„Birlic” este denumirea veche a asului din pachetul de cărți dar și nota 1 la școală, pe vremuri. În teatrul românesc, însă, a devenit porecla memorabilă a unui uriaș actor de comedie, care, la debutul său, a înregistrat un mare succes cu rolul din piesa intitulată chiar... „Birlic”. Grigore Vasiliu - Birlic (24 ianuarie 1905, Fălticeni – 14 februarie 1970, București) în familia unui mic negustor de pe strada Pârâul Târgului din Fălticeni. În copilărie a vrut să se facă clovn la circ, dar a fost potolit o vreme de către tatăl său. Ulterior a studiat Dreptul la Cernăuți, iar la Conservatorul de Artă Dramatică, având un mare defect de vorbire, a avut nevoie de nu mai puțin de șapte încercări pentru a fi admis!!! (Mult mai târziu, și Anda Călugăreanu a fost respinsă de nouă ori la IATC!)

Scriitorul Eugen Dimitriu, fondatorul Galeriei Oamenilor de Seamă din Fălticeni, povestește în cartea Orașul Muzelor că: „Despre Grigore Vasiliu Birlic se putea bănui ce va ajunge în viață: actor de mare talent. O simplă grimasă în liniștea deplină a orei, și toată clasa izbucnea în hohote de râs, dând peste cap lecția... Observațiile pe care le primea erau făcute cu înțelegere. Profesorii aveau intuiție, îl și vedeau pe marile scene, în roluri ce puteau face epocă. Uneori, Birlic ajungea pe mâna directorului George Stino, care-l făcea „săcătură”. Voia să-i dea câteva vergi, dar făptașul se băga sub masă.”

La dorința familiei sale care considera actoria ca fiind o meserie neserioasă, Grigore Vasiliu se înscrie la Facultatea de Drept din Cernăuți. În paralel, până a-și lua licența în drept, a făcut figurație la Teatrul Național din Cernăuți pentru a-și câștiga traiul. Remarcat de directorul Dragoș Protopopescu, un mare cărturar, este distribuit pentru prima dată de către regizorul Aurel Maican în rolul unui „tâmpit” din comedia Musca spaniolă, scrisă de vienezii Arnold și Bach, și adaptată de dramaturgul Tudor Mușatescu și de regizorul Sică Alexandrescu. Fiind peltic, a fost „mai gâgă decât ar fi cerut textul” și astfel a repurtat încă de la început un succes răsunător. În urma succesului obținut la public, este angajat ca actor la Teatrul Național din Cernăuți. La Cernăuți, Grigore Vasiliu cucerește simpatia publicului, fiind remarcat mai ales datorită rolului Dandanache din piesa O scrisoare pierdută a lui Ion Luca Caragiale. 

Pentru admiterea la Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuți a trecut prin nu mai puțin de șapte tentative nereușite. Motivul pentru care a fost admis cu greu la Conservator era un defect de vorbire, explicat de Birlic mai târziu: „eram peltic și scuipam când vorbeam”. Defectul s-a transformat însă într-unul dintre atuurile actorului. La Conservator s-a numărat printre elevii lui Petre Sturdza și mai târziu a avut-o ca profesoară pe Gina Sandri. A legat o strânsă prietenie și cu Jules Cazaban. Mai târziu s-a mutat la Conservatorul din București. Interesant este că a avut un frate mai mare, Vasile Vasiliu (1902-1988), sculptor, cu care semăna fizionomic așa de mult, încât mulți credeau că sunt frați gemeni. Era poreclit „Falti“, de la orașul de baștină, Fălticeni.

În anul 1933, Grigore Vasiliu, student pe atunci la Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuți, a fost adus la București, de către regizorul Aurel Maican. Timp de un deceniu a jucat pe scenele diverselor companii particulare în piesele regizate de către Sică Alexandrescu și Ion Iancovescu, fiind vedetă în special la Teatrul Vesel. Acest teatru își ținea spectacolele într-o sală mică dintr-un pasaj al Bulevardului Elisabeta din București; teatrul fusese înființat de regizorul Sică Alexandrescu împreună cu dramaturgul Tudor Mușatescu și avea să-și continue activitatea până în anul 1940.

Din această perioadă își trage și porecla, transformată mai târziu în supranume, Birlic, care era titlul unei piese scrise de vienezii Arnold și Bach, adaptată special pentru el de dramaturgul Tudor Mușatescu și de regizorul Sică Alexandrescu. Acțiunea din piesă era localizată în nordul Moldovei, eroul principal (un funcționar) purtând numele de Costache Perjoiu, zis Birlic, din Fălticeni. Cu rolul titular din farsa Birlic, tânărul Grigore Vasiliu a cunoscut un succes uriaș, astfel încât a ajuns să se identifice cu personajul și să-i adopte numele. Mai întâi o poreclă ce stârnea râsul, Birlic (cuvânt de origine turcă însemnând asul de la cărțile de joc) a devenit o marcă pe care actorul a adăugat-o numelui său, transformând-o în renume.

Sică Alexandrescu și Tudor Mușatescu au creat pentru Birlic aproape exclusiv spectacole comice, cel mai adesea cu piese ușoare, din repertoriul bulevardier. Sică Alexandrescu montează piesă după piesă cu Birlic în rolul principal, toate având un mare succes la public. Birlic a impresionat publicul și criticii teatrali prin creațiile sale actoricești complexe, având capacitatea de a trece foarte ușor de la un rol din registrul tragic la un rol din registrul comic și invers.

În anul 1934 a debutat în cinematografie alături de Stroe și Vasilache în filmul Bing-Bang (care s-a păstrat și azi), apoi în Doamna de la etajul II (1937, în regia lui Dezideriu Major), alături de Maud Mary, Mihai Popescu și Mișu Fotino (film pierdut, dar există câteva fotografii care prezintă scene din el). Dramaturgul George Ciprian îi oferă rolul lui Chirică din celebra sa piesă Omul cu mârțoaga. După 1948, Se întoarce ca actor la Teatrul Național din București, după naționalizarea teatrelor particulare. Sică Alexandrescu montează în anul 1953 piesa O scrisoare pierdută, Birlic interpretându-l inițial pe Dandanache, apoi pe Brânzovenescu.

În cadrul Festivalului Goldoni din anul 1956, Sică Alexandrescu pleacă la Veneția cu Birlic, Alexandru Giugaru și George Calboreanu pentru a prezenta piesa Bădăranii în traducerea lui Iancovescu. Apariția lui Birlic în Italia, în piesa respectivă, a oprit din fugă spectatorii care doreau să se adăpostească de ploaia torențială care izbucnise în actul III al piesei care se juca în aer liber, în grădina de la Palazzo Grassi. Publicul a rămas pe loc, țintuit sub ploaie, hohotind și aplaudând în delir fiecare replică a lui jupân Canciano – Birlic, deși nu cunoștea limba în care se juca piesa.

Radu Beligan îl consideră un „geniu al comediei, al umorului românesc”, așezându-l alături de Constantin Tănase. Criticii au spus că umorul și fizionomia sa l-ar fi putut propulsa într-o carieră internațională de excepție, asemenea unui Charlie Chaplin sau Louis de Funes, dacă nu ar fi fost prizonierul unei cinematografii marginale: „Avea un fizic împotriva tuturor canoanelor profesionale. Era un om mărunţel, insignifiant, cu o figură caricaturală. Iar în mijlocul acestei feţe ilare se aflau doi ochi de o infinită tristeţe, doi ochi de câine bătut. Acest contrast crea un soi de tensiune care era însăşi esenţa artei lui. El juca precum un echilibrist care merge pe-o sârmă, atent să ţină această cumpănă fragilă între tragic şi comic. (…) Lawrence Olivier spunea că actorul sculptează în zăpadă… Aşa s-a întâmplat şi cu Birlic: şi-a sculptat în zăpadă marile roluri. El a fost în primul rând actor de teatru”.

Birlic a interpretat un număr de 13 personaje din opera marelui dramaturg Ion Luca Caragiale, între care rolurile Crăcănel și Candidatul în D-ale carnavalului, Spiridon și Rică Venturiano în O noapte furtunoasă, Brânzovenescu și Dandanache în O scrisoare pierdută, Coana Efimița - travesti! - în Conu Leonida față cu reacțiunea, Lefter Popescu în Două loturi sau Costăchel Gudurău în Telegrame. Despre Caragiale, Birlic avea să spună: „Ca unul dintre actorii care am interpretat cele mai multe personaje – 13 – din opera marelui nostru dramaturg, îl evoc cu afectuoasă recunoștință și pentru succesele actoricești pe care mi le-a prilejuit. Au constituit pentru mine, în cei peste 35 de ani de teatru, o adevărata școală a măiestriei. Șapte roluri în cele patru comedii”.

Birlic a fost căsătorit de două ori, de fiecare dată cu colege de scenă, mai întâi cu Angela Mateescu, apoi cu Valeria Nanci, dar nu a avut copii. Pierderea primei soţii l-a afectat profund pe marele actor, el afirmând în mai multe rânduri, că mergea des la mormântul acesteia pentru a-i citi ziarul, aşa cum obişnuia să facă în timpul căsniciei. Cea de-a doua sa soţie a fost tot actriţă, Valeria Nanci, care i-a fost parteneră în filmul Titanic Vals (1964) şi în piesa Topaze, de Marcel Pagnol, în regia lui Constantin Dinischiotu, jucată la Naţionalul bucureştean începând cu anul 1968.

Simțind că se apropie momentul plecării sale de pe scena vieții, Birlic a cerut impresarului Gaby Michăilescu să reia pentru public piesa de succes care l-a consacrat - Birlic, la care a fost și regizor. Alături de el, au jucat actori de mare renume cum ar fi: Silvia Dumitrescu-Timică, Alexandru Giugaru, Petre Ștefănescu-Goangă, Nicolae Gărdescu, Vasilica Tastaman, Antonescu-Cărăbuș. A fost ultimul mare triumf al lui Birlic...

Câteodată, însă,, comedia din culise este la fel de spumoasă ca cea de pe scenă. Despre farsa care l-a avut ca protagonist pe actorul Grigore Vasiliu-Birlic povestea cândva, în volumul său de amintiri, regizorul Sică Alexandrescu:
„O farsă care s-a repetat de mai multe ori – a făcut, cum s-ar zice, serie – s-a petrecut şi se petrece în actul al patrulea al Scrisorii pierdute. Victima este întotdeauna interpretul lui Dandanache. Agamiţă Dandanache intră cu o mică valiză, unde se presupune că sînt lucrurile de care are nevoie în voiaj. Prin complicitaea mai multora, dintre care nu pot lipsi recuziterul – aducătorul valizei – şi Trahanache care intră împreună cu Agamiţă… Dar să povestim lucrurile aşa cum s-au întîmplat la una din ediţiile acestei farse.
Eroii sunt artiști ai poporului, locul acţiunii – scena Teatrului Comedia. Dandanache-Birlic stă de vorbă în culise cu Trahanache-Giugaru, aşteptîndu-şi intrarea. Nu trebuie să fie prea atenţi la ce se petrece pe scenă. Vor fi avertizaţi că li se apropie replica, de sunetul zurgălăilor de la presupusa birjă în care Agamiţă a călătorit cinci poşte. Deci, trăncănesc în voie. Giugaru, mai ales, e foarte bine dispus. Regizorul de culise începe să agite clopoţeii, semn că le-a venit intrarea. Birlic se apleacă și ia valiza, pe care recuziterul i-o pusese la picioare acum cîteva clipe. Dar n-o poate ridica!
— Ce-are, domnule, valiza? Parcă e lipită de podea!
În sfîrsit, o ridică de jos. E grea ca niciodată. Abia o poate ţine.
— Ce-aţi băgat în valiză? Ce-i asta? Axente! Gogule! – adică regizorul de culise si recuziterul-şef. Nici unul însă nu răspunde la apel. Parcă au intrat în pămînt. Birlic se enervează.
— Ce-i asta? Fir-aţi ai dracului! Nu intru /pe scenă/!
Pristanda-Marcel Anghelescu e ca din întîmplare în spatele lui. Ca din întîmplare, fiindcă Pristanda nu are ce căuta aici. El va intra în scenă – cînd îi va veni rîndul – din cealaltă parte.
— Lasă, domnule, acum, intraţi! V-a trecut replica! Hai, Birlic! – spune Marcel şi-l împinge în scenă.
— Dar nu pot s-o ţiu! Îmi rupe mîna!
— Intră-n scenă!
A intrat. Valiza… de-abia o poate duce. Şi trebuie s-o ţină în mînă tot timpul pînă iese din scenă. Iar prima scenă a lui Dandanache e cam lungă. O mută cînd în dreapta, cînd în stînga. În sfîrşit, iese. Aruncă geamantanul cît colo, şi primii oameni de care dă cu ochii — Marcel și Giugaru — se prăpădeau de rîs: autorul şi unul din complici.
— Voi aţi fost?! Ei, las’ că vi-o plătesc eu! Dar ce dracu-aţi băgat înăuntru?
Se duce la valiză, o desface şi gâseşte în ea o contrabală – o greutate de tuci care se foloseşte pe scenă şi care trage pe puţin şapte-opt kilograme”...

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro