Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a anunțat acum câteva minute că zeci de școli din București, județul Ilfov și restul țării, se vor închide.

Școlile vizate vor trece în sistemul de predare online, începând de Luni

Cursurile se mută din nou în online în unităţile de învătământ din localitatile in care incidenta a depasit 3 la mie şi rata de vaccinare a angajaţilor este sub 60%. 

În fiecare zi de Vineri lista școlilor va fi completată cu altele noi care vor trece în online, dacă sunt îndeplinite condițiile de mai sus. Astfel Vineri vom afla lista exactă a tuturor școlilor care trec în online, dar ea încă de astăzi cuprinde deja foarte multe unități de învățământ care se încadrează!

Ministrul a făcut precizări noi și cu privire la bursele elevilor:

„Dincolo de cele 6 tipuri de burse existente, care au crescut în cuantum, bursa de performanță, bursa de merit, bursa de studiu, bursa socială, bursa profesională și bursa de liceu, am profitat de ocazie să îi rog pe reprezentanții părinților să popularizeze șansa elevilor care au peste 7,50 și se încadrează în criteriile pentru obținerea bursei de studiu să depună cerere pentru a obține această bursă în semestrul 2 al acestui an școlar.

woman g1227a67df 1280CLICK AICI: PROGRAMEAZĂ-TE ONLINE LA O CONSULTAȚIE GRATUITĂ ! Controlul oftalmologic anual este important și nu trebuie amânat. Lensa a oferit în 2020 peste 50.000 de consultații optometrice total GRATUIT, în condiții maxime de siguranță și cu aparatură de standarde înalte. Campania este disponibilă pentru București, Cluj, Timișoara, Galați, Pitești, Sibiu Oradea, Iași, Constanța, Craiova, Brașov, Ploiești, Târgu-Mureș, Arad.

În termen de 10 zile de la începutul semestrului 2, ei trebuie să depună solicitări pentru a obține bursă de studiu care se acordă de la media 7,50 și are un cuantum de 150 de lei, mai mare decât bursa de merit alocată anul trecut.”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Mai mulţi elevi au protestat joi în faţa Ministerului Educaţiei, fiind nemulţumiţi de modificarea criteriilor de acordare a burselor.

Elevii au scandat: „Vrem bursele înapoi!”, „Ministerul să ne vadă, facem orele în stradă!”, „Elevii vor bursele!”, „Demisia!”, „Minciunile se plătesc, elevii ies la protest”.

VIDEO va fi disponibil în câteva momente cu anunțurile Ministrului Educației!


Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro