Șerban Ionescu (23 septembrie 1950 , Corabia – 21 noiembrie 2012 , București) , interpretul atâtor roluri memorabile , între care cele din „Blestemul pământului - blestemul iubirii” sau „Pădureanca”, a fost un personaj aparte al filmului și teatrului românesc. Era cunoscut sub porecla „Pelicanul”, care provenea de la denumirea stiloului folosit la admiterea la facultate! 

În 1977, în timpul studiilor, interpretează rolul unui judoka în „Cuibul Salamandrelor” (regia Mircea Drăgan). Este remarcat de Mircea Mureșan, aflat în căutarea unui interpret pentru rolul lui Ion, în ecranizarea „Ion – Blestemul pământului, blestemul iubirii” (1980). Tânărul actor reușește un rol antologic, cu trăiri intense, care îi  va aduce notorietatea şi consacrarea încă de la debut.

Legat de el se povestesc o mulțime de întâmplări memorabile. De pildă, la filmările pentru „Pădureanca”, în regia lui Nicolae Mărginean, a traumatizat-o involuntar pe tânăra Manuela Hărăbor, care avea numai 18 ani și juca rolul principal feminin. Ea nu i-a purtat însă pică: „Eram în ultimul an de liceu, în clasa a XII-a. Mă pregăteam pentru Bacalaureat și apoi a venit examenul de admitere la Institutul de Teatru și Film. Am primit un telefon și am fost invitată la o probă de filmare pentru „Pădureanca”, iar după 2-3 săptămâni am fost chemată din nou. Am dat vreo 3-4 probe de filmare, ultima fiind în compania lui Șerban Ionescu și a lui Adrian Pintea. Nu mi-au spus absolut nimic vreo lună de zile. În momentul în care mă pregăteam să-mi depun dosarul pentru admiterea la facultate, am fost sunată că am luat rolul și că trebuie să plec de urgență la Arad. A trebuit să îmi amând cu un an examenul de admitere, mai ales că domnul Mărgineanu, având temerea că sunt o fată de oraș, a ținut să mă trimită cu o săptămână mai devreme în zona Aradului, chiar în satul Zimbru, de unde era Simina, eroina nuvelei lui Ioan Slavici. M-a predat în mâna unor săteni de acolo care m-au pus la muncile câmpului și la treburi în gospodărie timp de 5-6 zile până a venit și restul echipei. Țin minte că singurul lucru impus a fost să merg desculță, pentru că într-un mod este călcătură cu încălțăminte și altfel este când mergi pe un teren accidentat în picioarele goale. Trei luni cât am stat la Arad am mers zilnic desculță”.

Episodul cel mai dur din film reluat parcă la nesfârșit în timpul filmărilor, a fost altul: „Una dintre secvențele cele mai complicate din film este cea finală, când, după moartea lui Iorgovan, vine Șofron, interpretat de Șerban Ionescu, și îmi spune: „Nu te duce la Iorgovan” și îmi dă două palme. Aveam de străbătut o distanță lungă, iar operatorul dă stop și îi spune lui Șerban Ionescu că trebuie să reia secvența pentru că nu se vede pe filmare cum dă palmele. Se reia, fac iar drumul, Șerban îmi dă două palme, dar se strigă din nou stop că din nou nu se vede. Am refăcut traseul, iar Șerban Ionescu mi-a dat două perechi de palme de mă mir că nu m-a pus la pământ. Când a ridicat mâinile alea mari m-a luat prin surprindere, deși știam intensitatea loviturilor din primele două duble. Am dat capul pe spate pentru că am avut senzația că îmi rupe gâtul și am avut o durere cervicală cred că aproape o săptămână. Mi-a zburat basmaua din cap, iar lacrimile mi-au țâșnit de durere. Se vede și în film că lacrimile sunt adevărate. După filmări, Șerban mi-a adus flori și și-a cerut iertare”.

În viața reală, Șerban Ionescu a fost căsătorit cu talentata actriță Magda Catone, cu care are și un fiu, Carol, actor și el, care s-a remarcat într-o versiune scenică la „Romeo și Julieta”. Actorul s-a născut la Corabia și era fiul unui pilot de vânătoare de la Deveselu. A reușit la Teatru după patru încercări și a devenit studentul lui Amza Pellea. După alți patru ani, Magda Catone devenea studenta aceluiași profesor. Mariajul lui Șerban cu actrița Magda Catone a durat aproape 30 de ani, dar în momentul morții lui ei se aflau în plin proces de divorț.

Peste noapte, la 62 de ani, Șerban, care era un munte de om și făcea zilnic 15 km pe jos și sute de flotări, s-a îmbolnăvit grav. Inițial, s-a crezut că fusese mușcat de o căpușă și avea borelioză. În realitate, avea scleroză în plăci, dar medicii i-au ascuns diagnosticul, pentru ca el să nu-și piardă puterea mentală de a lupta cu cumplita maladie. Deși erau certați și aproape divorțați, Magda Catone s-a întors să-l îngrijească, iar acum încearcă să organizeze un festival de teatru care să poarte numele regretatului ei soț. Zadarnic, în mai puțin de un an muntele de om s-a topit pur și simplu!

În luna mai 2012, Șerban Ionescu depunea cererea de divorț de soția sa. Solicitarea lui venea la doi ani după ce Magda Catone depusese același act în instanță, renunțând însă la despărțirea oficială de dragul fiului lor, Carol, pe atunci în vârstă de 12 ani. În pofida tentativelor de reîmpăcare, căsnicia lor s-a dovedit sortită eșecului, Șerban Ionescu acuzând actele de infidelitate ale soției: „Au fost 29 de ani de căsnicie, 17 cu adevărat plini de iubire, ultimii 12 plini de certuri și trădări”. Mai tânără cu opt ani ca soțul ei, Magda Catone s-a îndrăgostit de el când i-a devenit colegă pe scena teatrului din Petroșani, Apoi, regizorul Constantin Vaeni i-a distribuit în rolurile principale din filmul cu titlu premonitoriu - „Imposibila iubire”. 

După ceremonia funerară de la Cimitirul Bellu, avocatul lui Șerban Ionescu, Cătălin Dancu, a dezvăluit care au fost ultimele trei dorințe ale lui Șerban Ionescu, spre surprinderea multora, toate referitoare la soția sa: „M-a rugat în primul rând să știe toată lumea că a vrut să trăiască ca să poată divorța de Magda Catone. Și-a dorit să se elibereze de doamna Catone. Apoi, maestrul a susținut că o iartă pe Magda Catone. Cea de-a treia dorință a sa a fost ca orice discurs negativ la adresa Magdei Catone să dispară după moartea lui”.

„Din păcate nu am găsit în soţia mea Magda Catone un partener dornic să îmi insufle optimismul vital ci mi-a arătat zilnic neputinţa mea, de parcă dorinţa acesteia a fost să mă sting pentru a scăpa de o povară. Fac această apreciere extrem de gravă pentru că îmi aud zilnic reproşuri pentru nimicurile de o viaţă. Atitudinea este una de indiferenţă, se pare că neputinţa mea o oboseşte, aud de prea multe ori că se trezeşte noaptea pentru nevoile mele, fapt ce mă face să cred că este sătulă de boala şi neputinţa mea. Ştiu că este greu să fi alături de un om în starea mea, dar aşa cum a afirmat o viaţă, compasiunea şi iubirea ar trebui să reprezinte fundamentul oricărei căsnicii, apte să ajute partenerii să depăşească momentele de cumpănă ale vieţii", a declarat Şerban Ionescu cu puțin timp înainte de tragicul sfârșit.

„Sunt singur, neputincios şi rog onorata instanţă să mă scape de suferinţa de a mai sta lângă un om care mă răneşte”. Sunt cuvintele cu care Şerban Ionescu îşi motiva, în mai 2012, decizia de a divorţa de Magda Catone, înainte de a pleca în Germania la tratament. Nefericitul actor nu şi-a putut îndeplini dorinţa. Soţia a amânat de două ori procesul. Urma o ultimă înfăţişare, pe 14 decembrie 2012. Dar timpul n-a mai avut răbdare cu Şerban. A murit în noaptea de miercuri spre joi, pe 21 noiembrie 2012...
La mulți ani după decesul soțului ei, Magda Catone se destăinuia și ea: „M-am măritat devreme, la 24 de ani şi toate ocaziile de domişoară de cochetat cu băieţii au fost sub semnul unei frumoase şi delicate prietenii. Întâlnirea cu Şerban a fost crucială. Dacă ar fi fost să-l întâlnesc la 18 ani, m-aş fi măritat cu el. Am fost împreună 31-32 de ani, până când… aşa a fost să fie. În viaţa mea am învăţat să tac. A număra până la 10, a fi îngăduitor, a fi prieten, a începe o zi nouă, este soluţia de a ţine o căsnicie. După atâţia ani când am consumat căsnicia, e bine să ştiţi că trebuie să aflii când e bine să taci...”.

O prietenă de familie, Ana, a dezvăluit - la un post de televiziune (Kanal D) - că și Șerban avea partea lui de vină. Uneori, bea prea mult, devenea violent și își lovea mama și soacra, acestea, la disperare, fugind adesea din casă. În plus, bănuind-o de adulter (considera că avea un amant de câțiva ani de zile!), ar fi pedepsit-o obligând-o să asiste la partide de amor cu amantele sale. (Poate fi crezut, totuși, așa ceva?!?) „Şerban a bătut-o pe Magda, cu mâna pe inimă vă spun... Bine, şi pe mama lui o bătea zdravăn. La teatru a suspendat nişte reprezentaţii cu câteva minute înainte de ora începerii, spunându-le colegilor: «Eu am bani, m-am îmbătat şi plătesc spectacolele». Şi, într-adevăr, plătea. Cam ăsta era Şerban Ionescu", au adăugat alte surse.

Dincolo de controversele biografiei sale, Șerban Ionescu rămâne - prin ceea ce a făcut pe scenă și în filme - un actor uriaș.

NOTĂ: Acest articol nu reprezintă punctul de vedere al autorului, ci constituie o agregare de informații culese din presa scrisă și online. De aceea, trebuie citit ca atare, nu ca un atac la adresa celor doi mari actori.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro