Marga Barbu a fost nu doar o actriță frumoasă, care a răscolit imaginația românilor în anii 60-70, dar și un personaj extrem de controversat, mai ales că cea mai longevivă căsnicie a ei a fost cea cu și mai controversatul prozator Eugen Barbu, pe care unii l-au urât cu patimă, iar alții l-au idolatrizat, dar pe care mulți l-au folosit în jocurile lor politice murdare.

La naștere, Marga se numea Margareta-Yvonne Butuc și a văzut lumina zilei în Maramureș, la Ocna Șugatag (localitate pitorească, ale cărei mine de sare sunt atestate încă din Antichitate; tatăl ei era directorul salinelor), pe 24 februarie 1929. Cum mama ei – Nelly, o altă mare frumusețe! – studiase, în perioada interbelică, balerină la Viena, la 14 ani, când familia ei s-a mutat în București, primul gând al Margăi a fost să încerce o carieră în pași de dans. O vreme, tânăra deosebit de frumoasă chiar a fost angajata Operei Române, numai că la o vizita medicală specialiștii au descoperit că are o afecțiune cardiacă, ceea ce era incompatibil cu o carieră în baletul profesionist. Apoi, un timp, a oscilat între mai multe pasiuni și a urmat în paralel cursuri universitare de actorie și filosofie, pentru a rămâne în cele din urmă atrasă tot de scândura scenei, dar ca actriță, nu ca balerină. A absolvit Institutul de Teatru din București într-una dintre primele sale serii postbelice, în anul 1950, într-o epocă tulbure, când societatea românească se reașeza pe baze noi, care au produs traume colective și dezastre sociale.

Ca actor, nu te puteai elibera de presiunea uriașă a sistemului, așa că a ajuns să debuteze în cinematografie în 1953 cu un film istoric de propagandă - „Nepoții gornistului”, în regia lui Dinu Negreanu. Azi nimeni nu-și mai amintește de această peliculă mediocră, iar Marga Barbu este, în fapt, cunoscută pentru rolurile sale încărcate de voluptate - Anița din seria „Haiducilor” și Agatha Slătineanu din seria „Mărgelatu”, dar și pentru rolul excepțional de compoziție din „Domnișoara Aurica” (regia Șerban Marinescu, 1986) pentru care a fost distinsă cu Premiul ACIN, un film în care a „îndrăznit” să arate lumii un cu totul alt chip, de fată bătrână complexată, care nu avea nimic de a face cu cel senzual al partenerei din filmele cu junele prim absolut al epocii, Florin Piersic. A mai jucat, de asemenea, în alt film de această factură - „Bietul Ioanide", de Dan Pița (1980), după romanele-frescă ale lui George Călinescu, prestație răsplătită cu un alt premiu al Asociației Cineaștilor. În afara carierei impresionante pe care a avut-o pe ecran lat, Marga Barbu a fost și o importantă actriță de teatru.

Din 1952 și până la pensionarea sa în 1993, Marga Barbu a fost actriță la Teatrul Nottara, unde a putut fi admirată în câteva roluri memorabile. De altfel, a și declarat că partitura sa preferată din teatru a fost cea al Cleopatrei din piesa „Antoniu și Cleopatra" de William Shakespeare. A strălucit, însă, și în roluri de comedie precum cele din „Mâța-n sac", „Mizerie și noblețe" și altele. „Pentru că Eugen Barbu citea foarte mult, Marga a trebuit sa se adapteze si ea la disciplina intelectuala a sotului” scrie revista Tango. „Fiindcă venea obosită după spectacole, nu mai putea citi teatru, în schimb, a început să învețe tot mai multe limbi străine. În felul acesta a ajuns ăa cunoasca spaniola, italiana, franceza, engleza, maghiara, germana, greaca, ba chiar și japoneza. Pentru japoneză a facut cursuri speciale la Universitatea Dalles. A căpătat astfel un mare avantaj în întâlnirile cu diverse personalități din alte țări, pentru că, vorbindu-le limba, comunicarea devenea mult mai caldă și mai naturală”.

Unul din admiratorii ei din acele vremuri a fost Hubert H. Humphrey, vicepreședinte al Statelor Unite în perioada 1965 – 1969 și candidatul Partidului Democrat în cursa prezidențială din 1968, învins cu o diferență foarte mică de voturi de către Richard Nixon. „Marga l-a cunoscut la Festivalul filmului de la Moscova, în anul 1969, la un cocktail oferit de delegația americană. A fost o simpatie spontană și reciprocă;, de la prima vedere ambii s-au comportat ca și cum s-ar fi cunoscut dintotdeauna. Chiar în acele zile, el dirija personal aselenizarea și era permanent pus la curent cu toate operațiunile. Într-o cameră de apartament princiar, cu oglinzi enorme, în care locuise pe vremuri Lenin, Marga Barbu și alți colegi din delegația română au auzit în direct, prin telefon, glasurile cosmonauților americani care puneau piciorul pe Lună.

Prietenia cu vicepreședintele SUA a continuat cu o corespondență care a durat opt ani, până la stingerea lui din viață, în 1978.” O altă prietenă a Margăi a fost diva absolută a Italiei, Sofia Loren, cu care, la fel, a păstrat legătura multă vreme. În egală măsură, șansa și, deopotrivă neșansa Margăi a constituit-o faptul că a fost căsătorită timp de peste 30 de ani cu scriitorul Eugen Barbu, aceasta fiind a treia ei căsătorie, prima consumându-se – când avea doar 21 de ani - cu un anonim inginer textilist din Ploiești, iar cea de-a doua, care a durat cinci ani, fiind cu un coleg de teatru, actorul Constantin Codrescu. (Eugen Barbu a murit în 1993 – atunci când, la înmormântare, inexplicabil Sergiu Nicolaescu i-a sărutat mâna lui Corneliu Vadim Tudor - dar Marga Barbu i-a supraviețuit 16 ani, până pe 31 martie 2009.)

Mulți au atribuit succesul său în film faptului că Eugen Barbu o impunea în peliculele pe care le-a influențat sau cărora chiar le-a fost el însuși (co-)scenarist. Plus că temutul șef al revistei Săptămâna (considerată, în epocă, o veritabilă tribună a Securității) era membru în Comitetul Central al PCR și deputat în Marea Adunare Națională (simulacrul de Parlament ceaușist). De asemenea, Eugen Barbu a fost acuzat cu mult temei, inclusiv înainte de 1989, de plagiat și naționalism deșănțat (împreună cu emulul său, Corneliu Vadim Tudor, cel care, apoi, când Barbu era bătrân și bolnav, i-a confiscat imaginea și a folosit-o discreționar ca bază pentru doctrina sa extremistă, profesată în revista și Partidul România Mare). Dincolo de polemicile care implică și elementul politic, latura romantică a relației cu Eugen Barbu nu poate fi neglijată, ba chiar se poate spune că exercită încă un farmec aparte, mai ales grație modului în care Marga Barbu s-a lăsat sedusă de ultimul său soț.

Eugen Barbu avea 32 de ani când a văzut-o prima dată pe actrița Marga Butuc, care avea atunci 27 de ani. Inițial, pianista din filmul „Vultur 101“ (1956) a fost chipul splendid care l-a impresionat pe scriitor, faimos pentru romanul „Groapa” (1957), chiar înainte de a o cunoaşte. A început, după aceea, să vină în primele rânduri să o vadă în reprezentațiile de la Teatrul Nottara, chiar de patru-cinci ori la aceeași piesă. Prin 1960, Marga Butuc juca în rolul Roxanei din „Cyrano de Bergerac“. Iată ce povestea actrița: „În seara premierei m-am trezit cu un coş mare de liliac alb. Rămăsesem fără vorbe: în plină iarnă, că era în februarie, să primesc liliac alb. Coşul mai avea un bileţel cu semnătura lui, pe care scria «Succes».

Nu era omul vorbelor multe. Îmi spunea mereu că un scriitor care scrie mult nu vorbeşte mult“. Scriitorul mai fusese căsătorit și trecuse printr-un proces de divorț urât. (Eugen Barbu, fusese nevoit, în pragul despărțirii de prima soție, să dea explicații în fața instanței judecătorești despre motivul pentru care-și dorește să-i rămână lui casa părintească. Pasajul despre acel moment din „Jurnalul intim” al lui Marin Preda este savuros: „În legătură cu casa, Eugen Barbu s-a aflat într-o situație ceva mai șic decât a mea, adică divorțase de o nevastă care semănă probabil cu aceea descrisă în Șoseaua Nordului, șanteza, și ar fi vrut să nu-i lase ei casa, căci era casa părintească și, după cum relata el însuși, ar fi vrut s-o păstreze, fiind scriitor, să se pună cândva o placă acolo, că aici s-a născut și a trăit scriitorul cutare. Această frază a rostit-o în fața instanței, când președintele l-a întrebat ce motive speciale are să păstreze pentru el casa. Eugen Barbu mi-a relatat furios, fără humor, replica președintelui: „Scrie, grefier: reclamantul vrea casa ca să pună o placă pe ea!”.)

Și Marga Butuc fusese căsătorită de două ori, întâi cu un inginer, apoi cu actorul Constantin Codrescu. Ambele mariaje au eșuat. Dar căsnicia cu Eugen Barbu, pe care mulți o credeau efemeră, a durat 33 de ani, până în 1993, când el a decedat. Au trăit frumos și s-au iubit, însă, atunci când Eugen Barbu a venit la ușa ei ca s-o implore să se mute cu el, actrița, urmărită de stafiile divorțurilor prin care trecuse deja, i-a declarat neconcesiv: „-Vezi că eu vin dar, de plecat, nu mai plec niciodată!”.

După moartea romancierului, pensionată fiind, a mai trăit vreme bună într-o casă boierească frumoasă de pe strada Mihai Eminescu din Bucureşti, primită de Eugen Barbu atunci când juca un rol semnificativ în societatea comunistă.



Lara Bobescu

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro