Absența ta-mi consumă aerul, copil iubit,
mă mistuie în cele patru vînturi,
imagini împletite în tot atîtea rînduri
de contemplări aprinse. În gîndul toropit,
timpul sosi rămas bun să-mi propună,
după ieșirea calmă evocări ca să compună,
zile și nopți și dimineți de după,
însuflețirea sfîrșește-n însingurare mută.
Am coborît cortine-ntunecate în somn să mă afund,
unde șuvoi de ape distruge al vieții înconjur,
cu ceasul spart la ora cinci și-un sfert
în pieptul nopții, inert ca-ntr-un enunț,
cum eu acuma par răsfrîntă-n contemplare,
pînă ce fața ți-am luat în palme-ntrebătoare,
să-ți caut respirația, ardoarea,
și gînduri absente să curme frămîntarea
de o tăcere prin nimeni instigată.
Nu pot să plîng, furia că te pierd încă persistă.
Am devenit de gheață, surpată-n fața tristă;
nu îmi doresc nimic și nici o năzuință nu mă-apasă,
ce am iubit e alungat de simțuri acuma amorțite
prin labirinturi goale și nici un drum spre casă.
Știu că n-ai vrut să-mi iști nici o mîhnire
și viața s-o-ntrerupi cu a ta moarte,
căci moartea nu-i un drum de poticnire.
Încerc să nu mă las de jale stăpînită,
căci Tatei și Ioanei, Laurei datoare
sunt cu o dragoste la fel de orbitoare,
ruptă-ntre două datorii căzute-ntre genuni,
scumpul meu Christian Ry, pierdută-n viziuni,
’nainte de-a mă prăbuși în ultim ceas,
vreau viața înapoi. Ce-a mai rămas...
Azi îți promit tăcerea amintirilor cu tine,
în joc de umbre ale Soarelui de vară,
cu plete înfoiate de vînt și aer proaspăt,
beția florii gonind inimi ce zboară,
dezbrăcată e durerea-n odăi de negre draperii,
cearceafuri reci golite-n lavandă de parfum,
mă voi lăsa purtată pe drumuri de cometă
țesînd numele tău din aur ca un fum
în infinitul nopții, cu fața ploii pradă
alimentînd recolta durerii de-altădată.
Mă-ntorc adusă de vrere înapoi,
de mîini ținută-n lumea tăcutului război.
Pe firul lipsei voi urca purtată lin la Ceruri,
unde multiplul tată așteaptă-ntors în văluri...
Pe-ntinsa hărții căutare voi ști unde te afli.
Unește-te-mpăcat cu tihna, în iubirea ce se-ntinde,
pînă te vei limpezi prin lacrimi, inima te va cuprinde!
The time has come to say goodbye
Your absence, Chris, consumes me high and low
Beautiful soul, your image is burned into my mind, but even so
The time has come to say goodbye and let you go.
In nothingness, since your demise,
For days and nights and mornings after, my lonely life unties.
I drew dark curtains and went to sleep letting still waters running deep
Chasing away all memories of joyful calm, I stopped the time at 5:15 in the a.m.
And on the bed, in fetal pose, you seem asleep until I rushed the room across
I wrap my arms around your head, looking for signs of breath;
Trying to grasp your last thoughts that dissipate unsaid.
I couldn’t cry; the anger of losing you persists.
I’ve become cold and selfish and cringed into hostile fists;
I wish for nothing and nothing’s missed
Numb feelings chased away the ones I used to love
I’ve found myself alone in hollow walls and lost the way to get out of.
I know you wished me to be well, to keep on living and to not dwell
Because your death was never meant to be the final farewell.
Today, holding my tears back, my love for you will burn forever unto my path
But, in all fairness, the love I owe to Dad, Ioana, and Laura, lollipop
My Christian Ry, before I fall apart, I’m claiming my life back.
Today, I promise to enjoy the memories I’ve left of you
Out in the sun, with hair blowing in the wind, smelling fresh air, watching the April flowers bloom
I’ll tear down the darkened room with heavy drapes, white sheets, and lavender perfume
Circles of happy memories I will allow to make the rounds in my mind
I’ll laugh and feel the rain on my face entwined
Through faith, I’ll reach for God, up in the sky
Now, go and rest in peace, my son, until we meet again, goodbye!
Lidia Cangeopol
Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro mă mistuie în cele patru vînturi,
imagini împletite în tot atîtea rînduri
de contemplări aprinse. În gîndul toropit,
timpul sosi rămas bun să-mi propună,
după ieșirea calmă evocări ca să compună,
zile și nopți și dimineți de după,
însuflețirea sfîrșește-n însingurare mută.
Am coborît cortine-ntunecate în somn să mă afund,
unde șuvoi de ape distruge al vieții înconjur,
cu ceasul spart la ora cinci și-un sfert
în pieptul nopții, inert ca-ntr-un enunț,
cum eu acuma par răsfrîntă-n contemplare,
pînă ce fața ți-am luat în palme-ntrebătoare,
să-ți caut respirația, ardoarea,
și gînduri absente să curme frămîntarea
de o tăcere prin nimeni instigată.
Nu pot să plîng, furia că te pierd încă persistă.
Am devenit de gheață, surpată-n fața tristă;
nu îmi doresc nimic și nici o năzuință nu mă-apasă,
ce am iubit e alungat de simțuri acuma amorțite
prin labirinturi goale și nici un drum spre casă.
Știu că n-ai vrut să-mi iști nici o mîhnire
și viața s-o-ntrerupi cu a ta moarte,
căci moartea nu-i un drum de poticnire.
Încerc să nu mă las de jale stăpînită,
căci Tatei și Ioanei, Laurei datoare
sunt cu o dragoste la fel de orbitoare,
ruptă-ntre două datorii căzute-ntre genuni,
scumpul meu Christian Ry, pierdută-n viziuni,
’nainte de-a mă prăbuși în ultim ceas,
vreau viața înapoi. Ce-a mai rămas...
Azi îți promit tăcerea amintirilor cu tine,
în joc de umbre ale Soarelui de vară,
cu plete înfoiate de vînt și aer proaspăt,
beția florii gonind inimi ce zboară,
dezbrăcată e durerea-n odăi de negre draperii,
cearceafuri reci golite-n lavandă de parfum,
mă voi lăsa purtată pe drumuri de cometă
țesînd numele tău din aur ca un fum
în infinitul nopții, cu fața ploii pradă
alimentînd recolta durerii de-altădată.
Mă-ntorc adusă de vrere înapoi,
de mîini ținută-n lumea tăcutului război.
Pe firul lipsei voi urca purtată lin la Ceruri,
unde multiplul tată așteaptă-ntors în văluri...
Pe-ntinsa hărții căutare voi ști unde te afli.
Unește-te-mpăcat cu tihna, în iubirea ce se-ntinde,
pînă te vei limpezi prin lacrimi, inima te va cuprinde!
The time has come to say goodbye
Your absence, Chris, consumes me high and low
Beautiful soul, your image is burned into my mind, but even so
The time has come to say goodbye and let you go.
In nothingness, since your demise,
For days and nights and mornings after, my lonely life unties.
I drew dark curtains and went to sleep letting still waters running deep
Chasing away all memories of joyful calm, I stopped the time at 5:15 in the a.m.
And on the bed, in fetal pose, you seem asleep until I rushed the room across
I wrap my arms around your head, looking for signs of breath;
Trying to grasp your last thoughts that dissipate unsaid.
I couldn’t cry; the anger of losing you persists.
I’ve become cold and selfish and cringed into hostile fists;
I wish for nothing and nothing’s missed
Numb feelings chased away the ones I used to love
I’ve found myself alone in hollow walls and lost the way to get out of.
I know you wished me to be well, to keep on living and to not dwell
Because your death was never meant to be the final farewell.
Today, holding my tears back, my love for you will burn forever unto my path
But, in all fairness, the love I owe to Dad, Ioana, and Laura, lollipop
My Christian Ry, before I fall apart, I’m claiming my life back.
Today, I promise to enjoy the memories I’ve left of you
Out in the sun, with hair blowing in the wind, smelling fresh air, watching the April flowers bloom
I’ll tear down the darkened room with heavy drapes, white sheets, and lavender perfume
Circles of happy memories I will allow to make the rounds in my mind
I’ll laugh and feel the rain on my face entwined
Through faith, I’ll reach for God, up in the sky
Now, go and rest in peace, my son, until we meet again, goodbye!
Lidia Cangeopol