„Bădia” Ernest Maftei (6 martie 1920, Prăjești, Bacău – 19 octombrie 2006, Bucureșt) a fost un actor român, poet și epigramist. . La Școala Normală (școala de învățători) din Bacău a debutat cu versuri în revista Liliacul, editată împreună cu patru colegi. În perioada 1941 - 1945, a studiat vioara la Academia de Artă Dramatică din Iași. A debutat ca actor în rolul unui bancher, în perioada studenției, în piesa „Zece milionari” la Teatrul „Muncă și Lumină”, teatru ce era o filială a teatrului lui Victor Ion Popa. Debutul cinematografic l-a făcut în filmul „Răsună valea”. Deși a fost un prețuitor constant al farmecului feminin, actorul nu a fost căsătorit decât o singură dată. A avut un fiu, Gheorghe (Gheorghiță) Maftei care este un artist plastic cunoscut.

Începând din clasa a V-a până în clasa a opta, a jucat în spectacole de teatru, în trupa şcolii, fiind distribuit şi în unele roluri feminine. După absolvire primeşte repartiţie pentru un post de învăţător în Basarabia, dar nu se prezintă la post. Ernest Maftei nu era atras de o carieră pedagogică, el dorindu-şi, iniţial să urmeze o carieră teologică, pentru ca, mai apoi, să fie atras de teatru. Despre această etapă a vieţii, actorul avea să declare: „Numai că pe mine mă trăgea către teatru. Încercasem şi cu pictura şi toţi ziceau că am să ajung pictor, dar se vede că nu mi-a fost chemarea“.

„Am făcut şi vioara vreo patru ani. Tata n-a fost prea încântat când a auzit că mă fac actor. «Vrei să ajungi la circ?», zicea. La el nu era tocmai limpede cum e cu teatrul ăsta… Teatrul îmi plăcea. Jucasem eu dintr-a cincea până-ntr-a opta, şi la şcoală. Am jucat Alecsandri. Roluri de femei… În «Dezertorul», îmi aduc aminte, eram fată”…

După război nu va găsi un loc de muncă, fiind hărţuit din cauza orientărilor sale politice din tinerețe. Joacă apoi teatru la Iaşi, unde, timp de doi ani, va fi distribuit în spectacole regizate de Victor Ion Popa, care a fost cel de la care a învăţat meseria de actor. Despre această profesie, „Bădia” avea să remarce, peste ani: „E o treabă pe care-o ai în tine din naştere, pe urmă o înveţi pe drum, îi înveţi tehnica, ştiinţa ei, dar, dacă n-o ai, n-ai făcut nimic”. În anul 1950, are loc debutul său cinematografic, în filmul „Răsună valea”, regizat de Paul Călinescu, în care rolurile principale au fost interpretate de actorii Marcel Anghelescu, Geo Barton şi Radu Beligan. A jucat la ”Teatrul Poporului” sub un nume fals, Erman Valahu, însă a făcut-o atât de bine încât este distins cu Meritul Cultural clasa I, decoraţie la care este nevoit să renunţe, pentru a nu se deconspira.

Din 1949 până în 1952 joacă la Teatrul de Stat din Ploieşti, apoi ajunge în Bucureşti la Teatrul Tineretului. “După ce am absolvit Institutul la Iași și am venit în București, luam la mine agheasmă, pentru că auzeam numai prostii. În primul turneu, artistele din București m-au văzut că sunt un țăran blând, m-au întrebat dacă am pupat vreodată o femeie peste tot locul. Repede m-am dus și am înghițit o gură de agheasmă. Eram de o pudoare până la Dumnezeu”.

În anul 1953, a jucat în pelicula „Nepoţii gornistului” de Dinu Negreanu, iar în anul 1954, este distribuit în rolul secretarului de partid Anghel, în „Desfăşurarea”, regia Paul Călinescu, prima ecranizare a unei opere semnate Marin Preda, în care a jucat alături de Colea Răutu, Ștefan Ciubotărașu şi Fory Etterle, primul film ale cărui interioare sunt filmate, parțial, pe platourile studioului de la Buftea.

Ernest Maftei a fost atât urmărit de Securitate, cât şi, pentru o perioadă, colaborator al serviciului de informaţii, fiind constrâns să semneze un angajament la 14 ianuarie 1959, actorul a primit numele conspirativ „Mateescu“, reuşind totuşi să-şi salveze cariera fără a-şi trăda conştiinţa. La 30 noiembrie 1967, în referatul „cu propunere de încetare a legăturii cu informatorul «Mateescu»“, se preciza că „în toată această perioadă acest informator nu a furnizat niciun material care să prezinte interes pentru organele de Securitate“. Aşadar, ofiţerul care a aprobat documentul a fost nevoit să constate: „A fost necesar să treacă nouă ani de zile ca să constatăm că-l ţinem inutil în reţea!“.

În 1966, Ernest Maftei a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” din Bucureşti. În 1967, joacă rolul Constantin în filmul “Meandre”, regia Mircea Săucan, alături de Margareta Pogonat şi Mihai Pălădescu, în 1971, a fost plutonierul Dumitrescu în “Reconstituirea”, regia Lucian Pintilie, alături de Vladimir Găitan, George Constantin şi George Mihăiță, în 1977, este distribuit în serialul TV „Toate pânzele sus!”, regia Mircea Mureșan, alături de Ion Besoiu, Ilarion Ciobanu şi Sebastian Papaiani, iar în 1978, este distribuit în “Iarba verde de acasă”, regia Stere Gulea, alături de Ion Caramitru.

În anul 1980 este distribuit în rolul Moroiu, în “Drumul oaselor”, regia Doru Năstase, alături de Florin Piersic şi Marga Barbu, în acelaşi an joacă rolul bunicului în „Dumbrava minunată”, regia Gheorghe Naghi, alături de Diana Muscă şi Elena Drăgoi, şi a fost şi Luca Mavrodin, bunicul industriaşului Tudor Gheorghiu, în “Ultima noapte de dragoste”, regia Sergiu Nicolaescu, alături de Joanna Pacula şi Vladimir Găitan.

În 1984, Ernest Maftei este Moş Timofte în “Cireşarii”, regia Adrian Petringenaru, alături de Ion Marinescu şi Petre Gheorghiu-Dolj, şi în acelaşi an jocă în “Muşchetarii în vacanţă”, regia Savel Stiopul, alături de Coca Andronescu.

În 1986, joacă rolul sculptorului Constantin Brâncuşi în pelicula “Brâncuşi” (- „Cioplitorul de suflete”), regia Grid Modorcea, în 1992, joacă rolul Moşului în “Tusea şi junghiul”, regia Mircea Daneliuc, alături de Olga Tudorache, în 1993, este distribuit în producţia „Trahir”, regia Radu Mihăileanu, iar în 1994, joacă în “Crucea de piatră”, regia Andrei Blaier, alături de Gheorghe Dinică, Coca Bloos şi Florina Cercel.

În 2004, a jucat rolul bunicului lui Modigliani, în producţia „Modigliani”, de Mick Davis, alături de actorii Andy Garcia şi Elsa Zylberstein, iar în anul 2006, a jucat în ultmul său film, „Păcală se întoarce”, regia Geo Saizescu, alături de Denis Ștefan, Anemona Niculescu şi Sebastian Papaiani. Acestea sunt doar câteva din cele peste 225 de filme sau prodcţii TV în care actorul a jucat, fie că este vorba despre creaţii româneşti, franceze, germane sau japoneze.

În noaptea de 21 decembrie 1989, Ernest Maftei a participat la manifestaţia anticomunistă de la Piaţa Universităţii din Bucureşti, după ce a lăsat familiei un bilet cu următoarele versuri, pentru cazul în care nu s-ar mai fi întors:

„În lutul greu din care am plecat
Am frământat simţire.
Din ură am clădit iubire.
Între seninul din Înalt
Şi jalnicul de jos
Mereu m-am întors
În lutul greu din care am plecat.
N-am fost învins, dar nici n-am câştigat.
Mi-e barba albă, încâlcită, roasă.
Părinte, o să vin curând acasă”.

În acea noapte, aflat la baricada de la „Intercontinental”, actorul a reușit să ia dintr-un TAB două automate AK-47, cu care, a doua zi, a pătruns în clădirea Comitetului Central al P.C.R după fuga cuplului Ceaușescu.

Și-a cunoscut soția în primul an de facultate. Deși a fost un mare admirator al femeii, a fost căsătorit doar o dată și a avut un fiu legitim, pe Gheorghe Maftei, un artist plastic cunoscut astazi; și un fiu nelegitim, care este inginer în America. Ernest Maftei a avut succes la femei dintotdeauna, și a iubit femeile foarte frumoase: „A fost o epocă în care, dacă nu făceam dragoste, nu puteam să dorm. Aşa îmi era firea. Nevasta-mea mă trimitea şi la altele ca să mai scape de mine. Câştigam 40.000 de lei pe film şi veneam acasă, de la femei, fără niciun leu. De îmbătat nu m-am îmbătat niciodată, dar n-am mai băut apă de 50 de ani”...

Ernest Maftei avea o casă la țară unde făcea agricultură și o garsonieră „de burlac”, aşa cum îi plăcea să-și numească locuința din Bucureștii Noi. La 22 de km de Bucureşti, pe malul lacului Buftea, în comuna Samurcaş, o casă cu o curte largă, boltită toată în viţă de vie plină cu trandafiri înfloriţi vara, cu un umbrar care adăpostea un puţ, era paradisul unde actorul Ernest Maftei se retrăgea între filmări şi făcea gospodărie.

„Eu, bre, am făcut oaza asta din pasiune. Şi cu mâinile mele, ca să dau exemplu în sat. Tot ce-i turnat, betonul, l-am turnat cu Gheorghiţă, fiul meu. Şi îmi zice Stela Popescu într-o zi: <<Bădie, eu am strâns nişte cronici de prin reviste, să le aibă băiatul, să ştie că dumneata eşti actor, nu ţăran. Actor, şi încă unul de valoare>>. Zic eu, o să afle oricum. Că rolurile imprimate pe peliculă rămân, nu se pierd, aşa ca la teatru”.

Oamenii din sat îi spuneau “Nea Actoru”… Mic de înălțime, cu barba căruntă şi coama zburlită, ochii vii, cu o poftă de viaţă de viaţă şi un limbaj savuros aducea a personaj de poveste, când îl priveai. În serile răcoroase de vară scria poezii. „Greu e să fii în plină forţă şi să nu faci nimic. Înainte de răsăritul soarelui sap, cosesc iarba, curăţ trandafirii, culeg coacăza, pe urmă, gata! Stau la masă, mă scald, pe urmă iar la normă pe răcoare, aşa, m-apuc să smulg buruiana, fiindcă nu-mi place să văd niciun un fel de buruiană. Şi-n timpul ăsta, personajele sunt cu mine, personajele pe care trag nădejde să le mai joc. Mă trag la umbră şi scriu poezii. Când stau cu ochii închişi, aşa parcă merg cu mine toate personajele. Ele mă duc pe mine”.

La despărţirea de Ernest Maftei, actorul şi regizorul Sergiu Nicolaescu remarca: „A fost un actor de excepţie. A avut foarte mult de suferit din cauza regimului. A făcut şi închisoare. A dovedit o loialitate şi o cinste deosebită faţă de film şi teatru. Cred că a iubit mai mult filmul şi mă simt onorat că a jucat în foarte multe producţii realizate de mine. E zguduitoare vestea dispariţiei.”

Despre actor, prietenul său de-o viaţă, Colea Răutu, declara: „Mi-a fost ca un frate. Amândoi am venit în Capitală din provincie şi de atunci am fost de nedespărţit. Nu l-am văzut niciodată supărat sau trist, era un gospodar desăvârşit, dar mai presus de toate – un actor adevărat şi un poet bun.”

...“Bre! Arta trebuie să emoţioneze întreaga fiinţă. Trebuie să ardă. Dacă nu arde… degeaba! Două lucruri bune în acelaşi timp, nu se poate. Adică, să ai în aceeaşi zi şi un rol greu pe scenă şi un rol greu de filmat, nu merge. La unul din ele sigur nu dai ce poţi. Şi mai este o treabă: am observat eu că sunt mai bun pentru film decât pentru teatru. Diferenţa este că pelicula măreşte defectele şi calităţile de zeci de ori. În film, personajul trebuie să fie de acolo. Omul pe care-l interpretezi trebuie să fii tu, una cu tine”.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro