mi s-au înmuiat picioarele când l-am văzut printre pretendenţii la rolul «plotonierului» pe maestrul soldaţilor din film, Mihai Mereuţă. Şi cu toate astea, eu, Uritescu, am câştigat rolul, devenindu-i simpatic şi scenaristului - remarcabilul scriitor Titus Popovici. Aşa am intrat în inima lui Titus Popovici, încât pe parcursul filmărilor mi-a mărit rolul, adăugând replici speciale pentru rostirea mea. De atunci mi s-a lipit de frunte faima de soldat savuros în filme. M-a distribuit în rol de cătană şi Sergiu Nicolaescu."

Tânărul Valentin Uritescu era un sportiv bun şi dorea să se înscrie la facultatea de sport ICEF. Însă tatăl lui, strungar de nădejde la Cugir, nu şi nu. "Bă, te faci actor, altceva nici nu vreau să aud." Fermecătorul Valentin Uritescu îşi aminteşte: "Tata, strungarul, se băgase într-o afacere cu aparate de proiecţie meşterirte şi de muncitorii de la Cugir. Eu, băiatul de 10 ani, le comercializam. Adesea nu pe bani, ci pe o găină şi o boccea cu ouă. Seara, mă aşezam în pat cu fratele meu, alături de mama, şi vedeam pe peretele casei filme cu Humphrey Bogart".

Aşa cum Valentin Uritescu a ajuns actor la porunca tatălui, strungarul din Cugir, l-a îndemnat şi el la rândul său pe fiul lui, Bogdan Uritescu, să îfacă asta. E de menţionat că Bogdan Uritescu este un actor care și-a arătat îndemânarea şi în kung-fu! De altfel, în nişte coproducţii cu mari vedete mondiale i-a altoit pe Wesley Snipes, pe Jean Claude Vand Damme şi pe Steven Segal, stârnindu-le admiraţia. Acum, Bogdan Uritescu a trecut cu un pas şi în teritoriul rolurilor de compoziţie, ca şi în teritoriul regiei.

„Când fiul meu Bogdan era mic, mă enerva că-l băteau toţi copiii din cartier. Aşa că am luat un profesor să-l înveţe să se bată. Alţi elevi aveau meditatori la matematică şi la română, fiul meu avea meditator la bătaie. N-a intrat la Facultatea de Teatru din prima, fiindcă a avut ghinionul ca în comisia examenului de admitere să se afle Dem Rădulescu, uriaşul actor, dar care nu mă ierta pe mine că i-am zis odată «Bibanul»".

Valentin Uritescu și soția lui, Valeria, au avut o căsnicie de 55 de ani, iar relația a durat și datorită unor sacrificii pe care distinsa doamnă le-a făcut din dragoste și pentru binele familiei. Valentin Uritescu nu s-a ferit să povestească despre tentațiile tinereții, cărora le-a căzut pradă, dar era recunoscător că soția lui a reușit să fie un catalizator al familiei: „Între mine şi soţia mea n-a existat pasiune. Pasiune a fost ceea ce am simţit pentru cele trei femei picate ca un trăznet, ca un cutremur devastator asupra mea, fără să doresc asta, în timp ce-mi adoram soţia. Cum cea mai mare parte a oamenilor nu poate înţelege asta, nu mă mai chinuiesc să explic. În dragoste, până a ajunge la spasmul de dincolo de conştiinţă, am căutat înnămolirea în abisurile celei iubite, cotrobăirea prin toate cotloanele ei, explorarea şi punerea în practică a tot ce venea în sprijinul acelui extaz şi agonii finale. (...) Am găsit ce voiam să trăiesc cu ea la cele trei, numai că totul s-a transformat într-o stare copleşitoare, distructivă, de orbire, patimă aproape imposibil de depăşit, mergând până acolo încât i-am propus celui mai bun prieten, bărbat frumos după care mureau femeile, să-mi seducă soţia. Cu alte cuvinte, l-am împins în patul ei… al nostru. N-am ajuns la niciun rezultat, pentru că, vezi Doamne, nu-l iubea. Ştiu, în ochii unora sunt o hahaleră, o secătură, o paţachină de om…Toată disperarea cu care am luptat împotriva acelor pasiuni, pe care nu le-am căutat, este descrisă în cartea mea – Așa sunt eu, prost”...

Cea mai controversată poveste despre Valentin Uritescu - bazată pe propria mărturisire! - este, însă, legată de relația sa din tinerețe cu Stela Popescu. Celebra actriță, plecatgă dintre noi în 2017, a fost urmărită de Securitate încă de la începutul anilor '60, când era studentă la „Teatru și film”. Stela Popescu făcea parte dintr-un grup considerat „prea emancipat” pentru acele vremuri, în care se mai regăseau Hary Baranga (fiul dramaturgului  Aurel Baranga, membru al CC al PCR), Camelia Zorlescu sau Oana Diamandi. Dezvăluirea a fost făcută de actorul Valentin Uritescu în cartea sa autobiografică intitulată „Să ai grijă de cel mai bun din tine”. El a povestit că a fost nevoit să redacteze câteva note informative sub numele de „Paul Gavrilescu”.

Uritescu a fost racolat de Securitate la începutul anilor '60, pe vremea când era student la Teatru și Film. Actorul a dezvăluit că timp de doi ani a fost nevoit să dea note informative despre colegii lui de facultate. El a povestit că a fost luat cu forță și interogat timp de mai multe ore pentru că mințise la înscrierea în facultate: în fișa de înscriere, el scrisese că tatăl lui este membru al PCR, însă acesta renunțase de câțiva ani la această calitate. În aceste condiții, securiștii l-au amenințat că va fi exmatriculat din facultate, dacă nu semnează un angajament pentru următorii doi ani.

„...Dumneata ești un ochi care, vigilent, stă deschis pentru că nu cumva dușmanul să pună ceva la cale și noi să nu fim pregătiți. Încearcă să te apropii de grupul următorilor: Doru Popescu, Hary Baranga, Camelia Zorlescu, Stela Popescu, Oana Diamandi.
- Tovarășe ofițer, ăștia sunt în anul patru și nu mă bagă în seamă... Eu vin de la țară, nu se uită ei la mine. Cum să întru în anturajul lor?
- Am zis să încerci. Uite, de exemplu, când îți vine câte un pachet de acasă, cu cârnați, țuică și prăjituri, știi dumneata, tărie că aia căreia i-ați dat foc pe pervazul ferestrei acum câtva timp. Invită-l și pe Doru Popescu ori pe Dodu Cătălin, colegul tău, chiar dacă nu stau la cămin. O să fie încântați să vină la agapă, și-acolo, poate o să-și dea drumul...” Eram șocat de ce auzeam. Știu tot, din moment ce sunt la curent și cu pachetele primite de acasă și cu băută ținută în camera lui Sandu Simionica și a lui Mitică Iancu, mi-am zis”, a scris Valentin Uritescu în cartea sa.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro