Nu pot să uit, că, atunci când te-am cunoscut, cu mulți mulți ani în urmă, purtai cu mândrie și demnitate la gât o stea a lui David. De atunci știam că tu vei deveni un model, un simbol și, din păcate, totdodată o țintă. Tu reprezinți atât filmul, teatrul, comunitatea evreilor din România, cât și femeia și mama. Ți-ai asumat involuntar toate aceste roluri datorită marelui talent și a generozității extraordinare pe care le ai, alături de credința de nezdruncinat în tot ce e bun și drept în această țară.
Când am revenit în țară, la începutul anilor 2000, un cunoscut om de cultură m-a luat cu el la un bar, ca să mă sfătuiască să nu montez spectacole cu tematică evreiască, întrucât ar fi mulți antisemiți printre oamenii de cultură. Răspunsurile meu au fost Teibele, Golemul, Păpușarul, Răzbunarea lui Dumnezeu și altele.
Ca și tine, nu am crezut nici pentru o clipă, că țara în care m-am născut și oamenii care trăiesc în ea și pe care îi cunoșteam și îi iubeam ar putea tolera animozitățile și ura față de o minoritate, indiferent care ar fi aceasta.
Așa că, draga mea, tu ai devenit, de fapt, ținta unor extremiști cu mintea tulbure, cărora le face o plăcere diabolică să cauzeze durere și suferință.
În ultimele zile am citit multe comentarii și luări de poziție care exprimau compasiune și solidaritate. Dar, din păcate, nu numai aceasta este modalitatea în care o putem feri pe Maia, pe copiii ei și pe minunații actori de la teatrul TES de amenințări și de teama că acestea vor fi puse în practică. Nu am auzit pe nimeni că s-ar fi oferit voluntar să păzească locuința actriței și TES-ul. Tăcerea și pasivitatea sunt doar o altă formă a colaborării. Lupta trebuie să fie preventivă, permanentă și la nivelul fiecărui individ. Trebuie reacționat la orice graffiti care reprezintă o zvastică, la orice comentariu rasist, la orice imagine sau orice articol cu tentă antisemită. Dacă astfel de injurii ajung la ochii și urechile tale, ești obligat să reacționezi și să combați ura care provine din ignoranță și dintr-o necesitate morbidă de a condamna o etnie, un popor pentru datinile, obiceiurile, limba și cultura sa. Trebuie să reacționezi, ca să nu se mai repete nedreptățile și atrocitățile la care au fost supuși în istorie membrii unei comunități, numai pentru că aparțineau acelei comunități. Maia, copiii și colegii ei se vor simți abia atunci în siguranță, când fiecare cetățean va lua poziție atunci când este confruntat cu un act rasist. Cei care mai cred că ținta acestui atac e Maia Morgenstern, greșesc cumplit. Orice om de bună-credință, care-și iubește țara, fie el de la oraș sau de la țară, femeie sau bărbat, educat sau mai puțin educat, poate fi vizat într-o bună zi. Dacă nu faci un gest clar astăzi pentru Maia Mogenstern, mâine, când îți vor ataca familia, vecinii, prietenii, colegii, ar putea să fie prea târziu. Forțele răului vor fi devenit mai mari și mai puternice și tu te vei regăsi într-o poziție din care nu vei mai putea riposta, paralizat de frică și regret.
Orice mișcare de grup pornește de la efortul individual. O simplă conversație cu un suflet pierdut ar putea salva o sumedenie de posibile victime. Rasismul nu poate să se propage și să prospere într-o țară puternică, care apără drepturile minorităților în același fel ca pe cele ale majorității.
Dragă Maia, nu te amăgi să crezi că această ură rasială va dispărea peste noapte prin niște like-uri și niște comentarii de solidaritate. Nu sunt o armă, dar, da, sunt un prim pas împotriva pasivității și a tăcerii. Un lucru e cert, acela că datorită curajului tău și a demnității tale, rasisții și antisemiții vor începe să se uite de acum încolo peste umăr. În această țară, pe care noi doi o iubim atât de mult, crima lor va fi pedepsită, așa încât, acele comentarii răutăcioase pe care le-am auzit amândoi de câteva ori în străinătate și ne-au rănit, cum că România ar încuraja antisemitismul, vor rămâne fără substanță. Te îmbrățișez și îți celebrez cutezanța de a spune lucrurilor pe nume. Ești o adevărată luptătoare pentru drepturile unei culturi care a contribuit din plin la evoluția țării noastre, România.
Încă ceva, suntem în mijlocul sărbătorii de Pessah, așa că îți urez ție și tuturor celor care îl celebrează: Hag sameah!
Alexander Hausvater Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro