Când eram copil, era suficient să deschid televizorul câteva secunde și să-l văd pe Dem Rădulescu sau să-l aud la Radio la „Unda veselă”... că mă apuca râsul instinctiv, indiferent ce zicea! Dem – nume la naștere „Dumitru” - era întruchiparea hazului nestăvilit, iar scena din gară cu Vasilica Tastaman, când, în „Astă-seară dansăm în familie”, mănâncă mititei rămâne de departe cea mai amuzantă din întreaga cinematografie românească.

Dem Rădulescu (21 septembrie 1931, Râmnicu Vâlcea – 10 septembrie 2000, Câmpina/București) a fost cel mai mare actor de comedie român, el activând în teatru, film și televiziune, fiind și un renumit profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București. (Se spune că, la prima lecție practică, îi punea pe toți studenții lui să se dezbrace pe scenă, că să-i ajute să renunțe la orice fel de inhibiții și să înțeleagă că, pentru un actor, trupul este un instrument dramatic în sine.) S-a născut într-o familie de negustori. După terminarea liceului la Râmnicu Vâlcea,

„Bibanul” (poreclă primită în liceu) a trebuit să aleagă între sportul de performanță și actorie. El a obținut chiar o stea de aur, la un campionat de amatori, când a luptat în ring la categoria semimijlocie. Porecla „Bibanul” a primit-o printr-un concurs de împrejurări: „Tata era negustor de peşte. Avea un magazin mare în piaţa din Vâlcea. Fratele meu mai mare a luat într-o zi un biban frumos, l-a învelit într-un ziar şi l-a dus la şcoală, cu gândul să i-l dea profesorului, ca să-l arate elevilor ca material didactic. Mai întâi lui i-au spus copiii «Bibanu’». După aia mi-au zis «Fratele lu’ Bibanu’», pe urmă porecla s-a prins de mine. Unii au pus-o-în chip de nume - pe afiş, că în ultimele clase de liceu, am jucat în nişte spectacole împreună cu colegii mei. Aşa că acolo am apărut pentru prima dată cu numele ăsta: Rădulescu-Bibanu”, a povestit în revista Teatrul, actorul.

Copil fiind, urmăres entuziast spectacolele trupelor de teatru sosite în turneu la Teatrul „Adreani“ din Râmnicu-Vâlcea. Acolo îi vede prima oară pe actorii sosiţi din Capitală. Tot acolo îl vede şi pe marele Constantin Tănase cu trupa lui. Se furişează de acasă pentru a merge la teatru. Mama sa îl considera prea mic să meargă la astfel de spectacole, în care ţinuta actriţelor pe scenă era cam prea sumară. În serile de iarnă, când geruia, cinematograful din oraş devenea a doua sa casă. „Devoram filmul. Seara, după şcoală, mă fofilam la cinema, ăsta-i adevărul, că bani n-aveam. Mă uitam la film şi după aia mă duceam acasă să mă bată părinţii. Ştiam deja cum o să înceapă: -De unde vii tu, mă, iarna, noaptea, la ora 9? Aşa-mi zicea mama“, povestea Dem Rădulescu. A debutat ca actor amator la vârsta de 17 ani, la un bal organizat de... fanfara gării. În 1956, a câștigat premiul I pentru interpretare cu piesa „Steaguri pe turnuri” (îl interpreta pe „banditul” Rijikov), la un concurs pentru tineri actori.

Atunci a fost remarcat de Sică Alexandrescu; practic acesta a fost debutul carierei sale. A fost prieten cu Ion Cojar și Liviu Ciulei; cu ultimul a colaborat pentru rolul Farfuridi din „O scrisoare pierdută”, unde a avut colegi de excepție: Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Petre Gheorghiu, Ștefan Bănică, Mircea Diaconu, Octavian Cotescu, Aurel Cioranu și Fory Etterle. Liviu Ciulei l-a numit „un actor de geniu”. Ca om, nu avea multe ciudățenii, în afară de una. Colecţiona... televizoare! „Cred că avea 20, puse unul peste altul. Am alergat cu el două zile prin Moscova, să caute televizoare. Până a găsit unul, cred că s-a uitat la 1.000... Mă duceam într-un colţ şi râdeam singur!", a povestit George Mihăiţă. Dem a fost căsătorit mai întâi cu Paula Rădulescu -actriță (...cu o inimitabilă voce de copil!) și balerină la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”. După aceea, a fost căsătorit, din 1984, și cu actrița Adriana Șchiopu – mai tânără ca el cu 23 de ani (interpreta rolului Mioara Popovici din „Vine poliția!” și Lucreția din „Băieți Buni”) cu care are o fiică născută pe 14 octombrie 1986, Irina Rădulescu, aceasta călcând pe urmele părinților săi, fiind actriță la Teatrul Mic din 2008.

Dem Rădulescu s-a stins din viață în urma unui infarct, pe 17 septembrie 2000. În acea zi nefastă, actorul a ajuns împreună cu familia la casa de vacanță pe care o dețineau în Câmpina. Se spune că actorul a coborât din mașină, s-a uitat în sus, a respirat profund, a spus: „-Ce aer curat e aici…”, apoi a căzut secerat de un infarct catastrofal. Avea 69 de ani fără 4 zile… Este înmormântat la Cimitirul Bellu. De Ziua Mondială a Teatrului din 2016, Dem Rădulescu a primit postum o stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului (la Magazinul Cocor) și Placheta Orașului București, în semn de recunoaștere și prețuire pentru întreaga sa activitate în domeniul teatrului și filmului.

În ciuda popularității sale uriașe, în timpul vieții publicul nu a avut acces la prea multe detalii biografice, actorul fiind un bărbat destul de discret. Prima lui soție, Paula Ortansa Albăstroiu, era o blondă seducătoare, cu un trup minunat. „Pe când eram dansatoare, unul dintre cei trei frați din Trio Grigoriu, a remarcat că aș avea și înclinații actoricești. M-a sfătuit să fac Școala Populară de Artă. Mi-amintesc cum se certa profesoara cu Irina Răchițeanu, căreia nu-i plăcea vocea mea, și îi zicea „Las-o dragă în pace, păi ce n-aș da să am eu în Oana din Apus de Soare vocișoara asta”, povestea actrița. Paula avea 18 ani în momentul în care și-a întâlnit marea dragoste, pe Dem Rădulescu. S-au văzut, s-au plăcut și... ce a mai rămas de făcut?

Cei doi au decis să-și unească destinele în mai puţin de cinci luni de când se cunoscuseră. A fost dragoste la prima vedere și a durat 22 de ani. „Într-o zi de vară, după ziua mea de naştere, poate la sfârşit de iulie, nu ştiu exact data, s-a întâmplat. Ştiam cine este, dar nu îl cunoşteam. Mi-a zis un prieten de-al nostru: -Vrea să te cunoască. -Mi-e frică! Nu vreau să-l cunosc!, am spus. Aveam o mare timiditate. Cum adică să mă cunoască? Şi, de când ne-am cunoscut, până în noiembrie, ne-am şi căsătorit”, a dezvăluit Paula Rădulescu. Când s-au cunoscut, Dem se recupera la Râmnicu Vâlcea după o hepatită, iar Paula ieșise la plimbare pe strada principală a orașului. „A doua seară am ieşit iar la plimbare şi colegul ăsta m-a luat de mână ca să-l cunosc pe acest mare artist, Dem Rădulescu. Aşa ne-am cunoscut. După asta, ne întâlneam seară de seară, el începuse stagiunea şi am ţinut legătura la telefon”, rememorează Paula începuturile poveștii de dragoste cu actorul.

Deși Paula și Dem. Rădulescu aveau aceeași meserie, întâlnirile celor doi pe platourile de filmare sau pe scena teatrului au fost insignifiante. Devenită actriță a Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, Paula Rădulescu a avut o carieră ce rar s-a intersectat cu cea a marelui Dem. Cunoscut pentru exigența sa profesională, uriașul actor nu a intervenit niciodată pentru a-i facilita obținerea unui rol soției sale. Ba dimpotrivă: „Nu a intervenit nimeni pentru nimic în niciun fel. Din punctul ăsta de vedere, aş zice că sunt un pic frustrată. Pot să mă mândresc că tot ce am făcut, am realizat singură”, a dezvăluit Paula Rădulescu, care a povestit și momentele în care s-a aflat față-n față cu soțul său pe scenă: „O singură dată am jucat cu el pe scenă, o comedie muzicală „Salutări de la Vasile”, scrisă de Aurel Storin, cu Cristina Stamate, Nicu Constantin, Ioana Casetti, Nae Dinică. Am avut o scenă-două scene împreună. Eu eram o franţuzoaică care nu înţelegea limba română, iar el nu vorbea bine limba franceză. Ce putea să facă pe scenă... Eu trebuia să mă prefac că nu înţeleg ce spune, era un show total.

Spectacolul avea şi balet, era împănat cu tot ce este mai bun şi mai frumos. Întâlnirile lui pe scenă cu Nicu Constantin erau de un comic fără egal. Lumea râdea să leşine, era formidabil!”. Relația dintre Dem și Paula Rădulescu („Vrăbiuța”) s-a consumat vreme îndelungată, dar așa cum se întâmplă în viața de dincolo de marele sau micul ecran, oamenii nu trăiesc mereu fericiți până la adânci bătrîneți, iar, la un moment dat, relația începe să se uzeze. Cei doi aveau să divorțeze amiabil, fără tam-tam, și să-și continue viața urmând drumuri separate. Pe Adriana Șchiopu, Dem Rădulescu a cunoscut-o la inițiativa ei atunci când aceasta era doar o tânără absolventă de liceu care voia să dea la Teatru.

„Este o poveste foarte frumoasă. Mama avea 18 ani, era la Constanța la liceu şi voia să dea la Teatru, iar o cunoştinţă îl știa pe actorul Dem Rădulescu de la Bucureşti. S-a dus la Bucureşti mama şi tata avea repetiţie la Teatrul Naţional și a chemat mai mulţi tineri pe care urma să îi asculte în ziua respectivă, după repetiţie. Mama îmi povestea că erau nişte fete machiate, cu fuste. Ea, în schimb, era doar o fată de la malul mării, naturală, cu părul în vânt. Tata cred că a scanat-o. Fireşte că nu au fost împreună, dar din momentul ăla el întotdeauna a fost prezent în sufletul ei. Și reciproca era valabilă. Unde se întorcea ea, era şi el. S-au căsătorit după mai mulţi ani. Dar el era întotdeauna acolo. A văzut-o, a stat în banca lui. Când ne păleşte iubirea, suntem şi răbdători", a povestit Irina Rădulescu, fiica celor doi actori, care a avut o copilărie fericită. „La noi în casă era o atmosferă foarte relaxată, foarte ludică. El fiind un copil mai mare și punându-se mereu la mintea mea, ne feream mereu să nu ne zică mama vreo două. Ea era mai cu disciplina, tata era în admirația mea totală, tot ce ziceam eu era literă de lege pentru el.

Așa că singura care mai impunea ceva în casă trebuia să fie ea. Noi doi eram copiii și eram atenți mereu să nu o supărăm. Era un râs continuu în casă pentru că ea fiind, la rândul ei un suflet foarte tânăr, râdea mereu de noi. Aveau mereu schimburi de replici amuzante și țin minte că râdeam mereu.” „Lui Dem îi mai plăcea să gătească, să călătorească. Nu era o persoană spectaculoasă în intimitate. Spectacolul îl făcea pe scenă. Dar, dacă mergeam la o petrecere, toată lumea se aduna în mod natural în jurul lui și râdea. Așa se simțea el bine. A fost foarte selectiv cu oamenii din jurul lui. Era un om de casă, un familist. El se dăruia și acasa, nu numai pe scenă. Ne-a făcut să ne simțim că noi suntem centrul Universului”, l-a caracterizat a doua soție pe Dem Rădulescu. ...

Chiar în anul în care a murit, Dem Rădulescu a fost invitat şi la „Surprize, surprize“ celebra emisiune de la TVR prezentată de Andreea Marin. Atunci, el a uimit asistenţa cu un număr plin de umor şi de glume făcute la adresa prezentatoarei. Invitat pe canapea pentru a vorbi, Dem Rădulescu a spus că, pentru a sta pe canapea cu Andreea Marin, are nevoie de pilula albastră. La finalul momentului, el a făcut întreaga audienţă să râdă cu replicile în rime pe care le-a spus: „Andreea, Andreea, fierbe sângele în mine. Azvârlindinu-mă spre tine. Măi, Andreea, fugi, Andreea! Fugi, Andreea, lasă mila. Se zvârcoleşte pastila şi dau drumul la reptila. E cam albastră...“.



Lara Bobescu

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro