Chiar dacă Ion Dichiseanu a făcut-o pe Sara Montiel să-l părăsească pe Juan Carlos, viitorul rege al Spaniei, și să locuiască o vreme într-o garsonieră pe șoseaua Ștefan cel Mare, la București, iar Florin Piersic a sedus-o pe Angela Similea, diva absolută a României la un moment dat, veteranii din lumea teatrală par a fi de acord că altul a fost junele prim din anii 60.

Cristea Avram s-a născut pe 28 august 1931 la București. În 1958, a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. A jucat în mai multe filme românești în anii '60. S-a mutat, apoi, la sfârșitul anilor '60 în Franța unde a apărut în mai multe filme, după ce o echipa de cineaști francezi, cu regizorul Henri Colpi în frunte și având-o ca vedetă absolută pe faimoasa actriță Marina Vlady, a sosit în România pentru a filma „Steaua fără nume” („Mona, l'étoile sans nom”), ecranizare a piesei omonime a lui Mihail Sebastian. Între Marina Vlady și Cristea Avram s-a înfiripat o poveste de dragoste flamboaiantă, astfel că artista, o dată întoarsă în Franța, a solicitat autorităților române permisiunea ca acesta să primească viză. Cristea Avram nu s-a mai întors niciodată în țară, nici după ce relația cu vedeta franțuzoaică s-a rupt, iar cariera sa a intrat într-un declin accentuat. El a murit pe 10 ianuarie 1989 în Italia, la Roma, ca urmare a unei afecțiuni incurabile.

În urma lui, în România, a rămas o femeie celebră distrusă sentimental, soția lui – faimoasa actriță Olga Tudorache. Ca profesoară de actorie, ea a format generații de actori, studentul său favorit fiind multă vreme ieșeanul Radu Duda, viitorul prinț consort al Principesei Margareta, actual Custode al Coroanei Române. Cu Olga Tudorache, Cristea Avram a avut un fiu, Alexandru, stabilit ulterior în Statele Unite ale Americii.

În România, Cristea Avram a jucat în câteva pelicule de succes: Darclee (1959), Poveste sentimentală (1960), Nu vreau să mă însor (1961), Anotimpuri (1963), De-aș fi... Harap Alb (1965). În Franța, a apărut în Manon 70'' (1968) și Le temps de vivre (1969), dar partea cea mai consistentă a filmografiei lui s-a înregistrat în Italia. Aici, începând cu 1969, a fost pe genericul a peste 30 de filme de lung-metraj, ultimul fiind Lo studente (1983).

...După succesul reputat cu filmul Codin, având la bază proza lui Panait Istrati, regizorul francez Henri Colpi s-a întors în România pentru a turna o nouă coproducţie, Steaua fără nume. Autorul filmului O absenţă îndelungată, laureat în 1961 Ia Cannes cu „Palme d'Or“, fusese regizor și al coproducţiei româno−franceze Codin, distinsă cu „Prix du scénario“ în 1963, la acelaşi festival. De data aceasta, Henri Colpi a ecranizat piesa de teatru „Steaua fără nume“ de Mihail Sebastian. Acordul de co-producţie din 14 august 1965 preciza doi interpreţi francezi ai rolurilor principale, Claude Rich (profesorul Marin Miroiu) şi Marina Vlady (Mona), plus Jean Rochefort în rolul lui Grig. Până la urmă, acesta din urmă n-a mai făcut parte din distribuţie, fiind înlocuit de românul Cristea Avram, un actor obişnuit să interpreteze partituri din categoria junilor primi. De asemenea, au fost cooptaţi în film şi Grigore Vasiliu-Birlic (profesorul Udrea), Marcel Anghelescu (şeful gării), Eugenia Popovici (domnişoara Cucu), Mișu Fotino (controlorul). Filmările au avut loc în perioada octombrie 1965 - ianuarie 1966, exterioarele la Râşnov, Sinaia şi Câmpulung Muscel şi interioarele la Buftea. Premiera românească a avut loc la 3 octombrie 1966, în timp ce varianta franceză, „Mona, l'étoile sans nom“, a ajuns în cinematografele pariziene începând cu 30 august 1967. Filmul a vândut 2.136.702 de bilete în cinematografele româneşti şi a fost penultima peliculă autohtonă în care a jucat Cristea Avram, acesta părăsind definitiv România la scurt timp după ce a terminat filmările la Zodia fecioarei, în toamna anului 1966. Motivul? Între acesta şi Marina Vlady se născuse, pe platourile de filmare, o pasiune devastatoare. Punând la bătaie toate relațiile sale, diva a reuşit să-l scoată din ţară pe iubitul român. La insistenţele artistei, ambasadorul Franţei în România ar fi intervenit pe lângă conducerea de partid, iar Avram a obţinut paşaportul după ce însuşi Nicolae Ceauşescu şi-ar fi dat acceptul.

Numai că actorul era, la acel moment, căsătorit cu Olga Tudorache, deja un nume mare al scenei românești. Aceasta, cu doi ani mai mare decât soțul ei, în septembrie 1951 fusese angajată la Teatrul Tineretului din București, unde și-a desfășurat activitatea neîntrerupt până în 1966, când teatrul a fuzionat cu Teatrul Nottara. Apoi, la un nou teatru de referință, Teatrul Mic, a fost angajată până în 1978. Din 1976 a fost conferențiar universitar la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, la catedra de actorie, iar din 1990 a devenit profesor universitar. A păstorit șase promoții de actori, până la pensionare (1997).

Născut la Bucureşti, Cristea Avram a ajuns actor din întâmplare. După absolvirea liceului, a urmat timp de trei ani de zile cursurile Facultăţii de Filosofie, iar în 1953 a fost selecţionat în echipa artistică a Institutului „C.I. Parhon“ care urma să ia parte la cel de al IV-lea Festival Internaţional al Tineretului şi Studenţilor, desfăşurat la Bucureşti, în zilele de 2-16 august. Din comisia de selecţie făcea parte şi George Vraca, care l-a remarcat şi l-a sfătuit să se înscrie la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică. Cristea Avram a ezitat însă. O întâlnire întâmplătoare, pe stradă, cu George Vraca, exact în ajunul examenelor, l-a convins să se prezinte totuşi la examen. După absolvirea, în 1957 a institutului, trei ani joacă la Teatrul de Stat din Timişoara, după care a putut fi văzut, până la plecarea din ţară, pe scena teatrului „Nottara“ din Bucureşti.

Despre Cristea Avram a scris şi regretatul Dumitru Furdui în paginile cărţii sale, „Teatrul în comunism“: „Fizicul lui l-ar fi făcut apt pentru orice ecran din lume. Ambiţios, muncitor, când îşi punea ceva în gând, nu se lăsa până nu izbutea. Cristi se trăgea dintr-o familie de comunişti. Tatăl său era vechi membru de partid din ilegalitate, iar fratele lui, Puiu, era activist. El însă n-a făcut printre noi pe lămuritul. La orice banc politic râdea împreună cu toţi. Parcă un pic mai mânzeşte ca ceilalţi, dar în orice caz nu-i da mâna să se încrunte. Odată, pe când eram la el acasă, uitând faptul că mă aflam într-un reper de comunişti sau pentru că nu mai fusesem niciodată într-un asemenea mediu, m-a luat gura pe dinainte şi am comentat indignat practica aceasta de homo homini lupus est, care domnea pe atunci în societate, inclusiv în şcoala noastră. Ce se întâmplase? Nişte studenţi mai mari fuseseră daţi afară pe motive politice. Pe când îmi expuneam punctul de vedere, am dat cu ochii de bătrânul Avram şi am rămas fără glas. Se făcuse alb ca varul, după care a început să ţipe: «Mai dă-i în p... mea pe ăia care sunt cu americanii! Nu ne trebuie! Afară!» (...) În anul II, Cristi a trecut la clasa Finteşteanu şi a absolvit acolo. După aceea avea să fie o vreme actor la Timişoara, apoi a venit la Teatrul «Nottara» din Bucureşti, unde începuse să fie foarte apreciat. Se căsătorise cu actriţa Olga Tudorache şi au avut un băiat. Căsătoria n-a durat mult. Cristi a debutat numaidecât în filme româneşti de epocă şi fermeca publicul feminin din ţară. Cu fizicul său ar fi putut avea orice femeie ar fi vrut doar făcând un semn, dar eu, care-l cunoşteam bine, pot spune că femeile n-au jucat în viaţa lui rolul care s-ar crede“.

Şi totuşi, Cristea Avram a renunţat la statutul său privilegiat din România de dragul Marinei Vlady. „La unul dintre festivalurile filmului de la Moscova, a cunoscut-o pe actriţa franceză de origine rusă Marina Vlady. Marina a venit, după aceea, în ţară să toarne filmul «Steaua fără nume» al lui Henri Colpi, după piesa lui Mihail Sebastian şi de atunci a început între ei o poveste de dragoste, care se părea că nu se va sfârşi niciodată. La una dintre emisiunile de varietăţi transmise în direct, aşa cum se obişnuia atunci, Mircea Crişan, care prezenta programul, a început aşa: «Românii sunt ospitalieri. Ei ştiu să primească orice străin, mai ales când e vorba de artişti. Iată, Marina Vlady poate spune că s-a simţit în ţara noastră ca-n sânul lui Avram». Poanta a căzut ca un trăznet. Curând, cei doi au plecat la Paris. Aici însă Marina avea alte combinaţii. Cristache era el băiat frumos, dar era sărac, aşa că povestea n-a durat mult. Atenţia pe care o femeie ţi-o acordă în oraş nu e totuna cu cea pe care ţi-a acordat-o la băi. Cristi a plecat în Italia, unde a reuşit să pătrundă în cinema la producţii de mâna a doua. L-am văzut în două filme de gangsteri la televizorul meu din Paris. A murit în urmă cu câţiva ani de un cancer generalizat“, mai scria Dumitru Furdui în paginile cărţii sale.

După plecarea din România, Cristea Avram n-a jucat decât într-un singur film alături de Marina Vlady, „Le temps de vivre“ (1969), în regia lui Bernard Paul, fără a i se mai conferi un rol de prim-plan. În cel dintâi film de după plecare, „Manon 70“, în regia lui Jean Aurel, cineast născut în România, interpreta personajul amantului lui Manon, având-o ca parteneră pe Catherine Deneuve. Drumul ulterior al lui Cristea Avram, devenit Chris Avram, a cunoscut o traiectorie mai degrabă descendentă, spre sfârşitul carierei el ajungând să apară pe afişul unor pelicule pentru adulți precum Jocuri erotice din a treia galaxie („Giochi erotici nella terza galassia“), regizat de Bitto Albertini şi ieşit pe piaţă în 1981.

Cât despre Marina Vlady, născută Marina Catherine de Poliakoff-Baidaroff, ea avea deja la activ o căsătorie cu Robert Hossein (1955-1959), urmată de alta, cu Jean-Claude Brouillet (1963-1966), în momentul în care s-a întâlnit cu Cristea Avram. Ulterior, aceasta a devenit soţia cântăreţului sovietic Vladimir Vîsoţki (1970-1980). Cei doi s-au întâlnit tot la Moscova, în 1967, în timp ce ea turna un film. Idila care a dus la căsătorie şi a durat până la sfîrşitul vieţii lui, a fost o poveste complicată. Marina Vlady a fost silită să facă permanent naveta Paris-Moscova, fapt care i-a afectat mult cariera profesională, fiind obligată să refuze numeroase contracte. A preferat să petreacă lungi perioade alături de Vîsoţki în micul lui apartament moscovit, întrucât lui nu i s-a permis să călătorească decât rar în afara Uniunii Sovietice. În plus, descendentă a unor imigranți ruși de sorginte aristocratică, Marina Vlady s-a înscris în Partidul Comunist Francez ca să poată beneficia de călătorii în număr nelimitat la Moscova. Trebuie spus că „prezenţa ei, faptul că era o celebritate mondială, i-a asigurat lui Vîsoţki, ale cărui cântece nu erau pomenite niciodată în publicațiile Uniunii Sovietice, o protecţie serioasă în faţa autorităţilor”.

În comparație cu pasiunea Marinei pentru cantautorul rus, legătura actriței cu actorul român nu a fost decât o ploaie de vară...

Lara Bobescu

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro