Puține cupluri din teatrul românesc au o poveste la fel de frumoasă și de longevivă precum cea a soților Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț. Victor Rebengiuc (10 februarie 1933) s-a îndrăgostit de actrița Mariana Mihuț, mai tânără ca el cu nouă ani (născută pe 7 noiembrie 1942), cu care s-a căsătorit în 1965, după despărțirea de prima soție. Ei au un fiu, Tudor, născut în 1975, care este un celebru arhitect. Povestea de dragoste a celor doi mari actori este, în sine, remarcabilă. 

Mariana Mihuț s-a născut în Basarabia, la Chișinău, și a avut o copilărie marcată de ororile războiului, tatăl ei fiind dus prizonier în Siberia. Împreună cu familia ei, Mariana s-a refugiat la Severin, apoi la Râmnicu Vâlcea și ulterior la Pitești. Și-a văzut tatăl prima dată abia la vârsta de 9 ani! „Tata a căzut prizonier, a stat nouă ani în Siberia, iar mama n-a mai ştiut nimic despre el. Eu l-am cunoscut de-abia când s-a întors din prizonierat. Acolo tata a învăţat să cânte la chitară…', își amintea actriţa într-un interviu.„Ne-am descurcat aşa cum am putut, cu bunica şi cu mama. Tata a sosit printre ultimii dintr-un lagăr din Siberia, pentru că n-a vrut să vină cu Divizia Tudor Vladimirescu. (...)Noi ne-am refugiat din Basarabia, la Turnu Severin. Şi câteodată nu venea pensia la timp sau era foarte mică şi bunica făcea mari economii. În casa în care ne refugiaserăm era o plită veche, din pământ, şi bunica făcea cele mai delicioase plăcinte din apă şi din făină şi le cocea pe plită. Şi în casă era o lumină minunată, de la lemnele care ardeau. Iar bunica spunea poveşti. Stăteam toate trei şi mâncam plăcinta asta şi mi se părea absolut minunat. Nu-mi doream nimic altceva. Da, era imediat după război, era foametea. Dar eu n-am simţit lucrul acesta, nu pentru că am fi avut foarte multe, dar pentru că mă bucuram de ce aveam. Ştiu că odată am mâncat numai morcovi o perioadă. Dar n-a fost nici o tragedie, ni se părea normal. Ştiu că mama se ducea mulţi, mulţi kilometri să facă rost de gaz lampant, ca să-mi încălzească mie laptele”,  a povestit Mariana Mihuț.

Copilăria a însemnat  mai mult din împachetatul și despachetatul lucrurilor, decât de o veselă joacă pe câmpuri, prin livezi ori pe dealuri. Cu toate astea, își amintește de plăcintele făcute din apă și făină, coapte pe plită de bunica, ori de alergatul cu trotineta pe străzile în pantă din Râmnicu-Vâlcea. Încă de mică și-a dorit să fie actriță, astfel a jucat în spectacole montate la școală, la 11 ani chiar dansând pe poante într-un spectacol de balet. Pentru că a urmat liceul „Golescu” din Pitești, la o clasă de real, mama și bunica și-ar fi dorit să devină „doamna doctor”.

Prinsă între dorința familiei și propria-i dorință de a face teatru „joacă la două capete”, adică învață și pentru medicină, se pregătește și pentru teatru. Cum examenul la teatru se dădea înaintea celorlalte facultăți, își încearcă norocul cu gândul că, dacă nu reușește, se prezintă la examenul pentru medicină. Ia din prima, cu un fragment din „Nunta în codru” a lui Coșbuc și o poezie de Arghezi, și absolvă IATC-ul din București, în 1964. Dă concurs să ocupe un post de actriță la Teatrul Giulești, ia concursul și rămâne în București, fără să treacă pe la teatrele de provincie.

Nici nu apucă bine să atingă scena, că este chemată de Liviu Ciulei să joace rolul soției lui Apostol Bologa în filmul „Pădurea spânzuraților”, alături de tânărul Victor Rebengiuc, cel care avea să-i devină soț peste un an. Soarta îi este favorabilă și, în 1972, Lucian Pintilie o aduce la Teatrul Bulandra să joace rolul Maria Antonova în „Revizorul” de Gogol. Tot sub conducerea lui Pintilie face un personaj fabulos în rolul Miței Baston, din pelicula „De ce trag clopoltele, Mitică?”. Dar nu numai atât! De-a lungul carierei este distribuită în zeci de roluri în teatru, interpretând, în același timp, aproape 20 de roluri în filme de mare succes: „Pădurea spânzuraților”, „Diminețile unui băiat cuminte”, „Păcală”, „Profetul, aurul și ardelenii”, „O scrisoare pierdută”, „Balanța”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, etc.

Din copilărie, a început să-i încolțească în minte dorința de a deveni actriță, mai ales după ce a jucat în câteva spectacole la școală. La 11 ani a apărut și într-un spectacol de balet, apoi a urcat pe scena Teatrului de Stat din Pitești și la Curtea de Argeș. Deși îi plăcea să evolueze sub lumina reflectoarelor și să aibă toți ochii ațintiți asupra ei, actrița a mărturisit că a fost un copil extrem de timid. Familia nu i-a susținut întru totul visul ei de a deveni actriță, ci i-a oferit o singură șansă de a-și vedea visul împlinit: admiterea din prima la Teatru sau o carieră de doctoriță. Din fericire, tânăra Mariana Mihuț a fost admisă de prima dată la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale' din București. A ajuns la clasa profesorilor Pop Marțian și Octavian Cotescu. A absolvit facultatea în 1964, alături de viitorii monștri sacri ai scenei românești: Ion Caramitru, Valeria Seciu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Rodica Mandache și Virgil Ogășanu.

A fost  dragoste la prima vedere! „Am zărit o fată atât de frumoasă şi, aveam să aflu, atât de talentată, încât m-am îndrăgostit iremediabil”, spunea marele actor. Cei doi s-au întâlnit pe platourile de filmare, deși, culmea coincidenței, ulterior și-au dat seama că, de fapt, locuiau în același bloc. „Ea stătea la scara 1, eu stăteam la scara 6. Și ne-am întâlnit pe platoul de filmare. Am vorbit. „Ce înveți tu?', „La ce clasă ești?'. Ea era studentă, în anul terminal. „Ce vrei să faci?', „Unde vrei să te duci?', eu întrebam, ea răspundea”, a povestit Victor Rebengiuc într-un interviu cu Irina Margareta Nistor. Cei doi s-au căsătorit în anul 1965 și nu s-au mai despărțit până azi.

Cariera Marianei Mihuț nu a fost un drum lin: „Când am intrat la Teatrul Giuleşti erau atât de drăguţi cu mine, încât până şi pompierul îmi dădea indicaţii. Şi portarul. Nu numai Colea Răutu şi Mihăilescu-Brăila şi Silviu Stănculescu. Nu era voie să se fumeze în teatru - ca şi acum -, dar pompierul îmi aducea chibriturile şi scrumiera şi-mi spunea: „Vedeţi că o să vină peste două ore o echipă de inspecţie, fumaţi până atunci!". Drept care, primul meu rol de la Teatrul Giuleşti a ieşit o salată pentru că am ţinut cont de absolut toate indicaţiile”.

Ana-Maria Onisei a obținut, într-un interviu pentru Adevărul, câteva mărturisiri extrem de prețioase, între care și explicația faptului că, spre deosebire de soțul ei, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț a apărut mai rar în filme (deși interpretează o partitură absolut memorabilă în „De ce trag clopotele, Mitică?” al lui Lucian Pintilie): „Dacă aş fi ţinut să fac film, sunt sigură că aş fi reuşit. Am nevoie ca aceia cu care lucrez să aibă încredere în mine, or majoritatea regizorilor de film nu vin la teatru. Ei m-au distribuit pentru cum arăt sau pentru că am vârsta şi nu pentru că au nevoie de mine ca actriţă. Când am la teatru nişte roluri uriaşe, care îmi dau satisfacţii extraordinare, de ce să pierd timpul cu ceva care nu-mi face plăcere? Regizorul mă mişcă în dreapta şi-n stânga fiindcă aşa trebuie să-i arate cadrul, dar nu are nevoie de mine, poate lua pe oricine, iar asta nu mă interesează”.

În marea familie de actori, există unele mici ritualuri simpatice. Iată, de pildă, ce povestea actrița în dialogul din 2011: „-Aveţi un ritual, înainte de o premieră, domnul Rebengiuc vă găteşte felul de mâncare preferat... -Acum nu mai găteşte aproape nimic pentru că a descoperit internetul, sau internetul l-a descoperit pe el! (Râde) Aşa că stă toată ziua pe internet. Şi gătesc eu. -De ce ajunsese să fie un ritual? E o formă atât de caldă de intimitate. -El ştie ce înseamnă o premieră cu un spectacol greu şi-atunci, pentru că probabil voia şi el să fie tratat la fel, îmi dădea de înţeles că ăsta este felul în care trebuie procedat. (Râde)”.

Mariana Mihuț nu s-a temut niciodată să își afirme deschis opțiunile:
„- Liviu Ciulei sau Lucian Pintilie?
-Pintilie.
- Teatru sau film?
-Teatru.
- Caragiale sau Cehov?
-Cehov.
- Victor Rebengiuc sau Robert De Niro?
-Victor Rebengiuc.
- Mare sau ocean?
-Ocean.
- Inel sau brăţară?
-Verighetă. N-o scot niciodată de pe mână şi, de obicei, e singura bijuterie pe care o port”...

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro