Frumoasa actriță Rodica Tapalagă (12 ianuarie 1839 - 18 decembrie 2010) s-a născut la Dorohoi, dar la scurt timp familia ei s-a mutat la București. Era sora mai mică a viitorului actor din Generația de Aur a teatrului românesc - Ștefan Tapalagă. 

A urmat cursurile Liceului „Gheorghe Lazăr" din București. Absolventă a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București promoția 1959, a debutat în 1958 pe marile ecrane în comedia „Alo?... ați greșit numărul!”, alături de alte viitoare mari nume ale scenei și filmului românesc (Ștefan Tapalagă, Ștefan Mihăilescu-Brăila și Stela Popescu). A fascinat spectatorii pe scenele mai multor teatre: Teatrul Național din Craiova (unde a fost repartizată la încheierea studiilor), Teatrul Nottara și Teatrul Mic. Din 1961 până în 2010 (cu o scurtă întrupere între anii 1977-1981 când a jucat la Teatrul Mic) a fost actriță a Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra” din București, fiind ultima actriță angajată personal de Lucia Sturza Bulandra. A avut peste 100 de roluri la teatrul radiofonic și circa 30 la cel de televiziune. În 2001, a primit Premiul UNITER pentru întreaga activitate. A fost căsătorită cu scenograful Ion Popescu-Udriște (1929-2011), având împreună un fiu - Barbu (născut în 1970), plecat în Statele Unite.

Până să ajungă în teatru, Rodica Tapalagă s-a remarcat de mică recitând versuri, plecând în  turnee prin ţară, cu trupa sindicatului de la Banca Naţională. “Eram artista familiei. Am fost, şi asta e foarte rău, un soi de copil-minune, dar m-am oprit la timp, pentru că copiii-minune sfârşesc într-o maturitate posacă şi lipsită de strălucire. Şi, la un moment dat, eram sătulă de glorie. Ştiţi, publicul le trece multe cu vederea copiilor. Am primit cantităţi incredibile de aplauze.”

În 1972, la Teatrul „Bulandra”, Rodica Tapalagă începea să o joace pe celebra Coana Joiţica (Zoe Trahanache) în spectacolul memorabil - „O scrisoare pierdută”, în regia lui Liviu Ciulei. Parteneri de scenă erau Toma Caragiu (Tipătescu), Petre Gheorghiu (Trahanache), Octavian Cotescu (Caţavencu), Aurel Cioranu (Cetăţeanul Turmentat), Ştefan Bănică Sr. (Ghiţă), Dem Rădulescu (Farfuridi), Mircea Diaconu (Brânzovenescu) şi Liviu Ciulei (Dandanache). Spectacolul a fost un imens succes, iar Rodica Tapalagă şi Toma Caragiu au format un cuplu extraordinar. Din păcate, după cinci ani de reprezentaţii cu casa închisă, piesa s-a întrerupt, datorită dispariţiei tragice a lui Toma Caragiu la cutremurul din 4 martie 1977.

„Toma Caragiu era fermecător. Noi, într-o echipă, ne sprijinim. Relaţiile care se stabilesc între aceste personalităţi sunt aspre, strălucitoare, calde, fierbinţi. Sunt sentimente de fraţietate, de caramaderie dusă până dincolo de bine şi rău, ceea ce înseamnă, în fond, o relaţie spirituală mai puţin atinsă de imediat. Înainte de „Scrisoare”, jucasem în regia lui Ciulei în „Opera de trei parale”, cu Margareta Pîslaru şi Toma Caragiu. A mai fost un spectacol de referinţă, „Azilul de noapte”, unde eu jucam Vasilisa. Sigur, cea mai importantă întâlnire cu el a fost cea din „Scrisoarea pierdută”, mai ales că în acel spectacol şi domnia sa juca un rol. Era Agamiţă Dandanache. A fost o colaborare foarte interesantă, pentru că era şi el pe scenă. Chinul lui era şi chinul nostru. Era o relaţie caldă şi, în acelaşi timp, detaşată, special, de neuitat. Premiera, la care s-au adunat o mulţime de admiratori ai lui Caragiale, ai Teatrului Bulandra, ai fiecăruia dintre noi, n-a fost o reuşită. Toţi eram prea tensionaţi… Sigur, noi ne jucăm pe scenă. Premiera a avut loc într-o sâmbătă seara şi a coincis cu repetiţia generală. Liviu Ciulei a insistat ca a doua zi dimineaţa să mai fie un spectacol. A doua reprezentaţie este de obicei un spectacol de relaxare; iar noi, ca oameni de meserie, nici nu vrem să fie spectatori invitaţi la aceasta. Însă al doilea spectacol a fost senzaţional. Ne-am şi jucat.”

Rodica Tapalagă a fost: Zoe din „O scrisoare pierdută”, Didina Mazu din „D’ale Carnavalului”, Sophie din „Dimineaţa pierdută”, Elena Andreevna din „Unchiul Vanea”. „Când am jucat Cehov, personajul Elena Andreevna, m-am simiţit o femeie frumoasă şi iubită. E un personaj graţios, feminin, de o feminitate specială. După ce n-am mai jucat spectacolul am revenit la cotele mele normale. Mi-ar fi plăcut să joc mai multe personaje de acest fel. De îndrăgostite, dar n-am avut parte de ele. Sau Sophie, din „Dimineaţa pierdută”, o femeie puternică. Cât timp am jucat rolul ăsta, m-am simţit pe şaua vieţii“.

„Îmi aduc aminte că Rodica Tapalagă era o actriță de mare excepție. Era o forță, un taifun, un talent pur și simplu. Are un loc important în istoria teatrului românesc”, a spus Florin Zamfirescu, mai tânărul ei coleg de scenă. ...„Mie îmi place masca. Îmi place rolul sub care să exist. Actoria este o meserie senzaţională. Foarte grea. Şi pentru care, cred eu, sunt dotaţi foarte puţini.  Dar eu cred că actoria este o meserie de tinereţe. Îţi cere multă forţă şi, în primul rând, tinereţe sufletească. Relaţia asta între spectator şi actor trebuie să fie o relaţie distinsă, percepută ca o nevoie de frumos, de bine, de inefabil”.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro