Marele actor Emanoil Petruț (8 februarie 1932, Mărășești – 8 august 1983, București), interpretul lui Tudor Vladimirescu și al altor personaje memorabile, a copilărit și a urmat studiile generale în orașul natal, Mărășești, iar studii liceale la Focșani, unde interpretează „roluri de compoziție” pe scena teatrului „Pastia”. După un asemenea spectacol, susținut la matineu, George Vraca l-a sfătuit să se facă actor. La 12 ani, în timp ce era elev, a intrat într-o trupă de amatori coordonată de un judecător local, iar în 1948, când avea numai 16 ani, este trimis, pe cheltuiala orașului Mărășești, la Facultatea de Teatru din Iași, după primul an transferându-se la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie din București, pe care îl absolvă în 1953. Dar primul „rol” l-a jucat în Biserica de la Mărășești, unde a fost pus să spună Tatăl Nostru: „Toate babele plângeau, iar eu am fost convins că nu plâng de ale lor, ci pentru felul în care am spus eu rugăciunea, ca pe o poezie...”. 

„Primul lucru pe cale l-am făcut a fost teatrul. Şi am făcut teatru la modul dezinvolt, în sensul că îmi plăcea să recit, îmi plăcea foarte mult poezia. Eram, într-un fel, copilul minune al oraşului. La Focşani, locul meu de baştină, nu exista festivitate la care să nu fiu chemat să spun versuri", scria Emanoil Petruţ într-un manuscris păstrat de fratele său. Întâlnirea cu George Vraca a fost una providențială: „– Mi-aduc aminte că mi-a spus: „Măi băiatule, să te faci actor!”. Debutează în film în 1951 („În sat la noi”, regia Jean Georgescu - film despre „epopeea” primilor ani ai colectivizării) și în teatru în 1952 (cu trei roluri în „Nepoții gornistului”, pentru care primește Premiul de Stat). Între 1953 și 1957 joacă pe scena Teatrului “„Nottara”, apoi pe cea a Teatrului Național, unde se și angajează. În cei 18 ani de activitate scenică pe scena Teatrului Național București, interpretează peste 100 de roluri, cele mai multe principale, între care personajul Arbore din „Apus de soare” de Delavrancea, Nehludov din „Învierea” de Lev Tolstoi, Torvald din „Nora” de Ibsen, Răzvan din „Răzvan și Vidra” de B. P. Hasdeu și altele.

În film, realizează cu precădere partituri istorice, pe care le interpretează „cu distincție și intuiția exactă a psihologiei personajului”. În 1964 primește Premiul Festivalului Cinematografic de la Mamaia pentru filmul „Tudor” (regia Lucian Bratu), un an mai târziu este premiat cu „Crucea Sudului” la Buenos Aires, pentru acelaşi film,iar în 1971, premiul ACIN pentru filmul „Frații” (regia Gică Gheorghe și Mircea Moldovan). Cu un timbru inconfundabil de un mare dramatism a ajuns să fie vocea lui Decebal sau a lui Mihai Viteazul în filme istorice de mare succes semnate de Sergiu Nicolaescu. E arhicunoscut faptul că Amza Pellea a fost dublat de Emanoil Petruţ în „Dacii“, acolo unde l-a jucat pe Decebal, respectiv în „Mihai Viteazul“, acolo unde a interpretat rolul domnitorului. În literatura de specialitate, faptul este explicat printr-o aşa-zisă afecţiune a corzilor vocale de care ar fi suferit Amza Pellea în acea vreme. Nimic mai fals! În realitate, regizorul a considerat că Amza nu avea o voce potrivită personajelor. De altfel, la o cercetare mai atentă a filmografiei lui Pellea, se poate constata lesne inadvertenţa. Între „Dacii“ şi „Mihai Viteazul“, actorul a intrat în pielea lui Decebal şi în „Columna“, acolo unde n-a mai fost dublat de nimeni! De fapt, pentru Amza Pellea se spune că a fost o dramă personală momentul în care Sergiu Nicolaescu a decis să-i dubleze vocea. Problemă pe care cei doi au tranşat-o, bărbăteşte, după terminarea filmărilor de la „Mihai Viteazul“, când regizorul i-ar fi spus: „Iartă-mă, Amzulică, n-o să se mai repete!“. Toată povestea a devenit, totodată, şi subiect de bancuri pentru protagonişti. La un moment dat, Pellea şi Petruţ se aflau într-o seară la un restaurant, iar în local a intrat un alt coleg de breaslă. La care Petruţ i s-a adresat lui Amza: „Dă tu din cap, iar eu o să zic: «Bună seara!»“.

Cele mai cunoscute filme în care a fost distribuit Emanoil Petruț au fost “Brigada lui Ionuț”, în regia lui Jean Mihail, “Porto Franco”, realizat de Paul Călinescu, “Amintiri din copilărie” și “Tinerețe fără bătrânețe”, în regia Elisabetei Bostan, “Merii sălbatici”, “Bătălia pentru Roma”, “Răzbunarea haiducilor”, “Secretul cifrului”, “Sărutul”, “Frații” și, cel mai drag film al actorului, “Tudor”, peliculă realizată în 1963 de regizorul Lucian Bratu, în care a jucat alături de mentorul său George Vraca, Alexandru Giugaru, Amza Pellea, Olga Tudorache, Ion Besoiu și Ernest Maftei. “Tudor, pentru mine, a însemnat o cotitură profesională, este pentru prima dată când întruchipez un personaj istoric, un personaj de dimensiunea personalității lui Tudor. Dacă vrei să-ți reușească un personaj sau dacă vrei să te apropii într-adevăr cât mai mult de el, trebuie să îndrăznești să gândești ca el. Aș vrea ca oamenii din jur să se gândească din când în când și la cei care fac această profesiune…”, mărturisea actorul într-un interviu acordat Televiziunii Române în anul apariției filmului.

Printre partenerii de filme îi găsim pe Geo Barton, Simona Bondoc, George Vraca, Alexandru Giugaru, Ștefan Ciubotărașu, Toma Caragiu, Olga Tudorache, George Calboreanu, Ștefan Mihăilescu-Brăila , Liviu Ciulei , Monica Ghiuță, Cornel Coman, Mircea Albulescu, Silviu Stănculescu, Ion Marinescu, Ileana Popovici, Marga Barbu, Amza Pellea, Florin Piersic, Vlad Rădescu, Sebastian Papaiani, George Constantin etc.

In 1960, Emanoil Petruț se casatorea cu fiica celebrului estetician si filosof academicianul Mihai Ralea. El era trecut de 28 de ani, ea avea aproape 31. A iubit-o cu patimă pe această femeie cu totul specială, o personalitate de mare anvergură intelectuală, traducătoare și șefa secției de limba engleză la Radio România, calitate în care a realizat zeci de interviri cu celebrități mondiale din toate domeniile, între care Saul Bellow, Alvin Toffler, Iris Murdoch, Yehudi Menuhin, Arthur Rubinstein, Henry Moore sau Margaret Thatcher. Petruţ era şi un talentat poet, iar mare parte din poeziile sale, pe care nu a mai apucat să le publice într-un volum, erau dedicaţii pentru soţia sa, Catinca Ralea. Nu a reușit să supraviețuiască pierderii ei premature decât doi ani. 

Multe din poezii le scria în cabina sa înainte de a intra pe scenă, să-şi susţină rolul. „Când nu avea program la teatru şi nu avea nici filmări, citea sau scria. Citea cărţi uşoare, chiar şi romane poliţiste, şi scria versuri. Seara îşi revedea filmele. Şi în fiecare zi, oricât de ocupat ar fi fost, îşi găsea o oră, dimineaţa, pentru a se duce la manej, la călărie", scria publicistul focşănean Alexandru Deşliu.

La dispariția lui, actorul Mihai Berechet a scris: „A plecat dintre noi, cu acea distincţie rară cu care ies din scenă numai marii artişti, dispărând în luna august, luna stelelor ce cad, unul dintre pretioşii artişti ai scenei şi ecranului românesc: Emanoil Petruţ! Ochii săi de culoarea lacurilor glaciare de munte nu vor mai reflecta în ei nici strălucirea soarelui, nici luminile reflectoarelor şi blendelor. Vocea sa cu timbru baritonal şi accente vrâncene se va rătăci în eterul amintirii şi cine oare şi-o va mai reaminti peste numai câţiva ani?
Cu fruntea sus și cu pas legănat a pornit spre o întâlnire la care era aşteptat (mi-a spus-o nu fără vădită teamă, la o repetiţie) de peste doi ani. Poate că la capătul drumului, drumul acestei ipotetice întâlniri, îl aşteaptă un celebru hohot de râs care se va împleti fericit cu hohotul său…

Când l-am văzut pentru prima oară pe scenă în piesa “Nepoții gornistului”, sunt zeci de ani de atunci, într-un decor cu arderi de un roşu intenș, semnat de (şi el dusul) Tony Gheorghiu, înalt, vioi, spectaculos, părul de un blond auriu îi desena o aură strălucitoare în jurul frunţii… Putea fi şi Făt-Frumos şi Peer Gynt, şi Parsifal şi tânărul Oedip sau orice erou de legendă… Ultima oară când l-am văzut, tot pe scenă, era o imensă şi prelungă pată brună, căreia lumina scenică nu îi mai putea prinde contururile şi în care luminile dinlăuntru, cele care dau autenticitatea, magnetismului actoricesc, se stinseseră…

Pe traiectoria dintre aura strălucitoare a începutului şi trista pată brună, de-a lungul unor ani, s-au înşiruit nenumărate succese, nenumărate izbânzi actoriceşti pe scenă şi pe ecranele mari şi mici… Un om plin de simplitate, de căldură sufletească, de înţelepciune şi tact, a cărui coordonată de viaţă a fost dragostea de om. Dacă, pentru Emanoil Petruţ-artistul, ursitoarele s-au dovedit generoase, dându-i talent, vigoare, frumuseţe, pareele necruţătoare şi hulpave s-au grăbit şi i-au tăiat cu o malefică foarfecă firul vieţii, mult, mult prea devreme...”.

Tudor Petruț, vedeta din „Liceenii”, este nepotul marelui actor, fiul fratelui său George.

În amintirea marelui actor, casa de cultură din oraşul natal îi poartă numele.

„Mă simt atât de singur
Că-mi vuie a pustiu pereţii
Şi lampa nu-mi dă lumina ce mi se cuvine,
Patul şi scaunele se mişcă printre mine.
Şi-n acest strâmt hotar
Mă las lumii în dar”, îşi plângea Emanoil Petruţ singurătatea în poezia „Pustiu".

A suferit enorm la pierderea soţiei sale, care l-a înconjurat cu foarte multă dragoste şi care a jucat un mare rol în activitatea sa. Cei doi nu au avut copii. „Sunt poezii de dragoste şi descântece mângâietoare de iubire închinate mai toate Catincăi, dar şi unei nebuloase Marii, poezii zguduite de presentimentul morţii şi al deşertăciunii unei existenţe extirpate de conţinut. Sunt, unele, imnuri campestre închinate plaiurilor copilăriei şi Focşaniului natal, imnuri dedicate mamei într-o duioasă notă eseniniană", spune scriitorul Gheorghe Istrate despre poeziile lui Emanoil Petruţ.

„Nimic nu-i mai greu ca infinitul!
Apasă ca o groapă nesăpată deasupra unui mormânt,
Îl flutură şi ploi şi ape şi vânt.
Dar el în spate nu-şi vede sfârşitul.

M-apasă infinitul cu stoluri din soare
Cu plâns alb de căprioare
Cu zările ce s-au ivit dar nu le văd încă,
M-apasă infinitul, iar eu rămân scultat în stâncă…
Semnez, Emanoil Petruţ, un ac într-un car
Ce s-a aruncat în noroc ca la table un zar…"

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro