Marin Preda a rămas în istorie pentru capodoperele sale – între care „Moromeții”, „Delirul” sau „Cel mai iubit dintre pământeni” – dar și, din nefericire, pentru modul grotesc în care a sfârșit. Oficial, cauza morții a fost „sufocare cu propria vomă după consumul unei sticle de whisky”, însă multe voci susțin cu totul altceva, anume că ar fi fost lichidat de serviciile secrete (KGB-ul sovietic sau Securitatea noastră – ori amândouă împreună?) pentru anumite opinii „neconvenabile” exprimate în scrierile sale, în special reabilitarea Mareșalului Antonescu în „Delirul”.
De altfel, după moartea stranie a prozatorului, din biroul său de la Editura Cartea Românească (al cărei director era) a dispărut geamantanul său cu manuscrise, speculându-se faptul că aici s-ar fi aflat volumul al doilea din „Delirul” ori prima variantă a unui nou roman, extrem de neconform cu viziunea oficială asupra istoriei recente. Una din supoziții este că, într-un fel continuând acțiunea din trilogia „Cel mai iubit dintre pământeni” (apărută cu doar două luni înaintea tragicului sfârșit al autorului și best-seller absolut al literaturii române dinainte de 1989, cu un tiraj de 200.000 de exemplare epuizat rapid), viitorul roman exploziv ar fi avut ca temă exterminarea intelectualității române în anii 50 („obsedantul deceniu”).
Marin Preda a murit în noaptea de 15 spre 16 mai 1980, în camera cu numărul 6 de la Casa de Creaţie din Palatul de la Mogoşoaia, care a aparținut pe vremuri Marthei Bibescu. Medicii legişti au stabilit că scriitorul, care avea o alcoolemie record de 3 la mie, a murit de „asfixie mecanică”, înecat cu propria vomă. Apropiații prozatorului nu au fost deloc de acord cu această versiune. Unul dintre frații lui, Alexandru Preda („Saie”), a fost convins că Securitatea l-a omorât pe Preda, după ce acesta ar fi devenit pentru fostul regim un scriitor incomod, greu de controlat. Ultima sa soție, Elena, a recunoscut în interviurile date după moartea prozatorului că Preda a avut presentimentul că va muri.
Aurora Cornu, marea iubire din tinerețe a scriitorului, emigrată apoi în Franța, mărturisea, la rândul ei, că, văzând fotografiile cu cadavrul lui Preda, a fost extrem de contrariată și nu s-a putut abţine să nu se întrebe dacă nu cumva acesta a fost asasinat. ...Marin Preda şi-a petrecut ultima zi din viaţă, 15 mai 1980, la Editura Cartea Românească, aflată pe o străduță în apropierea Parcului Cișmigiu, în biroul său de director. După spusele apropiaţilor, acesta ar fi fost locul în care petrecuse cel mai mult timp în ultimele luni. „În ultima zi, în biroul său, Preda a primit vizite, a scris şi spre seară a rămas, aşa cum obişnuia, singur. Aici i-ar fi adus coana Vetuţa , femeia de serviciu, o sticlă de rom cubanez, după spusele şoferului său, Constantin Turturică. Cunoscut ca un om foarte zgârcit, Preda a băut singur, închis în birou, până târziu în noapte. Femeia de serviciu a fost cea care i-a chemat un taxi să-l ducă la casa de creaţie de la Mogoşoaia, unde Preda obişnuia să doarmă de câteva săptămâni. Scriitorul băuse zdravăn şi a fost ajutat să urce şi să coboare din taxi.”
Potrivit declaraţiei şoferului de taxi, prezentată de realizatoarea TV Mariana Sipoş în cartea „Dosarul Marin Preda”, scriitorul „se afla în stare avansată de ebrietate”. Ajuns la Mogoşoaia, Preda este urcat în camera sa, cea cu numărul 6, unde i se duce de mâncare: o omletă. Scriitorul nu adoarme şi, târziu în noapte, în jurul orei 1.30 coboară în sala de mese, acolo unde petreceau mai mulţi scriitori la o zi de naştere. Se spune că Preda a cerut apă dar – ciudat! - i s-au adus de către chelner două pahare: unul cu apă şi altul cu votcă. După spusele martorilor, consemnate de autorii care au investigat moartea scriitorului, Preda a băut paharul de votcă (...oatre ce mai conținea?) şi a căzut instantaneu cu capul pe masă.
În jurul orei 2.00 dimineaţa este urcat, pe braţe, în camera sa de poetul Virgil Mazilescu şi de portar, Tudor Panțâru. Cei doi l-au lăsat în pat, îmbrăcat în palton. A doua zi dimineață, Preda urma să plece la Focşani la o întâlnire cu cititorii, legată de noul său roman – „Cel mai iubit dintre pământeni”. Marin Preda a fost găsit mort în dimineaţa zilei de 16 mai, în patul său din camera 6 de la Mogoşoaia, de către scriitorul Dan Claudiu Tănăsescu. În interviurile date după moartea lui Preda, acesta povesteşte scena găsirii trupului neînsufleţit al prozatorului: „În dimineaţa plecării, telefoanele de la Focsani mă zăpăciseră. Întâlnirea lui Preda cu cititorii urma să se desfăşoare în sala teatrului din localitate. Era aşteptat de toată lumea. Se pregătea un fel de sărbătorire a autorului. Pe la ora 11.30 l-am luat pe Cornel Popescu /în acel moment, redactor-șef la editura condusă de Marin Preda/ şi-am plecat la Mogoşoaia. Era o zi friguroasă. Am urcat în goană scările din marmură şi am bătut la uşa camerei cu numarul 6. Niciun răspuns. Am mai ciocănit o dată. Linişte. Am apăsat clanţa şi uşa maronie s-a deschis... Marin Preda părea că doarme într-o poziţie nefirească”.
Tănăsescu, care era și medic, s-a grăbit să-şi ia trusa medicală din maşină la vederea trupului lui Preda, însă a constatat că decesul survenise de mult. „Marin Preda murise şi nici eu cu trusa mea plină de injecţii si nici nimeni de pe lumea asta nu-i mai putea fi de ajutor”, mai spunea medicul-scriitor în declarațiile date după moartea lui Preda. În procesul-verbal întocmit în data de 16 mai 1980 de Procuratura municipiului Bucuresti se specifică: „În jurul orei 12.15, în camera cu numarul 6 din Pavilionul C, pe patul de lângă fereastră, cu capul sprijinit de tăblia patului, este găsit scriitorul Marin Preda decedat, cu rigiditate cadaverică instalată. (...)Cadavrul este îmbrăcat cu pijama, papuci şi un pardesiu înspicat negru cu alb.Pe mucoasa buzei superioare, lângă comisura stângă prezintă o mică zonă echimotică cu o contuzie superficială în centrul ei, corespunzând caninului superior stâng. În dreptul corpului decedatului, pe covor, se observă o pereche de ochelari cu bratele deschise”. Potrivit certificatului medico-legal, moartea lui Preda „s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condiţiile unei come etilice”.
Scriitorul avea câteva echimoze pe frunte, semne pe care anchetatorii nu le-au catalogat ca având rol în producerea decesului: „Semnele de violentă descrise la autopsie s-au putut produce prin lovire de corp dur si nu au un rol în producerea mortii”, s-a mai consemnat în procesul verbal. Uniunea Scriitorilor a organizat funeraliile lui Preda. Mii de oameni au venit să îi aducă un ultim omagiu la Muzeul Literaturii Române, de pe Bulevardul Dacia, acolo unde a fost depus trupul neînsufleţit. „Într-o zi urâtă şi ploiasă, la fel ca noaptea în care a murit, Marin Preda a fost înmormântat la Cimitrul Bellu.”
Ce s-a întâmplat în acea noapte fatală e greu de aflat chiar și azi, cert este că, din amintirile celor care i-au fost atunci în preajmă, reiese că în după-amiaza zilei dinainte băuse singur o sticlă de tărie – rom cubanez sau, după alte surse, whisky… În acel moment al vieții, Marin Preda era stors de energie după redactarea finală a trilogiei sale dar, în plus, era și un bărbat nefericit, care se afla în plin divorţ de mama băieților săi (de aceea dormea de o vreme la Mogoșoaia) și care suferea profund. De altfel, cam toate marile iubiri din viaţa lui s-au sfârşit cu perioade îndelungate de depresii. Iată cum îi scria Preda primei şi marii lui iubiri, Aurora Cornu, cu mulţi ani înainte de acea noapte de 16 mai: „Şi văd ochii tăi (care au de la o vreme ceva jucăuş, ceva dulce şi viclean totodată) deschişi pe jumătate asupra mea şi-ţi văd gura zâmbind… Este ispita raiului! (…) Oh, te iubesc! Te iubesc de tot, cu părul tău, cu hainele tale verzi, cu salopeta şi sandalele tale ciudate. Iubesc cingătoarea ta ascunsă, copcile, oasele trupului tău… Totul, aspiraţiile tale, somnul tău…
Vanitatea şi cochetăria ta distilată, neliniştile tale profunde, gândul tău puţin îngheţat, categoric şi fără ascunzişuri…”. La acel moment, scrie Monica Andronescu, nu exista perspectiva morţii, nu exista spaima de neant. Încă nu ştia că acolo, la Mogoşoaia, unde, într-o seară, Aurora căutase un greiere care cânta prea tare şi-l deranja de la scris, într-o noapte, peste ani, avea să moară singur, în condiţii suspecte, mult prea tânăr şi, mai ales, după ce descoperise că „unde dragoste nu e, nimic nu e”. Privind în urmă, la acei ani petrecuţi alături de Preda în tinereţea lor, Aurora Cornu povestea pe terasa de la Muzeul Literaturii, azi dispărută, că relaţia dintre ei nu s-a sfârşit niciodată, nici după moartea lui...
Ipoteza că moartea romancierului n-ar fi fost câtuși de puțin accidentală, ci că Marin Preda ar fi fost asasinat la ordin, a apărut la numai câteva zile după aceea, scrie Cristian Teodorescu. Raportul medicilor legiști n-a fost dat publicității decât foarte târziu. Depozițiile martorilor, nici atât. Printre primii care au emis ipoteza că Preda ar fi fost asasinat a fost poetul Ion Caraion care pe atunci era redactor la Editura Cartea Românească. „Mulți dintre cititorii ultimului său roman erau convinși că moartea autorului fusese pusă la cale de Securitate, cu atât mai mult cu cât publicația oficioasă a temutei instituții, revista Săptămâna / condusă de Eugen Barbu și unde începea să se afirme Corneliu Vadim Tudor/ jubilase când a publicat știrea că autorul Moromeților murise.”
Versiunea din 2017 lui Cristian Teodorescu, tânăr scriitor la vremea dispariției lui Preda, e un pic diferită: „Ipoteza mea despre moartea lui Preda diferă și de cea a celor care cred în moartea sa accidentală, dar și de aceea a adepților asasinatului. N-am probe cu care s-o susțin. Dar dacă după ce i-a apărut „Cel mai iubit dintre pămînteni” Marin Preda a început să se simtă luat la ochi de Securitate? Și dacă a primit mesaje discrete, dar amenințătoare din partea Securității care se simțea rău lovită de romanul lui, încât cu toate funcțiile sale, Marin Preda să fi început să-și facă curaj cu ajutorul alcoolului, fiindcă fusese amenințat cu o „demascare”, în spiritul vremii, de pe urma căreia și-ar fi putut pierde și funcțiile și statutul? Căci după moartea lui Preda au început să apară despre el tot felul de zvonuri infamante, care nu păreau să pornească din lumea literară, ci erau doar colportate de scriitori care aveau relații contractuale cu Securitate, după cum s-a dovedit mai târziu”...
Stelian Tănase merge pe o altă variantă: „Mulţi nu au acceptat ideea morţii lui Preda. Zvonurile au împânzit orașul. Ultima sa carte îi crease o aură de opozant al regimului, de scriitor incomod. Regimul putea să nutrească resentimente împotriva lui. De ce nu i-ar fi închis gura? Marea spaimă a cenzurii, a Securităţii și a vârfurilor PCR era că Preda va scrie o carte în secret pentru a o expedia în Occident. Din cauza asta era supravegheat prin intermediul mai multor informatori plasați în anturajul său, dar și prin microfoane instalate în biroul său de la editura Cartea Românească. Nu e de mirare că la moartea lui unii au răsuflat ușuraţi. Nu știau la ce să se aștepte de la Marin Preda, om imprevizibil, imposibil de controlat. Dispariția lui înlătura un pericol. În Estul Europei, scriitorii făceau cele mai mari greutăți regimurilor comuniste.
Publicau în samizdat, semnau proteste, trimiteau manuscrise în Occident. La București se întâmplau mai puțin ca în alte țări, dar se putea întâmpla. Preda era unul dintre candidații cei mai periculoși la deziceri de regim ca și la acte de protest. Regimul nu avea nevoie de un scandal politic”... „O altă enigmă este soarta manuscriselor sale. Nu apucase să se răcească corpul celui dispărut, când autoritațile fac o percheziție în biroul său, deschid sertarele și seiful. Același tratament în camera sa de la Mogoșoaia. Mâini străine au scotocit în căutarea de documente compromițătoare pentru regim – scrisori, jurnale, manuscrisul unui nou roman, carnete de însemnări. E posibil ca unele să fi fost distruse. Sigur altele se află prin arhivele fostei Securități sau ale fostului CC al PCR. Când le vom avea vom afla adevărul morții misterioase a lui Marin Preda”, punctează Stelian Tănase...
Doctorul Şerban Milcoveanu, care a analizat din punct de vedere strict medical aspectele morţii clinice a lui Marin Preda, a ajuns la concluzia că acesta a fost asasinat, iar acest lucru se poate citi într-un articol publicat în revista Lumea Magazin din septembrie 2002, scrie Lovendal.ro. În romanul „Delirul”, Marin Preda „încearcă să reînvie profilul moral al Mareşalului Antonescu, prezentat într-o lumină pozitivă. Se ştie că toţi comuniştii au fost împotriva Mareşalului Antonescu (fiind privit ca un duşman de moarte al lor), însă şi ruşii îl considerau pe mareşalul român drept un criminal, pentru că a fost cel care a ordonat Armatei Române să treacă Prutul pentru eliberarea Basarabiei, în anul 1941. În plus, ruşii n-au putut uita înfrângerile suferite în faţa Armatei Române conduse de Antonescu dincolo de Nistru”. Se cunoaşte faptul că Marin Preda se afla în evidenţa Securităţii încă din anul 1966, fiind supravegheat permanent de aceasta.
În notele informative cu privire la convingerile lui personale se menţionau „declaraţii duşmănoase la adresa orânduirii” sau „refuzul lui de a colabora la organul CC al PCR Scânteia”. Fratele lui Marin Preda a declarat că înaintea morţii lui (cu câteva zile), scriitorul a primit câteva ameninţări cu moartea, mărturisindu-i acestuia că „sunt un om terminat”. Concluzia: „Şi i-au vârât un cearşaf în gură sau i-au pus o pernă pe faţă”, acestea putând fi explicațiile asfixiei mecanice fatale. Totuşi există şi alte păreri: „Unii martori, care l-au văzut pe Marin Preda imediat după moarte, erau convinşi că scriitorul a fost otrăvit cu cianură de potasiu, deoarece cadavrul lui nu avea culoarea lividă specifică tuturor cadavrelor, ci era de culoare rubinie, de un roşu deschis, culoare specifică a celor morţi în urma inhalării cianurei. De aceeaşi părere este şi fosta soţie a scriitorului, Elena Preda, care este convinsă că soţul ei a fost otrăvit”...
Silviu Leahu
Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro De altfel, după moartea stranie a prozatorului, din biroul său de la Editura Cartea Românească (al cărei director era) a dispărut geamantanul său cu manuscrise, speculându-se faptul că aici s-ar fi aflat volumul al doilea din „Delirul” ori prima variantă a unui nou roman, extrem de neconform cu viziunea oficială asupra istoriei recente. Una din supoziții este că, într-un fel continuând acțiunea din trilogia „Cel mai iubit dintre pământeni” (apărută cu doar două luni înaintea tragicului sfârșit al autorului și best-seller absolut al literaturii române dinainte de 1989, cu un tiraj de 200.000 de exemplare epuizat rapid), viitorul roman exploziv ar fi avut ca temă exterminarea intelectualității române în anii 50 („obsedantul deceniu”).
Marin Preda a murit în noaptea de 15 spre 16 mai 1980, în camera cu numărul 6 de la Casa de Creaţie din Palatul de la Mogoşoaia, care a aparținut pe vremuri Marthei Bibescu. Medicii legişti au stabilit că scriitorul, care avea o alcoolemie record de 3 la mie, a murit de „asfixie mecanică”, înecat cu propria vomă. Apropiații prozatorului nu au fost deloc de acord cu această versiune. Unul dintre frații lui, Alexandru Preda („Saie”), a fost convins că Securitatea l-a omorât pe Preda, după ce acesta ar fi devenit pentru fostul regim un scriitor incomod, greu de controlat. Ultima sa soție, Elena, a recunoscut în interviurile date după moartea prozatorului că Preda a avut presentimentul că va muri.
Aurora Cornu, marea iubire din tinerețe a scriitorului, emigrată apoi în Franța, mărturisea, la rândul ei, că, văzând fotografiile cu cadavrul lui Preda, a fost extrem de contrariată și nu s-a putut abţine să nu se întrebe dacă nu cumva acesta a fost asasinat. ...Marin Preda şi-a petrecut ultima zi din viaţă, 15 mai 1980, la Editura Cartea Românească, aflată pe o străduță în apropierea Parcului Cișmigiu, în biroul său de director. După spusele apropiaţilor, acesta ar fi fost locul în care petrecuse cel mai mult timp în ultimele luni. „În ultima zi, în biroul său, Preda a primit vizite, a scris şi spre seară a rămas, aşa cum obişnuia, singur. Aici i-ar fi adus coana Vetuţa , femeia de serviciu, o sticlă de rom cubanez, după spusele şoferului său, Constantin Turturică. Cunoscut ca un om foarte zgârcit, Preda a băut singur, închis în birou, până târziu în noapte. Femeia de serviciu a fost cea care i-a chemat un taxi să-l ducă la casa de creaţie de la Mogoşoaia, unde Preda obişnuia să doarmă de câteva săptămâni. Scriitorul băuse zdravăn şi a fost ajutat să urce şi să coboare din taxi.”
Potrivit declaraţiei şoferului de taxi, prezentată de realizatoarea TV Mariana Sipoş în cartea „Dosarul Marin Preda”, scriitorul „se afla în stare avansată de ebrietate”. Ajuns la Mogoşoaia, Preda este urcat în camera sa, cea cu numărul 6, unde i se duce de mâncare: o omletă. Scriitorul nu adoarme şi, târziu în noapte, în jurul orei 1.30 coboară în sala de mese, acolo unde petreceau mai mulţi scriitori la o zi de naştere. Se spune că Preda a cerut apă dar – ciudat! - i s-au adus de către chelner două pahare: unul cu apă şi altul cu votcă. După spusele martorilor, consemnate de autorii care au investigat moartea scriitorului, Preda a băut paharul de votcă (...oatre ce mai conținea?) şi a căzut instantaneu cu capul pe masă.
În jurul orei 2.00 dimineaţa este urcat, pe braţe, în camera sa de poetul Virgil Mazilescu şi de portar, Tudor Panțâru. Cei doi l-au lăsat în pat, îmbrăcat în palton. A doua zi dimineață, Preda urma să plece la Focşani la o întâlnire cu cititorii, legată de noul său roman – „Cel mai iubit dintre pământeni”. Marin Preda a fost găsit mort în dimineaţa zilei de 16 mai, în patul său din camera 6 de la Mogoşoaia, de către scriitorul Dan Claudiu Tănăsescu. În interviurile date după moartea lui Preda, acesta povesteşte scena găsirii trupului neînsufleţit al prozatorului: „În dimineaţa plecării, telefoanele de la Focsani mă zăpăciseră. Întâlnirea lui Preda cu cititorii urma să se desfăşoare în sala teatrului din localitate. Era aşteptat de toată lumea. Se pregătea un fel de sărbătorire a autorului. Pe la ora 11.30 l-am luat pe Cornel Popescu /în acel moment, redactor-șef la editura condusă de Marin Preda/ şi-am plecat la Mogoşoaia. Era o zi friguroasă. Am urcat în goană scările din marmură şi am bătut la uşa camerei cu numarul 6. Niciun răspuns. Am mai ciocănit o dată. Linişte. Am apăsat clanţa şi uşa maronie s-a deschis... Marin Preda părea că doarme într-o poziţie nefirească”.
Tănăsescu, care era și medic, s-a grăbit să-şi ia trusa medicală din maşină la vederea trupului lui Preda, însă a constatat că decesul survenise de mult. „Marin Preda murise şi nici eu cu trusa mea plină de injecţii si nici nimeni de pe lumea asta nu-i mai putea fi de ajutor”, mai spunea medicul-scriitor în declarațiile date după moartea lui Preda. În procesul-verbal întocmit în data de 16 mai 1980 de Procuratura municipiului Bucuresti se specifică: „În jurul orei 12.15, în camera cu numarul 6 din Pavilionul C, pe patul de lângă fereastră, cu capul sprijinit de tăblia patului, este găsit scriitorul Marin Preda decedat, cu rigiditate cadaverică instalată. (...)Cadavrul este îmbrăcat cu pijama, papuci şi un pardesiu înspicat negru cu alb.Pe mucoasa buzei superioare, lângă comisura stângă prezintă o mică zonă echimotică cu o contuzie superficială în centrul ei, corespunzând caninului superior stâng. În dreptul corpului decedatului, pe covor, se observă o pereche de ochelari cu bratele deschise”. Potrivit certificatului medico-legal, moartea lui Preda „s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condiţiile unei come etilice”.
Scriitorul avea câteva echimoze pe frunte, semne pe care anchetatorii nu le-au catalogat ca având rol în producerea decesului: „Semnele de violentă descrise la autopsie s-au putut produce prin lovire de corp dur si nu au un rol în producerea mortii”, s-a mai consemnat în procesul verbal. Uniunea Scriitorilor a organizat funeraliile lui Preda. Mii de oameni au venit să îi aducă un ultim omagiu la Muzeul Literaturii Române, de pe Bulevardul Dacia, acolo unde a fost depus trupul neînsufleţit. „Într-o zi urâtă şi ploiasă, la fel ca noaptea în care a murit, Marin Preda a fost înmormântat la Cimitrul Bellu.”
Ce s-a întâmplat în acea noapte fatală e greu de aflat chiar și azi, cert este că, din amintirile celor care i-au fost atunci în preajmă, reiese că în după-amiaza zilei dinainte băuse singur o sticlă de tărie – rom cubanez sau, după alte surse, whisky… În acel moment al vieții, Marin Preda era stors de energie după redactarea finală a trilogiei sale dar, în plus, era și un bărbat nefericit, care se afla în plin divorţ de mama băieților săi (de aceea dormea de o vreme la Mogoșoaia) și care suferea profund. De altfel, cam toate marile iubiri din viaţa lui s-au sfârşit cu perioade îndelungate de depresii. Iată cum îi scria Preda primei şi marii lui iubiri, Aurora Cornu, cu mulţi ani înainte de acea noapte de 16 mai: „Şi văd ochii tăi (care au de la o vreme ceva jucăuş, ceva dulce şi viclean totodată) deschişi pe jumătate asupra mea şi-ţi văd gura zâmbind… Este ispita raiului! (…) Oh, te iubesc! Te iubesc de tot, cu părul tău, cu hainele tale verzi, cu salopeta şi sandalele tale ciudate. Iubesc cingătoarea ta ascunsă, copcile, oasele trupului tău… Totul, aspiraţiile tale, somnul tău…
Vanitatea şi cochetăria ta distilată, neliniştile tale profunde, gândul tău puţin îngheţat, categoric şi fără ascunzişuri…”. La acel moment, scrie Monica Andronescu, nu exista perspectiva morţii, nu exista spaima de neant. Încă nu ştia că acolo, la Mogoşoaia, unde, într-o seară, Aurora căutase un greiere care cânta prea tare şi-l deranja de la scris, într-o noapte, peste ani, avea să moară singur, în condiţii suspecte, mult prea tânăr şi, mai ales, după ce descoperise că „unde dragoste nu e, nimic nu e”. Privind în urmă, la acei ani petrecuţi alături de Preda în tinereţea lor, Aurora Cornu povestea pe terasa de la Muzeul Literaturii, azi dispărută, că relaţia dintre ei nu s-a sfârşit niciodată, nici după moartea lui...
Ipoteza că moartea romancierului n-ar fi fost câtuși de puțin accidentală, ci că Marin Preda ar fi fost asasinat la ordin, a apărut la numai câteva zile după aceea, scrie Cristian Teodorescu. Raportul medicilor legiști n-a fost dat publicității decât foarte târziu. Depozițiile martorilor, nici atât. Printre primii care au emis ipoteza că Preda ar fi fost asasinat a fost poetul Ion Caraion care pe atunci era redactor la Editura Cartea Românească. „Mulți dintre cititorii ultimului său roman erau convinși că moartea autorului fusese pusă la cale de Securitate, cu atât mai mult cu cât publicația oficioasă a temutei instituții, revista Săptămâna / condusă de Eugen Barbu și unde începea să se afirme Corneliu Vadim Tudor/ jubilase când a publicat știrea că autorul Moromeților murise.”
Versiunea din 2017 lui Cristian Teodorescu, tânăr scriitor la vremea dispariției lui Preda, e un pic diferită: „Ipoteza mea despre moartea lui Preda diferă și de cea a celor care cred în moartea sa accidentală, dar și de aceea a adepților asasinatului. N-am probe cu care s-o susțin. Dar dacă după ce i-a apărut „Cel mai iubit dintre pămînteni” Marin Preda a început să se simtă luat la ochi de Securitate? Și dacă a primit mesaje discrete, dar amenințătoare din partea Securității care se simțea rău lovită de romanul lui, încât cu toate funcțiile sale, Marin Preda să fi început să-și facă curaj cu ajutorul alcoolului, fiindcă fusese amenințat cu o „demascare”, în spiritul vremii, de pe urma căreia și-ar fi putut pierde și funcțiile și statutul? Căci după moartea lui Preda au început să apară despre el tot felul de zvonuri infamante, care nu păreau să pornească din lumea literară, ci erau doar colportate de scriitori care aveau relații contractuale cu Securitate, după cum s-a dovedit mai târziu”...
Stelian Tănase merge pe o altă variantă: „Mulţi nu au acceptat ideea morţii lui Preda. Zvonurile au împânzit orașul. Ultima sa carte îi crease o aură de opozant al regimului, de scriitor incomod. Regimul putea să nutrească resentimente împotriva lui. De ce nu i-ar fi închis gura? Marea spaimă a cenzurii, a Securităţii și a vârfurilor PCR era că Preda va scrie o carte în secret pentru a o expedia în Occident. Din cauza asta era supravegheat prin intermediul mai multor informatori plasați în anturajul său, dar și prin microfoane instalate în biroul său de la editura Cartea Românească. Nu e de mirare că la moartea lui unii au răsuflat ușuraţi. Nu știau la ce să se aștepte de la Marin Preda, om imprevizibil, imposibil de controlat. Dispariția lui înlătura un pericol. În Estul Europei, scriitorii făceau cele mai mari greutăți regimurilor comuniste.
Publicau în samizdat, semnau proteste, trimiteau manuscrise în Occident. La București se întâmplau mai puțin ca în alte țări, dar se putea întâmpla. Preda era unul dintre candidații cei mai periculoși la deziceri de regim ca și la acte de protest. Regimul nu avea nevoie de un scandal politic”... „O altă enigmă este soarta manuscriselor sale. Nu apucase să se răcească corpul celui dispărut, când autoritațile fac o percheziție în biroul său, deschid sertarele și seiful. Același tratament în camera sa de la Mogoșoaia. Mâini străine au scotocit în căutarea de documente compromițătoare pentru regim – scrisori, jurnale, manuscrisul unui nou roman, carnete de însemnări. E posibil ca unele să fi fost distruse. Sigur altele se află prin arhivele fostei Securități sau ale fostului CC al PCR. Când le vom avea vom afla adevărul morții misterioase a lui Marin Preda”, punctează Stelian Tănase...
Doctorul Şerban Milcoveanu, care a analizat din punct de vedere strict medical aspectele morţii clinice a lui Marin Preda, a ajuns la concluzia că acesta a fost asasinat, iar acest lucru se poate citi într-un articol publicat în revista Lumea Magazin din septembrie 2002, scrie Lovendal.ro. În romanul „Delirul”, Marin Preda „încearcă să reînvie profilul moral al Mareşalului Antonescu, prezentat într-o lumină pozitivă. Se ştie că toţi comuniştii au fost împotriva Mareşalului Antonescu (fiind privit ca un duşman de moarte al lor), însă şi ruşii îl considerau pe mareşalul român drept un criminal, pentru că a fost cel care a ordonat Armatei Române să treacă Prutul pentru eliberarea Basarabiei, în anul 1941. În plus, ruşii n-au putut uita înfrângerile suferite în faţa Armatei Române conduse de Antonescu dincolo de Nistru”. Se cunoaşte faptul că Marin Preda se afla în evidenţa Securităţii încă din anul 1966, fiind supravegheat permanent de aceasta.
În notele informative cu privire la convingerile lui personale se menţionau „declaraţii duşmănoase la adresa orânduirii” sau „refuzul lui de a colabora la organul CC al PCR Scânteia”. Fratele lui Marin Preda a declarat că înaintea morţii lui (cu câteva zile), scriitorul a primit câteva ameninţări cu moartea, mărturisindu-i acestuia că „sunt un om terminat”. Concluzia: „Şi i-au vârât un cearşaf în gură sau i-au pus o pernă pe faţă”, acestea putând fi explicațiile asfixiei mecanice fatale. Totuşi există şi alte păreri: „Unii martori, care l-au văzut pe Marin Preda imediat după moarte, erau convinşi că scriitorul a fost otrăvit cu cianură de potasiu, deoarece cadavrul lui nu avea culoarea lividă specifică tuturor cadavrelor, ci era de culoare rubinie, de un roşu deschis, culoare specifică a celor morţi în urma inhalării cianurei. De aceeaşi părere este şi fosta soţie a scriitorului, Elena Preda, care este convinsă că soţul ei a fost otrăvit”...
Silviu Leahu