Dansatorul, coregraful și actorul de divertisment Cornel Patrichi (1944 - 5 aprilie 2016) obișnuia să spunî că nu întmplător s-a născut pe 1 Aprilie, dovadă că „că a urmat școala de balet „din întâmplare”: „În mod normal, copilul începe de acasă să ţopăie, iar părinţii observă şi spun hai să-l ducem la şcoală. Eu am nimerit din întâmplare. Era 1953. (...) A apărut o doamnă care ne-a întrebat dacă vrem să mergem la balet. Luase notele noastre de la sport și de la cultura generală. Așa am nimerit eu la școala de balet”.

A absolvit Liceul de Coregrafie în 1962, fiind apoi angajat ca prim-balerin la Teatrul „Constantin Tănase” de unchiul său, Nicolae Patrichi, care era directorul muzical al teatrului. În 1972, directorul Teatrului „Fantasio” din Constanța i-a propus lui Patrichi să fie prim-balerin. Timp de zece ani, el a făcut naveta București–Constanța: „ Era un tren pe la 6, la 9 ajungeai, făceai repetiția de dimineață, mergeam la hotel, care era foarte aproape de teatru, mâncam, mă odihneam, începea repetiția de după-amiază și pe la 9 seara aveam tren înapoi”.

În 1987 s-a mutat cu soția sa în Italia, fondând în Toscana propria școală de balet, Dance Studio Patrichi. În 1999 s-a întors în România și a devenit coregraf pentru emisiunea Vineri seara ne distrăm cu Florin Călinescu, la invitația actorului. A realizat optzeci și opt de balete într-o perioadă de unsprezece luni, „cât face un coregraf toată viața”.

Cariera sa a fost complicată și marcată de întâlnirea cu câteva personaje exponențiale: „În 1970 m-am întâlnit cu Manolache, directorul Teatrului Fantasio, care-mi propunea să vin la ei, ca maistru de balet categoria I. M-am angajat tot prim-balerin. Manolache îmi spunea că-mi trebuie derogare ca să fiu maistru. Într-o zi, am primit-o. Aveam 26 de ani'', spunea Cornel Patrichi într-un interviu. În opinia sa, cea mai bună perioadă pentru un balerin e între 17 şi 30 de ani. '„Acu' îi pun să facă şi facultate şi ies de acolo balerini bătrâni!''.
În televiziune, a lucrat cu Valeriu Lazarov, Ovidiu Dumitru, dar recunoaşte că a colaborat cel mai bine cu Alexandru Bocăneţ, din 1968, până în 1977, la dispariția prematură a acestuia.

''Lucram la TV la tot felul de emisiuni şi am cunoscut-o pe Doina Levintza, care era nevasta lui Alexandru Bocăneţ. Într-o zi, ea mă întreabă: 'Tu îl cunoşti pe Andu?'. 'Nu'. 'El vrea să te cunoască'. Ne-am văzut şi ne-am simpatizat imediat. Da, vârful de carieră în televiziune a fost '73, cu Bocăneţ. Prin '68 am început să lucrez cu Bocăneţ şi a durat până în '77. Când era 'Gala Lunilor', nu era picior de om pe stradă", mărturisea Cornel Patrichi.

A avut puţine ieşiri în străinătate: Paris, Dresda, San Remo. ''În 1965 am fost la Paris, la un fel de olimpiadă a teatrelor de revistă. Am fost cu ruşi, israelieni, un teatru din Havana. A fost prima ieşire din ţară pentru 90% din trupa aia. Pentru balerini şi cântăreţi, important era să faci turnee în străinătate'', spune coregraful. Un amic l-a sfătuit să încheie un contract în fosta RDG. ''Am pregătit trei numere şi am luat avionul spre Dresden. Am lucrat o lună şi am câştigat enorm de mulţi bani. Ne-am întors în ţară şi am mai plecat, am ajuns şi pe scena la San Remo. Vremurile erau din ce în ce mai grele. În '87 am plecat în Italia, cu un spectacol, şi am rămas. Aveam bani, ne-am cumpărat imediat o casă, o maşină'', povesteşte Cornel Patrichi.

De ce el şi soţia sa, Cornelia, tot balerină, au ales Italia? ''Pentru că e o ţară care seamănă cu România''. Au locuit în Toscana, şi-au deschis propria şcoală de balet - ''Dance Studio Patrichi''. S-a întors în ţară după 1999. În urma invitaţiei lui Florin Călinescu: „'În '99 ne-am pus problema dacă să revenim. Am venit întâi să ne ocupăm de procedurile legate de casă. (...) Atunci m-a sunat Florin Călinescu. Mi-a spus că are o emisiune..”.

S-a remarcat, totodată, ca actor şi coregraf pe marele ecran: ''Pădurea pierdută'', ''Pentru că se iubesc'', ''Cântecele mării'' (1971), ''Veronica'' (1972), ''Un august în flăcări'' (1974), ''Bună seara, domnule Wilde'', ''Actorul şi sălbaticii'', ''Alexandra şi infernul'' (1975), ''Gloria nu cântă'' (1976), ''Eu, tu şi Ovidiu'' (1977), ''Melodii, melodii'' (1978), ''Sfârşitul nopţii'' (1982), ''Viraj periculos'' (1983) etc.

După ce a stat opt ani cu Doina, a fost căsătorit mai bine de 35 de ani cu Cornelia Patrichi şi au împreună un fiu, Alexandru Radu. A cucerit-o pe frumoasa lui soţie... cu un rol dintr-un film. L-a văzut jucând în „Pădurea pierdută'', la premiera filmului regizat de Andrei Blaier, apoi au mers undeva să danseze. Şi au dansat vreo două ore, timp în care cei care mai erau pe ringul de dans s-au aşezat la mese să-i privească. Doar dansau doi balerini!...

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro