Mircea Albulescu (4 octombrie 1934 - 8 aprilie 2016) a avut o carieră polivalentă, fiind nu doar un mare actor (cu o figură dominată de o pereche impresionantă de sprâcene stufoase - marca sa personală), ci și profesor universitar, publicist și, nu în ultimul rând, poet, membru al Uniunii Scriitorilor. S-a născut la București, pe 4 octombrie 1934, și a fost singurul copil al părinților săi. În cartea de identitate era trecut Iorgu Albulescu - numele ales de tatăl său, Vasile Albulescu. În certificatul de botez era Constantin Albulescu - numele nașului, iar în viața de zi cu zi și, mai ales, pe scenă sau pe ecran, era Mircea Albulescu - numele ales de mama sa.

Tatăl său, Vasile, era român din Vlașca, a studiat la Conservator și era dirijor de fanfară militară, iar mama sa era o poloneză frumoasă, pe nume Olga Tempinski. Aceasta a fost catolică, iar în toată copilăria sa l-a dus, duminică de duminică, la Biserica Bărăția, unde a început să dorească să devină ministrant, adică unul dintre băieții care participau la slujbă și ajutau preoții. Acest lucru nu era posibil, el fiind botezat în ritul ortodox, asemenea tatălui.

S-a căsătorit la vârsta de 22 ani cu Maria și în urma căsniciei, care a durat peste 50 ani, a rezultat un fiu, Matei. Actorul avea și un nepot, Vladimir. La 75 de ani, de dragul nepotului său, a învățat engleză și a deprins să lucreze pe calculator, având propria pagină de web. Viitorul actor a făcut școala primară la Liceul „Sfântul Andrei", unde, la acea vreme, predau călugări din Germania și se învăța intens limba germană. Potrivit propriilor confesiuni, această educație sobră, de factură teutonică, l-a ajutat să aibă înclinație către ordine și disciplină.

Încă din adolescență a fost puternic atras de teatru. În schimbul unor prestații voluntare la instituțiile teatrale bucureștene, era admis cu titlu gratuit în sălile de spectacole, unde putea să urmărească același spectacol de zeci de ori. A activat ca artist-amator la Ateneul Popular, a fost figurant în Corpul de ansamblu al câtorva teatre din București, iar după 1950 a fost angajat la Teatrul Național București.

A absolvit Școala Medie de Arhitectură în anul 1952, cu diplomă de Conductor Arhitect, iar apoi și Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1956, la clasa profesoarei Aura Buzescu, unde a fost coleg și bun prieten cu actorul Amza Pellea, cei doi fiind membri marcanți ai Generației de Aur a teatrului românesc. „Cu Amza am fost coleg de banca. Am avut cu el o relatie speciala, de prietenie care a durat toata viata. Mergeam impreuna la pescuit, la vanatoare, am facut multe nazbatii impreuna. (...)Principiul nostru, pe care am incercat sa-l aplic si eu, in cei 25 de ani cat am predat la catedra, era urmatorul: "Meserie, te halesc!”... Dar ne placea si berea, ca doar acolo tot de meserie vorbeam. Aveam cateva locuri unde ne intalneam si unde ne stiau ospatarii. Comandam doua-trei beri si intre timp faceam rost de bani. Ei, bine, eu eram ala care facea rost... Odata m-am dus la domnul Moni Gelerter - profesor la catedra de Arta Actorului si un mare regizor - si i-am spus: "Maestre, s-a intamplat o nenorocire”. Bietul om s-a speriat. "Ce nenorocire? - A cazut Amza de la etajul patru. - Cum s-a intamplat? Si ce trebuie sa fac eu? - Nimic, dar am chemat salvarea si astia nu vor sa-l ia daca nu dam o taxa de 200 de lei. - Vai de mine, imediat”. Si a scos portofelul din buzunar. Dar, cand sa puna mana pe bani, cred ca a vazut cum imi sclipesc ochii spre portofel si a avut un moment de ezitare. S-a uitat cand la mine, cand la portofel si in final mi-a dat o singura bancnota: "Poate-l ca-l ia si cu o suta”... Alta data am cerut bani si de la viitoarea mea soacra. I-am spus ca tatal lui Amza e bolnav si n-are baiatul bani de tren pana la Bailesti, dus-intors...”

Cu Amza Pellea, mergea adesea și la vânătoare, episoade de pe urma cărora a rămas cu multe amintiri simpatice: „Odata, eram la iepuri, intr-o padure de langa Bucuresti. Asteptam sa vina bataia, ca sa treaca vanatul. Era frig si aveam mult de asteptat. Amza scoate o sticla de vodca si-mi da sa beau. Cand sa pun sticla la gura, auzim in spate un mormait ca de urs. Ne speriem amandoi. Mormaitul se repeta... Ne intoarcem si ce vedem? O jumatate de om, un batran cu barba alba - de la el venea mormaitul. "Nuuu beti vodca - zice, cu aceeasi voce grava si ragusita - , ca nu e buna. - Dar ce sa bem? - intreb eu. - Vin. - Dar n-avem vin. - Va dau eu, daca-mi dati vodca”. Ne-a amuzat mosul, asa ca am facut schimb si am inceput sa bem... A trecut bataia, au trecut iepurii, n-am impuscat nimic. Ne-am ales cu sperietura si cu vinul...”.

Mircea Albulescu jucat în sute de piese pe scenele Teatrului Municipal din București (teatru care va purta apoi numele primului său director, Lucia Sturdza-Bulandra), Teatrului de Comedie și Teatrului Național din București și a avut peste 90 de roluri în filme. A interpretat roluri memorabile în teatrul radiofonic, pe care-l considera cea mai prodigioasă dintre activitățile sale artistice și care a constituit subiectul tezei sale de doctorat, „Teatrul radiofonic; convertibilitatea mijloacelor de expresie actoricească în procesul creației” (2004). Despre Teatrul Național Radiofonic, în care a întruchipat peste 300 de personaje, Mircea Albulescu afirma: „Dacă 1000 de oameni ascultă...fiecare „vede ” altă piesă. Este receptorul cel mai creator”.

Rolul cel mai drag artistului a fost cel din piesa „Danton”, de Camil Petrescu. La premiera piesei pe scena Teatrului Național din București, Dinu Săraru a scris: „Mircea Albulescu –în Danton- o creație unică, ilustrând dezlănțuirea unui talent unic. Un moment de referință în teatrul românesc modern”. Mircea Albulescu a jucat în multe dintre filmele regizate de Sergiu Nicolaescu (Dacii, 1967, Mihai Viteazul, 1970, Zile fierbinți, 1975, Revanșa, 1978, Pentru patrie, 1978, Nea Mărin miliardar, 1979, Mihail, câine de circ, 1979, Capcana mercenarilor, 1980, Wilhelm Cuceritorul, 1982, Viraj periculos, 1983, Ziua Z, 1985, Noi, cei din linia întîi, 1986) și aproape toate filmele lui Mircea Veroiu (Somnul insulei, 1994, Semnul șarpelui, 1981, Mânia, 1977, Șapte zile, 1973, Scrisorile prietenului, 1997, Dincolo de pod, 1976, Artista, dolarii și ardelenii, 1980, Craii de Curtea Veche, 1995).

A avut roluri importante în filme regizate de Francis Ford Coppola (Tinerețe fără tinerețe, 2007), Radu Gabrea (Prea mic pentru un război atît de mare, 1970, Dincolo de nisipuri, 1974, Rosenemil, 1993), Manole Marcus (Actorul și sălbaticii, 1975), Mircea Daneliuc (Cursa, 1975, Ediție specială, 1980), Alexa Visarion (Înghițitorul de săbii, 1981), Nicolae Mărgineanu (Flăcări pe comori, 1987, Un om în loden, 1979,), Nicolae Breban (Printre colinele verzi, 1971), Dinu Tănase (La capătul liniei, 1982), Mircea Drăgan (Columna, 1968, Brațele Afroditei, 1978), Mircea Moldovan (Totul se plătește, 1986), Andrei Blaier (Momentul adevărului, 1989).[8]

Autor al unor volume de versuri: “Vizite”, “Pajura singurătăți”, “ Fluture în lesă de aur”, “Clanțe”, “Ultimele noduri” și proză: “Bilete de favoare”, “Baraka” și “Bazar sentimental”, Mircea Albulescu a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, la secția de poezie a Asociației Scriitorilor din București. Într-un interviu din anul 2011 spunea că nu-i sfătuiește pe copii să învețe nicio poezie pe dinafară, ci s-o citească de mai multe ori, ca și când ar fi prima dată și vor descoperi tot mai multe cu fiecare lectură.

A fost, de asemenea, membru al Uniunii Ziariștilor și doctor în arte. În perioada 30 decembrie 1992 – 4 aprilie 1994, Mircea Albulescu a deținut funcția de secretar de stat în Ministerul Culturii, fără a fi membru al vreunui partid politic. Membru al Senatului UNITER (din 2002) și al Uniunii Cineaștilor din România, a primit mai multe distincții, între care "Ordinul Meritul Cultural" și "Ordinul Serviciul Credincios" în grad de Comandor.

În perioada 1985-2005, a fost profesor la Universitatea de Teatru și Film din București, printre studenții săi numărându-se: Adrian Titieni, Irina Movilă, Florin Piersic jr., Elvira Deatcu, Manuela Hărăbor și Dragoș Bucur. Din anul 2011 are o stea care-i poartă numele pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului, alături de alte personalități ale vieții culturale românești: Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (postum), Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ileana Stana Ionescu, Draga Olteanu Matei și Sebastian Papaiani.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro