Descendentă a unei familii princiare ai cărei reprezentanți au marcat devenirea Principatelor Dunărene, Lucia Sturdza s-a născut la Iaşi pe 25 august 1873. A absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, fiind decisă să îmbrăţişeze o carieră în învăţământ, o îndeletnicire considerată cât se poate de onorabilă de exigenta sa familie, care încă ținea la blazonul ei. Însă întâmplarea a făcut ca proaspăta absolventă să nu găsească niciun post liber în învăţământ, într-o epocă în care acesta nu era atât de dezvoltat, iar femeile nu erau deloc încurajate să îmbrățișeze profesiunile liberale. Astfel, printr-un concurs fast de împrejurări, a ajuns să facă teatru.


Se spune că tânăra profesoară Lucia Sturdza a fost angajată la Teatrul Național din București după doar o singură probă, intuiția directorului teatrului, Petre Grădișteanu, fiind decisivă. („El m-a angajat ca actriţă nu pe baza pregătirii artistice, care-mi lipsea, ci pentru că a întrevăzut în mine viitoare posibilităţi de afirmare spre folosul meu şi al teatrului. Poate că-l amuzase şi îndrăzneala demersului meu, lipsit de justificarea unei pregătiri artistice, profesionale!“, îşi amintea, peste ani, artista.) Aşa a urcat pe scenă în piesa Primul Bal, a dramaturgului francez Edouard Pailleron,interpretând rolul unei domnişoare aristocrate răsfăţate şi cochete, care participă la primul eveniment monden în societate. În seara debutului însă, a primit o telegramă de la bunica sa, în care aceasta scria ritos: „Je te défends de porter le nom de ton père sur la scène“ („Îţi interzic să porţi pe scenă numele tatălui tău“). În ciuda ameninţării, tânăra de 25 de
ani a urcat pe scenă şi şi-a interpretat rolul cu mult firesc, fiind aclamată de public la scenă deschisă.

Lucia Sturdza provenea dintr-o familie cu origini nobile, în trecutul căreia figurau câteva nume mari ale istoriei naționale. Era fata cuplului Emil Sturdza și Magda (născută Diamandy). Bunicul ei patern fusese Vasile Sturdza, căsătorit cu Ecaterina (născută Balș). Era și nepoata lui Constantin Sturdza și a Ralucăi (născută Manu). De asemenea, strănepoată a lui Constantin Sturdza și a Ecaterinei Sturdza (Cantacuzino-Pașcanu), dar și stră-strănepoata lui Vasile Sturdza și a Ilenei Solomon-Sturdza (născută Costaki). Cantacuzino, Manu, Balș, Diamandy sau Costaki reprezintă repere de seamă ale familiilor de mari boieri din Moldova și Țara Românească, unele dintre ele având și descendență princiară. 

Pe Tony Bulandra, viitorul ei soț, mult mai tânăr, Lucia Sturdza l-a cunoscut în 1911 şi, după ce au jucat în filmul cu titlul premonitoriu „Amor fatal”, s-au şi căsătorit. Actrița mai fusese măritată înainte vreme cu C. Costescu (cu care a avut o fiică, viitoarea actriță Mihaela Costescu), dar mariajul de primă tinerețe nu rezistase. Împreună cu al doilea ei soţ și marea iubire a vieții ei, Lucia Sturdza-Bulandra a înfiinţat în 1914 Teatrul „Regina Maria“, tranformat în Compania Bulandra, apoi în Compania Bulandra-Maximilian-Storin.

Mai tânăr cu opt ani ca soția lui, Tony Bulandra era un bărbat frumos, elegant, tipul de „macho“ de la începutul secolului XX. Evident, admiratoarele – din teatru și nu numai – se țineau scai de el. După cum se spune, mai vârstnica „Madame Bulandra“ a închis ochii de fiecare dată până ce Tony a avut o legătură mai de lungă durată cu Tanți Cutava, fosta elevă a soției sale, mai tânără și ea cu aproape două decenii ca marea actriță. „În amintirile sale, Madame Bulandra vorbește despre ea. Legătura lui Tony cu Tanți Cutava a dat prilej la multe comentarii, între care următoarea anecdotă. Pe atunci, Madame Bulandra juca în piesa Tosca a lui Victorien Sardou, după care Giacomo Puccini și-a tras libretul pentru a scrie nemuritoarea operă. Într-o zi, pe când intra la un restaurant ca să ia masa, Madame Bulandra a fost obligată să treacă pe lângă o masă la care ședea cu o sticlă în față Ion Brezeanu, faimosul Cetățean turmentat. — Ce faci, Iancule, tot cu plosca, tot cu plosca?
— Da, cucoană, zice Brezeanu, eu cu plosca, tu cu Tosca și Tony cu tava.
Înaltă și corpolentă, răuvoitorii îi spuneau coanei Lucia Baba încă din timpul Primului Război Mondial, dar dumneaei s-a încăpățânat să mai trăiască încă vreo patruzeci de ani, singurul medicament-miracol fiind munca“, povestea într-o carte a sa actorul Dumitru Furdui.

...Tanți Cutava fusese - culmea! - chiar una dintre elevele Luciei Sturdza-Bulandra, care și-a protejat întotdeauna ucenicele. În urmă cu mai bine de 70 de ani, marea actriță a scenei românești, care a condus cu o mână de fier Teatrul Municipal București, care astăzi îi poartă numele, a fost capabilă de un gest absolut uluitor. Întâmplarea fabuloasă a avut loc la finele anilor ’40, pe vremea când artista era deja numită directorul teatrului. Devotată muncii sale și provenind din rândul artiștilor, Bulandra a continuat și în perioada directoratului său să aibă o relație foarte apropiată – mămoasă chiar! – cu artiștii mai tineri ai teatrului, pe care îi ajuta cu tot ceea ce îi stătea ei pe atunci în putință. Pentru a-și putea păstra actorii în instituția sa, marele om de teatru a fost capabilă de gesturi absolute memorabile, care sunt povestite și astăzi în culise sau la șuete. „Memorabil este episodul care a avut-o în prim-plan pe Vasilica Tastaman. Vasilica era din Brăila și, până să ajungă cât de cât să devină cunoscută la Teatrul Municipal București, lucrase – ca ucenică! – la o întreprindere textilă din orașul său. Într-o zi, doamna Bulandra a aflat cu mare surprindere că tânăra speranță a scenei, Vasilica Tastaman, ar
vrea să părăsească Bucureștiul și, dând cu piciorul la tot ceea ce realizase până atunci, este decisă sa se întoarcă în fabrică. Așa că a chemat-o imediat în biroul ei și a întrebat-o ce nu îi convine. Vasilica a luat-o prin surprindere și i-a spus franc: - Doamnă Bulandra, eu vreau să plec din Capitală pentru că m-am săturat… să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat ca să am unde să dorm! Așa a aflat Lucia Sturdza-Bulandra că Vasilica Tastaman, un actor debutant iubit și cu un teribil lipici la public, nu are locuința sa, nici măcar o amărâtă de garsonieră. Doamna Bulandra nu a stat pe gânduri și s-a dus pe loc la Primăria Capitalei, unde a cerut, pe un ton imperativ, audiență la primarul general. Acesta a primit-o, uimit și nevenindu-i să creadă cine îi calcă pragul, ce personalitate uriașă, însă când Bulandra i-a cerut o casă, a răspuns că nu are de unde să îi dea. Disperată că o va pierde pe Tastaman, ea s-a aruncat literalmente în genunchi în fața edilului și l-a implorat, înlăcrimată, să o ajute. Gestul său patetic a avut un efect imediat, chiar pe cel așteptat, iar, la numai câteva zile distanță, s-a întâmplat minunea: Vasilica Tastaman primea casă și se muta în propria ei locuință. „Asta făceau pe atunci directorii pentru angajații lor“, a povestit actorul Petre Moraru...

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro