Puține actrițe din România au fost vreodată la fel de iubite ca Tamara Buciuceanu-Botez (10 august 1929, Tighina – 15 octombrie 2019, București), membră a Generației de Aur a teatrului și filmului românesc, profesoara Isoscel din „Liceenii” și nu numai. 

Biografia ei, întinsă pe durata a nouă decenii, cuprinde o mulțime de repere impresionantă. Făcea parte dintr-o familie numeroasă. A avut patru fraţi, Nicuşor, Costică, Lizon şi Iulia Buciuceanu, cea care avea să devină una dintre cele mai mari cântăreţe de operă din România. Născută la Tighina (ca și Ilarion Ciobanu),în Basarabia, care, după 1918, făcea din nou parte din Regatul României, a trebuit să se refugieze, în copilărie, dincolo de Prut. „Când rușii au intrat in Basarabia în anul 1940, tata, Ioan Buciuceanu, era în pericol de a fi deportat sau împușcat, fiind vice-primar la Tighina care era sub administrație românească. Tata era născut la Soroca și era fiu de preot, muzician și jurist – căci făcuse două Facultăți la Iași - Conservatorul – secția dirijorat și pedagogie, dar și Dreptul, și acolo, la Iași, a cunoscut-o pe mama. Și atunci din Moldova dintre Prut și Nistru am venit în Moldova dintre Prut și Carpati cu trenul, pe la Ungheni, într-un vagon pentru vite (bou-vagon cum li se spunea) la Iași mai întîi deoarece acolo era bunica din partea mamei, apoi la București, unde ni s-a dat o casă chiar în Muzeul Satului. În 1940, Guvernul României a pus la dispoziția refugiaților din Basarabia și casele de la Muzeul Satului. Apoi, am mers la Vaslui, Tecuci și Suceava, în funcție de cum își găsea tata serviciu. La Suceava, tata a fost profesor timp de 13 ani la cel mai bun liceu de acolo, „Stefan cel Mare”, a predat acolo Muzica și Educația Cetățenească, dar a lucrat și la Școala Populară de Artă. Pe mama o chema Iulia, era din Iași si era fiica preotului protopop Petru Popovici. Tata si mama iubeau muzica și studiaseră muzica, mama era soprană cu studiile făcute la Conservatorul din Iași, dar, cu cinci copii acasă, nu a avut timp să și profeseze. Acasă avem un pian, am crescut într-o atmosferă artistică și cântam duminica în cor la Biserică.”

Viitoarea actriță a absolvit Liceul „Elena Doamna” din Suceava. Între 1948-1951 a frecventat Institutul de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iași, însă în anul IV de studii se transferă la București, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică la clasa profesorului Nicolae Bălțățeanu (asistentă Sorana Coroamă-Stanca). Tamara Buciuceanu termină studiile în 1952. A fost unul dintre reprezentanții de marcă ai Generației de Aur a teatrului românesc. Deloc întâmplător, era supranumită „Doamna comediei românești", fiind una dintre figurile legendare ale teatrului de comedie. A jucat în peste 25 de filme, personajul său emblematic fiind profesoara Isoscel din seria „Liceenii", rol pe care l-au iubit generații de adolescenți fin România. În anul 2009, a împlinit venerabila vârstă de 80 de ani și 57 de ani de cariera impresionantă în teatru și film, fiind sărbătorită de comunitatea artistică și de publicul larg.  Apoi, după împlinirea vârstei de 85 de ani, pe 23 octombrie 2014, într-o ceremonie ce a avut loc la Castelul Peleș din Sinaia, a primit din partea Casei Regale a României decorația Ordinul Coroana României în grad de Ofițer cu ocazia celei de-a 93-a aniversări a Regelui Mihai I al României

Tamara Buciuceanu ajucat pe scenele marilor teatre ale Bucureștiului precum Giulești, Bulandra, Național, Teatrul de Comedie etc. Îmntr-o prestație antologică, a interpretat-o pe Coana Chirița pe scena Teatrului Național din Iași. A avut roluri importante în teatru în piese precum „Romeo și Julieta la început de noiembrie", „Scaunele", „Cumetrele", „Doctor fără voie", „Nepotul", „Așteptând la arlechin", „Domnișoara Nastasia", „Mamouret" etc. Una dintre prestațiile cele  a carierei sale rămâne fără îndoială personajul Vicăi Delcă din piesa "Dimineață pierdută" după Gabriela Adameșteanu. De asemenea Tamara Buciuceanu a făcut o cariera impresionantă și în Televiziune, memorabile fiind cupletele sale din programele de Revelion.
La Teatrul de Operetă,Tamara Buciuceanu a lucrat aproape nouă ani, timp în care a reușit să se impună în peisajul spectacolului muzical. (Nu întâmplător, sora ei era marea soprană Iulia Buciuceanu.) Dincolo de faptul că și-a folosit tehnica interpretativă pe care o stăpânea foarte bine, actrița a fost invitată să cânte asemenea partenerilor săi, cântăreți profesioniști. „Îmbinarea aceasta între joc si cânt, între teatru și muzică, între psihologie de personaj și păstrarea unui ritm și a unei tonalități vocale bine stabilite și permanenta grijă pentru mișcarea scenică racordată fie la dansuri, fie doar la un ritm anume nu pot fi făcute decât de un artist care stăpânește ambele tipuri de exprimare scenică:actoria și cântul.” Tamara Buciuceanu a fost un astfel de actor, plin de energie, capabil să susțină momente comice fără să sară din rimul impus al unui spectacol, Tamara Buciuceanu trecea rampa către sufletul spectatorilor, glumele ei se finalizau întotdeauana cu aplauze. Aproape toate intervențiile erau cântate, lucru ce făcea să nu treneze ritmul spectacolului și aducea, în același timp, o dimensiune nouă reprezentației muzicale.

Tamara a fost căsătorită din 1962 cu medicul anestezist Alexandru Botez (decedat în 1996), dar cei doi nu au avut copii, aceasta reprezentând unul dintre marile regrete ale artistei.Discretă, actriţa a vorbit foarte rar despre căsnicia ei. Într-un interviu pentru revista Taifasuri, ea relata: „Pe soţul meu l-am cunoscut prin intermediul unei bune prietene, Graţiela. Mi-a spus că este un om serios, care sigur o să-mi placă. Şi aşa a fost! Ne-am căsătorit în 1962 şi am rămas împreună 33 de ani, până când el a plecat la Ceruri. Am fost o femeie de casă şi gospodină. Alexandru mi-a respectat şi mi-a iubit foarte mult cariera. La un moment dat mi-a spus: «Dragă, eu mă mulţumesc şi cu titlul de prinţ consort». Era un doctor excelent, un om serios, care mi-a înţeles destinul. De un timp mă întristez când mă gândesc la cei care puteau să mai stea lângă mine şi nu mai sunt: soţul, fratele, cumnatul, colegii cu care am împărţit scena. Nu o să-i uit niciodată şi mă rog ca Dumnezeu să îi aşeze acolo sunt sunt cei drepţi”.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro