CP. Ai intrat, vrând-nevrând, pe teritoriul educației. Tânăra generație, relațiile între generații, interacțiunea cu mediile de comunicare, cum vezi tu viitorul, pornind de la copii, de la educația lor. Încotro ne îndreptăm?

NC. Desigur că sunt subiectiv. Eu am avut parte de o educație foarte dură, foarte rigidă, și am această obișnuință. Manipularea generală a planetei este criminală. Au apărut legi, nu ai voie să forțezi copilul, n-ai voie să îl obligi, că îi strici personalitatea. Personalitatea se clădește prin educație și prin informație, temperamentul este cel moștenit. Restul se clădește pe parcurs, din ceea ce învață de la noi. Dacă noi nu-i dăm nimic? Și un câine poate fi educat să aducă mingea, să-ți dea lăbuța... Un copil pe care nu-l hrănești cu hrană spirituală ajunge un criminal. E nevoie de educație. La ora asta vin unii cu propuneri să scoatem cărțile de limba română și de istorie din școală. Cum e posibil? Cum nu-i împușcă nimeni? Doamne ferește! Să uităm cine suntem! Oricum țara asta nu mai există, noi trăim într-o țară care nu este a noastră. Tot ce este productiv nu este românesc, iar datoriile pe care le avem nu o să le plătim în mii de ani. Dacă românul nu-și regăsește șira spinării, suntem pierduți definitiv.

CP. Am deschis această întâlnire vorbind despre omul renascentist. Tu l-ai invocat pe Leonardo Da Vinci, ca pe un spirit tutelar. Ai vorbit și despre invențiile tale, dar am promis să revenim la ele. Ce ai inventat, ce contribuție creativă ai avut în zonele pe care nu le știm?

NC. Încă din primii ani, după ce taică-meu s-a întors de la pușcărie, și-a făcut acasă un atelier, cu strung și o grămadă de instrumente de găurit, de cioplit, tot felul de unelte. Toată ziua el era acolo în atelier. Dacă n-avea ceva de făcut, găsea ceva de făcut. Eu îl asistam, îi dădeam și o mână de ajutor. Așa am ajuns să înțeleg multe lucruri.

CP. Care a fost primul pas pe cont propriu?

NC. În momentul în care mi-am dorit o ghitară electrică, prima ghitară electrică, mi-am făcut-o singur. M-a ajutat cineva, mi-a spus despre ce este vorba. Cu două baterii de 4,5V, cu un microfon de telefon – telefon din acela negru, de ebonită, pentru cine mai știe –, lipit de cutia de rezonață, și cu un mic preamplificator, cu tranzistori, cu niște condensatori, și cu un cablu care mergea în intrarea de pick-up de la radio. Aveam un Stassfurt mare, cu două difuzoare. Și suna ghitara electrică de nu îți venea să crezi. Când au început turneele, aveam instrumente, scule de tot felul. Se mai ardeau difuzoarele, le schimbam, le lipeam. Mai de curând, acum vreo 20 de ani, în Spania, unde am un teren mai mare, care, din cauza vecinătății pădurii, se umple cu crengi și cu frunze, cu ace de pin, am mai construit ceva. Nu puteam să stau să mătur în fiecare zi, așa că mi-am făcut un aparat pe patru roți, cu un ventilator uriaș și cu un sac colector. Placa asta se împinge, umblu și acum cu ea prin toată curtea, trage tot, și pietrele, nimic nu rămâne în urmă. Bineînțeles, electric. E aparatul meu, eu l-am gândit, eu l-am construit.

CP. Și tot tu îl și folosești.

NC. Acum am o invenție, dar ar trebui ca mai întâi să o înregistrez la OSIM și mai pe urmă să vorbesc despre ea. E o invenție în domeniul generării de  energie. Nu trebuie cărbune, nu trebuie petrol, nu trebuie nimic. M-am certat o noapte întreagă cu doi profesori de la universitatea din Osnabrück, le-am arătat desenele și calculele mele. Și-au tras palme. Tu revoluționezi  planeta, tu-ți dai seama?

CP. Și ultima întrebare. Există două posibile direcții legate de dezvoltarea omului și a cetății. Ne îndreptăm spre o lume a oamenilor de spirit renascentist sau o lume a oamenilor înguști, supraspecializați, dar canalizați în domenii de nișă. Unde vezi tu locul tău și unde vezi tu oamenii din lumea de azi?

NC. Mi-ar fi plăcut o lume în care să fim toți egali, să ne respectăm reciproc. Suntem pe aceeași planetă, respirăm același aer, bem aceeași apă și avem aceleași drepturi. Nimeni nu are drept mai mult decât celălalt. Doar că avem dreptul să pedepsim răul. Numai că nu facem asta și, nefăcând acest lucru, ne facem nouă rău. Răul trebuie pedepsit de la bun început. Anumite boli psihice, lăcomia de exemplu, pot duce la distrugerea unor popoare întregi, a unor etnii întregi. Unii au acumulat miliarde și miliarde, cu care nu au ce să facă, nu pot să le mănânce, să le îmbrace, nu pot să le folosească. Nu accept acest lucru. Fiecare pe planeta asta ar putea fi milionar, dacă s-ar împărți bogăția. Fiecare ar putea avea destul să mănânce și să se bucure de viață. Nu, unora nu le ajunge, oricât ar avea nu le ajunge. Din cauza lăcomiei și a răutății din ei, pe toată planeta se provoacă războaie, tensiuni, boli. Laboratoarele farmaceutice inventează boli noi, ca lumea să moară, să rămână numai ei. Și-atunci, cine le mai face pantofii? Este trist ceea ce se întâmplă și este și mai trist că oamenii nu-și găsesc șira spinării ca să spună NU.

CP. Există o salvare?

NC. Educația. Singura salvare este educația.

București, 27 februarie 2016

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro