Popularul actor Mișu Fotino, (născut Mișulică M. Fotino, 14 septembrie 1930, București – 13 ianuarie 2014, București) a avut o bogată experiență în teatru și în cinematografie, desfășurându-și activitatea timp de 77 (!) de ani. A jucat în numeroase comedii și a fost prezent în multe emisiuni de televiziune, uneori ca partener al lui Carmen Stănescu.

Copilăria și adolescența le-a trăit la Brașov, unde tatăl lui, Mișu Fotino Senior (1886-1970), fondator al Teatrului de Stat din Brașov, era actor și cu care a jucat împreună încă de când era foarte mic. Mișu Fotino a absolvit Colegiul „Matei Basarab” din București.

A debutat la vârsta de 6 ani, în anul 1936, în piesa de teatru „Coloniale”. Din 1952, Mișu Fotino a devenit actor la Teatrul Dramatic din Brașov. A fost remarcat de marele regizor Sică Alexandrescu, care a decis să-l aducă la București. Din 1956, a jucat la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București. A fost distins cu titlul de artist emerit (înainte de 1959).  A fost căsătorit de trei ori. Cu a treia soție, Ruxanda-Ana Fotino, arhitect (a lucrat la planul clădirii Teatrului Național din București) are o fiică, Oana-Maria Fotino.

„Daca socotesc debutul meu de la 7 ani in "Coloniale", alaturi de Maximilian, Maria Filotti, Silvia Fulda, Talianu (asta era prin "37), pot spune ca am fost un privilegiat. Mai intai, pentru ca m-am nascut in familia Fotino. Tata era un actor celebru, director - prin anii "30 - al Teatrului din Cernauti. Acolo m-a conceput pe mine, dar mama era prea tanara, s-au despartit curand si pe mine m-a crescut papa. /Mama a rămas la Cernăuți și s-a mai întâlnit cu copilul ei doar o singură dată, cțnd acesta avea 40 de ani/ Cu un tata atat de bland ca al meu, care ma adora, pur si simplu, si alaturi de el si celelalte sotii ale sale (mai multe, de-a lungul timpului), pot spune ca am avut o copilarie fericita. Am fost atat de rasfatat de lumea teatrala si neteatrala, incat ma mir ca nu mi-am ratat cariera. Cati copii s-ar putea mandri, ca si mine, ca au fost tinuti pe genunchi de marele Iancu Brezeanu, alintati de Tudorica Musatescu si de alti buni prieteni ai tatalui meu?”, îi povestea Mișu Fotino lui Alice Mănoiu într-un interviu pentru Formula AS.

„Intr-un anume fel, am fost - da - precoce: la 12 ani m-am indragostit de fata bacanului, care avea 8 ani; ii faceam curte cu bicicleta si mi-am anuntat tata ca o voi lua de nevasta pentru ca are si zestre: un magazin. La 20 de ani, m-am insurat cu o actrita mai varstnica, fara sa-l mai anunt pe tata. Evident ca ne-am despartit si am luat alta, tot fara binecuvantarea parintelui.”

Practic, Mișu Fotino, deși a trăit toată viața în lumea teatrului, nu avea studii de actorie: „Tata m-a trimis sa dau examen la Institutul de Teatru. In 1948, tocmai se transformase Conservatorul Regal de Arta Dramatica intr-o facultate de stat. Si pentru ca ma temeam ca n-o sa intru, cu toate pilele mele, am dat examen si la Actorie si la Regia de culise, cum se numea pe-atunci. Am intrat cu chiu cu vai la prima, clasa lui Gheorghe Storin. Dar n-am ajuns la cursuri decat un singur trimestru, pentru ca in primavara l-am insotit pe Radu Beligan - idolul meu in materie de umor subtire, pentru parter, nu zgomotos ca pentru galerie - la o filmare. Se realiza primul film romanesc, "Rasuna valea", si Paul Calinescu m-a luat si pe mine pentru o figuratie speciala. Avea nevoie sa filmeze, pe santierul patriei, un brigadier cu un aer mai intelectual si, cum eu purtam ochelari si pe-atunci, corespundeam imaginii. M-a fascinat atmosfera de echipa si am ramas mai mult. Ma si vedeam mare stea de cinema, dand autografe, dar n-a fost sa fie. Cand m-am prezentat in vara la examen cu Storin, mesterul s-a uitat lung de tot la mine si, cu toate ca era bun prieten cu tata, m-a intrebat repede: "Tu cine esti?". "Studentul dvs., Fotino." "Nu te cunosc. Nu te-am vazut la clasa." "Pai, sa vedeti ca am fost si bolnav." "Da" cu filmul cum a fost?" M-a fulgerat cu privirea si m-a picat. Mi-a fost rusine sa repet anul, mai ales ca ma simteam deja actor (eram pe statul de plata la Teatrul din Brasov, condus de tata). Si uite asa a ramas Misulica al lui fara studii. Dar n-as mai sfatui pe nimeni sa faca ce-am facut eu si sa pateasca mai tarziu o rusine si mai mare. Sa va spun cum a fost: in "56, mentorul meu artistic, Sica Alexandrescu, m-a adus la National, la Bucuresti. Eu de la 18 ani jucasem cu succes intr-o piesa care a facut epoca, "Clasa a 8-a B", alaturi de idolul meu, Radu Beligan. La numai 23 de ani, faceam o compozitie grea: zaharisitul Agamita Dandanache din "Scrisoarea pierduta", in timp ce tata, cam pe la varsta mea de-acum, il juca pe Trahanache”.

Mai târziu, chiar a dat un examen inedit de actorie: „Pai, sa fi avut atunci vreo 30 de ani si cateva succese importante pe prima scena a tarii, dar si in alte teatre, unde jucam comedii muzicale. La Savoy, dansam si cantam cu foc in "Baietii de la parter" sau "Pisica neagra", unde lansam vreo sapte slagare; nu are atatea intr-un singur recital nici faimosul Iglesias! Dar, ma rog, ce nu faceam cu inconstienta tineretii! In acel moment, am fost chemat la sindicatul actorilor, impreuna cu alti colegi, tot nescoliti ca si mine, sa ne sustinem atestatul pe post. Comisie mare. Noi - Vasilica Tastaman, Mihailescu-Braila si alti cativa - eram pieriti de frica. Intrebari cumplite, de estetica marxista, noi ioc; dadeam din colt in colt. Ne faceam ca ne apuca tusea, ca ne legam sireturile, ma rog, pustisme d-astea. Penibil! Noroc cu batranul regizor Tompa Gabor (tatal celui de azi), care nu a mai rabdat si s-a rastit la colegii lui din comisie: "Ce aveti voi cu copiii astia? Seara de seara aduc lumea in teatru, cuceresc inimile spectatorilor care-i adora, iar voi va bateti joc de ei?". Ne-au dat la toti - examinatori si examinati - lacrimi in ochi si-am scapat. Tin minte ca i-am soptit la ureche Vasilicai: "E ca si cand timp de douazeci de ani am facut dragoste si acum astia de aici ma trimit sa invat sa sug cu biberonul"...

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro