• Când o țară, ca România, nu știe să arate că are cei 2.000 de ani de acasă este destul de grăvuț, să recunoaștem… Nu că nu i-ar avea…
  • Ce ciudăţenie (ideologic-)onomasiologică: „indienii“ din America n-au absolut nicio legătură cu India, aşa cum nici „caucazienii“ de acolo n-au nicio legătură cu Munţii Caucaz şi nici cu regiunea dimprejurul Caucazului…
  • Dacă nu te tratează viaţa în mod „pozitiv“, măcar încearcă tu să (o) gîndeşti aşa…
  • Din ce am văzut, umblând pe ici, pe colo prin lume, cred că vreo 85% din tradiţiile (în speţă, combinaţiile) culinare, vestimentare etc. mult-trîmbiţate sînt de fapt arbitrariu pur.
  • Fericit cel căruia, odată cu trecerea anilor, îi apar riduri şi cute pe faţă, dar i se mai netezesc zbîrciturile din suflet!
  • Cu cât ești mai om, cu atât ești mai… excepțional.
  • Explicaţia celor mai multe conflicte dintre oameni: hormonul mai tare decât neuronul.
  • Oare care infirmitate umană să fie mai gravă, lipsa de educație sau lipsa de omenie – ori, cum se mai zice, lipsa de suflet?
  • Elveția: țara ai cărei cetățeni, (predominant) cinstiți, sînt conduși prin și după legi făcute de oameni (predominant) cinstiți. România: invers
  • Nu este adevărat că un bărbat nu va remarca niciodată cu ce e îmbrăcată o persoană (eventual – sau mai ales – de sex opus), ci mai degrabă este adevărat că, de obicei, un bărbat nu prea reţine detaliile – care, la o femeie, înseamnă totul.
  • Cele mai frumoase lucruri care ni „se întîmplă“ sînt de fapt cele din visuri, planuri și regrete.
  • Cel mai tare „roman policier“ ar fi cel în care nu ai ști de la început că, mai devreme sau mai târziu, o să aibă loc o crimă.
  • Bugetarul tipic: abonatul la casierie; bugetivorul profesionist.
  • Ca doctor, să te ferească Dumnezeu de pacientul care „știe el ceva“ despre boala de care (spune că) suferă.
  • Binefacerile eufemizatoare ale neologismelor: AVC în loc de dambla, gem în loc de magiun sau chisăliță, comision pentru șpagă, inestetic pentru slut, invalid pentru olog, mamă singură pentru femeie divorțată cu copii/copil… etc.
  • Cifra 0 este cea care garantează mare parte dintre absurditățile principiilor, convențiilor și teoriilor matematice (de pildă, că orice număr ridicat la puterea 0 va fi 1).
  • Recunosc că jucăriile cele mai frumoase și mai rîvnite pe care le-am avut, în toată viața mea, au fost cărțile.
  • Dacă se află într-un muzeu, pînă și un vas de toaletă este artă. Mai ales dacă muzeul este în America de Nord.
  • Culmea robotului cult: bancomatele de la Vatican, cu instrucțiuni de utilizare scrise în latină…
  • Culmea calificării: impostorul profesionist.
  • Culmea foneticii aplicate: să fii în stare să-ți imiți propriul accent (regional).
  • Cum să o scoți la capăt când iei un medicament care dă somnolență și altul care dă insomnie? (Situație cu care chiar m-am confruntat, oricât de ciudat ar părea…)
  • Belfere și odihniste, vacile și oile astea! Vara, mai în fiece zi ies la câte o plimbare în natură și să ia masa la iarbă verde!
  • Cine nu are gîște mănâncă lebede – de preferință, (de) la Viena. Maria Antoaneta rediviva.
  • Aspecte ale grijii pentru om (și cetățean): mai nou, anunțurile făcute la megafoane prin gările patriei, atunci când întârzie un tren, exprimă părerea de rău a conducerii C.F.R. (la nivel de gară) pentru… disconfortul creat.
  • Când începe să nu te mai încapă timpul
  • Ce este (mai) sfânt – dreptul la proprietate… sau mai degrabă impozitul pe proprietate?
  • Depărtarea progresivă a omului modern de lumea rurală şi de natură: acum, când practic orice vorbitor comun de limbă română este incapabil să mai spună ce însemna, la bază, tînjală (cf. şi expresiile a se lăsa pe tînjală, a pune c__u’ la tînjală), sfară (cf. a da sfară în țară) sau ghiotură (din locuțiunea cu ghiotura), este de aşteptat ca şi înţelesul primar al lui mirişte, de pildă, (cf. a o lua pe mirişte) să devină obscur.
  • „Prefer un hoț unui prost; după hoț rămâne ceva“ – a declarat, de curînd, un ins public foarte înțelept (și, se pare, foarte popular), părînd că se autocitează. Așa este: după un hoț tot rămâne ceva… Praf – și pulbere… Ar fi îmbucurător să mai rămână totuși și o tobă, ceva…
  • „Totul este să vrei“! Cred că – mai mult – totul este să faci!
  • Dintre micile-marile paradoxuri care ne agrementează viața, făcîndu-ne-o mult mai logică și infinit mai palpitantă: ☺ Dacă ești ochelarist inveterat, trebuie neapărat să știi sau să-ți aduci aminte unde ți-ai lăsat ochelarii de cu seară, altfel îți ia cel puțin o oră să-i găsești… pentru că n-ai ochelari! ☺ Cunosc destui inși cărora nu le place țuica sau peștele pentru motivul – foarte logic altminteri – că țuica are miros de… țuică, iar peștele miroase a pește!
  • La noi în țară se bagă mâna în avutul public (sau, oricum, în bani sau bunuri care sînt strînse – dintr-un motiv sau altul – la un loc) nu pînă la cot, nici măcar pînă la umăr… Se bagă mâna pînă la claviculă – dacă nu chiar pînă la ceafă!
  • „Să strîngem rîndurile!“ strigară brav potîrnichile, fugind care încotro.
  • Nu există împrumut bancar cu rate curate!
  • Când ai momente în care te temi, dar nu te rușinezi de asta, chiar ești curajos; dimpotrivă, inconștiență înseamnă să nu ai atâta minte încât să bagi de seamă momentele în care chiar este cazul să te temi.
  • Dragoste neîmpărtășită: atracția nedefinită, apropiată de fascinație, a unuia (ca mine, de pildă) pentru matematică, fizică, informatică, astronomie, filozofie sau șah.
  • Dacă o femeie îți zice „Da, ai dreptate!” înseamnă că este sarcastică – sau încearcă (din răsputeri) să fie sarcastică (depinde, poate, și de cât e de blondă). Dacă însă îți zice numai „Ai dreptate!”, înseamnă ori că nu a fost deloc atentă la conversație, ori că vrea pur și simplu să scape de tine – altfel zis, să-ți dea (cu) flit.
  • „La omul sărac, nici boii nu trag“. Pesemne că și boul (din România) își dă seama că, oricum, nu prea are rost…
  • A exista – a rezista! (Și, în majoritatea cazurilor, a insista… pentru a subzista…)
  • „Ce repede se face târziu în viață!”… Chiar așa… Dar ce târziu este (deja) când te prinzi de asta!
  • Lumea ca Disneyland
  • Berea cavalerilor din toate timpurile: vinul.
  • Cât de departe poți merge când nu vrei să mergi prea departe?
  • Dai câteodată peste inși așa de răi încât nu te poți opri să (nu) te întrebi cum naiba se suportă ei pe sine – cum, adică, reușesc să se abțină de la actul suprem al suicidului…
  • Cum ar putea arăta, peste nu foarte mult timp, avangarda tendinței PC: Asociația pentru Reabilitarea Violatorilor Victime ale Justiției, Asociația pentru Incluziune Socială „Și Noi!“, Asociația pentru Reabilitarea Omului de Neanderthal, Asociația pentru Reabilitarea lui Bulă și a lui Gîgă, Asociația pentru Monitorizarea Controlului Nașterilor la Brotăcelul de Pădure etc.
  • Există mărfuri care se vînd și mărfuri care se cumpără. Cele două categorii nu interferează (din fericire!?!) decât în rare cazuri.
  • După mintea mea, sărmăluțele de struț cele mai bune, adică mai pe gustul românului neaoș, sînt cele asezonate cu guacamole și jalapeño.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro