Puțini actori români au avut acel aer de eleganță nesofisticată, aproape aristocratică precum Silviu Stănculescu (1932-1998) personaj marcant al Generației de Aur a teatrului românesc, absolvent în 1956 al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică, slături de Amza Pellea, Draga Olteanu, Constantin Rauțchi, Silvia Popovici sau Victor Rebengiuc.

Născut pe 24 ianuarie 1932 la Timișoara, în familia soților Virginia și Dumitru Stănculescu, în 1957, când fusese repartizat la Teatrul Municipal din Bacău, el s-a căsătorit cu prima lui iubire, Corina Pârvulescu, cu care fusese coleg la Liceul Comercial din Caracal. Ea tocmai absolvise Institutul de Economie și Statistică (viitoarea Academie de Studii Economice - ASE). După ce au pierdut-o, la o vârstă fragedă, pe Rodica (prima lor fiică, născută în 1962), în 1966 și 1970 aveau să li se nască alți doi copii - Catrinel și Rodica, împlinindu-le destinul de părinți.

Cariera sa de actor a fost una excepțională... dar era să se încheie chiar însinte de a începe! În iulie 1951, Silviu Stănculescu pleca dezamăgit de la Institutul de Teatru fiindcă secretara nu voia să-l înscrie (!). În 1952 susține probele la IATC și devine student la actorie, deși până atunci unii dintre examinatori îl „acuzau” că ar avea o față asimetrică, descurajându-l. Din 1960, până în 1998, Silviu Stănculescu a jucat în aproape 50 de filme și tot atâtea piese de teatru. Joacă în foarte multe piese de teatru radiofonic și devine, de asemenea cunoscut pentru harul cu care recita poezie, în special Eminescu. Între anii 1981 si 1990 a fost director al Teatrului de Comedie, pe care l-a slujit întreaga sa carieră artistică. Ultima apariție scenică va fi în iunie, într-o zi de 13, în musicalul „My Fair Lady” de Loewe, în rolul profesorului Higgins, un rol pe care l-a iubit enorm, iar ultima înregistrare la radio va fi în ziua de 8 iulie 1998.

Pe 8 iulie 1998, avea să acorde un ultim interviu colegului său de scenă, Candid Stoica. „Era în cabină și scria de zor. Obșinuse o rubrică la cotidianul Pro Sport, pecare o intitulase „Sport și artă”. Printre altele, mi-a spus că va pleca într-o vacanță la Kusadasi. Copiii, Catrinel și Radu, erau deja mari și plănuise pentru prima oară să plece într-o vacanță doar cu soția – cu care era căsătorit din 1957. N-au fost niciodată în vacanță în străinătate. I s-a spus că stațiunea respectivă e excelentă și urmau să petreacă două săptămâni departe de tot și de toate. Nu avea să știe că aceasta avea să fie prima și ultima lor vacanță adevărată...”

În acest interviu, se fac referiri și la porecla - Lulu - pe care o foloseau doar intimii, dar și la alte aspecte inedite ale biografiei actorului, inclusiv la protecția de care ar fi beneficiat din partea Elenei Ceaușescu, care l-ar fi numit personal în postul de director al Teatrului de Comedie și ar fi insistat să facă parte din Marea Adunare Națională (MAN):

„– E adevărat că ți se spune Lulu?
– Da, era un joc cu mine însumi: mă exprimam eliptic. Câteodată. Înlocuiam un cuvânt uzual cu lulu. Cam așa: Am fost la sesiunea lulu (M.A.N) și am ascultat cuvântarea lui Lulu(Nicolae Ceaușescu) și am bătut din lulu (palme) împreună cu toți lulu(deputații), că altfel ar fi fost lulu (năsulie).
– Ai faima unui mare cuceritor. Umblă vorba prin târg că zeci de femei au fost îndrăgostite lulea de tine.
– Nu recunosc. Lulu (fabulații).
– S-a povestit că două tinere îndrăgostite de tine te-au urmărit zile întregi, chiar cu mașina. Și până la urmă, cuprinse de pasiune, au intrat intempestiv într-o ședință cu învățământul de partid, aici în teatru.
– (Râde cu capul dat pe spate) E adevărat, dar a fost o lulu (neînțelegere): fetele mă căutau pentru o asigurare la mașină și voi ați crezut că erau lulu (moarte după mine). Ce se întâmplase de fapt? Eram vecin de scaun la lulu – scuză-mă, la M.A.N. – cu directorul de la lulu, ăsta – ADAS –, căruia m-am plâns că nu am timp să-mi faclulu la mașină, adică asigurare, și el atunci le-a ordonat subalternelor, să mă lulu (urmărească) până când vor reuși să-mi facă lulu (asigurarea).

– Ai întruchipat pe scenă mulți eroi, de la Miroiu la Avram Iancu. Care ți-a fost mai drag? Dar renunță la „lulu” că mă zăpăcești.
– Cel pe care nu l-am jucat niciodată, deși l-am repetat îndelung. Din „Avea două pistoale cu doi ochi albi și negri”, pentru că eu doar i-am ținut locul lui Șerban Ionescu, care filma la „Ion”, filmul după romanul lui Liviu Rebreanu. Regizorul Grigore Gonța l-a vrut neapărat pe Șerban Ionescu în rolul res­pectiv, care însă n-a putut veni la repetiții că începuse să filmeze la „Ion”. I-am promis că o să-l înlocuiesc eu în perioada cât va lipsi și așa am făcut. Dar filmările la „Ion” s-au prelungit și el n-a venit decât cu o săptămână înainte de premieră. Din povestea asta m-am ales cu mustrările regizorului și cu bârfele împrăștiate de Ionescu că i-am luat rolul.
– Ai fost director la „Teatrul de Comedie” 20 de ani. Se zvonea că ai fost numit director chiar de Elena Ceaușescu. Ea te-ar fi arătat cu degetul pe un ecran de televizor în timp ce recitai poezii care le preamăreau perso­nalitatea.
– Nu recunosc, scorneli. Dar posibil, ca orice zvon.
– Unii colegii declară că de multe ori te-au rugat să-ți dai demisia.
– Am auzit, recunosc. Am vrut de multe ori să-mi dau demisia, dar „tovarășii” de la primărie n-au vrut să mi-o primească din cauza zvonului de care ai vorbit mai înainte, de care ei erau convinși că ar fi real.

– Se zice că ai prezis Revoluția: există martori care au declarat că ai fi zis: „O revoluție nu se face cu o piesă sau cu o poezie, ci atunci când miile de muncitori din marile uzine ale capitalei vor ocupa piața din fața Comitetului Central”.
– Recunosc, am zis. Și ca să vezi – s-a întâmplat.
– Cum a fost cu profesoara de la Liceul „Sfântul Sava”, unde învăța fiul tău, care la sfârșitul unui recital al tău de Ziua femeii, a declarat că a fost prezent unul din maeștrii teatrului românesc, care ne bântuie nopțile noastre extraconjugale? A zis sau n-a zis așa?
– Recunosc, așa a zis. Ce nu zic femeile în anumite situații?
– Dar poeziile pe care le recitai la zilele de aniversare ale celor doi conducători?
– Recunosc... aveam doi copii de crescut.
– Alți martori declară că nu prea veneai prin teatru cu zilele și că te căutau disperați când trebuia să semnezi statele de plată.
– Nu recunosc, minciuni.

– Este adevărat că în 1974 la un spectacol cu „O noapte furtunoasă” la Teatrul de Comedie, unde jucai rolul lui Chiriac, ai venit beat cui?
– Recunosc, dar n-a fost un spectacol cu public. A fost un spectacol special pentru un impresar din străinătate, cu sala aproape goală.
– Un an mai târziu, la spectacolul „Trei surori” de Cehov, cu sala plină, trebuia să intri pe scenă chiar la începutul spectacolului, dar tu nu erai. Ai venit după câteva minute, timp în care, pe scenă, colegii improvizau. Recunoști?
– Asta recunosc.
– Într-un minut, cabinierele te-au dezbrăcat de hainele tale și te-au îmbrăcat cu cele ale personajului și când ai intrat pe scenă s-a pornit un hohot de râs homeric.
– Nu-mi mai amintesc. De ce?
– Pentru că ai intrat cu șapca și cozorocul la spate. Și cu sabia pe umăr în locul epoletului, care stătea la șold în locul sabiei.
– E lulu, posibil, nu-mi mai amintesc, a fost zăpăceală mare.
– Iar în scena cu Stela Popescu, deși erai beat, voiai să-i faci totuși declarația de dragoste. Și de teamă să nu vorbești ca un bețiv și publicul să-și dea seama de asta, Stela ți-a pus o mână pe gură și a spus ea tot textul tău: că știe că ești îndrăgostit de ea, că simte că o iubești, că ești nefericit în căsnicie.
– Recunosc, dar te rog nu-mi mai aminti.

– Dar cum a fost cu profesoara de limba franceză de la Fălticeni, îndrăgostită de tine lulea, care s-a dus la soția ta și i-a spus: „Haideți să-l prindem, că ne înșală pe amândouă!”
– Nu recunosc. Sunt falsuri, fabulații.
– Dar cu telefonul de la Pitești, când ai format greșit numărul de telefon de acasă, fiind convins că suni la o iubită invitând-o să petreacă o noapte de vis, și de fapt ai vorbit cu soția ta, tot fabulații au fost?
– În povestea asta s-ar putea să fie ceva adevărat, că erai lângă mine când am dat telefoanele cu pricina.
– Dar când ai anunțat că pleci într-o deplasare de trei zile și chiar a doua zi ai intrat în apartamentul tău în pijama și cu găleata de gunoi, pentru că erai la o iubită chiar în blocul în care locuiai?
– (Râde copios, dând capul pe spate) E bună, bună rău de tot! Dar nu mi s-a întâmplat mie. Gata, am recunoscut prea multe și nu mai am timp. Astă seară am ultimul spectacol cu „My fair lady” la Operetă și mâine plec într-un concediu într-o stațiune din Turcia. Este primul meu concediu cu Corina, după ani de zile, singuri, și sunt fericit...”

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro