„Lalele, lalele, / Frumoasele mele lalele.../ Cât îndrăgesc aceste flori /Cu chipul în multe culori!” - aceasta este una dintre puținele melodii în limba română care au impactat real la nivel internațional în anii 50. Interesant este că, inițial, nu acesta era titlul piesei și nici versurile nu sunau așa!
Lalele este un cântec compus de Temistocle Popa și interpretat de artistul român Luigi Ionescu. Acesta fusese realizat, de fapt, sub forma unui vals lent pentru un spectacol al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” și se numea „Gagarin”, în cinstea primului om care ajunsese în spațiul cosmic. „Piesa s-a cântat într-un spectacol-concert, dar fără succes. Luigi Ionescu, cel care era un interpret foarte apreciat de public, ieșea din scenă cu mai puține aplauze decât a intrat”, povestește Aurel Storin, pe atunci, secretar literar la „Constantin Tănase”. Ulterior, versurile au fost schimbate în varianta cunoscută și azi, iar piesa a devenit un hit peren, apreciat nu doar de nostalgicii epocii demult apuse.
Luigi Ionescu (3 aprilie 1927, Pâncești, județul Bacău - 4 octombrie 1994, București) a fost un cântăreț român de muzică ușoară de mare succes. El începe să cânte la nivel profesionist de la o vârstă fragedă (chiar din timpul liceului) la Bacău. Au scris pentru el mari compozitori ai vremii: Ion Vasilescu, Elly Roman sau Henry Mălineanu. Cunoscutul pianist Gelu Solomonescu l-a îndrumat spre Teatrul de Revistă „Constantin Tănase“, unde a fost angajat aproape 30 de ani, până în 1987, când s-a retras din viaţa artistică.

Pe numele său real Ludovic Ionescu, el a crescut într-o familiede funcționari. Alături de părinţii şi surorile sale, Elena şi Marcela, a copilărit într-o vilă a fabricii Letea. De mic a fost atras de muzică. „Era plin de talent, un tălmăcitor inspirat al muzicii uşoare. Avea o voce caldă, baritonală, plină de tandreţe şi de nostalgie. De câte ori intra în scenă spunea: «Dă, Doamne!». Era credincios şi chema mereu divinitatea lângă el, pentru momente speciale (...)Era un prieten bun, de nădejde. Era de-o modestie care-i caracterizează pe marii oameni“, a declarat Temistocle Popa. Din 1946 participă la concursurile pentru tineret. Este remarcat de marii compozitori ai vremii: Ion Vasilescu, Elly Roman, Henry Mălineanu care scriu pentru el. Gelu Solomonescu, redutabil pianist și șef de formație, îl îndrumă către Teatrul de Revistă "Constantin Tănase". În urma audiției susținute în 1951 este angajat, desfășurându-și apoi întreaga carieră- de o uimitoare longevitate- în cadrul teatrului, până în 1987 când se retrage din viața artistică.

Numele lui rămâne legat de o serie apreciabilă de șlagăre românești sau internaționale interpretate în limba română, cum ar fi „Marina, Marina". Piesa de referință a carierei lui rămâne însă „Lalele" compusă de Temistocle Popa, care a compus pentru el și o altă melodie de mare succes - „Turturele”. Alte creații muzicale care au purtat amprenta unică a vocii lui au fost „E primăvară în ianuarie” (Gelu Solomonescu), „Viața e prietena mea” (Florentin Delmar) și „Femeia” (Henry Mălineanu).

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro