In miez de toamnă, când deja mustul s-a făcut și pastrama de oaie sfârâie pe grătare în timp ce ploile și vremea din ce în ce mai rece ne gonește spre case mai lesnicios decât măsurile restrictive luate de autorități împotriva covidului - „Da, fraților, vaccinați-vă, e mult mai bine, scade riscul a ne îmbolnăvi intempestiv!

Avem ca nouă ofertă de lectură un alt masiv roman aparținând lui Igor Bergler. Igor Bergler? Nume nou pe piața literară a ultimului deceniu. Unii da, cărțile lui circulă în draci, alții ba, lumea bună scriitoricească nici măcar nu strâmbă din nas. Pur și si simplu îl ignoră. El are deja publicul lui. E bine, e normal, e o situație normală, cum își dorește și președintele in charge, o Românie normală? Pur și simplu asta e situația, fără supărare, luăm lucrurile așa cum sunt și fără să mai deschidem alte – și evident inutile - paranteze.

Un scriitor român contemporan cu noi dinainte de acești ani de pandemie, ne livrează un bogat material, nu doar de citit, dar și de pritocit.

Căci dacă plecăm din coada romanului „ Minciuna lui Michelangelo „(Editura Litera 2021) de la niște Precizări importante – și le citim precum acele mici etichete de pe produsele din lână sau bumbac ce ne atrag atenția la câte grade e recomandabil e să spălăm tricoul sau pulovărul - ni se spune în clar gradul de ocupare al realității în configurația mendeleeviană a unor personaje.

Un anume Harmano Bartolo e configurat 80% după un personalitatea unui profesor al Universității Carolina de Nord, mare specialist în criticism biblic – mărturisesc ignoranța mea – și 20 % din Cristopher Hitchens (??), intelectaul sclipitor și una dintre cele mai mari conștiințe - măi să fie, zic eu, BH- pe care le-a avut secolul XX. Fie. Și tot așa, Riccardo Cariera, grădinarul Vaticanului – în mare parte locul unde se încălcesc/descălcesc ițele complicate ale unui epos ce umple Roma cu mult mai multe acțiuni decât senina, inocentă și plină de candoare Audrey Hepburn și fățosul Gregory Peck în comedia romantică Roman hollyday -, da, avem nevoie și de zâmbete nu doar de numărat noile tulpini și săpat gropi pentru decedați cu escavatorul – este un mix între Richard Carrier, șeful școlii mitologizante (??, recunosc ignoranța mea, abia mai citesc câte ceva din Părinții Pustiei , Arsenie Boca și Bădiliță, în materie de savantlâcuri biblice – și Robert M.Price, doctor în teologie sistematică – omul cât trăiește învață! – și un anume simpatic Kenneth Humphreys, de care, spre rușinea mea iar nu am auzit. Este citat și numele lui Dennis Ronald MacDonald, expert în Noul Testament, care ar fi primul care face legătura între Odiseea lui Homer și Evanghelia după Marcu. Conexiune făcută cu patru sute de ani înainte de însuși Michelangelo, care de frica Inchiziției, cu o expresie ieșită azi din uz, a mers p burtă.

S-a făcut că plouă. Iată una dintre misterele unui roman plin de multe alte mistere.

Mă întreb daca Raed Arafat e la curent, ca să-i folosească pentru ce are el de făcut. Adică să aibă grijă de noi să stăm cuminți și să citim. cititul rămâne o preocupare permanentă în viața de zi cu zi a omenirii.

Sigur că locuitoarele din Kabul au alte priorități decât cele din Goteborg și Oslo. Sigur că necazurile unei mame cu șapte copii din județul Vaslui sunt altele decât cele ale unui tată maternal din Stuttgart. Sigur că există infinite situații care ar putea să mă contrazică și să mă oblige să accept faptul că cititorii se împuținează și numărul de cărți vândute e în permanență scădere.

Dar nimeni nu mă poate convinge că nu merită sperăm că cititul și cititorii merită tot respectul nostru. „Minciuna lui Michelangelo” aparține unui autor care nu face parte din primele rânduri ale celor numiți și tratați drept canonici. Dar el există. Igor Bergler (născut în 1970, în Caraș-Severin) este un autor român contemporan cu un statut incert. Cu câteva - nu multe, doar trei –romane și un volum de povestiri înserate la capitolul bibliografie dintr-o biografie altfel cuminte și așezată, Igor Bergler devine un nume (re)cunoscut pe multe meridiane. Cu tiraje amețitoare pentru piața noastră editorială, vânzări la cote înalte ale propriilor romane, cu traduceri publicate în peste 30 de țări – performanță reușită doar de puțini scriitori români - autorul de care ne ocupăm astăzi aș zice că e văduvit de o recunoaștere a establishment-ului nostru literar-cultural.

Nu am vreo explicație la acest boicot/refuz – nu ar fi singurul caz din literatura română, de ieri sau de azi, de autor cumva ignorat pe motive extraliterare – dar nu avem cum să evităm aceste apariții editoriale. Ele există.

Ca și acest ultim apărut cu incitantul titlu „ „Minciuna lui Michelangelo. Catedrala în flăcări ”( Editura Litera, 2021) un roman în cinci părți, care va fi urmat de „Profeți și sibile”, după ce deja „Biblia pierdută” și „Testamentul lui Abraham”, au văzut deja lumina tiparului și au atras atenția marelui public.

Despre ce este vorba în noua construcție epică a ambițiosului prozator român? Alte indicii ne sunt oferite de un șir de Mulțumiri care deschid prezentul roman, precum uvertura la Nunta lui Figaro. ( Că veni vorba de opera lui Mozart, ne aducem aminte de spusele împăratului de la Viena, căruia compozitorul îi dăduse partitura ca să emită o părere : “Prea multe note, Mozart, prea multe note!”)

Deci, după mărturia francă a autorului, genul în care scrie este factition ( fact and fiction)”adică fapt și ficțiune, istoria povestită în ele trebuie să se apropie de cea reală atât de mult cât se poate.” OK, am luat notă. Autorul a cercetat asiduu ani buni prin arhive, pentru „a împleti istoria cu ficțiunea, granița dintre ele nefiind foarte clară, (…) tema centrală a acestei cărți, apariția și dezvoltarea creștinismului”, după propria mărturie a lui Igor Bergler. Se face apel la nume importante de specialiști din domeniu, precum profesorii Bart Ehrman și Richard Carrier, care devin și personaje în roman. Un roman cu o canava istorico-politică, cu suspans mult și crime de tot felul, mașinațiuni de culise, din trecut și din prezent. Reacția potrivnică la adresa pedofiliei este una de bun simț și firească, doar că nu intră în atribuțiile literaturii să facă dreptate. Biserica Catolică este o instituție mult prea veche, puternică și autoregeneratoare ca să se lase doborâtă de propriile vicii și erori. La fel și Ortodoxia – orte doxa, dreapta credință – își poate livra proprii anticorpi, și să rămână un punct de sprijin pentru o lume în care totul pare că se năruiește.

Avem un imens șantier epic, roman bine lucrat, cap-coadă, atent compus, secvențial, stratificat și cu personaje bine conturate, autentice. De la Michelangelo la Papa Ratzinger, tot felul de cardinali și de Papi, până la cei doi profesori ficționalizați abil în roman, se derulează un vast bâlci al deșertăciunilor. Avem de toate, all inclusive. Rețetă de succes asigurat. Nu lipsesc din narațiune CIA, biblioteci, Statele Unite unde sunt uciși niște cardinali, evenimente mari și mici cu toptanul, se pomenește și de un genocid canadian – 150.000 de indigeni au fost uciși , istoria e plină încă de grozăvii neștiute, suntem aruncați prin secole și continente.

O carte de citit într-un concediu la munte, n u merge pe plajă, când o bunică strigă duă nepoata Măriuca, unde ești? Și lângă tine două tinere la bustul gol își dau cu loțiune pe spate. Uniunea Europeană , peripatetizăm prin întreaga Italie și prin toate Evangheliile ( ca suport vizual recomandăm și albumul Biblia ilustrată, apărut în condiții grafice de excepție la tot la Editura Litera ), nu sunt omise nici lliada și Odiseea, ajungem și prin Ierusalim și prin Mexic. O întreagă istorie a creștinătății e pusă în mișcare care coaguleze un vast material narativ. Ispitele homosexuale ale lui Michelangelo - corecte acele aprecieri legate de picturile sale ,asasinate, crime, sforării politice. Cumva bine păzite de Garda Elvețiană de la Vatican, de unde pleacă și unde se întorc ( pe toate fețele) multele fire epice. Tensiunea e graduală, și detaliile sunt consistente pentru atmosfera barocă a unei narațiuni care crește din ea însăși.

Faptul că romanul – oricât de complex și complicat, perfect documentat – „Minciuna lui Michelangelo” a lui Igor Bergler se vinde bine și romancierul ( cu background de cineast, nota bene!) a căpătat o neașteptată popularitate și un prestigiu internațional rămâne greu de ignorat. Schtum, (Tăcere deplină), am putea spune și noi în idiș, precum Volpone, unul dintre eroii cărții, e greu de acceptat ideea că creștinismul este o organizație mafiotă care a distrus faimoasa civilizație și cultură antică. Igor Bergler nu se teme să provoace, să ne zgândăre inerțiile. O fi așa, n-o fi, romanul rămâne provocator ca o grenadă aruncată în fața noii Catedrale a Neamului. Unde se lucrează încă.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro