...Cândva, în 1969, Luminița Dobrescu stârnea senzație, câștigând Marele Premiu la Festivalul „Cerbul de Aur” de la Brașov, cu melodii de George Grigoriu și Edmond Deda. Numai că în anul imediat următor, cântăreața pleca din țară și se stabilea în Germania, așa că multă vreme nu s-a mai vorbit nimic despre ea la noi.

Luminița Hortensia Dobrescu are, însă, o biografie și, deopotrivă, o carieră deosebit de interesante. Prenumele de „Luminița” provine de la ochii ei negri și luminoși, iar cel de „Hortensia” de la buchetul de hortensii adus de tatăl ei la maternitate, în ziua în care a venit pe kume. S-a născut la București dintr-o mamă originară din Corbeanca, județul Ilfov, născută Tamaș, și un tată gorjean din comuna Câlcești (de lângă Tismana. Mama a fost casnică dar avea pasiunea croitoriei - până la vârsta de 20 ani inclusiv, toate hainele fiindu-i făcute de ea (chiar și costumul de la Cerbul de Aur era cusut de aceasta). Tatăl (fost militar) a lucrat ca desenator tehnic la un institut de proiectări. Viitoarea solistă a locuit  în cartierul Bucureștii Noi în apropierea bisericii Bazilescu. Vacanțele de vară și le petrecea în Gorj, la familia tatălui. Pasiunea pentru muzică a fost inoculată de tatăl ei care știa să cânte și făcea asta adesea, inclusiv în public.

O coincidență foarte interesantă: la școală a fost colegă cu nimeni alta decât Angela Similea! Lovitură pentru Angela Similea. Luminița Dobrescu, dezvăluiri despre prietenia dintre cele două artiste : „O lipsă de înțelepciune și o susceptibilitate fără precedent”
Angelea Similea, Luminita Dobrescu, foto FacebookDescriere foto: Angelea Similea, Luminita Dobrescu, foto Facebook
Angela Similea a fost prietenă foarte apropiată cu Luminița Dobrescu, prima solistă din România care a obținut Trofeul ”Cerbul de Aur”. Prietenia celor două artiste nu a trecut însă proba timpului.


Luminița Dobrescu este prima solistă din România care a obținut Trofeul ”Cerbul de Aur”, la celebrul festival de la Brașov. În 1969, piesa ”Of, inimioară” i-a adus Luminiței marele premiu. Artista s-a stabilit apoi în Italia.

Puțină lume știe însă despre prietenia strânsă pe care aceasta a avut-o cu Angela Similea. cele două artiste se cunosc din copilărie, însă prietenia lor nu a rezistat.


„Luminița Dobrescu și Angela Similea… cu nostalgie mă gândesc la timpurile anilor 60 care, deseori, îmi readuc în minte, ca într-un român ținut încă în Cutia Pandorei, de zile însorite ale celor două adolescente cărora, la vremea respectivă nici prin gând nu le-ar fi trecut ca, într-o bună zi, numele lor să ajungă un punct de referință în lumea muzicii ușoare din România. Ne-am cunoscut în școală primară a unui cartier frumos și îngrijit de oameni gospodari, într-o școală unde Angela, noua noastră colegă, timidă, sensibilă și destul de retrasă, încerca să se acomodeze noilor ei colegi.

Parcă ieri a fost tot ce vă relatez. Ne împrietenisem, mă vizita și chiar cântam împreună, mergeam în excursii, iar din compania noastră nu lipsea fratele ei cel mic, Asu, de fapt Victorașu, dar pentru noi era Asu. Mai târziu, am intrat la renumitul Liceu din Pajura (unde o avusesem colegă și pe Margareta Pâslaru, dar această deja terminase studiile, fiind mai mare decât noi. De la sfârșitul liceului, drumurile noastre s-au despărțit, eu studiam la Conservatorul de muzică Ciprian Porumbescu, îmi începusem deja cariera muzică la TVR, iar Angela intrase la Școală populară de Artă.

După aceea, a urmat Cerbul de Aur în 1969, Angela, în 1970, după care, prin plecarea mea definitivă în Germania, drumurile noastre s-au pierdut în “negura timpului”. Nu am mai întreținut niciun contact, până în 1982 când, într-o bună zi, primesc un telefon de la Angela, ea fiind la Hamburg cu fostul ei soț Jan Hilgen și dorind să mă viziteze la Berlin. Știu că nu eram pregătită pentru o asemenea vizită, fapt care a făcut că relația noastră să eșueze pentru totdeauna.

Imediat după 89, ne-am întâlnit “nas în nas” la fabrica de marmură din Bucureștii Noi unde fiecare venise cu interese private diverse. Totul s-a redus din partea Angelei la un simplu ”HALO!”, nimic în plus.. Din păcate, până în ziua de astăzi situația a rămas neschimbată, ceea ce denotă din partea Angelei o lipsă de înțelepciune și o susceptibilitate fără precedent”, a declarat Luminița Dobrescu pentru Impact. 

În liceu a fost remarcată de profesorul de muzică (poreclit de elevi Pufulete), cel care a întocmit la sfârșitul perioadei de liceu a Luminiței Dobrescu un mic grup de muzică populară care o includea și pe aceasta. A debutat în spectacolele de amatorilor de la „Modern Club”, cu acest cvintet, în 1965. Ajunsă - în același an - cu formația la TVR, a fost remarcată de regizorii Cornel și Ileana Pop, realizatorii unei emisiuni de muzică ușoară pentru debutanți – „Clubul tinereții”, moderată de actorii Mariana Mihuț și Valentin Plătăreanu.

Mulți ani opțiunea viitoarei soliste a fost să studieze medicina, opțiune care avea să se schimbe ulterior. Deși a dat examenul de admitere la Facultatea de Medicină și ulterior a visat să facă chiar canto, mai târziu a fost admisă la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” dar la secția de Pedagogie. În perioada Cerbului de Aur din 1969 era deja studentă în anul III acolo.

În perioada 1965-1970, Luminița ajunsese una dintre cele mai apreciate cântărețe din România. Era plătită foarte bine, la nivelul unui Artist al Poporului, fiind apreciată inclusiv de cuplul soților Ceaușescu. Ajunsă la o anumită celebritate, i s-a propus colaborarea informativă cu organele Securității statului, acesta fiind – conform artistei – unul dintre motivele care au determinat-o să plece într-un exiș autoasumat. A hotărât sa rămână în 1970 în Germania, ceea ce i-a adus și divorțul de soțul ei de-atunci - cu care avea un mariaj nefericit. În Germania Federală a învățat limba timp de patru ani la Institutul Goethe și a cerut azil politic, cererea ei fiind soluționată abia după șapte ani. Ulterio,  a primit cetățenie germană, moment în care a trebuit să renunțe la cea română. În urma unui proces politic judecat în lipsă, a fost considerată „trădător de patrie” și a primit în România o condamnare la închisoare de  10 ani (!) – dar mai apoi a fost, totuși, amnistiată.
La Berlin, cu ajutorul unei cunoștințe - personalitate a scenei germane - fiica lui Eduard Kunneke (compozitor de operetă), a reușit să obțină contracte cu case de discuri, inițial la Ariola/Hansa și ulterior la apoi la Emi-Electrola. A înregistrat în urma acestor colaborări nu mai puțin de 10 discuri.

În mediul acesta, avea să-i întâlnească și pe frații Ciceu: pianistul Eugen și instrumentistul de Jazz (percuție) Adrian – care a devenit ulterior soțul ei pentru mai bine de un deceniu. În paralel, pe fondul unei mai vechi pasiuni pentru pictura pe sticlă și pe hârtie japoneză a avut numeroase expoziții, printre care și una de icoane pe sticlă special organizată în memoria victimelor marelui cutremur din 1977, banii din vânzări fiind transmiși, prin intermediul Ambasadei României la Bonn, sinistraților. Ulterior, colecționarea de artă, mobilă și bijuterii vechi s-a transformat cu timpul într-o a doua meserie, astfel că în 1982 și-a deschis o galerie de artă la Berlin, care a volaborat cu colecționari, muzee  prestigioase și case de licitații. După deschiderea galeriei de artă, activitatea ei s-a concentrat pe comerțul cu antichități, activitatea de concertistică trecând pe un plan secundar.

A avut o biografie sentimentală destul de agitată. S-a căsătorit pentru prima oară la doar 20 de ani - după susținerea Bacalaureatului - cu Dan Dominique Costinescu - student la Arhitectură. Acesta s-a ocupat de organizarea diverselor spectacole ale artistei cât și a îndeplinit rolul de textier pentru câteva dintre cântecele sale preluate din repertoriul internațional. După întreruperea relației ulterioare cu Adrian Ciceu are mai multe relații sentimentale, realizând în final una durabilă cu un cetățean german din Berlin.

În 1989 pleacă din Germania, pentru a locui împreună cu partenerul de viață în Toscana într-o locuință situat în mijlocul unei plantații de măslini. În 2006 se stabilește – tot în Italia – la Streza, lângă Milano, pe malul Lacului Maggiore. Între anii 1995-1999 (la inițiativa ei - în colaborare cu Ministerul de Externe) a devenit Consul Onorific al României în landurile germane Brandenburg și Sachsen-Anhalt.

„După ce am stat în Germania, din 1970, eu şi cu partenerul meu de viaţă ne-am cumpărat, în 1984, o fermă în Toscana. Avea 65 de hectare de pământ. Era un sat întreg. Aveam 35 de hectare de pădure, aveam patru hectare de viţă-de-vie şi 2.000 de măslini. Produceam vin şi ulei de măsline. Casa era imensă, avea 1.000 de metri pătraţi. Era o fostă mănăstire, veche de 1.000 de ani. Noi am cumpărat-o de la o familie de medici germani cu un milion de mărci. La început făceam naveta Berlin – Toscana de patru-cinci ori pe an. Două familii de ţărani lucrau la ferma pe care, mai târziu, am transformat-o în hotel. Nu mai aveam timp de nimic! A trebuit să vindem totul în 2003! ”

...Cât de departe era pe atunci debutul din România! Compozitorul George Grigoriu i-a compus primul cantec, devenit în scurt timp șlagăr - piesa „Doar băieții sunt de vină” - pentru care unul dintre frații compozitorului, Cezar Grigoriu, a realizat și un fel de videoclip, cu Luminița Dobrescu cântând pe aleile Parcului Cișmigiu. În 1966 a jucat în musicalul lui Valeriu Lazarov „Omul și camera”, precum și ulterior în musicalul lui Jean Georgescu „Pantoful Cenușăresei”, în 1969. Tot în 1966, cântă prima dată la Festivalul național de muzică ușoară de la Mamaia. În 1965, participă  la un turneu în URSS - în locul Marinei Voica, ajungând ulterior în Iugoslavia, Israel, Bulgaria, Olanda, Belgia și Republica Democrată Germană. Din 1967, începe și colaborarea cu Teatrul de revistă „Constantin Tănase”.
După succesul de la Cerbul de Aur au urmat câteva turnee în străinătate. Tot în 1969 la Festivalul Internațional de Muzică Ușoară de la Bratislava (Cehoslovacia) câștigă locul al II-lea pe podium, iar la Festivalul de Muzică Ușoară de la Sopot (Polonia) primește în 1970 Marele Trofeu.

În Germania a obținut un mare succes cu piesa „In tausend Jahren” (versiunea în engleză „I’ve Found My Freedom”. A jucat și în două seriale de televiziune (unde a deținut rolul principal) și a susținut multe spectacole cu Orchestra Radiodifuziunii din Berlin (aflată sub bagheta interpretului, compozitorului si dirijorului Paul Kuhn). 

În amintirea mamei ei care și-a dorit foarte mult să o revadă revenind pentru a-și reactiva cariera muzicală în țara natală, Luminița Dobrescu reîncepe să cânte- după 1989 - în România. Au urmat mai multe participări la emisiuni de divertisment și la alte evenimente - mai ales ale TVR, dar și la alte televiziuni. Ediția jubiliară - de 40 de ani - a Cerbului de Aur a născut câteva controverse, printre care și cea reprezentată de absența Luminiței Dobrescu.

Pe 9 iunie 2012, la Sala Radio, a lansat - în cadrul unui spectacol live de aproximativ două ore - un dublu album intitulat „A Song for You" (piesă din repertoriul interpretei Celine Dion), care cuprinde 22 de melodii ale artistei, interpretate în patru limbi: română, franceză, engleză și italiană

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro