• Mare parte din materialul de construcție folosit la soclul monumentelor ridicate în memoria marilor personalități, naționale sau locale, o constituie pietrele care s-au aruncat în ei de către cunoscuți, amici sau simpli necunoscuți.
  • Melancolic ca un iubitor de heavy metal sau hard-rock din Finlanda…
  • Metafora atotînnobilatoare: un om de spirit (francez) spunea că brânza de Camembert are mireasma tălpilor lui Dumnezeu.
  • Mila, compasiunea, ca să fie adevărată, trebuie să fie în acelaşi timp cerebrală şi pornită din inimă.
  • Mioritism contabil: „Muri și nea Mi’ai a’lu’ Voichiță… Az’noapte… 78 dă ani avea, săracu’!“
  • Mușuroiul de furnici sau stupul de albine nu reprezintă simple găști; ele sînt găști foarte bine organizate – și, mai ales, organizate în mod constructiv… Spre deosebire de majoritatea găștilor din lumea noastră, a oamenilor.
  • Norocul prostului – norocul nebunului – norocul bețivului… (Cel din urmă este creditat și cu un Dumnezeu propriu)…
  • Nu numai banii care trebuie „spălați“ put. Adevăr de care ar trebui să fie conștienți (și) cei putred de bogați.
  • Nu poți găsi vină consumatoristului (ori consumatorismului) pentru că… nu-i așa… consumă! Ci pentru că nu lasă (mai) nimic în urmă!
  • O variantă a (scrierii) istoriei: când DACĂ (și PARCĂ) se transformă în DE FAPT…
  • Oamenii și mașinile trebuie să muncească; șmecherii, categorie care se pare că reprezintă lamura umanității, trebuie să profite.
  • Oare de ce Tîndală pare ceva mai neserios decât Păcală, iar Strîmbă-Lemne mai caraghios decât Sfarmă-Piatră?
  • Nu trebuie să fii pur și simplu ateu ca să nu te impresioneze un fragment liric de bună calitate în care e preamărită, de exemplu, frumusețea creației dumnezeiești. Pentru asta trebuie să fii un ateu stupid.
  • Omul dintr-o bucată: cel pentru care varza, morcovul sau cartoful sînt condimente, pe lîngă carnea sau cârnații din fiertură, iar apa e un simplu element exotic, pe lîngă vinul din pahar.
  • Optimistul crede că toate lucrurile din lumea asta sînt perfecte, iar pesimistul crede că, în fond, s-ar prea putea ca optimistul să aibă dreptate.
  • Optimistul vede și speră, în vreme ce pesimistul știe și se teme.
  • Pesimistul calificat spune: „Așa nu se mai poate!“… Optimistul calificat replică: „Ba da!“ (Sau poate lucrurile stau invers? Optimistul calificat spune: „Așa nu se mai poate!“… Iar pesimistul calificat replică: „Ba da!“).
  • Paradoxal, există exemplare perfecte, desăvîrşite la o adică, de rataţi.
  • Piticul a fost consecvent toată viața lui: de mic era cunoscut că este mic.
  • Poate cea mai cumplită și mai inumană contradicție în termeni este expresia un erou uitat
  • Practic toate marile întrebări ale existenței pot primi răspunsul adînc filozofic „Depinde“ – care e varianta mai reflexivă a lui „Știu și eu?“…
  • Şi totuşi, şi moliile tot fluturi sînt.
  • Preparate naturiste care sporesc imunitatea – parlamentară: de exemplu, Deputin forte.
  • Progresul tehnic: între visele cele mai luminoase ale teoreticienilor (fizicieni, descoperitori, inventatori etc.) și coșmarurile cele mai negre ale inginerilor, ale constructorilor.
  • Prometeu: un Nikola Tesla al antichității mitice. A se lua aminte! Și la unul, și la celălalt, litigiul s-a declanșat când s-a pus acut problema legată de „unde instalăm contorul?“
  • Prostul (care poate să devină) cel mai periculos este prostul (numit) membru într-o comisie.
  • Recenziile tind să pună în lumină părțile bune ale unei opere literare, iar critica literară – pe cele rele.
  • Rîsul e cântecul fiinţei: vezi de ce oamenii răi de obicei nu cântă, nu fredonează (atunci când n-au de lucru… sau când au ceva de lucru). Şi tot ei rîd rar – şi atunci, scrîşnit.
  • Romantism în afaceri: să le faci de capul tău, fără să dai deloc seamă statului, adică haiducește; realism în afaceri: să le faci cu statul, dar în termenii dictați de tine; (post)modernism în afaceri: să le faci pe deasupra capului statului / statelor.
  • Să ai cultură generală, în zilele de azi, înseamnă (cel puțin după părerea fiică-mii mai mari) să știi o groază de lucruri despre care nu te întreabă nimeni niciodată (sau pe care nimeni n-ar vrea să le știe)… și care sînt în general cam inutile.
  • S-a auzit de discotecă, vinotecă, descântotecă, bîrfotecă, chiar de grohotecă… Dar n-ar merge şi fîsotecă („sală de conferinţe pe teme de interes general“)?
  • Să fii conducător şi organizator al maselor (de pildă, într-un sindicat) înseamnă, de cele mai multe ori, acelaşi lucru cu a fi organizatorul meselor
  • Săptămâna altfel: marți, vineri, joi, duminică, miercuri, sîmbătă, luni.
  • Sclavia adevărată: când la muncă te simți ca acasă!
  • Se pare că, atunci când au probleme de cronologie în propria istorie, francezii mai pun de-o republică: Republica a Doua, Republica a Treia, Republica a Patra, Republica a Cincea
  • Șefia, cu cât este mai generalizatoare, mai vagă – adică mai depărtată de dimensiunea pur profesională –, cu atât aduce mai mult a parodie.
  • Șeful este cel care gesticulează cel mai economic(os) – ba chiar ergonomic – de pe toată tarlaua: cu un singur deget – și ăla arătător.
  • Shakespeare a avut câte ceva de spus despre aproape orice pe lumea asta, dar (semnificativ poate?) numai un singur cuvînt (dintre cele capitale) lipsește din opera lui: Biblia
  • Sînt momente în istorie când confuzia generează utopie, la fel cum sînt momente când utopia se transformă în confuzie…
  • Stai și te întrebi: ce e de preferat, să nu fii nefericit sau să fii fericit?
  • Summa genialităţii minore – Guinness Book of Records: genialitatea statului într-un picior şi a scuipatului la distanţă (sau a scuipatului-viteză) cu sîmburi de pepene. Există oameni, dar şi întregi comunităţi, care par să admire exclusiv tipul ăsta de „umanitate“.
  • Te cam iau gîndurile – ba chiar și răcorile – când vezi că automobilele supermoderne – sau futuriste – din vremea când erai tu mic acum sînt căutate pentru vechimea lor extrem-exotică
  • Temei legal – sau acoperire legală?
  • Tocmai pentru că nu au o istorie îndelungată, americanii vor să arate că ea este mare (mai ales după principiul publicitar „cel mai mare hamburger, cel mai mic pitic“…)
  • Toleranța necondiționată: noul tip de ortodoxie absolutistă. Idem, extremismul relativist.
  • Trebuie să fii destul de prost ca să fii absolut sigur că ești foarte deștept.
  • Umoristul se servește de armele nihilistului pentru a edifica un discurs constructiv despre lume.
  • Un personaj al lui Caragiale se miră, retoric și confuz: „(…) ciudate sînt și programele și regulamentele școlilor noastre: prea se dă o egală importanță tuturor obiectelor de studiu și asta e dăunător mersului, adică, vreau să zic, progresului, căci, în definitiv, ce vrea să facă școala din tinerele generațiuni care vin și caută, mă-nțelegi, o cultură sistematică, pentru a deveni cetățeni utili, fiecare în ramura sa de activitate socială? (…) Ce are a face Morala cu cariera de avocat, pe care vrea tînărul s-o îmbrățișeze?“ Mai aproape de noi, un personaj mult mai grotesc (încă în viață) se indigna că școala vrea să scoată prea mulți filozofi, în loc să pregătească tinichigii și chelneri… (Fără să-și aducă aminte că, pe când era utecist, era pus să cânte – sau să dea tonul la cântecul în care se spunea: „Cresc pe-al țării plai / Oțelari, mineri, strungari…“). Te și miri cum se întîlnesc marile spirite!
  • Urgențele vin și se duc. Grijile cotidiene sînt permanente.
  • Venus din Milo – această misterioasă invalidă de faimă mondială, care a putut dovedi că îți poți făuri celebritatea și altfel decât cu propriile tale mâini!
  • Vocea patriotului naționale: „Ce vorbești, domnule? Ca la noi… [opțional] la nimenea!“
  • Voia bună, buna dispoziţie, te poate distruge, la fel ca şi banii – fireşte, atunci când nu le ai
  • Prostia bine gestionată: cheia marilor succese și șansa marilor progrese.
  • Unul dintre avantajele (relative, ca dealtfel orice pe lumea asta) ale vîrstei de senior: poți să îi faci practic orice complimente – și oricâte – unei doamne, că (dacă e normală la tărtăcuță) n-o să te bănuiască în niciun caz de… alte intenții…
  • Blogosferă – sau blegosferă?
  • Bieții șoareci, șobolani, iepuri și cobai, câte articole științifice au ocazionat, sărăcuții de ei!
  • Ca și alcoolul, fumatul, drogurile sau jocurile de noroc, și cartea poate deveni (un fel de) viciu.
  • Fascinația străinătății: „La Paris…, unde pînă și gunoierii vorbesc franțuzește!“
  • Blonda undercover: o blondă șmecheră care poartă perucă blondă… Uite-așa, să nu se prindă dușmanii!
  • Dacă te gîndești un pic, aproape orice produs („promovat” la TV sau nu) „are grijă de buzunarul tău” (al consumatorului)… Are grijă să nu fie prea plin…
  • Una dintre cele mai frecvente formule-instrumente explicative folosite la orele de matematică: expresia „evident că…“; din păcate (nu numai pentru elevi), ce urmează nu este nici pe departe evident.
  • Că ăia care guvernează se şi chivernisesc o poate dovedi pînă şi filiaţia etimologică! (Cf. fr. gouverner < lat. gubernare „a cîrmui, a sta / fi la cîrmă“ < gr. kubernan).
  • Cimitirul „Sfântul Gheorghe“ din Pitești: un loc unde, dacă ai trecut de o anumită vîrstă, ajungi ori cu taxiul, ori cu dricul.
  • Când peelingu’ e mai important decât feelingu’.
  • Și atunci se hotărî să joace totul pe o singură carte. Și aia măsluită.
  • Aproape tot ce e sincer și curat este (cel puțin privit din exterior) și oarecum caraghios.
  • Când ascult muzică de Bach îmi dau seama, cu maximum de certitudine intuitivă, cât de mici și însemnați (eventual, cât de mici dar însemnați) sîntem noi, oamenii… ca oameni
  • Degradare socială: când un cercetător științific, un medic, un plastician, un scriitor sau un IT-ist devin parlamentari.
  • Există oameni atât de afurisiţi (sau ai dracu’) încât nu pot trăi şi funcţiona eficient decât într-o „dictatură luminată“; lăsaţi liberi, ei devin minidictatori sau simpli delincvenţi.
  • „Pe vremuri totul era mai bun…, mai bine făcut“. Da, așa e, dacă ne luăm strict după legea a II-a a termodinamicii (legea entropiei – adică a dezordinii, a dezintegrării).
  • Activitățile bazate pe efortul de sinteză ori munca în echipă ar trebui să reprezinte, în mod normal, exact opusul dictonului latinesc „Quot capita, tot sensus“. La noi însă…
(va urma)

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro