„Într-o zi de 2 mai 1995 mi-am dat demisia. Colegii mei m-au delegat pe mine să merg la directorul Fănuș Neagu să-l întreb de ce noi n-am primit felicitările, premiile pe care le meritam, în urma unui turneu. Și mi-a zis că n-are bani și că ce vrem noi de la el… „Să vină într-o zi la miezul nopții să vorbească cu mine”, mi-a zis el. Și l-am întrebat: „asta să le transmit eu colegilor mei?” „Asta e tot ce pot să-ți spun, fătucă”, mi-a zis. I-am răspuns că nu sunt fătucă. „Ei, tovărășică…” mi-a zis. I-am spus că nu sunt nici tovărășică și în clipa aia mi-am scris demisia. Și nu-mi pare rău. Dar de-atunci, în fiecare seară, când se face 7 sau 7 și jumătate, eu sunt gata, sunt pregătită de spectacol. Asta e singurul lucru care nu mi-a trecut...”

Carmen Galin (pe certificatul de naștere se numea și Eugenia; 14 martie 1946, Iași – 13 martie 2020, București) a fost o actriță minunată, dar cu o carieră și o viață personală plină de întorsături imprevizibile. Ea a absolvit IATC în 1967 (ca șef de promoție), fiind studenta profesorilor Sanda Manu, Ion Cojar, Dinu Negreanu și Mihai Mereuță. A fost colegă de promoție cu Irina Mazanitis, Ilie Gheorghe, Sybilla Oarcea, Eusebiu Ștefănescu, Mitică Popescu, Cristina Stamate. A fost căsătorită cu regizorul Dan Pița, apoi cu milionarul Dan Schneider. A strălucit în filme („Diminețile unui năiat cuminte”, „Ilustrate cu flori de câmp”, Saltimbancii”, „Faleze de nisip”) și pe scenă, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, Teatrul Nașional din Cluj-Napoca, Teatrul Mic și Teatrul Național din București, dar s-a retras prematur din activitate din activitatea artistică, la nici 50 de ani în 1995. Ea s-a dedicat apoi acțiunilor umanitare.

A avut șansa să crească într-o familie de artiști și de mari iubitori ai artei și culturii în general. Născută în primăvara lui 1946, Carmen Galin a văzut lumina zilei la Iaşi, în casa în care locuise odinioară Garabet Ibrăileanu. Tensiunile acelor vremuri au făcut-o pe mama ei să caute adăpost în acel moment la fratele său. Au plecat în scurt timp la Bistriţa, iar pe când Carmen Galin avea 2 ani s-au mutat în Cluj Napoca. Acela a fost locul în care a început să se formeze cultural. Bunicul, Victor Galin, fusese profesor la Belle Arte. Unchii ei, Baltazar şi Panait, au fost sculptori, iar statuile lor pot fi văzute şi acum în Parcul Copou. Tatăl, absolvent al Academiei Mihăilene şi elev al lui Octav Băncilă, a fost pictor, apoi scenograf. Mătuşa ei, Elena Galin, era cântăreaţă la Opera Română, iar mama actriţei era şi ea pasionată de muzică şi de artă, în general. Soţii Galin nu ratau nicio premieră a spectacolelor de operă şi de teatru, mergeau des la cinematograf și la concertele de muzică clasică. Carmen Galin şi sora ei au făcut cunoştinţă de la doar câţiva ani cu lumea artistică, iar când ele nu puteau merge la spectacole îşi puneau părinţii să le cânte ariile din operele celebre pe care le văzuseră.

Au urmat lecţii de pian cu profesorul Ciolacu, cel mai căutat profesor de pian de la acea vreme din Cluj. Întoarsă cu familia la Iaşi, fetița începe să ia lecţii de balet. Îi plăcea mult dansul, dar a înţeles rapid că una dintre colegele ei este cu mult mai talentată, aşa că a ales să renunţe şi să facă sport. Trei ani de zile s-a antrenat în fiecare zi, după cursuri, la şcoala de gimnastică. În paralel, părinţii ştiau că se pregăteşte pentru admiterea la arhitectură. Ei îşi doreau asta pentru ea, ea doar cocheta cu ideea și avea, de fapt, alt gând.

Aflase că la IATC se înfiinţa secţia de regie, iar Carmen Galin îşi dorea să devină regizor. Înaintea examenului se organizau două săptămâni de pregătire, pentru candidaţi. Carmen Galin a nimerit în clasa profesorului Ion Şahighian. După ce a recitat poezia lui Coşbuc, „La pârâu”, acesta i-a spus să facă bine să dea examen la Actorie. Erau 600 de candidaţi pe loc în acel an, dar tânăra de 17 ani a luat examenul fără emoţii. A absolvit patru ani mai târziu, în 1967, ca şefă de promoţie.

Carmen Galin s-a remarcat încă de la începutul studenției și a debutat în al doilea an de facultate, pe scena Teatrului Mic din București. La 20 de ani a intrat şi pentru prima dată pe un platou de filmare pentru „Dimineţile unui băiat cuminte”. A refuzat însă postul de crainic la televiziunea națională şi imediat după absolvire a plecat la „laboratorul de teatru” de la Piatra Neamţ. Acolo a început cu rolul lui Şen Te din „Omul cel bun din Seciuan“, în regia lui Andrei Şerban, dar memorabilă a fost şi în rolul Electrei din „Trilogia antică”, al Charlottei Ivanovna din „Livada cu vişini” sau al Gloriei din „Evul Mediu întâmplător”.

A stârnit senzație a făcut şi în filmele în care a apărut. Căsătorită cu Dan Piţa, Carmen Galin a fost distribuită în general în roluri secundare, pe care le-a făcut absolut memorabile. Ea a fost Sita – surdomuta retardată din „Tănase Scatiu”, Pica – fiica dezaxată a personajului principal din „Bietul Ioanide” sau soţia alcoolică a personajului întruchipat de Ştefan Iordache în „Petrolul, pruncul şi ardelenii”.
Primul ei rol principal, în “Faleze de nisip”, deşi a fost extraordinar nu a putut fi admirat decât după 1990. Filmul l-a scos din minţi pe Nicolae Ceauşescu, care nu doar că l-a interzis, dar a şi înăsprit măsurile de cenzură în domeniul artei şi nu numai. Fără a menționa titlul filmului „Faleze de nisip”, Ceaușescu a spus răspicat: „Am văzut nu demult un film prezentând un tânăr muncitor de astăzi. Cum arată și ce reprezintă tânărul muncitor din patria noastră? Mă întâlnesc, știți bine, permanent, cu milioane de tineri. Discut cu ei, îi cunosc. Vezi la ei dragoste față de muncă, față de partid și de patrie, față de socialism. […] Dar scenaristul și regizorul care au realizat filmul, precum și cei care l-au aprobat, nu cunosc, se vede, tineretul patriei noastre. Nu se poate să mai admitem să se producă asemenea filme”. Filmul din 1983, regizat de Dan Pița, după un roman de Bujor Nedelcovici, era o parabolă despre putere și modul în care se manifesta ea în societate, fiind o trimitere voalată la stilul dictatorial al lui Ceaușescu însuși. În timp ce se plimba pe plajă, tânărul Vasile (Gheorghe Visu) este acuzat de mai mulți turiști că ar fi furat de pe faleză obiectele doctorului Hristea (Victor Rebengiuc), a cărui amantă este CRistina (Carmen Galin). Tânărul este recunoscut de către soția lui Șelaru (Ovidiu Schumacher), fiind imobilizat de către celălalte persoane. În momentul în care este adus la secția de miliție, Vasile este interogat de locotenentul Popa (Valentin Uritescu), însă tânărul nu recunoaște nimic. El a susținut că după ce a ieșit de la muncă, a mers pe plajă, i-a dus de mâncare unui câine și s-a întâlnit cu Amira (Oana Pellea). Tânărul este supus presiunii psihologice de către doctorul Hristea pentru a-și recunoaște vina. Ceaușescu a fost necruțător: „Desigur, nu este nevoie să înfrumusețăm, deoarece societatea noastră a obținut asemenea rezultate mărețe încât nu este nevoie decât să fie redate așa cum sunt. Să redăm realitatea, dar să găsim nu neghina, nu putregaiul din pădure, ci să găsim copacii tineri, să găsim tot ceea ce este mai bun și demn în societatea noastră, în munca și viața constructorilor socialismului”.

Carmen Galin a cucerit publicul cu rolul din „Ilustrate cu flori de câmp”, în regia lui Andrei Blaier, în care juca victima unui avort ilegal, dar s-a remarcat și cu prestațiile din „Saltimbancii” şi „Un saltimbanc la Polul Nord”. Cu o interpretare în egală măsură cutremurătoare şi sensibilă în rolul lui Fanny Marcelloni, Carmen Galin nu şi-a făcut doar rolul, dar şi-a depăşit şi limitele. Din proprie inițiativă, a luat lecţii şi s-a antrenat pentru acrobaţia la trapez astfel încât nu a avut nevoie de dublură decât pentru triplul salt mortal executat în film, o execuţie rară chiar şi printre profesioniştii în acrobaţie.

Pe regizorul Dan Piţa, cel care avea să-i fie soţ timp de două decenii, l-a cunoscut când ea îşi făcuse deja un nume în teatru şi film. La un moment dat însă presiunea regimului şi-a spus cuvântul. Cei doi nu au avut niciodată copii, deci erau văzuţi ca doi oameni care nu au nimic de pierdut. În consecință nu aveau voie să plece niciodată amândoi din România la festivaluri de profil, el fiind mereu cel ales. Nu avea voie să îşi promoveze soţia, aşa se face că, cel puţin în filmele lui, a avut mai mereu roluri secundare. Până la urmă inevitabilul s-a produs, iar la scurt timp după 1989, Dan Piţa a decis să-şi refacă viaţa alături de o altă actriţă, mult mai tânără ca el (...cu 28 de ani!), Irina Movilă. Dar, după o relație de zece ani, aflând că Irina ar fi însărcinată cu un alt bărbat, a dat-o afară din casă...

Carmen Galin şi-a refăcut şi ea viaţa alături de Dan Schneider, considerat a fi primul milionar român de după căderea regimului lui Ceauşescu. A trăit alături de el retrasă din viaţa publică şi refuzând să îşi expună relaţia. Cu toate astea numele ei a fost târât în scandal după dispariția acestuia, în 2013. Deşi testamentul lui Schneider era clar – întreaga avere îi revenea femeii cu care şi-a petrecut ultimii 18 ani din viaţă, fiul acestuia l-a contestat în repetate rânduri şi a acuzat-o pe actriţă că ar fi încercat să îi ia ceea ce el considera că îi revenea de drept.

Cel mai controversat episod în care a fost implicată a fost retragerea ei precipitată din teatru. În primăvara lui 1995, după un premiu luat de ea şi colegii săi, au aşteptat cu toţii să primească banii cuveniţi. S-a trezit, cumva, că este desemnată ea să afle ce se întâmplă cu plata. Ajunsă în biroul directorului de atunci al teatrului, scriitorul Fănuş Neagu (numit politic în acel post), s-a trezit luată peste picior, ironizată şi expediată fără niciun răspuns la problema ridicată. În aceeaşi zi şi-a dat demisia. Nu era un gest făcut la nervi, ci unul firesc, avea ea să mărturisească mai târziu. Era deja dezamăgită de comportamentul de care avusese parte Andrei Şerban cu puţin timp înainte şi cochetase de atunci cu ideea demisiei.

Şi-a dedicat însă restul vieţii cauzelor umanitare şi îngrijirii animalelor abandonate. „...Am foarte multe animale cu care vorbesc. Am avut 28 de căței, majoritatea maidanezi, am avut arici, ariciul Petrică, cu care vorbeam, vorbesc cu păsările de la mine din curte, care vin după mine, îmi zboară pe la ureche și puii lor la fel. De ce vin după mine, ce le povestesc, nu știu… Vin rândunele la mine în curte și își pregătesc zborul de plecare. N-am straturi de roșii, dar am, în schimb, foarte multă iarbă în curte. Nu m-am arătat preț de șapte ani la spectacole, dar știam tot ce se joacă, cine joacă. Unii spuneau că sfidez că nu mă duc. Iar când mergeam, îmi spuneau mulți că am venit să epatez… Dar am avut și am în continuare mulți prieteni, chiar dacă unii sunt dincolo. Mi-am făcut un chioșc în curte, un fel de teatru foarte mic… nu, nu m-am îndepărtat deloc....”.

Carmen Galin a rămas mereu la curent cu ce se întâmpla în lumea teatrului şi cinematografiei, dar a refuzat fiecare ofertă primită. Cristi Puiu a fost unul dintre tinerii regizori care şi-au dorit zadarnic să lucreze cu ea...


Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro