Octavian Cotescu (14 februarie 1931, Dorohoi – 22 august 1985, București) a făcut parte din Generația de Aur a actorilor români. Activitatea sa artistică cuprinde numeroase roluri interpretate în film, dar și în teatru, în principal la Teatrul Bulandra din București, unde a fost coleg cu Toma Caragiu, Ștefan Bănică, Marin Moraru, Gina Patrichi, Victor Rebengiuc, Florian Pittiș, Rodica Tapalagă, Ileana Predescu, Petrică Gheorghiu, Irina Petrescu, Ion Besoiu, Dan Nuțu.

Activitatea de scenă a fost dublată și de o carieră didactică de profesor universitar la Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) „I.L. Caragiale" din București, unde a ocupat și funcția de rector în perioada 1981-1985. Printre cei mai buni studenți ai lui se numără Horațiu Mălăele, Stelian Nistor, Dan Condurache, Dinu Manolache, Rosina Cambos, Maria Ploae. Octavian Cotescu a fost deputat în Marea Adunare Națională în perioada 1975 - 1980.

Viața lui nu a fost deloc una simplă. Provenea dintr-o familie modestă, care nu se numea Cotescu, ci… Coteț! Octavian Coteț, viitorul actor Octavian Cotescu (nume schimbat și ăn bulletin la un moment dat), era fiul maistrului ceferist Ilie Coteț (n. 1902) și al Anastasiei Lazăr (n. 1911). Când micul Octav avea trei ani, tatăl se mută cu serviciul la Iași. Vor locui în pavilioanele CFR, pe strada Aurora, din Copou. Bunicii dinspre tată erau țărani din comuna Miroslava, județul Iași. Octav s-a dus la ei doar de câteva ori și pentru scurt timp, în vacanțe. În schimb, verile le petrecea cu mama și cu sora sa, Mioara (Maria, născută la 29 august 1934), la Botoșani, la bunicii dinspre mamă, Petru Lazăr, mecanic de locomotivă și Maria Lazăr, casnică. Locuiau pe strada Cronicar Neculce nr. 12, unde aveau o mică gospodărie cu livadă. Octav va continua să vină la Botoșani, la mătușa sa, Ecaterina Lazăr, unde își va petrece vacanțele cutreierând orașul și împrejurimile chiar și după dispariția din viață a bunicilor.

În perioada 1938—1942 urmează, la Iași, cursurile Școlii primare din str. Toma Cozma, cartierul Aurora. După terminarea școlii primare, în anul 1942 se înscrie la Colegiul Național din Iași. Mama se angajează telegrafistă la Gara CFR Iași. În anul 1943, părinții însă divorțează. În primăvară, bunicii din Botoșani (din partea mamei) și cei doi copii pleacă la Timișoara, unde mama va lucra ca telegrafistă în Gara Timișoara. Primesc locuință în cartierul Fratelia. Între timp, tatăl fusese detașat cu serviciul la Câineni, județul Vâlcea.

În anul 1944, mai mulți elevi ai Liceului Național din Iași, printre care și Octav, se înscriu la Liceul Militar, transferat de la Iași la Timișoara, urmându-l apoi la Pitești, până în vara anului 1945, când vor reveni la vechile lor școli, în urma desființării Liceului Militar.

„Eram licean când am văzut la Teatrul Naţional din Iaşi spectacolul «Vicleniile lui Scapin», cu Ştefan Dăncinescu, şi ştiu precis că, în acea joi după-amiază, la aplauze, m-am uitat la Dăncinescu şi m-am văzut acolo, pe scenă, în locul lui, primind aplauzele... “, povestea el într-un interviu pentru revista „Cinema“, în 1972.

I-a insuflat această pasiune şi viitoarei actriţe Tatiana Iekel (prima lui iubită!), cu un an mai mică decât el. Cei doi au făcut cunoştinţă la Iaşi, în copilărie. „Ne duceam împreună la mai toate spectacolele. Stăteam sus, la cucurigu, şi veşnic impresionaţi de jocul marilor actori din acel timp, discutam mereu, ne puneam mereu întrebări despre teatru“, a povestit ea după ce actorul a murit. El a încurajat-o să iasă în faţa publicului. „Ce doctoriţă? Ce doctoriţă? Menirea ta este teatrul!“, striga el. Mama acesteia, şi ea actriţă, îşi dorea pentru tânăra Tatiana o altă cale, cea a Medicinei. Dar, până la urmă, Iekel a jucat în primul ei spectacol – după o piesă de Molière, „Doctor fără voie“ –, pus în scenă chiar de Cotescu, în liceu, la Teatrul Naţional din Iaşi, în timpul unei serbări de sfârşit de an şcolar. Iar la 16 ani a dat admitere la Conservatorul din Iaşi.

Pasionat de teatru, Octav (deocamdată) Coteț a urmat cursurile Conservatorului de Artă Dramatică din Iaşi, absolvind în 1950, la clasa actriţei Gina Sandri Bulandra, sora actorului Tony Bulandra. Repartizat la București după terminarea studiilor, la 12 mai 1951 debuta, în „Pădurea" de Ostrovski, pe scena Teatrului Bulandra (pe atunci Teatrul Municipal). Tânărul actor a rămas legat de acest teatru, unde a desfăşurat o prestigioasă activitate. A colaborat, însă, şi cu Teatrul Mic din Bucureşti, pe scena căruia îl găsim în 1966, 1967, şi în perioada 1978-1980. La primul său teatru, Lucia Sturdza-Bulandra a propus să-și schimbe numele din „Coteț” în „Coteanu”, însă regizorul Moni Ghelerter a avut o idee mai bună: „Cotescu”. Și „Cotescu” a rămas, inclusiv în acte.

A făcut roluri memorabile pe scenă - Bertrand din „Sfînta Ioana" de George Bernard Shaw, în regia lui Liviu Ciulei (1958), Tom din „Menajeria de sticla" de Tennessee Williams, în regia lui Dinu Negreanu (1960), Gogu din „Proştii sub clar de lună" de Teodor Mazilu (1962) şi Nae Girimea în „D'ale Carnavalului" de Caragiale (1966), ambele regizate de Lucian Pintilie, Caţavencu din „O scrisoare pierdută" a lui Ion Luca Caragiale, în regia lui Liviu Ciulei (1972 şi 1979).

A jucat şi în „Revizorul" lui Gogol, în regia lui Lucian Pintilie (1972), în „Maestrul şi Margareta" de Bulgakov, regia Cătălina Buzoianu (1980), în „Tartuffe" de Moliere şi „Cabala bigoţilor" de Bulgakov, regizate de Alexandru Tocilescu (1982).

„Revizorul” a provocat mare scandal în epocă. După interdicția de a face film, rezultată în urma premierei filmului „Reconstituirea" (1968) și după suspendarea „Revizorului", urmată de o nouă interdicție, aceea de a mai monta spectacole de teatru, regizorul Lucian Pintilie s-a văzut nevoit să aleagă calea exilului. În toamna lui 1972, la Teatrul „Bulandra" din Bucuresti începeau repetițiile. Distribuția este una de zile mari pentru că rolul primarului este jucat de Toma Caragiu, iar aăaturi de el sunt prezenți Octavian Cotescu, Tamara Buciuceanu Botez, Mircea Diaconu, Mariana Mihuț, Virgil Ogășanu, Victor Rebengiuc, Valy Voiculescu Pepino și Petre Gheorghiu. Pintilie a adoptat o strategie familiară regizorilor din Est atunci când era vorba de o piesă „periculoasă": a organizat repetiții deschise, la care a invitat crema lumii artistice. Indicatiile sale regizorale, în plin spectacol, nu mai aveau nevoie de alte interpretari: „Primiti-l pe revizor cu pâine și sare, ca pe Ceaușescu când face vizite de lucru". Vestea despre montarea lui Pintilie s-a răspândit fulgerător. Inițial, cenzorii au avut sau au mimat naivitatea să creadă că spectacolul poate fi „îndreptat". Pe 23 septembrie 1972, Teatrul "Bulandra" și-a început stagiunea cu premiera „Revizorul". Ziarele vremii publică, la comandă, opinii „contra piesei". După premiera de la 23 septembrie urmează alte două reprezentații, pe 26 si 28. La una dintre ele participă și ambasadorul URSS la București, care își exprimă deschis nemulțumirea. La o alta, soția liderului communist Ion Gheorghe Maurer, aflată în primul rând, este stropită cu apă – intenționat? - de Toma Caragiu care, dezbrăcat până la brâu, se spăla într-un lighean. Urmarea nu se lasă așteptată. La 30 septembrie, în organul PCR Scânteia apare o decizie a Consiliului Culturii și Educației Socialiste care, la protestul „unui mare număr de spectatori", decide că piesa „denaturează opera marelui dramaturg" și hotărăște suspendarea spectacolului. În lipsa din țară a lui Dumitru Popescu –„Dumnezeu" (principalul ideolog al Partidului, cu veleități de scriitor el însuși), care aprobase inițial piesa, nucleul tare al PCR la sugestia invidiosului dramaturg Aurel Baranga și a vechiului activist Leonte Răutu, a provocat o ședință dură de partid, care a scos spectacolul de pe afiș. Liviu Ciulei, directorul Teatrului „Bulandra", care refuza să se desolidarizeze de spectacol, este destituit. (Va ăpleca și el din țară până la urmă, cunoscând gloria la New York.) Toma Caragiu, secretarul de partid al teatrului și actor în piesă, este și el demis din funcție. Iar Lui Pintilie i se interzice oficial să mai monteze spectacole în România. „Să știți, tovarășe Pintilie, că nu veți mai lucra niciodată în câmpul artistic ideologic câtă vreme nu vă veți modifica concepția despre lume și univers!"

În film, Octavian Cotescu a lucrat cu regizori de marcă, între care: Andrei Blaier, Geo Saizescu, Sergiu Nicolaescu, Alexandu Bocăneţ, Manole Marcus, Stere Gulea, Dan Piţa, Alexa Visarion sau Elisabeta Bostan. A debutat cu pelicula „Portretul unui necunoscut" (în regia lui Gheorghe Turcu şi a lui Andrei Călăraşu; 1961). Memorabilă a fost prestația sa din comedia „Operaţiunea Monstrul" (regia: Manole Marcus, 1976), în care i-a avut ca parteneri pe Toma Caragiu și Marin Moraru.

A fost prezent, totodată, şi pe micul ecran, unde a apărut în adaptări de televiziune ale pieselor de teatru, în filme sau în momente umoristice. Împreună cu actriţa Coca Andronescu a creat un memorabil cuplu ce ridiculiza lipsa de cultură, suficienţa şi preţiozitatea: „Tanţa şi Costel”, dintr-o mini-serie ce s-a bucurat de mare succes, „Iubirea e un lucru foarte mare", de Ion Băieşu, în viziunea regizorală a lui Titi Acs, prezentată la Televiziunea Română prin anii '60-'70. Octavian Cotescu şi-a legat numele şi de teatrul la microfon, vocea sa fiind păstrată în zeci de piese înregistrate de-a lungul anilor.

Octavian Cotescu a fost căsătorit, începând cu 1966, cu actrița Valeria Seciu (născută în 1939), care-i fusese studentă. Aceasta povestește: „Până la 10 ani mergeam foarte des la Teatrul Bulandra. Acolo l-am văzut prima oară pe Octav. Ne-am cunoscut într-un mod foarte romantic. Eu eram studentă, îndrăgostită de profesorul ei. Dar şi profesorul o iubea pe studentă. Însă legătura s-a realizat abia după absolvire. Era delicat, prevenitor, educat, extrem de bun. Şi cu mult umor”. Marea actriță continuă: „Aşa m-am apropiat de teatru, auzindu-l, văzându-l pe Octavian Cotescu. Era o certitudine pentru mine că voi deveni actriţă. Am dat de foarte multe ori ocol Institutului, fără să bat la uşă. Întâi am dat examen la Istorie. Chiar de două ori. Pe urmă m-a pregătit Liliana Tomescu. A fost o mare îndrăzneală. I-am dat pur şi simplu un telefon. Şi a fost de o mare generozitate.“

Alexandru Cotescu este fiul rezultat, în 1968, din această căsătorie și a avut o apariție meteorică în filmul „Păcală” (1974), dar a urmat, mai târziu, calea monahală. Când a luat această hotărâre, el i-a vorbit mamei despre viitorul lui: „El m-a pregătit că va pleca acolo. Tinerii monahi sunt obligaţi să-şi anunţe părinţii de alegerea făcută, să-i lase liniştiţi“, a explicat Valeria Seciu. Fiul ei și al lui Octavian Cotescu trăiește acum la Mânăstirea Vatopedu de pe Muntele Athos, în Grecia, luând numele de schimnic Daniil. A lucrat la traducerea unei importante antologii de texte liturgice și vieți ale sfinților.

…Octavian Cotescu a murit mult prea tânăr. Încă din 1984, Cotescu se simţea rău. Într-o seară, scriitorul Ion Băieşu a intrat, cum obişnuia, în Teatrul Bulandra, în culisele sălii de la Grădina Icoanei. Înainte să înceapă spectacolul, ei beau împreună o cafea, însă de data asta Cotescu nu era entuziasmat. I-a mărturisit că avea vertijuri şi că îi era teamă să joace. Deşi luase deja un calmant, nu îi era mai bine; fusese şi la medic, în urma ameţelilor de pe stradă. Băieşu l-a sfătuit să amâne spectacolul, dar nici n-a vrut să audă. Făcea ture dintr-o parte în alta a camerei şi întreba: „Publicul ce face? Pleacă acasă? Ce vină are el că nu mă simt eu bine?“. „Dar orice om se poate simţi rău!“, ţinea minte Băieşu că i-a răspuns. „Orice om, în afară de actor! Ăsta e un lucru esenţial, la care trebuie să te gândeşti când îţi alegi o asemenea meserie. Pentru că tu ţi-o alegi, nu te obligă nimeni. Nu te faci pilot dacă ştii că ai rău de înălţime. Nu te faci actor dacă eşti vulnerabil fiziceşte“.     
Pe Băieşu l-a surprins că a început să ridice tonul, pentru că nu îşi pierdea cumpătul nicicând. Apoi, pe scenă, Cotescu s-a străduit să reziste. „Transpira enorm, se congestionase, vocea i se alterase, avea gesturi nesigure, s-a împiedicat de câteva ori, la un moment dat a făcut o pauză lungă între replici, privind spre culise“, a relatat Băieşu în ziarul „Informaţia Bucureştiului“, în ’85. „Printr-un efort supraomenesc a dus spectacolul până la capăt. Publicul a primit, parcă, semnalul misterios al gestului său extraordinar şi copleşit, a aplaudat nebuneşte“. După aceea, s-a retras în culise, cu umerii lăsaţi, şi l-a rugat să nu povestească nimănui. Câteva zile mai târziu, s-a internat în spital, fără ştirea familiei. Octavian Cotescu a murit pe 22 august 1985, la 54 de ani, în Bucureşti, însă cauza n-a fost făcută niciodată publică. Soţia lui, Valeria Seciu, nu a mai avut alt partener, rămânând cu gândul la acea unică, mare iubire.

Lara Bobescu

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro