Stela Enache (provenind dintr-o familie de muzicieni; este verișoara solistului George Enache) și Florin Bogardo (renumitul compozitor care ne-a dăruit „Balada pescprușilor albaștri”, „Să nu ităm să iubim trandafirii” sau „Ani de liceu”) au alcătuit vreme de aproape patru decenii un cuplu cu debut controversat, dar care a rezistat în timp și în artă (...chiar dacă gurile rele i-au atribuit și alte interese sentimentale).

La 18 ani, Stela (Steriana Aurelia în buletin) era studentă la Conservator, iar la 21 de ani se căsătorea cu Florin Bogardo. Cel mai romantic dintre compozitori a renunţat însă la o altă femeie, chiar în prag de nuntă, pentru ea: „Nu m-a cerut de soţie în mod convențional, mi-a trimis o scrisoare la trei zile după ce m-a cunoscut. Verigheta era pregătită pentru altă femeie, fosta lui logodnică, dar cu destinul şi cu Dumnezeu nu te poţi juca. El (Florin Bogardo) a venit la Mamaia, eu eram la festival, debutam atunci în 1971, el era la secţia compoziţie, eu eram la interpretare. Ne-am cunoscut datorită maestrului George Grigoriu şi a fost dragoste la prima vedere din partea lui. Prima oară, mi-a cerut să-l însoțesc la ziua de naștere a poetei Ioana Diaconescu și am acceptat. Eu îl iubeam de multă vreme. ÎEram îndrăgostită de el şi de muzica lui. Colegele mele ştiau. În momentul în care m-am întors la facultate, venind din vacanţă, ca doamna Bogardo, nimeni nu a vrut să creadă. Norocul meu a fost că am avut o colegă de cameră care a fost martoră la acest eveniment și a confirmat”, povestea Stela Enache.
Cântăreață cu un repertoriu impresionant - peste 500 de melodii, dintre care 76 compuse chiar de Florin Bogardo - Stela enache provenea dintr-o familie în care muzica era loc de cinste: „La toate întâlnirile din cadrul familiei – şi am fost o familie numeroasă –, toţi cântam diverse melodii, ori la câte un instrument – tatăl meu cânta la vioară, iar eu, mică fiind, trebuia să fac la fel. Şi nu aşteptam să fiu rugată de două ori. Au observat că am ceva talent şi, la vârsta de 6 ani, părinţii, care făceau parte din Corul Sindicatelor, au contactat două personalităţi din domeniul muzical, pe domnii Miron Şoarec şi Ion Romanu. Aceştia, după un mic examen, le-au dat „undă verde“ să studiez muzica. Am început cu pianul, la Şcoala de Muzică din Reşiţa. Când aţi urcat prima oară pe o scenă? Vă mai amintiţi ce melodie aţi interpretat? La 14 ani am debutat cu orchestra de muzică uşoară a Casei Sindicatelor cu melodia „House of The Rising Sun“ a formaţiei The Animals. Pe lângă muzică, am cochetat şi cu teatrul şi m-am pregătit pentru admitere încă din timpul liceului. Dar părinţii mei nu au fost de acord şi am optat pentru Conservator. Eram bine pregătită, absolvisem Şcoala de muzică şi Şcoala Populară de Artă, iar examenul de admitere la Conservatorul din Cluj a fost floare la ureche. Am intrat din prima”.
A făcut multe turnee peste hotare, iar din 1986 a cântat îămpreună cu soțul ei și pe vase de croaziere (făcând într-un singur an de patru ori ocolul lumii!), dar s-a întors de fiecare dată acasă: „Am făcut multe turnee în străinătate, timp de 30 de ani. Primul turneu l-am avut în 1973, în Germania, cu Orchestra Teatrului Tănase, condusă de Gelu Solomonescu. Acolo, i-am atras atenţia lui Alexandru Imre, care era şi el în Germania şi, datorită unui concurs de împrejurări, am ajuns una dintre solistele orchestrei Electrecord – practic, din 1974 până în 2002 şi sporadic până în 2006. Sigur, mi-a făcut plăcere să reprezint România, să colind lumea, să intru în contact cu artişti cunoscuţi şi apreciaţi din alte ţări, de la care am avut de învăţat multe lucruri, şi apoi să vin cu drag acasă. Nu mi-am dorit niciodată să trăiesc în altă ţară”.
Deși a fost pe scenă alături de numeroase vedete internaționale - Gilbert Becaud, Al Bano, Gloria Gaynor, Jennifer Rush, The Platters - marele ei succes rămâne „Ani de liceu”, de pe coloana sonoră a faimosului film cu și despre adolescenți: „„Ani de liceu“ a fost comanda expresă a regizorului filmului „Liceenii“, Nicolae Corjos. Acesta şi-a dorit un cântec pentru genericul de început şi de sfârşit al filmului. La succesul acestei pelicule au contribuit mai multe persoane: autorul George Şovu, textierul Saşa Georgescu, regizorul Nicolae Corjos şi compozitorul Florin Bogardo. Toţi au intuit problemele fiecărui licean – materiile care îi speriau, primii fiori ai dragostei, relaţia profesor-elev, toate acestea fiind ilustrate cu succes. Un alt rol decisiv în reuşită l-au avut tinerii şi talentaţii interpreti Ştefan Bănică Jr., Oana Sîrbu, Mihai Constantin, Cesonia Postelnicu, Tudor Petruţ, susţinuţi de mari actori consacraţi ai României, Tamara Buciuceanu-Botez, Ion Caramitru, Cristina Deleanu, Silviu Stănculescu, Mihai Mereuţă”.
Florin Bogardo s-a născut în 1942 la Drăgășani, într-o familie de talieni care se stabiliseră acolo în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Bunicul patern, Giuseppe Iosif Bogardo, originar, ca şi soţia, din Loco Rotondo – ţinutul Bari din sudul Italiei, de meserie zidar, a emigrat înainte de 1900 şi s-a stabilit în Vâlcea. Cunoscut ca antreprenor de construcţii, de la au rămas construcţii care au dăinuit în timp., Giuseppe Bogardo a contribuit la ridicarea Bisericii parohiale cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Ştefăneşti aparţinând Protoieriei Drăgăşani, în anul 1905, ctitorită de către preotul folclorist Teodor Bălăşel, alături de alţi italieni, precum maistrul Batista Rossi şi constructorul Basseli Vittorio. În 1916, sediul PTT Drăgăşani funcţiona în casele lui Giuseppe Bogardo.  Familia Bogardo, italieni - catolici praticanţi, a avut doi băieţi: Alfredo şi Armando (Oronzo). Unchiul lui Florin Bogardo - Alfredo - s-a născut la Drăgăşani, în 1908. A locuit pe aceeaşi stradă şi prin urmare a copilărit împreună cu o altă personalitate a culturii româneşti - scriitorul Gib I. Mihăescu. Printre altele, a studiat la Şcoala Confesională a Bărăţiei (catolice) din Râmnicu Vâlcea. Alfredo şi fratele său Armando, au fost duşi de tatăl lor în Italia, pentru a-şi continua studiile. Aici, va termina liceul cel care avea să devină ulterior unul dintre primii jurnalişti sportivi ai ziarului „Corriere della Sera”.
Ambii părinţi ai lui Florin Bogardo au fost avocaţi, mama absolvind la Roma, cu „Magna cum laudae” Tatăl compozitorului, Armando Orenzo Bogardo (1903 – 1987) a fost un cunoscut avocat în Baroul din Drăgăşani şi el talentat în arta scrierii, publicând romanul foileton „Letizia”, la Bucureşti, în publicaţia „Rampa”, în 1930 şi nuvela „Sclipirea” în „Universul literar”, în acelaşi an. Din cauza regimului comunist nu au mai putut profesa în domeniul lor. Tatăl a fost dat afară,  apoi a ajuns consilier juridic la Electromagnetica. Cert este că părinţii s-au mutat din Drăgăşani în Bucureşti, unde au şi dat naştere celui care avea să devină cu artist nemuritor. 
Florin Bogardo, despre care puţini ştiu că se mai numea şi Amadeo, s-a născut la 16 august în 1942, în Bucureşti, acolo unde se mutaseră părinții săi. A început să studieze pian la 5 ani, iar de la 17 ani a început să compună. Deşi era la Conservatorul din Bucureşti, îşi petrecea adesea vacanţele în „oraşul viilor”, Drăgăşani: „Acolo îşi petrecea toate vacanţele. Bineînţeles, avea pian acolo, scria părinţilor destul de des, pentru că era un copil foarte cuminte. În banca lui, studios”. Mama a fost cea care l-a ajutat în cariera sa de compozitor: „Nu s-a pus problema să facă altceva. Lui i-a plăcut muzica. A făcut Conservatorul şi după aceea, deja era cunoscut, a ajuns regizor muzical la Radioteleviziunea română”, a povestit Stela Enache.
Chiar dacă nu se cunosc foarte multe detalii despre copilăria sa în Drăgăşani – Vâlcea, guvernatorul BNR Mugur Isărescu, originar şi el din „municipiul dintre vii”, a menţionat despre relaţia lor de prietenie într-un mesaj de adio, publicat la moartea marelui compozitor: „L-am cunoscut la Drăgăşani, în oraşul meu natal, unde se născuse mama sa şi unde Florin îşi petrecea vacanţele la unchiul lui, doctorul Roşescu. Peste ani avea să fie unul dintre compozitorii preferaţi ai generaţiei mele, care i-a fredonat şlagărele”.
Florin Bogardo a fost botezat, în rit catolic, pe 10 ianuarie 1943. Zece ani mai târziu, pe 19 mai 1953, primea prima împărtăşanie la Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti. La doar cinci ani lua lecţii de pian cu renumita profesoară Cici Manta. 12 ani mai târziu compunea fantezii şi preludii pentru pian, lieduri, coruri, teme cu variaţiuni. A urmat cursurile Liceului „Nicolae Bălcescu” din Bucureşti, în perioada 1956-1960. Nu a fost admis din prima la Conservator sub pretextul că nu are „origine sănătoasă”. Apoi, a urmat cursurile la Secţia Compoziţie, în clasa profesorului Anatol Vieru, a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, în perioada 1961-1967. A fost imediat angajat, după absolvire la Radioteleviziunea Română, ca regizor muzical, unde îl vom regăsi în următorul deceniu şi jumătate. Ca textier şi compozitor a debutat chiar în anul în care a intrat la Conservator. Piesa „Un cântec pentru tine”, difuzată în acelaşi an pentru prima oară la Radio, a fost interpretată de Valentin Baciu.  L-a consacrat însă Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia”, unde, chiar de la prima ediţie, din 1963, Margareta Pâslaru avea să obţină Premiul Uniunii Scriitorilor cu piesa lui Bogardo „Cum e oare?”, care a devenit primul său şlagăr. (Piesa apare şi la începutul filmului «Moartea domnului Lăzărescu», al lui Cristi Puiu, peliculă premiată la Cannes în 2005.)
Pe Stela Enache a cunoscut-o la Festivalul de la Mamaia, în 1971. S-au căsătorit în acelaşi an, motiv pentru care cântăreaţa a fost nevoită să se mute de la Cluj. Din anul următor, Bogardo a început să-i compună piesele, pe care uneori le-au cântat şi în duet, mare parte pe versurile lui Mihai Eminescu: „Dacă iubeşti fără să speri”, „Când amintirile”, „Dintre sute de catarge”, „Ochiul tău”, „La steaua”. Împreună, au făcut înconjurul lumii de mai multe ori, pe vase de croazieră, chiar dacă amândoi se bucurau de un mare succes în ţară,

Florin Bogardo s-a retras din lumea artistică la începutul anilor ’90. Un tragic eveniment petrecut înainte cu un an să se stingă din viaţă l-a marcat profund atunci când, în 2008, i-a luat foc casa şi a rămas fără studioul de înregistrări. Incendiul i-a distrus camera de lucru cu mare parte dintre obiectele care reprezentau cariera sa. Evenimentul i-a şubrezit şi mai mult starea de sănătate. Suferise cu ceva timp înainte o operaţie pe cord deschis. S-a stins din viaţă la 15 august 2009, în urma unor probleme cardiace, nu înainte de a se bucura de nepoţi de la ambii copii. A doua zi urma să împlinească 67 de ani...

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro